Cea mai mare dovadă
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Uită-te cu băgare de seamă înapoia tăgăduirilor şi în spatele îndemnului necredinţei şi vezi cine este acela care le inspiră,
şi care se ascunde după aceste îndemnuri, căci este Satana, şarpele cel vechi.
Diavolul, numai diavolul poate inspira împotrivirea faţă de Dumnezeul care ne-a făcut,
şi faţă de Hristos care ne iubeşte atât de mult şi care ca dovadă a celei mai mari iubiri cu putinţă, S-a pogorât la noi.
2 - Dar lumea cu toate aceste zguduitoare dovezi, a ales calea neascultării şi calea ascultării de întuneric...
A renunţat la libertatea adevărului, şi s-a întors la robia minciunii.
Şi-a lepădat neprihănirea trăirii în Hristos, alegând trăirea în mizeria şi josnicia păcatului din care o izbăvise El,
cu preţul cel mai scump al Jertfei Sale, a Sângelui Său şi a morţii Lui.
3 - Lumina venise, - dar lumea a alungat-o din viaţa ei.
Neprihănirea venise, - dar lumea a făcut totul ca s-o trimită înapoi de unde a venit,
Fiul venise, dar vierii nu L-au putut suferi, ci au căutat să scape cât mai repede de Prezenţa Lui (Luca 20, 9-16),
omorându-L.
4 - Hristos a venit să ne aducă pe pământ saltul unei stări cereşti până la Slava şi la Fericirea unei vieţi curate, luminoase şi libere de sub tirania josnică a patimilor şi mizeriei sufleteşti.
Slava neprihănirii în care stătea fericirea era umblarea cu Dumnezeu,
- dar lumea L-a huiduit cu dispreţ şi ură ucigaşă pe Neprihănitul aducător al neprihănirii.
5 - Oriunde o vede, lumea urăşte neprihănirea, pentru că prezenţa neprihănirii, este o jignire pentru destrăbălarea lumii.
Duhul adevărului o dovedeşte pe aceasta.
Şi El va aduce o veşnică învinovăţire tuturor acelor, care au batjocorit pe Duhul Harului prin nelegiuirea lor (Evrei 10, 22).
6 - Duhul Adevărului va dovedi lumea vinovată în ce priveşte felul ei de a judeca dragostea pe care i-a arătat-o Dumnezeu.
Şi felul în care lucrează Dumnezeu încă în lume.
În locul din Ioan cap. 8, 15-59 - se vede limpede cât de vinovată este judecata oamenilor faţă de Dumnezeu.
Cât de oarbă şi sucită este judecata lumii.
Şi cât de potrivnică este această judecată faţă de Hristos. Cine trăieşte într-un aşa fel de a judeca, este nu numai un om total greşit, ci este chiar un fiu al diavolului, un asociat cu diavolul şi un vrăjmaş al lui Hristos,
fiindcă numai el face conştient această crimă.
7 - Prin judecata lui, nu numai nedreaptă, dar de-a dreptul şi voit ucigaşă şi demonică, cel ce judecă în felul acesta a căzut din starea de creatură a lui Dumnezeu,
8 - Ce crezi tu despre Isus?
Ce atitudine iei faţă de Evanghelia Sa?
Şi ce părere ai tu despre cei care doresc şi se luptă să trăiască o viaţă ascultătoare de Hristos, deplin conştienţi de datoria lor faţă de Mântuitorul?
Cu ce judecată te apropii tu faţă de toate aceste lucruri?
Şi la ce hotărâre ai ajuns cu privire la ele?
- Acestea să ştii că sunt cele mai importante întrebări pentru fiecare suflet!
9 - Dacă judecata ta este ca a lumii împotrivitoare, care osândeşte pe Dumnezeu şi se dezvinovăţeşte pe ea, - atunci soarta şi răsplata ta, va fi asemenea cu a lumii (2 Petru 3, 10-11).
Dar dacă judecata ta este dreaptă şi adevărată, osândind păcatul tău şi îndreptăţind Adevărul lui Hristos, - atunci viaţa ta se va schimba în neprihănire
şi soarta ta în slavă.
10 - Dar lumea va fi dovedită vinovată şi pentru că a ales pe Baraba, în locul lui Hristos.
Şi-a ales de stăpânitor pe un potrivnic, lepădându-L pe Cel Neprihănit, adevăratul Stăpân şi Împărat al ei.
A ales să urmeze pe uzurpatorul lui Dumnezeu.
S-a asociat cu răsculatul contra lui Hristos, care încă din Paradis a pregătit infernul,
încă de la început şi-a ales sfârşitul,
şi din răutate şi-a ales răzbunarea.
11 - Lumea a aflat nu numai din Sfintele Scripturi insuflate de Duhul Adevărului, că diavolul este judecat,
că răul este osândit
şi că păcatul este pus sub blestem veşnic,
- ci acest adevăr îl află mereu şi mereu din istoria şi din experienţa sa fiecare om.
