Păcatul uitării datoriilor
Traian Dorz - Credința Încununată
1 - În uitarea datoriilor noastre faţă de Domnul Dumnezeu este nu numai păcatul zgârceniei, ci şi păcatul necredinţei.
Cel mai nedarnic nu crede că Dumnezeu poate să-i dea înapoi ceea ce el dă semenilor săi lipsiţi.
Cel nedarnic nu crede lipsa fratelui său.
Nu crede lipsa Lucrării lui Dumnezeu.
Nu crede că dacă el dă ce are acum în mână - mâine va primi înapoi mai mult - iar mâna nu-i va rămâne goală - ci se va umple mai mult. Iar inima tot aşa.
2 - Două lucruri trebuie să învăţăm:
Întâi: - că Dumnezeul nostru poate să biruiască orice piedică sau vrăjmaş care ne-ar ieşi în cale.
Apoi: - că noi nu trebuie să fugim sau să ne abatem din calea noastră chiar dacă orice primejdie ne-ar ameninţa,
ci să înfruntăm orice piedică şi să răbdăm înainte totul,
până ce vom ajunge şi noi Acasă unde Domnul nostru şi unde preaiubiţii noştri ne aşteaptă.
Şi încă ceva: când întâlnim nişte necazuri mai mari, - nici să nu ne mai aducem aminte de cele mai mici.
3 - Câtă vreme vom mai avea de mers prin pustiul lumii acesteia plină de tot felul de primejdii pentru călătorii spre Cer, - vom avea mereu suferinţe noi, care ne vor face să ni le uităm pe cele vechi.
Vom avea vrăjmaşi mereu mai ameninţători, care ne vor face să-i uităm pe cei dinainte.
Şi vom avea piedici mai mari care ne vor face să le uităm pe cele din trecut.
4 - Pe drumul mântuirii noastre, mereu vom da de alte fiare, dar Dumnezeul nostru ne va păzi de toate, fiindcă Dumnezeul nostru poate.
Să ne bizuim pe El ca David şi să ne luptăm în Numele Lui.
Şi vom vedea că orice munte uriaş din faţa noastră se va prăbuşi.
Şi orice valuri se vor da la o parte, ca noi să putem trece.
Dar să ne încredem puternic în Domnul nostru - şi vom vedea că aşa va fi.
5 - Deşi este foarte adevărat că Dumnezeu are grijă totdeauna să-i dea înapoi celui ce-i dă altuia,
- ba chiar să-i întoarcă cu dobândă celui ce a împrumutat pe altul,
- totuşi un adevărat credincios trebuie să împlinească porunca binefacerii şi dărniciei, nu pentru a primi el însuşi mai mult înapoi,
- ci pentru binefacerea însăşi.
Răsplata unei fapte bune este însăşi ea, fapta bună,
după cum şi pedeapsa unui păcat, este el, păcatul însuşi.
6 - Chiar dacă noi ştim că Dumnezeu răsplăteşte orice faptă frumoasă a omului, până şi un cuvânt frumos pe care îl rosteşte,
- totuşi stăruinţa noastră pentru binefaceri trebuie să nu fie o târguială pentru gândul răsplătirii pământeşti,
ci să avem numai gândul împlinirii voii lui Dumnezeu
- şi a dragostei de semeni.
Cu Domnul nu trebuie să te târguieşti. El îţi dă cel mai mult tocmai atunci când nu-I ceri nimic.
7 - Există multe feluri de falşi credincioşi - spune un cuvânt părintesc, printre care sunt şi următorii:
- Cei ce fac binele pentru un câştig pământesc,
- Cei ce vor prin asta să se arate lumii, spre a fi lăudaţi,
- cei ce vor să-şi ascundă astfel zgârcenia inimii lor,
- cei cu gândul că vor fi răsplătiţi mai cu mult,
- cei ce fac binele de frica pedepsei...
Toţi aceştia sunt făţarnici şi se pot bucura câteva clipe de „binefacerile” lor,
dar Judecata lui Dumnezeu va fi aspră şi pentru ei,
ca şi pentru cei care nu fac, tocmai pentru asta.
8 - Adevăratul credincios al Domnului îşi va împlini binefacerea sa de fiecare dată cu acea bucurie nespusă cu care şi-o împlineau fraţii macedoneni, care făceau asta ca şi cum prin ocazia care li se da să facă un bine, - Dumnezeu le dădea un mare har
şi le făcea un favor nespus de mare.
Şi chiar aşa şi era.
9 - Numai gândul dragostei lui Hristos poate face pe cineva să facă binele astfel. Iar după ce l-a făcut să rămână în tăcere, în smerenie şi în ascuns.
Prin tăcere şi smerenie, binefacerea în ascuns este sfântă, iar ea îl sfinţeşte şi pe cel care a făcut-o
şi apoi a uitat-o, pentru a face alta.
Tot ce uităm noi, nu va uita Dumnezeu...
