Povara și puterea
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Nici un părinte înțelept nu-și încarcă pe fiul său slab poveri sub care s-ar prăbuși.
Nici un stăpân cuminte nu-și încarcă asinul său cu sarcini sub care ar cădea...
Nu-ți încărca nici tu pe soția ta sau pe ascultătorii tăi, cu poveri prea grele pentru ea,
cu adevăruri prea grele pentru ei.
2 - Greu e Adevărul, rari sunt cei ce pot să-l ridice-n viață, pân-la frunte, tot.
De aceea oricine spune, trebuie să știe și când să tacă.
Spre a lăsa vreme ca ceea ce s-a spus, să fie înțeles și păstrat,
să se ridice până la frunte, adică până la înțelegerea cu mintea,
pentru a fi ascultat și împlinit cu inima.
3 - Ce trist este când de multe ori auzi oameni care nu mai știu adevărul tăcerii.
Ei vorbesc și nu mai știu când să tacă.
Încarcă mereu mintea ascultătorilor, până când aceștia nu mai pot purta nimic, ci leapădă și uită totul.
Aceștia pun peste umerii și peste inimile slabe poveri sub care cad, - ori pe care le aruncă cu dispreț.
4 - Frate vestitor al Sfântului Cuvânt, învață un lucru: vorbind privește-i pe cei care te ascultă.
Privește-i și vei vedea de pe fețele lor și din ochii lor, dacă mai pot primi sau dacă te mai pot asculta.
Când vezi că nu te mai ascultă, e semn că ai mers prea departe, că ai spus prea mult.
Atunci nu-ți mai lungi vorbirea ta, chiar dacă crezi că ai mai avea să le spui cine știe ce adevăruri.
Orice cuvânt va fi mai departe ca un strop turnat peste un vas prea plin: va da peste el și se va vărsa fără nici un folos.
Ci, dacă de mai înainte, când vezi primele semne că ascultarea lor se clatină, atunci să închei cu grabă.
Și apoi să taci.
Atunci vei fi mai înțelept. Măcar atunci fii.
5 - Dacă ești înțelept și dacă vrei să rămână vreun rod după cuvintele tale, vei înțelege și vei face așa.
Ca Domnul Isus. Și ca ai Lui.
Iar dacă vei fi un neînțelept, vei vorbi zadarnic mai departe ca să ajungi disprețuit de tot.
Și de toți.
6 - Ce nenorocire ar fi în lumea aceasta, dacă n-ar fi o lege a gravitației prin care toate lucrurile să-și poată păstra echilibrul lor.
Sau dacă n-ar fi lumina, - Soarele - prin care să vedem.
Sau Duhul Adevărului prin care să căpătăm încredințarea liniștitoare pentru conștiințele noastre.
Fără aceste binefaceri Dumnezeiești, viața ar fi dacă nu cu neputință, dar ceva neînchipuit de grea și de chinuită.
Încercați numai să v-o închipuiți...
7 - Slăvit să fie Dumnezeul și Domnul nostru, care mai dinainte de a zidi viața, i-a întocmit cadrul și condițiile în care să se desfășoare,
spre a putea fi nu numai cu putință de trăit, ci să fie și atât de frumoasă.
Închipuiți-vă cum ar fi viața pe pământ, dacă totul s-ar fi făcut la întâmplare, fără o înțelepciune desăvârșită care să le orânduiască toate și totul de mai înainte.
8 - Ce soartă ar avea copilul unei mame oarbe și nebune?
El s-ar naște, întâmplător undeva și cumva,
fără scutece pregătite mai dinainte
și fără condiții de curățenie, de căldură, de adăpost,
și fără hrană potrivită și fără grijă ocrotitoare...
- în acest fel lăsat la voia întâmplării, cât ar putea trăi un astfel de copil?
- Oare nu tot aceasta ar fi fost și soarta omenirii și a vieții pe pământ, dacă mama noastră ar fi natura capricioasă și oarbă?
Și dacă noi am fi lăsați în voia întâmplării?
Sau a „stihiilor”?
9 - Adevărul este Cuvântul și Voia lui Dumnezeu care aduce mântuirea tuturor și a fiecăruia.
Această lucrare slăvită și mântuitoare o descoperă și o luminează desăvârșit numai Duhul Adevărului.
Lucrarea acestui Duh este încredințarea.
Locul asupra căruia lucrează El este conștiința.
Cuvântul Adevărului ne arată care este Voia lui Dumnezeu,
iar Duhul Adevărului ne încredințează despre această Voie.
Acolo unde aceste două puteri lucrează împreună, se naște minunea.
Se descoperă Dumnezeu.
Se Întrupează Hristos.
Și strălucește Harul.
Nu este vreo Lucrare a lui Hristos care să fie lipsită de dovada Prezenței Duhului Său.
