Sfântul Petru şi capra

Cică, odată, pe când Dumnezeu cu Sfântul Petru umblau pe pământ, Petru îşi luă îndrăzneala şi zise:

- Doamne, bunătatea Ta e prea din cale-afară de mare. Eşti atât de puternic, şi, cu toate acestea, laşi să se petreacă în lumea asta lucrurile aşa cum se petrec. Mişelul răpune pe cel drept, cel tare asupreşte pe cel slab şi, peste tot, înfloresc răutatea şi nedreptatea. Ei, să fiu eu numai un an Dumnezeu, ai vedea ce rânduială aş face.

- Bine, zise Domnul, dacă tu crezi că ai putea face lucrurile mai bune, te las pe ziua de azi să fii tu Dumnezeu. Toate puterile Mele dumnezeieşti le pun în mâinile tale. Fă toate cum ţi s-ar părea ţie că ar fi mai bine.

Şi, cu aceste vorbe, Dumnezeu predă lui Petru toiagul Său de Păstor al lumii.

Deodată, iată pe drum o biată femeie săracă şi necăjită scoate o capră la păşune. Când o scoase până la un loc, femeia îşi adună mâinile ca de rugăciune şi zise: „Paşte cu Dumnezeu, căpriţa mea, că eu trebuie să mă duc la lucru în sat, să-mi câştig pâinea... Domnul să te aibă în paza Lui”. Şi, cu aceste vorbe, femeia plecă la lucru, iar capra rămase de capul ei.

- Petre, zise Dumnezeu, auzişi ce zise biata femeie? Îţi dădu capra în seamă şi tu trebuie să grijeşti de ea să nu i se întâmple ceva. Femeia te-a rugat aşa de frumos şi tu trebuie să asculţi rugăciunea ei.

Petru ce era să facă? Se grăbi să asculte rugăciunea unei sărmane femei. Dar căpriţa era tânără şi neastâmpărată, şi îndată o porni în salturi zburdalnice peste şanţuri şi coline, peste gropi şi mărăcini. Pe Sfântul Petru îl luară năduşelile tot alergând şi căţărându-se după ea, şi începu a ofta, mai ales că era şi o topenie de căldură. În sfârşit, sosi şi seara şi, ostenit de moarte, Sfântul Petru aduse iar capra la locul unde o lăsase femeia. Dumnezeu îi ieşi înainte zâmbind şi îl întrebă prietenos:

- Ei, Petre, mai vrei împărăţia Mea încă pe o zi?

- Sfinte Doamne, răspunse Sfântul Petru. Ia-Ţi înapoi toiagul domniei şi mă iartă, că niciodată, câte zile voi trăi, nu voi râvni slujba Prea Măriei Tale. O capră am avut şi eu de grijit şi iată, m-au trecut sudorile şi-mi iese sufletul de osteneală.