
Plăceri
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Orice vârstă din viață și-are-a ei plăceri, la rând
ține cât le ține vremea,
trec cu vârsta lor, trecând.
În copilărie, omul are joaca și-alergarea
mai târziu, în tinerețe, cărțile și vitejia
în maturitate, munca și familia și lumea
iar la bătrânețe, visul și poveștile și vinul...
Dacă-o vârstă încetează, i-ncetează și plăcerea
căci ce-i trecător ca trupul, e supus acestei legi...
Numai gustul sfânt rămâne ca iubirea lui Hristos
pentru orice vârstă-același sufletului credincios
și-l păstrează pururi tânăr pân-la bătrâneți pe-acel
care-l are și-l păzește, scump, ca sufletul din el
căci pe când de celelalte numai trupul ni-e legat
după trup se schimbă toate și cu el pierind odat’
- sfânta Duhului plăcere este-a-ntregii ființei dor
și-i legată-ntâi de suflet care e nemuritor
netrecându-i niciodată vremea ei ea stă mereu
și mereu e mai frumoasă,
sfântă, ca din Dumnezeu...
Ce-i trupesc în noi se duce, se destramă,-mbătrânește
dar ce-i sufletesc nu piere, nici se schimbă niciodată...
Pot să ne slăbească ochii, poate părul să ne-albească,
inima să obosească, tremurări s-avem în glas,
- sufletul și-atunci tresare și se bucură, ca tânăr,
când cunoaște, și-l atinge ce-i frumos și-adevărat.
Și iubește-n orice vârstă cu aceeași tremurare
primăvara, curăția și-Adevărul fericit,
poate chiar și mai puternic în apusul bătrâneții
căci cu-atât mai dureroasă e-o comoară
când o temi.
Dragostea pentru Lumină
și plăcerea de Hristos
totdeauna-s bucurie și la suflet și la trup.
Și fiindcă bucuria totdeauna-ntinerește
cel ce-o are, pe vecie, va fi tânăr
ca și ea.