Hototo și Ciacabi

Cică, demult, trăiau odată în țara Japoniei doi zgârciți vestiți cu numele Hototo și Ciacabi. Unul locuia într-o parte a țării, iar celălalt, în altă parte. Li se dusese faima în toată țara acestor oameni zgârciți fără seamăn. Auziseră și ei unul despre altul, dar nu se întâlniseră și ardeau de dorul de a se cunoaște și ei ca doi meșteri vestiți în meseria zgârceniei.

Într-o dimineață, cel mai tânăr dintre ei, Ciacabi, își zise: „Hai să merg să întâlnesc pe tovarășul meu; e mai bătrân ca mine și poate voi învăța ceva de la el cum să cruț cu mâncarea și cu banii”. Și o luă Ciacabi la drum, desculț și pe jos și, după o lungă călătorie, în sfârșit, ajunse în orașul Tokio unde trăia tovarășul lui. Nu fu greu să-l afle. Avea cam aceleași haine și înfățișare ca el și tocmai strângea niște mucuri de țigări de pe stradă.

Cei doi tovarăși se îmbrățișară la dorita lor întâlnire și, apoi, Hototo, de bucuria întâlnirii, îl pofti pe Ciacabi la masă la el. Era cea dintâi invitație pe care o făcea în viața lui. Ciacabi se miră de această pradă ce se pregătea Hototo să o facă în mâncărurile lui și își zise în gându-i: „Iată, am venit să învăț cruțare de la acest tovarăș, dar pesemne eu îl întrec”. Și cei doi prieteni plecară spre casa lui Hototo. Pe drum, Hototo se opri la o boltă de pâine și zise:

- Hai, frate, să ne băgăm aici să cumpăr pâine de cea mai fină pentru masa ce vreau să ți-o fac.

- Ai pâine de cea mai bună? întrebă Hototo pe boltaș.

- Am - zise boltașul. Uite, pâinea mea e albă și moale ca untul.

- Atunci ar fi mai bine să luăm unt, zise Hototo către Ciacabi.

Și apoi plecară la o boltă de unt.

- Ai unt proaspăt, boltașe? întrebă Hototo.

- Mai e vorbă? răspunse untarul. Untul meu e ca untdelemnul cel curat.

- Atunci mai bine să cumpărăm untdelemn, zise Hototo.

Și plecară la o boltă de untdelemn.

- Ai untdelemn de cel mai bun? întrebă Hototo.

- Mai e vorbă? răspunse boltașul. Untdelemnul meu e așa de proaspăt și limpede ca apa de la izvor.

Atunci Hototo, bătându-se, de bucurie, pe frunte, se întoarse către Ciacabi și îi zise:

- Dacă pâinea e ca untul, și untul ca untdelemnul, iar untdelemnul ca apa, atunci totuși apa e mâncarea cea mai scumpă și cea mai fină din lume și, pe deasupra, e și cea mai ieftină. Hai, frate dragă, colea, la fântâna orașului, și bea și mănâncă din apă de te satură, ca din al tău.

Atunci Ciacabi zise:

- Adevărat e tot ce am auzit despre tine că ești mare dascăl în meseria de a cruța și nu-mi pare rău că am venit până aici să ne întâlnim, că bună învățătură luai de la tine.

Cu asta, cei doi tovarăși se despărțiră. Ciacabi, nu peste mult, fu aflat mort de foame, așijderea și Hototo. În zdrențele din așternutul lor se găsiră câte două pungi încărcate cu galbeni strălucitori.