Foto Pr. Iosif Trifa

Părintele Iosif și Biblia

Pr. Iosif Trifa - Biblia - Cartea Vieții

Cea mai mare bogăție pentru un suflet este să ajungă copleșit de toată plinătatea lui Dumnezeu (Efes 3,19).
Cea mai mare cinste și binecuvântare pentru un popor este să poată fi numit popor al lui Dumnezeu (2 Cor 6, 16).
Cum se poate ajunge la starea aceasta? Simplu. Prin Cuvântul lui Dumnezeu.
Biblia, Evanghelia, poate schimba pe orice om și prin ea poate fi îndreptat și îndrumat pe calea Domnului orice popor.
Câteva dovezi. Creștinii cei dintâi erau un popor întreg de sfinți, fiindcă Evanghelia era cartea vieții lor. Cunoșteau atât de bine Sf. Scriptură încât, atunci când erau amenințați că li se vor lua cărțile și se vor arde, au putut spune: Le vom scrie din nou (din memorie, căci le știau pe dinafară).
În timpurile noastre, popoarele nordice (Suedia, Norvegia etc.) apoi Anglia stau ca o dovadă vie despre tot ceea ce poate face Biblia.
Englezii ajunseseră la o stare de stricăciune vecină cu distrugerea și moartea. Biblia i-a salvat. Astăzi formează națiunea cea mai puternică din lume și poporul care ține locul întâi la vestirea Evangheliei printre păgâni.
Țările nordice erau pustiite de alcoolism. Astăzi, deasupra temnițelor flutură steaguri albe. Nu mai sunt în aceste țări bandiți, criminali și stricați. Biblia a clădit un suflet nou, și țări noi, popoare curate, cinstite și bune.
În țările unde nu se citește Biblia este o jale. Crimele, bețiile, hoțiile și toate răutățile stăpânesc cu puterea unui duh rău, care ține în robie pe cei ce trăiesc în întuneric și în umbra morții, lipsiți de cunoștința Cuvântului lui Dumnezeu.
Lipsa Bibliei din viața oamenilor și a popoarelor este un rău mare, o pagubă ce n-o pot stăvili niciodată străduințele, reformele și puterile omenești. Singur Dumnezeu poate schimba și înnoi sufletele. Singur Cuvântul Lui dă viață.
De aceea, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului cu cuvântul Bibliei, cu Cuvântul lui Dumnezeu, să învețe pe oameni.
Binecuvântat este cel ce prin scrisul și graiul său îndeamnă pe oameni să citească Sf. Scriptură și se luptă să ducă pretutindeni cunoștința Cuvântului dumnezeiesc.
Și, cu atât mai mult, merită numele de binefăcător al mulțimii acela care îngenunchează un popor întreg lângă Sfânta Carte a lui Dumnezeu.
Părintele Iosif Trifa a fost unul din aceștia. Timp de 27 de ani de preoție, a lucrat fără preget și a luptat zi și noapte pentru a ridica și a ține „sus Cuvântul Vieții” și pentru a apropia poporul nostru de Cuvântul lui Dumnezeu. Întreagă viața sa de preot și propovăduitor de la altar și amvon a fost o școală a Bibliei.
O școală a Bibliei a fost scrisul său la multele gazete și foi religioase pe care le-a redactat sau la care a colaborat.
O școală a Bibliei sunt cele peste 40 de neîntrecute cărți pe care le-a scris și care au trezit o țară întreagă la citirea Sf. Scripturi.
Din această școală a Bibliei a ieșit și marea mișcare de trezire religioasă «Oastea Domnului» pe care a inițiat-o și condus-o cât timp a fost în viață și care se alimentează și acum din scrisul său (din cărți și foi) și din spiritul pe care Duhul Sfânt l-a dat acestei mișcări.
Cea mai mare dorință a vieții sale a fost aceea de-a adânci în sufletul poporului cunoștința cuvântului biblic.
Și i-a reușit. Prin străduințele sale binecuvântate de Domnul, scumpa Carte a lui Dumnezeu a ajuns să fie astăzi în bună parte și Cartea poporului nostru.
Zeci de mii de Biblii, Testamente și Psaltiri, pe care librăria întemeiată de dânsul le-a trimis prin țară, sunt astăzi o avere cu care a fost împroprietărit pe veci poporul nostru românesc.
Slăvit să fie Domnul! Poporul s-a trezit! Poporul citește Biblia. Cârciumile și jocurile au fost părăsite, cărțile de joc aruncate pe foc. Sute de mii de români, care nu văzuseră mai înainte și nu știau ce este Biblia, se hrănesc astăzi din cuvântul biblic, din Cuvântul lui Dumnezeu.
Iată o biruință care a înviorat viața religioasă a Bisericii, biruință pe care Biserica o poate folosi cu succes și mai departe pentru înviorarea cadrelor ei sufletești amorțite de-a binelea pe multe părți.
Și dacă a fost atât de nedrept judecat și răsplătit de oameni, dacă lumea nu l-a înțeles și dacă invidia și răutatea omenească nu l-au putut vedea, poporul l-a iubit pe acest păstor care cu prețul sănătății și al vieții sale a mers înaintea oilor, ducându-le la pășunea cea aleasă și la izvoarele vieții Cuvântului lui Dumnezeu.
Oițele Domnului au fost singura mare mângâiere a sa aici pe pământ. Ochii i se umpleau de lacrimi când auzea pe oamenii simpli din popor că citesc din Biblie și vorbesc din Cuvântul lui Dumnezeu ca niște școlari înaintați. „De acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne” - spunea adeseori, când vedea minunea biblică în mijlocul poporului nostru. „Când laicii și oamenii din popor au ajuns să grăiască astfel din Biblie - spunea el - pot pleca mulțumit. Eu mi-am încheiat misiunea pe acest pământ”.
Părintele Iosif a plecat, dar în urma sa rămân sute de școlari ai Bibliei, care se hrănesc în fiecare zi din paginile Cărții Sfinte și cresc în cunoștința lui Dumnezeu și în orice pricepere, tinzând să ajungă la desăvârșirea credinței în Hristos (Efes 4, 14-15).
Cartea aceasta iese ca un „curs” prețios pentru toți școlarii biblici. În același timp, ea pleacă la drum ca un îndemn pentru toți cei ce nu s-au apropiat până acum de Biblie, spunându-le: Dragii mei, nu mai stați departe de Cuvântul lui Dumnezeu! Apropiați-vă, gustați și vedeți cât de bun este cuvântul Sfintei Scripturi! Veniți toți cei însetați și beți! Cei flămânzi, mâncați! Cei întristați, vă mângâiați! Cei săraci, vă îmbogățiți! Veniți toți și citiți Cartea Vieții: Biblia!
Ioan I. Marini
Articol 2 din 42
Folosește săgețile ← → pentru navigare