Și unde se mărturisește cu adevărat Adevărul, acolo Duhul Adevărului însoțește totul pentru inimile sincere, cu încredințare că este El,
prin dovada pe care o dă conștiințelor de Prezența Sa.
Și privirilor de roadele Sale.
11 - De aceea ni s-a poruncit: cercetați duhurile! Că nu orice duh, este de la Dumnezeu,
fiindcă există în lume și duhul minciunii. Acesta are ca însușire mai vizibilă - prefăcătoria.
El vrea să pară totdeauna altceva decât este el, caută să ia totdeauna chipul și valoarea Adevărului (Ioan 10, 10).
De aceea, cei care îl cred fără să-l cerceteze, sunt pierduți,
iar cei care îl cercetează și nu-l mai cred sunt înțelepți.
Dar numai cei care îl condamnă și luptă împotriva lui - aceștia sunt din Dumnezeu.
Adică din Adevăr.
12 - După cum toată Lucrarea Fiului a fost pe pământ spre a proslăvi pe Tatăl, tot așa toată Lucrarea Duhului Sfânt este a-L proslăvi pe Fiul.
Tot ce a spus Fiul era Cuvântul Tatălui... Cuvintele Mele nu sunt ale Mele - a spus El - ci Tatăl Însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc (Ioan 12, 40).
Iar Duhul Sfânt ne aduce aminte ce ne-a spus Hristos.
13 - Tot ce ne învață și ne descopere acum Duhul Sfânt, este Cuvântul și Voia Domnului Isus Hristos, după cum El Însuși spune.
Va lua din ce este al Meu și vă va descoperi.
Astfel Se arată împreună - Lucrarea Slăvită și Unică a Sfintei Treimi-Dumnezeu, Făcătorul și Binefăcătorul nostru,
al tuturor oamenilor și al fiecăruia dintre noi.
14 - Oricine primește pe Fiul Îl primește pe Tatăl.
Și oricine primește și urmează pe Duhul Sfânt, acela proslăvește pe Cel care L-a trimes de la Tatăl Ceresc, adică pe Hristos, Mântuitorul lumii.
15 - Și toată această Lucrare a descoperirilor acestor minuni și taine o face Duhul Sfânt.
Și ea este proslăvirea lui Hristos, prin care s-a făcut cu putință mântuirea lumii
și transformarea omului din fiu al păcatului în fiu al Luminii.
16 - Cea dintâi dintre Lucrările Duhului Sfânt este convingerea despre păcat. Încredințarea pe care o dă prin Cuvântul lui Hristos oricărui suflet, că este căzut și vinovat Judecății din pricina păcatului în care a căzut și a trăit.
Chiar dacă numai un scurt timp i-a fost viața pe pământ.
17 - Când cunoștința vinovăției începe să-l frământe pe om, Duhul Sfânt îl aduce la Hristos cu lacrimi amare și cu pocăință adâncă pentru păcatul de care își dă abia acum seama cu groază cât de mare și cât de greu este într-adevăr, în fața lui Dumnezeu.
Și astfel sufletul află răscumpărarea Crucii lui Hristos.
Și ajunge la nașterea din nou.
18 - Dacă este așa, atunci tu să știi că lipsesc din viața ta,
suferința, dragostea și rugăciunea.
Iar din predicile tale lipsesc încredințarea, puterea și căldura,
adică lipsește Duhul Sfânt.
La vorbirile Mântuitorului veneau oamenii cu miile și uitau să plece.
La vorbirile apostolilor Săi, la fel,
pentru că prin viața lor sfântă și ascultătoare de Tatăl, lucrau cu putere Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu,
fiindcă ei trecuseră prin focul suferinței.
19 - Când Domnul Se va îndura și va aduce și în viața ta suferința și rugăciunea, atunci să știi că se va schimba și vorbirea ta.
Și roadele ei.
Și abia atunci acestea vor semăna cu ale lui Isus.
20 - Taina desăvârșită a unirii dintre Dumnezeu și Cuvântul Său, este desigur Natura Dumnezeiască, Aceeași, Unică și Nedespărțită.
Ei au fost Unul și Una din Veșnicie,
și rămân Unul și Una pentru Veșnicie.
Doar în Timpul scurt și trecător dintre aceste două Veșnicii, și pentru Lucrarea Credinței și Mântuirii noastre, spre a ne arăta pe înțelesul minții noastre această Lucrare a Puterii și Iubirii Sale,
- Dumnezeu a luat Aceste Trei Înfățișări: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Ca după cum El ne-a făcut trupește după Chipul Său,
- să ne străduim sufletește și noi spre a ne transforma după Asemănarea Lui.
Așa ne-a devenit cunoscută nouă Taina: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.
Slavă veșnică Numelui Său.
Amin.