Omul care se vede în lună
Pr. Iosif Trifa - Povestiri religioase
Se zice că odată, de mult, trăia un om tare lacom pe lumea asta. De lacom ce era nici în praznice n-avea odihnă, ci, cu zi cu noapte, cu praznic cu nepraznic, tot hurduca și lucra să strângă averi.
Odată, într-o duminică, pe când clopotele chemau pe oameni la sfânta biserică și la rugăciune, omul cel lacom plecă la pădure să-și aducă lemne de foc. Ajuns în pădure, legă o grămadă mare de vreascuri, înfipse bățul în ele și, zvârlindu-le pe spinare, porni cu ele spre casă.
Pe drum, iată, un moșneag îi ieși în cale, îmbrăcat în haine de sărbătoare.
- Bună ziua!
- Mulțam dumitale!
- Dar încotro, și până unde?
- Păi iacă am fost după lemne - răspunse omul - că vremea-i scumpă și nu ne mai ajunge timpul să le isprăvim pe toate.
- Rău destul. N-ai auzit că duminica e Ziua Domnului, e ziua sufletului, e ziua când Dumnezeu S-a odihnit de toate lucrurile Sale și a lăsat poruncă să se odihnească și omul și să dea mărire și mulțumită lui Dumnezeu?
- Ba mi se pare c-am auzit - răspunse omul, așa, cam în batjocură - dar mă temeam că îmi fură cineva lemnele din pădure, și duminica o mai pot afla, dar lemnele, ba.
Ba încă omul lungi hula și mai departe, zicând că-i tot atâta și lunea ca și duminica, și sâmbăta ca duminica și toate celelalte zile, că toate zilele-s pe o formă de lungi, atât în cer cât și pe pământ.
- Dacă astfel este credința ta - zise atunci moșneagul, Care era Însuși Dumnezeu cel Sfânt - de acum înainte tot una să-ți fie ție ori aici jos, pe pământ, ori colo sus, în lună. De acum înainte locuința ta va fi colo sus, în lună, și sarcina de lemne să n-o mai poți lăsa jos din spate, ci să stai cu ea acolo în lună ca să te vadă mereu oamenii și să ia învățătură de la tine toți cei care nu cinstesc Ziua Mea.
Zicând aceste vorbe, Dumnezeu Se făcu nevăzut, iar omul, într-o clipă, se trezi sus în lună, și, de atunci, se vede cum stă acolo cu sarcina de lemne în spate ca o predică pentru Ziua Domnului.