Cea mai mare dovadă
Traian Dorz - Mărturisirea Strălucita
1 - Uită-te cu băgare de seamă înapoia tăgăduirilor și în spatele îndemnului necredinței și vezi cine este acela care le inspiră,
și care se ascunde după aceste îndemnuri, căci este Satana, șarpele cel vechi.
Diavolul, numai diavolul poate inspira împotrivirea față de Dumnezeul care ne-a făcut,
și față de Hristos care ne iubește atât de mult și care ca dovadă a celei mai mari iubiri cu putință, S-a pogorât la noi.
2 - Dar lumea cu toate aceste zguduitoare dovezi, a ales calea neascultării și calea ascultării de întuneric...
A renunțat la libertatea adevărului, și s-a întors la robia minciunii.
Și-a lepădat neprihănirea trăirii în Hristos, alegând trăirea în mizeria și josnicia păcatului din care o izbăvise El,
cu prețul cel mai scump al Jertfei Sale, a Sângelui Său și a morții Lui.
3 - Lumina venise, - dar lumea a alungat-o din viața ei.
Neprihănirea venise, - dar lumea a făcut totul ca s-o trimită înapoi de unde a venit,
Fiul venise, dar vierii nu L-au putut suferi, ci au căutat să scape cât mai repede de Prezența Lui (Luca 20, 9-16),
omorându-L.
4 - Hristos a venit să ne aducă pe pământ saltul unei stări cerești până la Slava și la Fericirea unei vieți curate, luminoase și libere de sub tirania josnică a patimilor și mizeriei sufletești.
Slava neprihănirii în care stătea fericirea era umblarea cu Dumnezeu,
- dar lumea L-a huiduit cu dispreț și ură ucigașă pe Neprihănitul aducător al neprihănirii.
5 - Oriunde o vede, lumea urăște neprihănirea, pentru că prezența neprihănirii, este o jignire pentru destrăbălarea lumii.
Duhul adevărului o dovedește pe aceasta.
Și El va aduce o veșnică învinovățire tuturor acelor, care au batjocorit pe Duhul Harului prin nelegiuirea lor (Evrei 10, 22).
6 - Duhul Adevărului va dovedi lumea vinovată în ce privește felul ei de a judeca dragostea pe care i-a arătat-o Dumnezeu.
Și felul în care lucrează Dumnezeu încă în lume.
În locul din Ioan cap. 8, 15-59 - se vede limpede cât de vinovată este judecata oamenilor față de Dumnezeu.
Cât de oarbă și sucită este judecata lumii.
Și cât de potrivnică este această judecată față de Hristos. Cine trăiește într-un așa fel de a judeca, este nu numai un om total greșit, ci este chiar un fiu al diavolului, un asociat cu diavolul și un vrăjmaș al lui Hristos,
fiindcă numai el face conștient această crimă.
7 - Prin judecata lui, nu numai nedreaptă, dar de-a dreptul și voit ucigașă și demonică, cel ce judecă în felul acesta a căzut din starea de creatură a lui Dumnezeu,
8 - Ce crezi tu despre Isus?
Ce atitudine iei față de Evanghelia Sa?
Și ce părere ai tu despre cei care doresc și se luptă să trăiască o viață ascultătoare de Hristos, deplin conștienți de datoria lor față de Mântuitorul?
Cu ce judecată te apropii tu față de toate aceste lucruri?
Și la ce hotărâre ai ajuns cu privire la ele?
- Acestea să știi că sunt cele mai importante întrebări pentru fiecare suflet!
9 - Dacă judecata ta este ca a lumii împotrivitoare, care osândește pe Dumnezeu și se dezvinovățește pe ea, - atunci soarta și răsplata ta, va fi asemenea cu a lumii (2 Petru 3, 10-11).
Dar dacă judecata ta este dreaptă și adevărată, osândind păcatul tău și îndreptățind Adevărul lui Hristos, - atunci viața ta se va schimba în neprihănire
și soarta ta în slavă.
10 - Dar lumea va fi dovedită vinovată și pentru că a ales pe Baraba, în locul lui Hristos.
Și-a ales de stăpânitor pe un potrivnic, lepădându-L pe Cel Neprihănit, adevăratul Stăpân și Împărat al ei.
A ales să urmeze pe uzurpatorul lui Dumnezeu.
S-a asociat cu răsculatul contra lui Hristos, care încă din Paradis a pregătit infernul,
încă de la început și-a ales sfârșitul,
și din răutate și-a ales răzbunarea.
11 - Lumea a aflat nu numai din Sfintele Scripturi insuflate de Duhul Adevărului, că diavolul este judecat,
că răul este osândit
și că păcatul este pus sub blestem veșnic,
- ci acest adevăr îl află mereu și mereu din istoria și din experiența sa fiecare om.
