Paranteză

Un manuscris al fratelui Traian Dorz referitor la „conducătorul” Oastei Domnului

Un lucru central în toată publicitatea aceasta din ziare împotriva mea este învinuirea că eu mă autointitulez conducătorul pe țară al Oastei Domnului și că pretind acest titlu.

Din toate învinuirile nedrepte care mi se aduc, aceasta este însă învinuirea cea mai nedreaptă și cea mai neadevărată.

Am spus de la începutul acestor mărturisiri ce origine săracă, în toate privințele, am avut. Ce nepregătit și ce slab am fost și sunt, ce nevrednic pentru orice funcție de conducător m-am socotit și mă socotesc eu însumi, mai ales într-o lucrare duhovnicească atât de uriașă și de sfântă cum este Oastea Domnului. Când rostesc numele acestei Lucrări sfinte, eu totdeauna mă cutremur, gândindu-mă cu frică la Dumnezeul cel Atotputernic care este Împăratul acestei Oștiri divine, la Domnul Iisus Hristos, care este Conducătorul ei. Și la Duhul Sfânt, Care este Îndrumătorul ei puternic și adevărat... Cum atunci să îndrăznesc eu, un praf și o nimică, să mă ridic din genunchi și din pulberea pământului unde sunt - și să-mi închipui că aș putea - nu eu să pretind, dar nici că alții ar putea să mă numească sau să mă creadă un conducător al acestei dumnezeiești Lucrări? Aceasta ar fi o închipuire peste măsură de vinovată. Oastea Domnului nu a avut niciodată un alt conducător, decât pe Domnul Iisus Hristos. Ea este a Lui, fiindcă El a răscumpărat-o, El a adunat-o, El o conduce și El o va purta și în viitor cu biruință și putere, până își va împlini voia Sa și planul Său cu ea, atât pe pământ, cât și în cer. Îndrumătorul și Ocrotitorul ei este acum Duhul Sfânt, Cel căruia i-a încredințat-o Domnul ei când a zis: „Nu vă voi lăsa orfani. Vă voi trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care va fi cu voi, Care vă va călăuzi în toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu...”.

Nici Părintele Iosif, profetul sfânt, cel căruia Domnul Iisus Hristos i-a inspirat direct, prin Duhul Sfânt, gândul și ideea înființării acestui curent duhovnicesc, nici chiar el nu s-a pretins niciodată conducătorul acestei Lucrări, ci s-a socotit totdeauna un umil vas în slujba stăpânului ceresc și un smerit slujitor pus să facă o lucrare pentru Domnul lui. De aceea, nici în clipa moții sale n-a fost preocupat cât de puțin de problema succesiunii la conducerea Oastei Domnului.

În articolul Testamentul meu, el răspunde clar cam așa la problema aceasta, cu smerenie și cu mustrare pentru sine însuși: „Ce am eu, ce posed eu, ca să am dreptul să las drept moștenire cuiva? Am eu ceva al meu? Am eu vreun drept de proprietate asupra Oastei Domnului? Dar numele Cui îl poartă ea? Dar cine a câștigat-o cu Sângele Său? Dar Cine o apără cu puterea Sa?... Nu, departe de mine gândul să mă socotesc ceva și cineva, eu, acest vas slab, nevrednic și neputincios care astăzi sunt, iar mâine nu. Ci a Domnului este Oastea aceasta și numai El are singurul drept și marea cinste de conducător al ei...”.

Atunci ce să pot spune eu, cel de o sută de ori mai nevrednic și mai neînsemnat?

E adevărat că, în câteva rânduri, trimișii autorității mi-au zis:

- Acuma vezi că ești bolnav, bătrân și pe moarte, - la cine totuși te gândești să-l lași moștenitor în locul d-tale?

- Ce moștenitor? - am răspuns. Eu n-am absolut nici o avere. Averea mea, în întregime, a fost confiscată de stat la procesul meu din 1959 și nu mi s-a mai înapoiat nimic. Ce moștenire să las?

- Nu așa... Conducător al Oastei Domnului pe cine lași?

- Domnilor, aceasta, cu atât mai puțin. Oastea Domnului este numai a Lui... Eu n-am fost în ea, decât unul dintre cei mai din urmă chemați. Am fost și eu un lucrător ca și ceilalți, la redacția publicațiilor ei, căutând să-mi fac cu smerenie și cu ascultare o slujbă la care am fost chemat și pus de Stăpânul și Domnul meu, față de Care știu că am să răspund în curând pentru felul cum mi-am făcut munca aceasta la care m-a pus El. Atâta sunt și nimic mai mult. Nimeni nu m-a pus niciodată șef peste nimic. Nimeni nu mi-a dat nici o funcție de conducere în Oastea Domnului, ca să am ce să dau și eu altuia. Dacă am fost sau sunt privit totuși cineva mai deosebit, aceasta este numai pentru că sunt singurul bătrân rămas din prima generație de lucrători la redacția și la centrul Oastei Domnului - și pentru că m-am străduit să lucrez și să sufăr cu statornicie, pe linia învățăturii și credinței ei, de la început și până azi. Singurele criterii ale acestei aprecieri sunt munca și statornicia, prin toate evenimentele istoriei acestei Lucrări Sfinte, care este Oastea Domnului. Nimic altceva. Acestea vor fi și în viitor singurele criterii după care va fi cineva privit conducător în Oastea Domnului. Munca și jertfa pe care va fi în stare să le depună cu statornicie, pe linia învățăturii și credinței dintâi.

