Foto Traian Dorz

Octombrie - în lacrimi dese

Traian Dorz - Cântările Dintâi

În lacrimi dese şi mărunte
al toamnei cer jeleşte iar,
plâng codrii galbeni de durere
sub biciul crudului Brumar...
Pe-o cruce cu Isus în cuie
doi stropi de ploaie s-au oprit
ca două boabe mari de lacrimi
în ochi la Sfântul Răstignit.
Privesc... şi-un gând mă înfioară:
în lumea de creştini şi az’
Tu tot pe Cruce eşti Isuse
şi tot cu lacrimi pe obraz.
O Doamne, când să vină-o toamnă
să nu mai plângă ceru-amar,
să nu mai plângă ochii Crucii
să cânte numai
şi Brumar?...