Nu trebuie să fie cineva prea mare învățat spre a vedea cât de condamnat este răul și cât de grabnic vine de la Dumnezeu pedeapsa peste oricine îl face.
12 - Care păcat a scăpat oare vreodată nepedepsit?
Care nelegiuire oare a rămas nepedepsită?
Care vinovat a avut oare o viață sau un sfârșit bun?
Și care neascultător și potrivnic a murit oare în pace și în cinste?
- Nici unul și niciodată! Să ia seama la aceasta oricine încă nu s-a întors la Dumnezeu!
13 - Este oare greu să știi ce viitor și ce sfârșit va avea acela pe care îl vezi furând și nedreptățind pe alții?
Este oare greu să știi ce i se va întâmpla mâine, celui care astăzi umblă trufaș, judecă nedrept, pedepsește crud, chinuie nemilos și ucide sălbatic?
14 - Este oare greu să știi ce soartă îl așteaptă pe acela care se unește cu ucigașul,
se face împreună lucrător cu tâlharul
și colaborează cu diavolul prin toată lucrarea sa stricătoare de suflete, călcătoare de neprihănire și nimicitoare de adevăr?
- Nu! nu e greu, să se știe și să se vadă acest lucru de către orice ochi și de către orice minte, care dorește să nu se înșele pe sine însuși.
15 - Satana, acela care este izvorul răului a și fost judecat, osânda lui a fost hotărâtă.
Sentința lui a fost dată.
Soarta lui anticrist este demult pecetluită.
Viitorul păcatului este demult știut.
Plata nelegiuirii este demult hotărâtă.
- Și toate acestea, sunt cunoscute de către toți. Și sunt văzute zilnic...
De aceea este atât de vinovată lumea care deși a știut și poate vedea cu ușurință aceste adevăruri, - totuși a ales și alege încă să-i slujească și să se unească cu vinovatul contra nevinovăției,
cu păcatul contra Răscumpărării,
și cu Satana contra lui Hristos.
16 - Când, cu timp îndelungat mai înainte, Stăpânirea dă o poruncă și fixează o pedeapsă, - acest lucru este înștiințat cât mai larg, pentru ca toți să știe atât porunca pe care trebuie s-o împlinească, dar și pedeapsa pentru călcarea ei.
Cine ar putea spera într-o scăpare, dacă în fața judecății ar minți că n-a știut porunca?
Cu cât este mai îndelungată răbdarea așteptării - cu atât va fi mai grea pedeapsa celui ce o nesocotește.
17 - Există un moment în care cel care încarcă un car, o spinare, sau o inimă - simte că nu poate să mai pună.
Cei care toarnă într-un vas, că nu mai încape.
Și cel care spune unor suflete - simte că nu mai trebuie să mai spună nimic.
Cine, și peste acest moment mai pune, sau mai toarnă, sau mai spune
- acela în clipa următoare va pierde totul.
Carul se rupe. Vasul se crapă. Sufletul se prăbușește.
O, câte nenorociri s-au întâmplat pe lume din pricină că acela care trebuia să simtă și să presimtă cât se poate -
- și când se mai poate - n-a înțeles aceasta!
18 - Cea mai mare înțelepciune este să știi spune: ajunge! - la timp.
Domnul Isus, și în această privință ne-a fost și ne-a rămas o pildă luminoasă.
N-a mers nici mai devreme, nici mai târziu.
N-a rămas nici prea puțin, nici prea mult.
N-a spus nici mai ușor, nici mai greu, decât era nevoie.
19 - Mai ales în vorbirea Sa, spusă sau scrisă, în care este conținut adevărul mântuirii noastre, Hristos Domnul nostru n-a spus nici mai mult, nici mai puțin decât trebuia, dar a spus ucenicilor Săi tot ce le era lor de folos (Ioan 15, 15).
De aceea a și lăsat în Cuvântul Său porunca cu grea înștiințare împotriva oricui ar încerca să mai scoată sau să mai adauge ceva la ceea ce ne-a lăsat Domnul Isus spus de gura Lui (Apoc. 22, 18-19),
sau scris de trimeșii Săi.
20 - Spune și tu Adevărul lui Dumnezeu, dar ia bine seama cât poate să poarte sufletul căruia i-l spui.
Nu încărca nici prea mult ca să nu se răstoarne,
nici prea greu, ca să nu se rupă sub povara lui.
Dar nici prea puțin pentru ca să nu-și poată închipui că în Împărăția lui Dumnezeu poate intra oricum.
Doamne, nu ne lăsa să facem cu nebăgare de seamă lucrul Tău.
Și datoria noastră.
Amin.