
Pogorârea Sfântului Duh
Traian Dorz - Album Biblic Colorat
Iată-n Ziua Cincizecimii împlinindu-se ce-a spus
când apostolii-mpreună sunt cu Maica lui Isus.
Într-un val de vânt puternic și-un cutremur de pământ
pogorât-a peste Maica și apostoli Duhul Sfânt.
Fericită-i Maica Sfântă
și apostolii Lui sfinți
peste ei Isus arată
sfintele făgăduinți.
Fericit e orișicine
crede cu un duh pios,
peste el cu drag coboară
Duhul Sfânt de la Hristos.