Pe când vorbea Isus astfel, mulți au crezut în El.
Credința vine totdeauna în urma auzirii Cuvântului Sfânt.
Numai aceea și este credință adevărată, care vine prin auzirea Cuvântului.
Credința care se formează, care învie, care crește în inima omului din auzirea și în tot timpul auzirii Cuvântului Ceresc, aceea este adevărata Credință.
Chemarea de la sfârșitul vorbirii, trebuie să fie numai prilejul dovedirii credinței născute înainte, nu forțarea nașterii ei atunci.
Așa trebuie să fie vorbirea noastră încât tot timpul desfășurării ei, Duhul și Cuvântul să lucreze prin ea, la trezirea credinței în inimile celor ce o aud.
Predarea în slujba Domnului a celor care au auzit-o, să fie numai o urmare normală a vorbirii, iar nu o urmare forțată a prea îndelungatelor și prea stăruitoarelor chemări.
Chemările oricât de multe, și repetate ar fi, nu pot niciodată înlocui vorbirea și vorbirile pline de putere și de miez duhovnicesc.
Când acestea lipsesc, totul e forțat și greoi, iar stăruitoarele chemări nu pot naște credința adevărată în acei în care vorbirile n-au născut-o, ci uneori alungă tot.
Încă pe când vorbiți, aduceți-vă aminte de aceste lucruri. Și nu umpleți vremea numai cu vorbe goale, ci umpleți vorbele voastre cu puterea Cuvântului Sfânt.
Nu repetați mereu în vorbire aceleași lucruri simple și fără adâncime,
ci umpleți vorbirile voastre cu adevăr și cu putere,
cu lumină și cu har mereu nou, prin Domnul.
Iar dacă n-aveți acest conținut, rugați-vă și tăceți. Rugați-vă înainte de a veni în adunarea Domnului, ca Duhul Sfânt să vă dea ce să vorbiți, după ce ați venit.
Nu vorbiți pentru marea deșertăciune a mândriei de a tot vorbi, căci prea mulți vorbitori au boala vorbirii fără rost și nu-și dau seama cât rău fac tuturor cu predicuțele lor slăbuțe și căldicele.
Când unii care țin vorbiri lungi, spunând mereu ce s-a tot spus de sute de ori, și deși văd că unii cască, alții se mișcă și nici unii nu mai pot fi atenți, ei tot vorbesc și vorbesc, pierzând timpul cel scump și sfânt, fără nici un folos.
Nu tac până ce fac să-i vadă toți cât de goală este mintea și inima, arătând astfel că din lene nu se pregătesc și din mândrie nu tac.
Nu căutați cu orice preț să vorbiți totdeauna, fie că aveți ceva de spus, fie că nu,
ori fie că dorește cineva să vă audă, fie că nu.
Unora li se pare că dacă n-ar vorbi ei, totul ar fi zadarnic și totul ar fi fost pierdut.
Ce îngâmfare vinovată este asta, fiindcă mulți care poate ar avea ceva folositor de spus, n-au loc din pricina lor...
Nu vorbiți dacă n-aveți de spus ceva nou și ziditor.
Și după ce ați spus ceea ce aveți de spus, tăceți și stați jos. Lăsați mai departe să vorbească cuvântul ce l-ați spus.
Uneori cu cât veți vorbi mai mult, cu atâta veți spune mai puțin.
Uneori cu cât vorbești mai scurt, cu atâta spui mai mult.
Vorbele care au rămas în istorie n-au fost din cele mai lungi, ci tocmai din cele mai scurte.
Nu mai vorbiți când băgați de seamă că cei care sunt de față nu mai pot fi atenți.
E dovada că ceea ce spuneți voi, este fără însemnătate și este cunoscut.
Spuneți mai bine atunci amin, și tăceți.
Lăsați mai bine să vorbească altul care are ceva de spus. Cu atât se va vedea că sunteți mai înțelepți și mai vrednici.
Nu te duce la adunare numai ca să vorbești, ci te du să mai și asculți.
Nu crede că numai tu ai de învățat pe alții ci mai degrabă du-te hotărât să asculți tu de la alții
și să mai înveți și tu de la ei.
Niciodată nu va ști nimic, acela care crede că el este totul.
Și totdeauna va fi gol și plictisitor, acela care nu caută să învețe el însuși de la fiecare câte ceva.
Nu vorbi cu îngâmfare și cu închipuiri mari despre tine, căci vei ajunge îndată nesuferit
și nimeni nu va mai primi ceea ce vei spune, nici dacă ai scoate pe gură mărgăritare de înțelepciune.
Nu vorbi ce nu știi, sau ceea ce nu ți se potrivește, cu vorbiri pretențioase și cu cuvinte neînțelese,
căci printre cei ce te ascultă poate este cineva care știe și vede că tu spui lăudăroșii și cuvinte încrucișate
și te va disprețui nu numai pe tine ci și pe cel ce te-a trimis.
Nu vorbi altora ceea ce tu însuți nu trăiești.
Nu fii necinstit și fără rușine, dacă ești fără teamă.
Întâi fii, apoi învață.
Altfel se va vedea îndată că nu ești decât un flecar.
Și nu numai că vei ajunge neluat în seamă, dar vei face să fie privit așa și Cuvântul lui Dumnezeu, înjosit de buzele tale.
Și vei face de rușine și Lucrarea în numele căreia vorbești.
Dacă duci o solie, fii la înălțimea ei!
Dacă vorbești în numele unui steag, fă-i cinste steagului aceluia.
Și dacă te-ai angajat în slujba Evangheliei, vei fi vrednic de ea numai dacă crezi cu tărie ceea ce spui,
și dacă trăiești cu convingere credința în numele căreia vorbești.
Dacă nu te porți așa, fii măcar om și las-o altora, care sunt în stare să nu mintă
și să nu poarte vinul cel nou în burdufuri vechi.
O, voi care vorbiți:
oricând vorbiți,
și tot timpul cât durează vorbirea voastră,
- amintiți-vă neîncetat de aceste lucruri.
Căci dacă veți ținea seama de ele, vorbirea voastră va fi cu har și dreasă cu sare, după cum a fost vorbirea Domnului Isus.
Atunci, încă pe când veți vorbi, sufletele vor și căpăta credința,
iar învățătura voastră sănătoasă va fi adevăr și o lumină, dovedind că voi veți fi fiii Adevărului și trimeși ai Luminii.
Doamne Isuse, Cuvântul și Lumina lui Dumnezeu,
Te rugăm îmbracă-i pe toți mărturisitorii Tăi în sinceritatea și înțelepciunea Ta, pentru ca mărturia făcută de ei să fie plină de adevăr și de putere.
Fă-i totdeauna în stare să dea credința care duce la mântuire, tuturor celor care vor asculta vorbirile lor.
Prin învățătura cea adevărată, în urma auzirii, fă să se nască credința cea adevărată, în toți ascultătorii, iar aceasta să rămână neschimbată și rodnică până la moarte, în toți cei ce au primit-o,
spre mântuirea tuturor celor ce i-ai chemat Tu și spre slava Ta.
Amin.