Păcatul uitării datoriilor
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - În uitarea datoriilor noastre față de Domnul Dumnezeu este nu numai păcatul zgârceniei, ci și păcatul necredinței.
Cel mai nedarnic nu crede că Dumnezeu poate să-i dea înapoi ceea ce el dă semenilor săi lipsiți.
Cel nedarnic nu crede lipsa fratelui său.
Nu crede lipsa Lucrării lui Dumnezeu.
Nu crede că dacă el dă ce are acum în mână - mâine va primi înapoi mai mult - iar mâna nu-i va rămâne goală - ci se va umple mai mult. Iar inima tot așa.
2 - Două lucruri trebuie să învățăm:
Întâi: - că Dumnezeul nostru poate să biruiască orice piedică sau vrăjmaș care ne-ar ieși în cale.
Apoi: - că noi nu trebuie să fugim sau să ne abatem din calea noastră chiar dacă orice primejdie ne-ar amenința,
ci să înfruntăm orice piedică și să răbdăm înainte totul,
până ce vom ajunge și noi Acasă unde Domnul nostru și unde preaiubiții noștri ne așteaptă.
Și încă ceva: când întâlnim niște necazuri mai mari, - nici să nu ne mai aducem aminte de cele mai mici.
3 - Câtă vreme vom mai avea de mers prin pustiul lumii acesteia plină de tot felul de primejdii pentru călătorii spre Cer, - vom avea mereu suferințe noi, care ne vor face să ni le uităm pe cele vechi.
Vom avea vrăjmași mereu mai amenințători, care ne vor face să-i uităm pe cei dinainte.
Și vom avea piedici mai mari care ne vor face să le uităm pe cele din trecut.
4 - Pe drumul mântuirii noastre, mereu vom da de alte fiare, dar Dumnezeul nostru ne va păzi de toate, fiindcă Dumnezeul nostru poate.
Să ne bizuim pe El ca David și să ne luptăm în Numele Lui.
Și vom vedea că orice munte uriaș din fața noastră se va prăbuși.
Și orice valuri se vor da la o parte, ca noi să putem trece.
Dar să ne încredem puternic în Domnul nostru - și vom vedea că așa va fi.
5 - Deși este foarte adevărat că Dumnezeu are grijă totdeauna să-i dea înapoi celui ce-i dă altuia,
- ba chiar să-i întoarcă cu dobândă celui ce a împrumutat pe altul,
- totuși un adevărat credincios trebuie să împlinească porunca binefacerii și dărniciei, nu pentru a primi el însuși mai mult înapoi,
- ci pentru binefacerea însăși.
Răsplata unei fapte bune este însăși ea, fapta bună,
după cum și pedeapsa unui păcat, este el, păcatul însuși.
6 - Chiar dacă noi știm că Dumnezeu răsplătește orice faptă frumoasă a omului, până și un cuvânt frumos pe care îl rostește,
- totuși stăruința noastră pentru binefaceri trebuie să nu fie o târguială pentru gândul răsplătirii pământești,
ci să avem numai gândul împlinirii voii lui Dumnezeu
- și a dragostei de semeni.
Cu Domnul nu trebuie să te târguiești. El îți dă cel mai mult tocmai atunci când nu-I ceri nimic.
7 - Există multe feluri de falși credincioși - spune un cuvânt părintesc, printre care sunt și următorii:
- Cei ce fac binele pentru un câștig pământesc,
- Cei ce vor prin asta să se arate lumii, spre a fi lăudați,
- cei ce vor să-și ascundă astfel zgârcenia inimii lor,
- cei cu gândul că vor fi răsplătiți mai cu mult,
- cei ce fac binele de frica pedepsei...
Toți aceștia sunt fățarnici și se pot bucura câteva clipe de „binefacerile” lor,
dar Judecata lui Dumnezeu va fi aspră și pentru ei,
ca și pentru cei care nu fac, tocmai pentru asta.
8 - Adevăratul credincios al Domnului își va împlini binefacerea sa de fiecare dată cu acea bucurie nespusă cu care și-o împlineau frații macedoneni, care făceau asta ca și cum prin ocazia care li se da să facă un bine, - Dumnezeu le dădea un mare har
și le făcea un favor nespus de mare.
Și chiar așa și era.
9 - Numai gândul dragostei lui Hristos poate face pe cineva să facă binele astfel. Iar după ce l-a făcut să rămână în tăcere, în smerenie și în ascuns.
Prin tăcere și smerenie, binefacerea în ascuns este sfântă, iar ea îl sfințește și pe cel care a făcut-o
și apoi a uitat-o, pentru a face alta.
Tot ce uităm noi, nu va uita Dumnezeu...
