Le-a orbit ochii, şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.
Iată ce face păcatul: orbeşte ochii şi împietreşte inima omului.
Aceasta este lucrarea păcatului şi aceasta este urmarea sa şi roadele sale: orbirea ochilor, a minţii, nepăsarea simţurilor inimii şi neîntoarcerea vieţii, adică pierderea mântuirii şi prăbuşirea în infernul veşnic.
Această lucrare se face în mod crescând, adică scăzând...
Mai întâi, prin ispita amăgitoare, mincinoasă şi promiţătoare, - păcatul orbeşte ochii omului, îi întunecă raţiunea, îi suceşte mintea, la început ca o ceaţă, apoi ca o noapte din ce în ce mai neagră, până când îl orbeşte de tot,
ca să nu mai vadă prăpastia în care se aruncă pe el şi pe acela care îl poartă.
Ochii de care vorbeşte Domnul aici, înseamnă mintea, căci mintea omului este luminătorul şi îndrumătorul vieţii sale.
De aceea ispititorul luptă mai întâi să întunece mintea omului abătând-o de la calea cea sănătoasă a voii lui Dumnezeu,
spre ceea ce este rău şi necurat.
Când ochii omului rămân deschişi privind la ispititorul, diavolul îi aruncă în ei gunoiul de pofte... iar odată ce aceşti ochi sunt orbiţi de ispită, diavolul îi aruncă în inimă săgeata unui îndemn aprins spre ea...
Şi astfel prăbuşirea omului în păcat se petrece într-o clipă... În clipa când ochii s-au lăsat orbiţi iar inima s-a lăsat străpunsă.
Iar izbăvirea din el, adesea nu vine niciodată.
A doua ispită şi al doilea păcat, reuşesc mult mai repede, iar inima care se uneşte de la început bucuroasă cu păcatul, simte din ce în ce tot mai multă plăcere să se tăvălească în mocirla în care a ajuns,
acoperindu-se tot mai mult cu scoarţa noroioasă în aşa fel, încât n-o mai poate străpunge nimic.
Iar ochii orbiţi simt plăcerea să se orbească tot mai mult.
De la unii vânători de mistreţi am auzit că adeseori un astfel de animal nu poate fi împuşcat din cauza noroiului în care s-a tăvălit toată viaţa lui, noroi care, vara, uscându-se pe el, i-a devenit o scoarţă tare ca piatra. În astfel de scoarţă poţi trage cu puşca în zadar, că alicele nu mai prind, chiar glonţul adeseori ricoşează din pielea lui.
Cam astfel arată şi o inimă tăvălită de ani îndelungaţi prin păcate şi prin nelegiuiri.
Poţi tot trage cu săgeata Cuvântului Sfânt într-o astfel de inimă,
şi poţi să tot loveşti în ea cu sabia Duhului Sfânt
şi poţi să tot încerci s-o înmoi cu lacrimile dragostei sau cu cântările pocăinţei sau cu rugăciunile şi rugăminţile mântuirii, ea rămâne adesea împietrită şi uscată până când este
Vai, atunci cât de îngrozitoare este şi poate fi, orbirea ochilor şi împietrirea inimii, la care îl duce păcatul pe omul care nu se împotriveşte de la început ispitei,
şi care nu luptă şi nu vine la Domnul Isus Hristos ca să-l dezlege din lanţul şi din osânda aceasta.
Dragă suflete tânăr care încă nu cunoşti orbia cumplită şi împietrirea satanică a păcatului, vino la Domnul Isus Hristos, vino alergând acum, vino şi alipeşte-te de El.
Vino, El doreşte să te scape şi numai El te poate apăra să nu cazi în prăpastia orbirii şi împietririi. Vino până n-ai ajuns la starea din care nu mai poţi veni.
Hotărăşte-te astăzi pentru El şi rămâi până la moarte ascultător de El.
Cuvântul Lui te înştiinţează de primejdie şi ajutorul Lui te scapă de ea. Dar vino acum.
Iar tu cel care aluneci ca pe un povârniş primejdios spre prăpastie - ascultă şi tu şi strigă către Domnul Isus,
întinde-ţi mâinile către El şi roagă-L pe El să te scape, până când încă nu este prea târziu.
Iar după ce El te va dezlega şi te va izbăvi, fii cu grijă să nu mai nici priveşti la păcat, spre a nu te orbi şi robi din nou.
Însă tu care ai îmbătrânit în păcat...
vai, tu, peste a cărui ochi s-au depus solzii grei şi groşi ai lăcomiei de păcat
şi peste a cărui inimă s-au aşezat straturile grele şi uscate ale noroiului în care te tăvăleşti atât de mult şi atât de demult.
Tu, care eşti atât de adânc căzut, - o, tu ai nevoie de o pocăinţă ceva şi mai adâncă decât este de adânc păcatul pe care l-ai făptuit.
Dar crede şi tu puternic, căci şi pentru tine poate fi salvarea,
numai să crezi şi să lupţi până vei învinge.
Hristos doreşte şi poate să te izbăvească, numai dacă tu doreşti şi vrei această izbăvire.
Dar fii cu grijă căci cu cât ţi-e mai greu azi să te ridici, cu atâta îţi este mai uşor mâine să cazi din nou,
dacă nu lupţi cu toate puterile tale în fiecare clipă. Deci fii şi mai treaz, fii şi mai hotărât, pentru că tu eşti şi mai în primejdie.
O, Lumină Cerească şi Dumnezeule Binecuvântat şi Mântuitorul Veşnic, Isuse Doamne,
Te rugăm ai milă de toţi cei care vin în lume şi luminează-i să se ferească de ispită şi să nu cadă în păcat nici unul din ei.
Ai milă mai ales de cei tineri căci ei încă nu cunosc adâncimile Satanei, nici nenorocirea învârtoşării - şi atrage-i la Tine mai înainte de a-i atrage păcatul la pierzare, spre a nu cădea niciodată în împietrirea lui.
Dar Te rugăm tot aşa de stăruitor şi pentru ceilalţi oameni, care au apucat pe alunecuşul pierzător al păcatului,
- să ai milă şi de ei,
trezeşte-i şi scapă-i din pierzare înainte de a fi prea târziu.
Moaie-le inima cu focul iubirii, cu focul pocăinţei, cu focul sfinţirii prin Duhul Sfânt,
înainte de a le-o muia focul osândei şi văpaia gheenei.
Amin.