Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.
Părinţii noştri cei din Hristos,
părinţii cei din Biserică,
din Evanghelie şi din Lucrarea lui Dumnezeu,
s-au închinat şi au slujit Lui cu o inimă şi cu o credinţă mai puternică decât flăcările şi decât sabia prin care au trecut biruitori. Chiar dacă trupul lor a rămas scrum sau cadavru!
Părinţii noştri s-au închinat,
dar nouă, multora, ne este ruşine să ne închinăm!
Părinţii neamului nostru,
părinţii familiilor noastre, părinţii noştri, s-au închinat.
Nici unuia nu i-a fost ruşine de Casa Domnului, de altarul şi de Numele Domnului nostru Isus Hristos,
- ca astăzi multora dintre noi!
Părinţii noştri au ridicat Domnului nu numai jertfele lor şi închinarea a tot ce aveau de preţ pe pământ,
ci şi laudele cele mai alese,
slujbele cele mai frumoase,
ascultarea cea mai deplină...
În urma lor au rămas cele mai frumoase lăcaşuri de rugăciune, biserici, schituri, paraclise, cruci, mânăstiri... Aceste dovezi văzute arată marea lor credinţă şi adânca lor închinare...
- iar noi nevrednicii nu suntem în stare nici să le păstrăm!
O Dumnezeul părinţilor noştri,
îndură-Te de noi nevrednicii lor urmaşi, căci mulţi dintre noi Te tăgăduiesc
şi le este ruşine să se mai închine Ţie.
Trezeşte pe toţi cei care, fie că s-au rătăcit de la închinarea Ta, fie că au căzut din credinţă,
aducându-le aminte de credinţa părinţilor
şi fă-i să se întoarcă iarăşi la credinţa lor în Tine
şi la Adevărul Tău de la început.
Amin.
+
Când e lipsă-n rugăciune, amânări şi nepăsare
ştii că-n suflet sunt ispite şi păcate şi pierzare
după cum când curtea-i spartă ştii că-n casă-i sărăcie,
- şi credinţa, ca belşugul, o păstrezi prin vrednicie.
+
Copiii mei, iubiţi cântarea şi psalmii minunaţi întruna,
cântarea, ca iubirea, face viaţa dulce totdeauna,
cântarea-ţi linişteşte duhul, îţi stinge-aprinderea mâniei
şi-ţi potoleşte frământarea, redând seninul bucuriei.