Sfântul Petru și capra

Cică, odată, pe când Dumnezeu cu Sfântul Petru umblau pe pământ, Petru își luă îndrăzneala și zise:

- Doamne, bunătatea Ta e prea din cale-afară de mare. Ești atât de puternic, și, cu toate acestea, lași să se petreacă în lumea asta lucrurile așa cum se petrec. Mișelul răpune pe cel drept, cel tare asuprește pe cel slab și, peste tot, înfloresc răutatea și nedreptatea. Ei, să fiu eu numai un an Dumnezeu, ai vedea ce rânduială aș face.

- Bine, zise Domnul, dacă tu crezi că ai putea face lucrurile mai bune, te las pe ziua de azi să fii tu Dumnezeu. Toate puterile Mele dumnezeiești le pun în mâinile tale. Fă toate cum ți s-ar părea ție că ar fi mai bine.

Și, cu aceste vorbe, Dumnezeu predă lui Petru toiagul Său de Păstor al lumii.

Deodată, iată pe drum o biată femeie săracă și necăjită scoate o capră la pășune. Când o scoase până la un loc, femeia își adună mâinile ca de rugăciune și zise: „Paște cu Dumnezeu, căprița mea, că eu trebuie să mă duc la lucru în sat, să-mi câștig pâinea... Domnul să te aibă în paza Lui”. Și, cu aceste vorbe, femeia plecă la lucru, iar capra rămase de capul ei.

- Petre, zise Dumnezeu, auziși ce zise biata femeie? Îți dădu capra în seamă și tu trebuie să grijești de ea să nu i se întâmple ceva. Femeia te-a rugat așa de frumos și tu trebuie să asculți rugăciunea ei.

Petru ce era să facă? Se grăbi să asculte rugăciunea unei sărmane femei. Dar căprița era tânără și neastâmpărată, și îndată o porni în salturi zburdalnice peste șanțuri și coline, peste gropi și mărăcini. Pe Sfântul Petru îl luară nădușelile tot alergând și cățărându-se după ea, și începu a ofta, mai ales că era și o topenie de căldură. În sfârșit, sosi și seara și, ostenit de moarte, Sfântul Petru aduse iar capra la locul unde o lăsase femeia. Dumnezeu îi ieși înainte zâmbind și îl întrebă prietenos:

- Ei, Petre, mai vrei împărăția Mea încă pe o zi?

- Sfinte Doamne, răspunse Sfântul Petru. Ia-Ți înapoi toiagul domniei și mă iartă, că niciodată, câte zile voi trăi, nu voi râvni slujba Prea Măriei Tale. O capră am avut și eu de grijit și iată, m-au trecut sudorile și-mi iese sufletul de osteneală.