Cine va avea dovada acestora, acela nu va avea nevoie niciodată să pretindă el însuși nici o întâietate de la nimeni, - aceasta i-o va da, ca o binecuvântare, Domnul Dumnezeul Oastei. Și i-o vor arăta cu bucurie și dragoste sinceră toate sufletele curate din mijlocul acestei Lucrări.

Tot cam la fel am răspuns - și tot cam pe atunci - în problema aceasta și unor frați din Oastea Domnului care erau și ei preocupați de lucrul acesta. Dar acum, nu de mult, ceva înainte de aceste Rusalii, a trebuit să lămuresc aceste lucruri chiar și cu părintele Vladimir, acest venerabil preot și frate care are acum aproape 90 de ani... și era și el foarte preocupat de problema viitorului conducător al Oastei.

- Părinte Vladimir, i-am zis, dv. știți bine despre ultimele zile ale Părintelui Iosif, fiindcă ați fost acolo și ați stat aproape toată luna ianuarie 1938 lângă patul lui, vorbind împreună cu el despre toate; spuneți dv., v-a spus el sau v-a întrebat ceva în legătură cu numirea unui conducător al Oastei după moartea sa? El vedea bine că în curând va pleca la Domnul și că locul său rămâne gol. V-a spus el vreun cuvânt de îngrijorare ori vreun nume de moștenitor la conducerea Oastei?

- Nu. Absolut nimic și despre nimeni.

- Vedeți, părinte Vladimir! Și Părintele Trifa era cel mai în măsură să se îngrijoreze și cel mai în drept să numească un moștenitor, dacă ar fi fost și el ca noi, dacă n-ar fi fost convins deplin de adevărul că Oastea Domnului este o lucrare cerească și o moștenire numai a Domnului Hristos.

Părintele Iosif a fost profetul Domnului și el a simțit, prin Duhul Sfânt, că nimeni pe lume nu poate fi conducătorul Oastei Domnului, decât Domnul Iisus Însuși. Un purtător de steag, un lucrător mai văzut, un luptător mai din frunte, da... a avut și va avea Lucrarea Oastei Domnului totdeauna, prin grija Domnului Oastei. Dar acela nu va fi ales de oameni, ci acela pe care Duhul Sfânt îl va dovedi, prin jertfa sa, prin răbdarea sa, prin osteneala sa, prin virtuțile și prin roadele pe care va da dovada cea mai înaltă și cea mai smerită că le are cel mai mult dintre toți.

Acela nu va pretinde el însuși niciodată să fie considerat conducător, - dar Duhul lui Dumnezeu îi va îndemna pe toți cei ce-l vor vedea să-l considere așa. Și acesta este singurul fel adevărat în care se transmite locul întâietății în Lucrarea Oastei Domnului. Cel care poate fi mai supus, mai răbdător, mai harnic și mai statornic decât toți, acela va fi privit cel dintâi. Și numai acela și merită, care nu va umbla el însuși niciodată după întâietate. Fiindcă peste acela se va vedea clar semnul alegerii lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu îi va da puterea și inspirația, înțelepciunea și căldura Duhului Sfânt, iar Lucrarea Domnului va spori în mâinile lui. O ceată de viteji și inspirați ai Domnului se vor ridica atunci în jurul lui și o mulțime binecuvântată de copii ai lui Hristos îl vor urma. Și, cu cât el va fi ținta mai multor săgeți ale vrăjmașului, cu atâta puterea Domnului va fi mai vizibilă cu el. Vor fi mulți din jurul său care îl vor pândi și vor căuta să-i facă rău, dar judecățile Domnului îi vor lovi și puterea Domnului, Care îl apără, îi va spulbera, ca să nu se aleagă nimic nici de sfaturile lor și nici de lucrarea lor.

Veniți, mai bine, părinte Vladimir, să ne rugăm Domnului, pentru ca El Însuși să poarte grijă neîncetat Oastei Sale și să-i țină conducerea ei numai în Mâinile Sale, să nu o lase niciodată în mâinile niciunui om, nici dinăuntrul, nici din afara ei. Căci atâta vreme cât va fi așa, Oastea va merge biruitoare și rodnică, cu El în fruntea ei, până la împlinirea scopului pe care i l-a rânduit Domnul Iisus și aici pe pământ, în viața asta -, și [a] cel[ui] pe care i l-a rânduit în viața veșnică.

Traian Dorz

[DM1]