Nu trebuie să fie cineva prea mare învăţat spre a vedea cât de condamnat este răul şi cât de grabnic vine de la Dumnezeu pedeapsa peste oricine îl face.
12 - Care păcat a scăpat oare vreodată nepedepsit?
Care nelegiuire oare a rămas nepedepsită?
Care vinovat a avut oare o viaţă sau un sfârşit bun?
Şi care neascultător şi potrivnic a murit oare în pace şi în cinste?
- Nici unul şi niciodată! Să ia seama la aceasta oricine încă nu s-a întors la Dumnezeu!
13 - Este oare greu să ştii ce viitor şi ce sfârşit va avea acela pe care îl vezi furând şi nedreptăţind pe alţii?
Este oare greu să ştii ce i se va întâmpla mâine, celui care astăzi umblă trufaş, judecă nedrept, pedepseşte crud, chinuie nemilos şi ucide sălbatic?
14 - Este oare greu să ştii ce soartă îl aşteaptă pe acela care se uneşte cu ucigaşul,
se face împreună lucrător cu tâlharul
şi colaborează cu diavolul prin toată lucrarea sa stricătoare de suflete, călcătoare de neprihănire şi nimicitoare de adevăr?
- Nu! nu e greu, să se ştie şi să se vadă acest lucru de către orice ochi şi de către orice minte, care doreşte să nu se înşele pe sine însuşi.
15 - Satana, acela care este izvorul răului a şi fost judecat, osânda lui a fost hotărâtă.
Sentinţa lui a fost dată.
Soarta lui anticrist este demult pecetluită.
Viitorul păcatului este demult ştiut.
Plata nelegiuirii este demult hotărâtă.
- Şi toate acestea, sunt cunoscute de către toţi. Şi sunt văzute zilnic...
De aceea este atât de vinovată lumea care deşi a ştiut şi poate vedea cu uşurinţă aceste adevăruri, - totuşi a ales şi alege încă să-i slujească şi să se unească cu vinovatul contra nevinovăţiei,
cu păcatul contra Răscumpărării,
şi cu Satana contra lui Hristos.
16 - Când, cu timp îndelungat mai înainte, Stăpânirea dă o poruncă şi fixează o pedeapsă, - acest lucru este înştiinţat cât mai larg, pentru ca toţi să ştie atât porunca pe care trebuie s-o împlinească, dar şi pedeapsa pentru călcarea ei.
Cine ar putea spera într-o scăpare, dacă în faţa judecăţii ar minţi că n-a ştiut porunca?
Cu cât este mai îndelungată răbdarea aşteptării - cu atât va fi mai grea pedeapsa celui ce o nesocoteşte.
17 - Există un moment în care cel care încarcă un car, o spinare, sau o inimă - simte că nu poate să mai pună.
Cei care toarnă într-un vas, că nu mai încape.
Şi cel care spune unor suflete - simte că nu mai trebuie să mai spună nimic.
Cine, şi peste acest moment mai pune, sau mai toarnă, sau mai spune
- acela în clipa următoare va pierde totul.
Carul se rupe. Vasul se crapă. Sufletul se prăbuşeşte.
O, câte nenorociri s-au întâmplat pe lume din pricină că acela care trebuia să simtă şi să presimtă cât se poate -
- şi când se mai poate - n-a înţeles aceasta!
18 - Cea mai mare înţelepciune este să ştii spune: ajunge! - la timp.
Domnul Isus, şi în această privinţă ne-a fost şi ne-a rămas o pildă luminoasă.
N-a mers nici mai devreme, nici mai târziu.
N-a rămas nici prea puţin, nici prea mult.
N-a spus nici mai uşor, nici mai greu, decât era nevoie.
19 - Mai ales în vorbirea Sa, spusă sau scrisă, în care este conţinut adevărul mântuirii noastre, Hristos Domnul nostru n-a spus nici mai mult, nici mai puţin decât trebuia, dar a spus ucenicilor Săi tot ce le era lor de folos (Ioan 15, 15).
De aceea a şi lăsat în Cuvântul Său porunca cu grea înştiinţare împotriva oricui ar încerca să mai scoată sau să mai adauge ceva la ceea ce ne-a lăsat Domnul Isus spus de gura Lui (Apoc. 22, 18-19),
sau scris de trimeşii Săi.
20 - Spune şi tu Adevărul lui Dumnezeu, dar ia bine seama cât poate să poarte sufletul căruia i-l spui.
Nu încărca nici prea mult ca să nu se răstoarne,
nici prea greu, ca să nu se rupă sub povara lui.
Dar nici prea puţin pentru ca să nu-şi poată închipui că în Împărăţia lui Dumnezeu poate intra oricum.
Doamne, nu ne lăsa să facem cu nebăgare de seamă lucrul Tău.
Şi datoria noastră.
Amin.