10 - Singura mea siguranţă adevărată este neprihănirea,
singura mea apărare este nevinovăţia,
singura mea călăuză sigură este adevărul,
singura mea lumină frumoasă este Cuvântul Cel Sfânt al lui Dumnezeu,
singura mea putere nebiruită este Credinţa,
singura mea zestre este dragostea.
Dacă Tu Isuse, Mirele meu Ceresc m-ai ales, - doresc să-Ţi plac numai Ţie.
Şi acestea sunt avuţiile care mi le ceri Tu.
11 - Toţi pomii îmi întind primăvara în calea mea. Cu miile lor de mâini podoabele florilor lor.
Iar în toamnă toate cele pe care nu le-am rupt, se vor preface în aceleaşi mâini întinse pentru mine - îmbelşugate daruri de rod.
Isuse Doamne, fă şi gândurile mele frumoase - să se prefacă pentru Tine frumoase împliniri.
12 - Pe apele drumurilor lumii se scurg spre Oceanul Veşniciei ca nişte lemne uscate şi verzi, ca nişte frunze uscate şi verzi, ca nişte paie uscate şi verzi - convoaiele muritorilor uscaţi şi verzi...
fiecare ducând pe el noroiul de care ori s-a încărcat, ori s-a descărcat în lunga sau scurta lui plutire...
La ajungere sunt numai două despărţiri
pentru unii una, pentru alţii cealaltă.
13 - Amintirile noastre şi faptele noastre din lume nu se duc nici cu sufletul în cer şi nici cu trupul în pământ. Ele rămân în urma noastră aici printre cei cu care am trăit
ca să le spună mereu cine am fost şi ce am făcut.
Numai la Judecata din Urmă vor merge acolo odată cu noi, - ca să ducă Judecătorului mărturia roadelor lor rămase după noi.
14 - Când avem dragoste de Dumnezeu niciodată ceea ce facem pentru El nu este greu.
Când avem dragoste pentru semenii noştri niciodată pâinea din care trebuie să le dăm, nu va fi prea puţină.
15 - Cântările cu adevărat plăcute lui Dumnezeu sunt cele care le cântăm cu ochii încă plini de lacrimi, după ce ne-am ridicat de pe genunchii bătătoriţi de rugăciune.
Acestea le ascultă totdeauna cu plăcere şi îngerii şi fraţii.
16 - Sunt unii oameni care aleargă toată viaţa lor numai în jurul unor interese înguste, a unor idei înguste, a unor iubiri înguste.
Ca un catâr care învârte la roata unei fântâni adânci.
Ca un cal care se învârte în jurul unei arii.
Ca o găină care se învârte mereu în jurul unui gunoi.
Ca un luntraş care vâsleşte toată noaptea în jurul unui ţăruş de care este legată luntrea lui.
Vai de sfârşitul goalei lor vieţi.
17 - Poţi da sfaturi bune, dar dacă faptele tale sunt rele, sfaturile tale vor fi infectate de exemplul tău cel rău, iar bolnavul se va pierde.
Poate fi medicamentul tău bun, dar dacă seringa cu care îl injectezi este necurată, bolnavul va pieri.
18 - Oricare dintre oamenii aleşi de Dumnezeu pentru slujba Lui, s-a dovedit apt pentru slujba aceasta: Avraam, Moise, Iosua, Ghedeon, David...
Când nu erau bărbaţi vrednici, Dumnezeu a ales femei vrednice: Debora, Iudita, Rut...
Fii apt pentru lucrul lui Dumnezeu, ori în ce vreme te-a ales El şi ori în ce loc te-a pus.
19 - De ce Ghedeon şi-a ales pentru lupta Domnului pe cei care beau apă cu o mână şi nu pe cei care se aplecau să bea cu gura?
Pentru că orice suflet lacom îşi apleacă toată fiinţa lui până jos, uitându-se numai la obiectul lăcomiei sale, iar vrăjmaşul poate să-l atace uşor.
Pe când cel care se atinge numai cu o mână, cu o mică parte din fiinţa sa de lucrurile lumii acesteia, îşi are faţa sus şi privirile înainte. Vrăjmaşul nu-l va putea surprinde niciodată nepregătit.
20 - Dacă noi nu suntem în stare de înfrânare la mesele adunărilor sau ale nunţilor noastre, - suntem şi noi robii lăcomiei şi ne facem vinovaţi faţă de înfrânarea pe care o datorăm ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu.
Vom fi lepădaţi, pentru că suntem ca cei care s-au aplecat numai la pofta gurii, robiţi lăcomiei stomacului lor.
Şi ne vom dovedi nevrednici de chemarea în Oastea Domnului Isus.
Doamne, Dumnezeul Sfinţeniei nu ne lăsa robiţi şi stăpâniţi de lăcomie, pentru a nu fi şi noi lepădaţi, ca cei biruiţi de păcatul vremilor acestora care este lăcomia şi neînfrânarea.
Amin.