Povestea suferinţei
Pr. Iosif Trifa - Povestiri religioase
Umblau odată Dumnezeu şi Sfântul Petru pe pământ prefăcuţi în moşnegi. Şi, cum mergeau, zise Sfântul Petru lui Dumnezeu:
- Doamne, toate cele ai făcut, numai suferinţa n-ai poruncit să se facă.
- Dacă vrei, Petre, s-o facem!
Şi deodată răsare înaintea Sfântului Petru o arătare de nici el nu ştia ce este.
- Asta-i Suferinţa, Doamne?
- Da, Petre. Ia-o în mână şi pune-o unde-i crede.
Ajungând prin nişte munţi, la un izvor de apă rece, stătură să se răcorească. Sfântul Petru puse arătarea ce făcuse Dumnezeu pe o piatră mare. Dar n-apucă s-o pună bine şi stânca se făcu praf şi pulbere.
- Ce-i asta, Doamne?
- Ce să fie? Se vede că suferinţa e mai tare ca piatra, de s-a sfărâmat stânca.
Pornind la drum, Dumnezeu şi Sfântul Petru ajunseră la un fierar. Cât au stat de vorbă cu el, Sfântul Petru puse suferinţa pe un ilău; ilăul se făcu ţăndări.
Ieşind de la fierar, Sfântul Petru spuse lui Dumnezeu:
- Ce să facem, Doamne, cu arătarea asta? Nu putem scăpa de ea?
- Mai cearcă, Petre, poate îi găsim şi locul ei.
Şi cum mergeau, ajung într-un sat, trag la casa unui gospodar. Sfântul Petru întreabă pe Dumnezeu de n-ar fi bine să pună suferinţa în spatele omului aceluia.
- Cearcă, Petre, şi vezi ce are să fie?
Sfântul Petru puse suferinţa în sânul gospodarului, când dormea.
Aşteptă Sfântul Petru să vadă plesnind gospodarul, dar el dormea dus. Suferinţa nu-l putu dovedi. Aşteptă noaptea aceea, aşteptă el a doua zi, ca să vadă ce s-a întâmplat omului; dar el, pace! Parcă n-a dat nimic peste dânsul.
I-au murit omului nevasta, copiii, din vite, a sărăcit, dar, pace! De pocnit, ca piatra ori ca fierul, n-a pocnit. Iar suferinţa, săturându-se de el, s-a dus la alţii.
Şi oricâte a păţit omul, el s-a arătat mai tare ca piatra ori ca fierul. Şi de atunci a rămas vorba veche: „Să nu dea Dumnezeu omului cât poate răbda”.
(După M. Lupescu)