10 - Singura mea siguranță adevărată este neprihănirea,
singura mea apărare este nevinovăția,
singura mea călăuză sigură este adevărul,
singura mea lumină frumoasă este Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu,
singura mea putere nebiruită este Credința,
singura mea zestre este dragostea.
Dacă Tu Isuse, Mirele meu Ceresc m-ai ales, - doresc să-Ți plac numai Ție.
Și acestea sunt avuțiile care mi le ceri Tu.
11 - Toți pomii îmi întind primăvara în calea mea. Cu miile lor de mâini podoabele florilor lor.
Iar în toamnă toate cele pe care nu le-am rupt, se vor preface în aceleași mâini întinse pentru mine - îmbelșugate daruri de rod.
Isuse Doamne, fă și gândurile mele frumoase - să se prefacă pentru Tine frumoase împliniri.
12 - Pe apele drumurilor lumii se scurg spre Oceanul Veșniciei ca niște lemne uscate și verzi, ca niște frunze uscate și verzi, ca niște paie uscate și verzi - convoaiele muritorilor uscați și verzi...
fiecare ducând pe el noroiul de care ori s-a încărcat, ori s-a descărcat în lunga sau scurta lui plutire...
La ajungere sunt numai două despărțiri
pentru unii una, pentru alții cealaltă.
13 - Amintirile noastre și faptele noastre din lume nu se duc nici cu sufletul în cer și nici cu trupul în pământ. Ele rămân în urma noastră aici printre cei cu care am trăit
ca să le spună mereu cine am fost și ce am făcut.
Numai la Judecata din Urmă vor merge acolo odată cu noi, - ca să ducă Judecătorului mărturia roadelor lor rămase după noi.
14 - Când avem dragoste de Dumnezeu niciodată ceea ce facem pentru El nu este greu.
Când avem dragoste pentru semenii noștri niciodată pâinea din care trebuie să le dăm, nu va fi prea puțină.
15 - Cântările cu adevărat plăcute lui Dumnezeu sunt cele care le cântăm cu ochii încă plini de lacrimi, după ce ne-am ridicat de pe genunchii bătătoriți de rugăciune.
Acestea le ascultă totdeauna cu plăcere și îngerii și frații.
16 - Sunt unii oameni care aleargă toată viața lor numai în jurul unor interese înguste, a unor idei înguste, a unor iubiri înguste.
Ca un catâr care învârte la roata unei fântâni adânci.
Ca un cal care se învârte în jurul unei arii.
Ca o găină care se învârte mereu în jurul unui gunoi.
Ca un luntraș care vâslește toată noaptea în jurul unui țăruș de care este legată luntrea lui.
Vai de sfârșitul goalei lor vieți.
17 - Poți da sfaturi bune, dar dacă faptele tale sunt rele, sfaturile tale vor fi infectate de exemplul tău cel rău, iar bolnavul se va pierde.
Poate fi medicamentul tău bun, dar dacă seringa cu care îl injectezi este necurată, bolnavul va pieri.
18 - Oricare dintre oamenii aleși de Dumnezeu pentru slujba Lui, s-a dovedit apt pentru slujba aceasta: Avraam, Moise, Iosua, Ghedeon, David...
Când nu erau bărbați vrednici, Dumnezeu a ales femei vrednice: Debora, Iudita, Rut...
Fii apt pentru lucrul lui Dumnezeu, ori în ce vreme te-a ales El și ori în ce loc te-a pus.
19 - De ce Ghedeon și-a ales pentru lupta Domnului pe cei care beau apă cu o mână și nu pe cei care se aplecau să bea cu gura?
Pentru că orice suflet lacom își apleacă toată ființa lui până jos, uitându-se numai la obiectul lăcomiei sale, iar vrăjmașul poate să-l atace ușor.
Pe când cel care se atinge numai cu o mână, cu o mică parte din ființa sa de lucrurile lumii acesteia, își are fața sus și privirile înainte. Vrăjmașul nu-l va putea surprinde niciodată nepregătit.
20 - Dacă noi nu suntem în stare de înfrânare la mesele adunărilor sau ale nunților noastre, - suntem și noi robii lăcomiei și ne facem vinovați față de înfrânarea pe care o datorăm ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu.
Vom fi lepădați, pentru că suntem ca cei care s-au aplecat numai la pofta gurii, robiți lăcomiei stomacului lor.
Și ne vom dovedi nevrednici de chemarea în Oastea Domnului Isus.
Doamne, Dumnezeul Sfințeniei nu ne lăsa robiți și stăpâniți de lăcomie, pentru a nu fi și noi lepădați, ca cei biruiți de păcatul vremilor acestora care este lăcomia și neînfrânarea.
Amin.