Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.
Părinții noștri cei din Hristos,
părinții cei din Biserică,
din Evanghelie și din Lucrarea lui Dumnezeu,
s-au închinat și au slujit Lui cu o inimă și cu o credință mai puternică decât flăcările și decât sabia prin care au trecut biruitori. Chiar dacă trupul lor a rămas scrum sau cadavru!
Părinții noștri s-au închinat,
dar nouă, multora, ne este rușine să ne închinăm!
Părinții neamului nostru,
părinții familiilor noastre, părinții noștri, s-au închinat.
Nici unuia nu i-a fost rușine de Casa Domnului, de altarul și de Numele Domnului nostru Isus Hristos,
- ca astăzi multora dintre noi!
Părinții noștri au ridicat Domnului nu numai jertfele lor și închinarea a tot ce aveau de preț pe pământ,
ci și laudele cele mai alese,
slujbele cele mai frumoase,
ascultarea cea mai deplină...
În urma lor au rămas cele mai frumoase lăcașuri de rugăciune, biserici, schituri, paraclise, cruci, mânăstiri... Aceste dovezi văzute arată marea lor credință și adânca lor închinare...
- iar noi nevrednicii nu suntem în stare nici să le păstrăm!
O Dumnezeul părinților noștri,
îndură-Te de noi nevrednicii lor urmași, căci mulți dintre noi Te tăgăduiesc
și le este rușine să se mai închine Ție.
Trezește pe toți cei care, fie că s-au rătăcit de la închinarea Ta, fie că au căzut din credință,
aducându-le aminte de credința părinților
și fă-i să se întoarcă iarăși la credința lor în Tine
și la Adevărul Tău de la început.
Amin.
+
Când e lipsă-n rugăciune, amânări și nepăsare
știi că-n suflet sunt ispite și păcate și pierzare
după cum când curtea-i spartă știi că-n casă-i sărăcie,
- și credința, ca belșugul, o păstrezi prin vrednicie.
+
Copiii mei, iubiți cântarea și psalmii minunați întruna,
cântarea, ca iubirea, face viața dulce totdeauna,
cântarea-ți liniștește duhul, îți stinge-aprinderea mâniei
și-ți potolește frământarea, redând seninul bucuriei.