El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
Adevăratul slujitor trimes de Dumnezeu este acela care cunoscând pe Hristos şi primindu-L în inima lui se luminează şi pătruns de Adevărul Său Cel Sfânt, devine un mărturisitor întâi cu fapta şi apoi cu cuvântul în jurul său, tot mai departe,
acela rămâne până la capătul vieţii sale ori prin ce ar trebui să treacă el,
sau Adevărul,
la mărturisirea pe care a cunoscut-o şi făcut-o de la început.
Va creşte mereu în cunoştinţă, în curaj, în pricepere, în darurile şi virtuţile sfinţeniei şi evlaviei, - dar în acelaşi adevăr cunoscut şi mărturisit de la început.
Va creşte mereu în credinţă, se va întări în ea, va rodi în ea, va birui în ea, - dar mereu în aceea care a avut-o de la început.
Adevărul îi va fi mai apropiat, mai pătruns, mai drag, mai preţuit, dar acelaşi Adevăr...
Credinţa îi va fi mai tare, mai frumoasă, mai rodnică, - dar aceeaşi, mereu aceeaşi de la început, nu alta.
Căci nu există două credinţe pentru nimeni, ci numai una.
iar dacă nu ne-o păstrăm aceeaşi, dacă o părăsim şi vrem alta, rămânem fără ea. Şi tăgăduind-o, zadarnic am crezut (1 Cor. 15, 2).
Un astfel de tăgăduitor care ieri învăţa într-un fel, azi într-altul, mâine desigur în altul, - nu este un trimis al Domnului!
Hristos nu are trimişi care îşi tăgăduiesc mărturia de la început, ci trimişii Săi au până la sfârşit acelaşi fel de mărturisire netăgăduită. Adică neschimbată. Până la moarte (1 Cor. 15, 1-2).
Dragul meu, nu primi duhuri şi învăţături care te-ar face să-ţi tăgăduieşti mărturia ta de la început. Căci aceasta ar face nu numai tu să cazi din cinstea de trimis al Domnului, din vrednicia încrederii şi din curăţia adevărului, - dar te-ai face vinovat şi de marele păcat al stricării Cuvântului Sfânt, de călcarea credinţei unice, de dezbinarea Bisericii lui Dumnezeu, de tăgăduirea mărturisirii pe care tu singur ai făcut-o atunci când erai ascultător şi fiu al adevărului.
Iar dacă ai făcut totuşi acest lucru până acum, sau îl mai faci încă din neştiinţă şi acum, întoarce-te îndată de la răul pe care îl faci. Pocăieşte-te atât de adânc, cât de adânc ai păcătuit.
Osândeşte în public păcatul rătăcirii pe care în public l-ai făcut. Şi primind cu smerenie canonul ispăşirii, revino iarăşi la mărturisirea ta de la început. Şi n-o mai tăgădui apoi, mai bine mori. În felul acesta vei putea fi salvat, dar nu cu mai puţin decât atât.
Dar dacă faci lucru rău voit şi conştient, Viul Dumnezeu pe care nu-L asculţi,
al cărui Cuvânt nu-L respecţi,
a cărui mărturie n-ai păzit-o
şi a cărui credinţă ai schimbat-o,
El Însuşi să ferească Lucrarea Lui pe care ai tulburat-o şi Adevărul Lui pe care L-ai tăgăduit, de continuarea acţiunii tale dezbinată şi dezbinătoare.
El Însuşi să apere Adevărul Său de batjocorirea şi de stricarea ta, Adevărul Său cel de mare preţ pe care tu Îl nesocoteşti fără să te înfricoşezi (2 Petru 2, 1-2). Căci păcatul tău este împotriva Duhului Sfânt.
Doamne Isuse, Mântuitorul nostru Puternic,
Te rugăm păstrează-ne statornici în credinţă, în învăţătură şi în mărturisirea noastră de la început.
Nu ne lăsa să ne-o tăgăduim niciodată, cu aceea care am căzut din ascultarea şi din statornicia faţă de Tine,
ci ne ajută să rămânem până la sfârşit la ceea ce am primit şi auzit de la Tine şi de la acei pe care Tu i-ai folosit la mântuirea noastră.
Ajută-ne Doamne Isuse să ne ferim totdeauna cu teamă de tăgăduitorii primei noastre mărturisiri
şi să ne depărtăm de ei ca de nişte stricaţi ce sunt, căci ei batjocoresc acum ceea ce au cinstit şi cinstesc toţi cei care au o inimă temătoare de Tine.
Izbăveşte Doamne din pierzarea aceasta pe toţi cei care sunt în ea, înainte de a se prăbuşi pe totdeauna. Iar dacă ei nu vreau să se pocăiască cu adevărat, izbăveşte Doamne Lucrarea Ta de toţi aceşti lucrători răi.
Amin.
+
Dac-ajungi să pierzi credinţa, dac-ajungi să cazi din har,
vai, a mântuirii uşă nu se mai deschide iar
nu că n-ar mai fi iertare la Mântuitorul Blând
dar, dispreţuindu-I Jertfa, tu, n-o mai doreşti nicicând.
+
Fiul meu, de afli calea către sufletul zdrobit
calea asta te va duce până-n cerul fericit
căci cărarea ce sfârşeşte în lumina cea de Sus
este-aceea, ce cu milă, pe la cei zdrobiţi te-a dus.
+
Ia cununa minunată care ţi-o va da vecia
cea mai mândră piatră scumpă îţi va fi statornicia.