El a mărturisit și n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
Adevăratul slujitor trimes de Dumnezeu este acela care cunoscând pe Hristos și primindu-L în inima lui se luminează și pătruns de Adevărul Său Cel Sfânt, devine un mărturisitor întâi cu fapta și apoi cu cuvântul în jurul său, tot mai departe,
acela rămâne până la capătul vieții sale ori prin ce ar trebui să treacă el,
sau Adevărul,
la mărturisirea pe care a cunoscut-o și făcut-o de la început.
Va crește mereu în cunoștință, în curaj, în pricepere, în darurile și virtuțile sfințeniei și evlaviei, - dar în același adevăr cunoscut și mărturisit de la început.
Va crește mereu în credință, se va întări în ea, va rodi în ea, va birui în ea, - dar mereu în aceea care a avut-o de la început.
Adevărul îi va fi mai apropiat, mai pătruns, mai drag, mai prețuit, dar același Adevăr...
Credința îi va fi mai tare, mai frumoasă, mai rodnică, - dar aceeași, mereu aceeași de la început, nu alta.
Căci nu există două credințe pentru nimeni, ci numai una.
iar dacă nu ne-o păstrăm aceeași, dacă o părăsim și vrem alta, rămânem fără ea. Și tăgăduind-o, zadarnic am crezut (1 Cor. 15, 2).
Un astfel de tăgăduitor care ieri învăța într-un fel, azi într-altul, mâine desigur în altul, - nu este un trimis al Domnului!
Hristos nu are trimiși care își tăgăduiesc mărturia de la început, ci trimișii Săi au până la sfârșit același fel de mărturisire netăgăduită. Adică neschimbată. Până la moarte (1 Cor. 15, 1-2).
Dragul meu, nu primi duhuri și învățături care te-ar face să-ți tăgăduiești mărturia ta de la început. Căci aceasta ar face nu numai tu să cazi din cinstea de trimis al Domnului, din vrednicia încrederii și din curăția adevărului, - dar te-ai face vinovat și de marele păcat al stricării Cuvântului Sfânt, de călcarea credinței unice, de dezbinarea Bisericii lui Dumnezeu, de tăgăduirea mărturisirii pe care tu singur ai făcut-o atunci când erai ascultător și fiu al adevărului.
Iar dacă ai făcut totuși acest lucru până acum, sau îl mai faci încă din neștiință și acum, întoarce-te îndată de la răul pe care îl faci. Pocăiește-te atât de adânc, cât de adânc ai păcătuit.
Osândește în public păcatul rătăcirii pe care în public l-ai făcut. Și primind cu smerenie canonul ispășirii, revino iarăși la mărturisirea ta de la început. Și n-o mai tăgădui apoi, mai bine mori. În felul acesta vei putea fi salvat, dar nu cu mai puțin decât atât.
Dar dacă faci lucru rău voit și conștient, Viul Dumnezeu pe care nu-L asculți,
al cărui Cuvânt nu-L respecți,
a cărui mărturie n-ai păzit-o
și a cărui credință ai schimbat-o,
El Însuși să ferească Lucrarea Lui pe care ai tulburat-o și Adevărul Lui pe care L-ai tăgăduit, de continuarea acțiunii tale dezbinată și dezbinătoare.
El Însuși să apere Adevărul Său de batjocorirea și de stricarea ta, Adevărul Său cel de mare preț pe care tu Îl nesocotești fără să te înfricoșezi (2 Petru 2, 1-2). Căci păcatul tău este împotriva Duhului Sfânt.
Doamne Isuse, Mântuitorul nostru Puternic,
Te rugăm păstrează-ne statornici în credință, în învățătură și în mărturisirea noastră de la început.
Nu ne lăsa să ne-o tăgăduim niciodată, cu aceea care am căzut din ascultarea și din statornicia față de Tine,
ci ne ajută să rămânem până la sfârșit la ceea ce am primit și auzit de la Tine și de la acei pe care Tu i-ai folosit la mântuirea noastră.
Ajută-ne Doamne Isuse să ne ferim totdeauna cu teamă de tăgăduitorii primei noastre mărturisiri
și să ne depărtăm de ei ca de niște stricați ce sunt, căci ei batjocoresc acum ceea ce au cinstit și cinstesc toți cei care au o inimă temătoare de Tine.
Izbăvește Doamne din pierzarea aceasta pe toți cei care sunt în ea, înainte de a se prăbuși pe totdeauna. Iar dacă ei nu vreau să se pocăiască cu adevărat, izbăvește Doamne Lucrarea Ta de toți acești lucrători răi.
Amin.
+
Dac-ajungi să pierzi credința, dac-ajungi să cazi din har,
vai, a mântuirii ușă nu se mai deschide iar
nu că n-ar mai fi iertare la Mântuitorul Blând
dar, disprețuindu-I Jertfa, tu, n-o mai dorești nicicând.
+
Fiul meu, de afli calea către sufletul zdrobit
calea asta te va duce până-n cerul fericit
căci cărarea ce sfârșește în lumina cea de Sus
este-aceea, ce cu milă, pe la cei zdrobiți te-a dus.
+
Ia cununa minunată care ți-o va da vecia
cea mai mândră piatră scumpă îți va fi statornicia.