Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.
Credinţa vine totdeauna în urma auzirii Cuvântului Sfânt.
Numai aceea şi este credinţă adevărată, care vine prin auzirea Cuvântului.
Credinţa care se formează, care învie, care creşte în inima omului din auzirea şi în tot timpul auzirii Cuvântului Ceresc, aceea este adevărata Credinţă.
Chemarea de la sfârşitul vorbirii, trebuie să fie numai prilejul dovedirii credinţei născute înainte, nu forţarea naşterii ei atunci.
Aşa trebuie să fie vorbirea noastră încât tot timpul desfăşurării ei, Duhul şi Cuvântul să lucreze prin ea, la trezirea credinţei în inimile celor ce o aud.
Predarea în slujba Domnului a celor care au auzit-o, să fie numai o urmare normală a vorbirii, iar nu o urmare forţată a prea îndelungatelor şi prea stăruitoarelor chemări.
Chemările oricât de multe, şi repetate ar fi, nu pot niciodată înlocui vorbirea şi vorbirile pline de putere şi de miez duhovnicesc.
Când acestea lipsesc, totul e forţat şi greoi, iar stăruitoarele chemări nu pot naşte credinţa adevărată în acei în care vorbirile n-au născut-o, ci uneori alungă tot.
Încă pe când vorbiţi, aduceţi-vă aminte de aceste lucruri. Şi nu umpleţi vremea numai cu vorbe goale, ci umpleţi vorbele voastre cu puterea Cuvântului Sfânt.
Nu repetaţi mereu în vorbire aceleaşi lucruri simple şi fără adâncime,
ci umpleţi vorbirile voastre cu adevăr şi cu putere,
cu lumină şi cu har mereu nou, prin Domnul.
Iar dacă n-aveţi acest conţinut, rugaţi-vă şi tăceţi. Rugaţi-vă înainte de a veni în adunarea Domnului, ca Duhul Sfânt să vă dea ce să vorbiţi, după ce aţi venit.
Nu vorbiţi pentru marea deşertăciune a mândriei de a tot vorbi, căci prea mulţi vorbitori au boala vorbirii fără rost şi nu-şi dau seama cât rău fac tuturor cu predicuţele lor slăbuţe şi căldicele.
Când unii care ţin vorbiri lungi, spunând mereu ce s-a tot spus de sute de ori, şi deşi văd că unii cască, alţii se mişcă şi nici unii nu mai pot fi atenţi, ei tot vorbesc şi vorbesc, pierzând timpul cel scump şi sfânt, fără nici un folos.
Nu tac până ce fac să-i vadă toţi cât de goală este mintea şi inima, arătând astfel că din lene nu se pregătesc şi din mândrie nu tac.
Nu căutaţi cu orice preţ să vorbiţi totdeauna, fie că aveţi ceva de spus, fie că nu,
ori fie că doreşte cineva să vă audă, fie că nu.
Unora li se pare că dacă n-ar vorbi ei, totul ar fi zadarnic şi totul ar fi fost pierdut.
Ce îngâmfare vinovată este asta, fiindcă mulţi care poate ar avea ceva folositor de spus, n-au loc din pricina lor...
Nu vorbiţi dacă n-aveţi de spus ceva nou şi ziditor.
Şi după ce aţi spus ceea ce aveţi de spus, tăceţi şi staţi jos. Lăsaţi mai departe să vorbească cuvântul ce l-aţi spus.
Uneori cu cât veţi vorbi mai mult, cu atâta veţi spune mai puţin.
Uneori cu cât vorbeşti mai scurt, cu atâta spui mai mult.
Vorbele care au rămas în istorie n-au fost din cele mai lungi, ci tocmai din cele mai scurte.
Nu mai vorbiţi când băgaţi de seamă că cei care sunt de faţă nu mai pot fi atenţi.
E dovada că ceea ce spuneţi voi, este fără însemnătate şi este cunoscut.
Spuneţi mai bine atunci amin, şi tăceţi.
Lăsaţi mai bine să vorbească altul care are ceva de spus. Cu atât se va vedea că sunteţi mai înţelepţi şi mai vrednici.
Nu te duce la adunare numai ca să vorbeşti, ci te du să mai şi asculţi.
Nu crede că numai tu ai de învăţat pe alţii ci mai degrabă du-te hotărât să asculţi tu de la alţii
şi să mai înveţi şi tu de la ei.
Niciodată nu va şti nimic, acela care crede că el este totul.
Şi totdeauna va fi gol şi plictisitor, acela care nu caută să înveţe el însuşi de la fiecare câte ceva.
Nu vorbi cu îngâmfare şi cu închipuiri mari despre tine, căci vei ajunge îndată nesuferit
şi nimeni nu va mai primi ceea ce vei spune, nici dacă ai scoate pe gură mărgăritare de înţelepciune.
Nu vorbi ce nu ştii, sau ceea ce nu ţi se potriveşte, cu vorbiri pretenţioase şi cu cuvinte neînţelese,
căci printre cei ce te ascultă poate este cineva care ştie şi vede că tu spui lăudăroşii şi cuvinte încrucişate
şi te va dispreţui nu numai pe tine ci şi pe cel ce te-a trimis.
Nu vorbi altora ceea ce tu însuţi nu trăieşti.
Nu fii necinstit şi fără ruşine, dacă eşti fără teamă.
Întâi fii, apoi învaţă.
Altfel se va vedea îndată că nu eşti decât un flecar.
Şi nu numai că vei ajunge neluat în seamă, dar vei face să fie privit aşa şi Cuvântul lui Dumnezeu, înjosit de buzele tale.
Şi vei face de ruşine şi Lucrarea în numele căreia vorbeşti.
Dacă duci o solie, fii la înălţimea ei!
Dacă vorbeşti în numele unui steag, fă-i cinste steagului aceluia.
Şi dacă te-ai angajat în slujba Evangheliei, vei fi vrednic de ea numai dacă crezi cu tărie ceea ce spui,
şi dacă trăieşti cu convingere credinţa în numele căreia vorbeşti.
Dacă nu te porţi aşa, fii măcar om şi las-o altora, care sunt în stare să nu mintă
şi să nu poarte vinul cel nou în burdufuri vechi.
O, voi care vorbiţi:
oricând vorbiţi,
şi tot timpul cât durează vorbirea voastră,
- amintiţi-vă neîncetat de aceste lucruri.
Căci dacă veţi ţinea seama de ele, vorbirea voastră va fi cu har şi dreasă cu sare, după cum a fost vorbirea Domnului Isus.
Atunci, încă pe când veţi vorbi, sufletele vor şi căpăta credinţa,
iar învăţătura voastră sănătoasă va fi adevăr şi o lumină, dovedind că voi veţi fi fiii Adevărului şi trimeşi ai Luminii.
Doamne Isuse, Cuvântul şi Lumina lui Dumnezeu,
Te rugăm îmbracă-i pe toţi mărturisitorii Tăi în sinceritatea şi înţelepciunea Ta, pentru ca mărturia făcută de ei să fie plină de adevăr şi de putere.
Fă-i totdeauna în stare să dea credinţa care duce la mântuire, tuturor celor care vor asculta vorbirile lor.
Prin învăţătura cea adevărată, în urma auzirii, fă să se nască credinţa cea adevărată, în toţi ascultătorii, iar aceasta să rămână neschimbată şi rodnică până la moarte, în toţi cei ce au primit-o,
spre mântuirea tuturor celor ce i-ai chemat Tu şi spre slava Ta.
Amin.