Părinte-Atotputernic...
Traian Dorz - Hristos - Dumnezeul nostru
Părinte-Atotputernic, din Cerul Tău Preasfânt
îndură-Te priveşte, cu milă spre pământ
vezi câtă suferinţă şi câte chinuri iar
frământă bieţii oameni şi-i zbuciumă amar!
Vezi câtă ură zace în sufletul hain,
şi apără-l pe Abel de ura lui Cain!
Vezi cât e neadevărul în fiecare glas
şi apără-Ţi dreptatea şi cinstea pas cu pas.
Vezi câtă necredinţă în inimi s-a-ncuibat
şi apără-i pe-aceia cu sufletul curat
vezi câtă-i fărdelegea ce-n suflete s-a pus
şi apără iubirea, o Tată Sfânt de Sus!
Şi apără-ne Doamne de tot ce-i rău, pe noi,
căci ne rugăm spre Tine din sute de nevoi!
Îndură-Te Părinte de cei ce-n greu se frâng
căci numai Tu ştii Singur de câte veacuri plâng
îndură-Te de-aceia zdrobiţi de crucea grea
măreşte-le puterea sau crucea lor o ia,
îndură-Te cu milă de cei nemângâiaţi
prea îndelung Părinte, Tu nu-i lăsa-ncercaţi
coboară-n al lor suflet oricând Te vor chema
răbdarea liniştită şi până-i vei scăpa.
Atât de multe inimi zac fără de puteri
în lanţuri ferecate de sute de dureri
ascunsă li-e lumina şi sufletul străpuns
şi nu mai văd o rază de noaptea ce-au ajuns
sfârşită li-e nădejdea din sufletul sfârşit,
... O, ai adâncă milă de duhul lor zdrobit,
adu-le-a Ta lumină şi dă-le pacea Ta
căci şi ei au fost Doamne ai Tăi iubiţi cândva.
Dar şi mai mult ai milă, o Tată Preaiubit,
de-acei ce poartă-n lume Cuvântul Tău Slăvit
de-acei ce-n lumea asta cu-atâţia desfrânaţi
rămân mereu cu Tine smeriţi şi ne-ntinaţi,
uitând de-a lor povară, prin sute de dureri,
ei duc la alţii Doamne a Tale mângâieri,
de propriile rane uitând în frământări
ei, altor inimi caută să ducă alinări,
deşi flămânzi ei, darnic, pe alţii îi hrănesc,
deşi săraci, prin Tine, pe mulţi îmbogăţesc,
nemângâiaţi ei înşişi - duc mângâieri mereu
despovărând pe alţii, duc jugul cel mai greu,
de toţi cu bunătate aminte să-Ţi aduci
că ei Părinte, poartă atât de multe cruci...
Pe umerii lor şubrezi se reazemă şi cresc
poverile luminii ce pe-alţii-i fericesc:
povara de răspunderi,
poveri de grijă grea
şi-a celui care-ascultă
şi-acelui ce nu vrea...
Şi-acelui ce trăieşte
şi-acelor care mor
şi-a neamului acesta
şi-a celui viitor.
Şi-acelor ce sunt astăzi
şi-acelor ce-or fi mâini,
căci cheia grea a vieţii e-n slabele lor mâini!
Cuvântul Sfânt al Slavei, dacă-L vestesc - sau tac
ei uşa mântuirii o-nchid sau o desfac.
Aduc lumină lumii în bezna grea de-acum
sau lasă lumea-n beznă, pe-al prăbuşirii drum!
Pot să deschidă cerul sau pot să-l lase-nchis -
dar nu-i la fel că-ndrumă la rai sau la abis!
- O, nu tot una este să nalţi,
sau prăbuşeşti,
că pierzi pe veci un suflet măcar,
sau mântuieşti!
- O, nu tot una este! - ei ştiu ce greu răspuns
vor da pentru Cuvântul nesemănat de-ajuns,
pentru viaţa care n-a fost de-ajuns aşa
cum slujba
şi chemarea
şi locul lor cerea!
Pe-altarul mijlocirii, în rugăciuni şi-n plâns
ard inimile-acestea în sfântul foc nestâns,
o Doamne, pentru Tine şi pe lume ard
dând Cerului şi lumii mireasma lor de nard,
dând Cerului şi lumii al jertfei lor prinos:
când pe Hristos la lume,
când lumea la Hristos!
Cu câte suferinţe şi griji şi jertfe sunt
unite toate-acestea acuma pe pământ!
- În faţa omenirii alături de Hristos
acopăr ca şi Dânsul tot ce-i mai păcătos,
îndură-nvinuire
şi nedreptăţi şi-amar
ca-n schimb să-i poată-odată apropia de Har...
- Şi-n faţa Ta Cea Sfântă, de lume-nlăturaţi,
să stea în mijlocire, ei, cei mai apăsaţi,
luptând în rugăciune s-aducă tot mereu
pe Dumnezeu spre oameni
pe ei spre Dumnezeu...
Şi-adesea pe alţii, cu duh mijlocitor,
purtând a lor păcate
plătesc în locul lor!
- Căci în măsura-n care un chip sunt cu Hristos
i-aşteaptă-aceeaşi cruce
şi-acelaşi drum spinos.
Împărtăşesc aceeaşi chemare
şi la fel
i-aşteaptă şi pământul
şi Cerul
ca pe El...
Ai şi mai multă milă de aceşti copii ai Tăi
şi când sunt pentru Tine în faţa celor răi
şi când sunt pentru cei răi plecaţi în faţa Ta
şi-ajută-i să-mplinească această slujbă grea!
Le dă puteri să poarte poverile privind
răsplata ce-i aşteaptă în Cerul strălucind
să-ndure nedreptatea silindu-se-a ierta,
mai mică vina lumii s-apară-n faţa Ta!
Ducând a Ta iubire la lumea de mişei,
mai strălucit s-arate ce Bun eşti Tu cu ei!
În zbuciumul acesta ajută-i necurmat
să facă slujba jertfei la care i-ai chemat
c-ades pot să greşească în slujba asta grea
ori lumii pentru Tine,
ori Ţie pentru ea!
Şi-mbracă-i cu iubire,
răbdare şi puteri
Tu, care ştii ce slujbă e-aceasta ce le-o ceri.
Şi iartă când se cere să spună
şi nu spun:
păcatul lor adesea îl face-un duh prea bun.
Şi iartă-i când se cere să tacă şi nu tac
păcatele adesea din dragoste le fac!
În cugetul lor Doamne, atât de mult muncit
coboară-Ţi bucuria şi Duhul liniştit.
+
Stejarul se doboară cu multe lovituri,
rezişti dacă eşti gata dureri şi răni să-nduri,
- o vreme au şi-acestea
- iar dacă nu te laşi
când vremea lor se duce, se duc şi cei vrăjmaşi.