
Pe la geamul înghețat
Traian Dorz - Cântarea Anilor
Pe la geamul înghețat
al credinței mele
trece iar colind curat
călător spre stele.
Trec în zbor de-argint cântând
îngerii minunii
Domnului Hristos ducând
razele cununii.
Trec păstorii fericiți
moșii și părinții
Domnului ducând smeriți
aurul credinții.
Trec cuminții magi plecați
peste veacul zării
Domnului ducând mișcați
smirna ascultării.
Iar din albul lumii nins
de lumina lunii
ca tămâia s-a desprins
zborul rugăciunii.
An de an se duc așa
solii spre Mesia
numai din căsuța mea
n-a plecat solia.
Doamne, fă-mi din casă iar
praznic cu lumină
ca și de la ea cu dar
solii dragi să-Ți vină.