Părinții și urmașii
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Dacă suntem într-adevăr urmașii unor părinți sfinți, să ne arătăm și noi vrednici de ei.
Nu numai lăudându-ne cu frumusețea acestor lăcașuri pe care le admiră și străinii,
dar și străduindu-ne să le urmăm credința și virtuțile lor, într-o ascultare smerită de Dumnezeul acelor părinți, de care ar trebui să ne arătăm mai vrednici.
2 - Să avem nu numai grija semnelor lăsate de ei,
ci să ridicăm și noi înșine astfel de noi dovezi ale credinței în Dumnezeu,
căci El și nouă ne-a făcut cel puțin tot atât de mult bine.
3 - Și față de noi Dumnezeu n-a fost mai puțin darnic
- ci încă și mai mult, decât față de ei, părinții noștri, - dacă noi vrem să vedem aceasta.
Numai făcând aceasta, vom fi și noi vrednici de cinstea și de amintirea urmașilor noștri.
Și de viitoarele izbăviri ale lui Dumnezeu, de care vom mai avea încă multă nevoie.
Viitorul lumii este atât de întunecat.
4 - Cum binecuvântările lui Dumnezeu se înnoiesc pentru fiecare din noi în fiecare zi,
- tot așa și sufletele noastre ar trebui să caute a-L binecuvânta pe El, în fiecare zi într-un fel mereu mai nou.
9 - Cum fiecare răsărit de zori e frumos
și cum fiecare răsărit de soare e altfel
și cum în fiecare dimineață este tot mai proaspătă și mai minunată Fața lui Dumnezeu, venind către noi,
- tot așa ar trebui să fie și fața noastră mergând către El.
6 - Să ieșim în întâmpinarea Domnului în fiecare zori de ziuă, - cum spune psalmistul când zice: „O iau înaintea zorilor și strig...”
tot așa și noi ar trebui să ne sculăm dis-de-dimineață în fiecare zi și cu o nouă binecuvântare pentru Dumnezeu să-L slăvim închinându-ne Lui.
7 - Să-L slăvim pe Domnul în orice dimineață pentru încă o noapte care a trecut cu pace și din care am scăpat cu viață.
Și să ne închinăm Lui pentru o nouă zi,
- care ar putea să ne fie ultima pe pământ.
8 - Cu cât trec tot mai multe din zilele noastre în urmă,
- și ne rămân tot mai puține din ele înainte,
- cu atâta ar trebui să avem mai multă grijă ca în fiecare zi să-L binecuvântăm pe Dumnezeu mai frumos, mai strălucitor și mai rodnic.
9 - Cu cât se mulțesc față de noi dovezile bunătății și răbdării lui Dumnezeu
- cu atâta mireasma mulțumirii și laudei noastre ar trebui să se înalțe mai curată de la noi către El.
10 - Cum pâinea și apa pe care ni le dă Dumnezeu în fiecare zi se înnoiesc față de noi
- tot așa ar trebui și mulțumirea noastră față de El.
Cum aerul și lumina Lui, - așa și cântarea și laudele noastre.
11 - Cum puterea și viața, - le primim zilnic și neîncetat prin atenția Domnului față de noi
- tot așa de normal ar trebui să I Se înalțe din partea noastră binecuvântările unei vieți aducătoare, nu numai de rugăciuni și de cântări
- ci mai ales de trăiri și de roade, care să-L bucure pe Dumnezeu, în fiecare zi și în fiecare clipă.
12 - În acest fel părtășia dintre noi și Dumnezeu ar fi deplină,
iar schimbul de binecuvântări ar fi fericit.
În felul acesta noi n-am rămânea mereu tot mai datori și tot mai vinovați
primind neîncetat și nemaiîntorcând nimic
Celui căruia Îi suntem în fiecare zi tot mai îndatorați.
13 - Ziua în care n-ai făcut nici un bine nimănui, - să știi că este o zi pierdută pentru tine.
Ziua în care n-ai înălțat Domnului nici o binecuvântare, este o zi nefericită și întunecată.
Ziua în care nu I-ai făcut nici o bucurie lui Hristos prin ceva izvorât de la tine, - este o zi pe care ai pierdut-o pe totdeauna.
14 - Ia pildă și deprinde-te și tu să te gândești
și să te lupți în așa fel încât nu numai prin cuvintele tale
ci mai ales prin roadele vieții tale frumoase
- să-L binecuvântezi în chip vrednic pe Marele tău Dumnezeu și Binefăcător Isus Hristos,
- în fiecare zi din viața ta - și până în veci.
15 - Iată împărăția oamenilor sau a popoarelor, cât de trecătoare și cât de slabă s-a dovedit și se dovedește mereu.
Ce mari împărați au cutreierat pământul acesta
în scurtimea vremii celor câteva mii de ani de când ne cunoaștem istoria,
- ce mari împărați au întemeiat împărății care păreau veșnice!
- Și ce nimic s-a ales de ele!
16 - Ce năvălitori cumpliți și-au lărgit hotarele până la margini necunoscute,
și au bătut acolo stâlpi chinuind pământul cu semnele lor,
- și ce curând i-au măturat vânturile și i-a îngropat praful.
Deșertăciune a deșertăciunilor, - este tot ce clădește nimicnicia sforăitoare a tuturor tiranilor ridicoli și cruzi.
17 - Au bătut bani chinuind arama, argintul și aurul cu chipul lor,
- și rugina i-a ros pe toți.
Au bătut neamuri chinuind pe semeni cu tirania lor
- dar ce curând i-a măturat valul și i-a putrezit ploaia!
Ce curând le-a nimicit pământul de pe fața lui, semnele și chipul lor.
Ce bine era dacă îi nimicea înainte de a nimici ei pentru nebunia lor îngâmfată, atâtea vieți nevinovate...
18 - Numai istoria le-a mai păstrat unora amintirea cumplită a tiraniei lor,
spre a arăta urmașilor nu numai cât de trecătoare este împărăția omului,
dar și cât blestem aduce aceasta pentru om.
19 - O, pe câte jertfe omenești se ridică împărăția unui om tiran,
și a unei dinastii tirane
- și cu câte jertfe se poate ea menține stăpânitoare și asupritoare peste alții!
Dumnezeule al Milei, ai milă de toți nevinovații pe care îi amenință existența și ambițiile fiecărui tiran.
20 - O, câte războaie de cucerire au pârjolit fața pământului,
numai pentru ca un om tiran,
sau un neam tiran
- să-și poată întinde cât mai departe hotarele blestemate ale lăcomie și ale asupririi sale
împărățind peste alții cât mai mult și cel mai sălbatic.
Vino Doamne Isuse și scapă pentru totdeauna lumea asta de toți tiranii asupritori și cruzi.
Amin.