Hototo şi Ciacabi

Cică, demult, trăiau odată în ţara Japoniei doi zgârciţi vestiţi cu numele Hototo şi Ciacabi. Unul locuia într-o parte a ţării, iar celălalt, în altă parte. Li se dusese faima în toată ţara acestor oameni zgârciţi fără seamăn. Auziseră şi ei unul despre altul, dar nu se întâlniseră şi ardeau de dorul de a se cunoaşte şi ei ca doi meşteri vestiţi în meseria zgârceniei.

Într-o dimineaţă, cel mai tânăr dintre ei, Ciacabi, îşi zise: „Hai să merg să întâlnesc pe tovarăşul meu; e mai bătrân ca mine şi poate voi învăţa ceva de la el cum să cruţ cu mâncarea şi cu banii”. Şi o luă Ciacabi la drum, desculţ şi pe jos şi, după o lungă călătorie, în sfârşit, ajunse în oraşul Tokio unde trăia tovarăşul lui. Nu fu greu să-l afle. Avea cam aceleaşi haine şi înfăţişare ca el şi tocmai strângea nişte mucuri de ţigări de pe stradă.

Cei doi tovarăşi se îmbrăţişară la dorita lor întâlnire şi, apoi, Hototo, de bucuria întâlnirii, îl pofti pe Ciacabi la masă la el. Era cea dintâi invitaţie pe care o făcea în viaţa lui. Ciacabi se miră de această pradă ce se pregătea Hototo să o facă în mâncărurile lui şi îşi zise în gându-i: „Iată, am venit să învăţ cruţare de la acest tovarăş, dar pesemne eu îl întrec”. Şi cei doi prieteni plecară spre casa lui Hototo. Pe drum, Hototo se opri la o boltă de pâine şi zise:

- Hai, frate, să ne băgăm aici să cumpăr pâine de cea mai fină pentru masa ce vreau să ţi-o fac.

- Ai pâine de cea mai bună? întrebă Hototo pe boltaş.

- Am - zise boltaşul. Uite, pâinea mea e albă şi moale ca untul.

- Atunci ar fi mai bine să luăm unt, zise Hototo către Ciacabi.

Şi apoi plecară la o boltă de unt.

- Ai unt proaspăt, boltaşe? întrebă Hototo.

- Mai e vorbă? răspunse untarul. Untul meu e ca untdelemnul cel curat.

- Atunci mai bine să cumpărăm untdelemn, zise Hototo.

Şi plecară la o boltă de untdelemn.

- Ai untdelemn de cel mai bun? întrebă Hototo.

- Mai e vorbă? răspunse boltaşul. Untdelemnul meu e aşa de proaspăt şi limpede ca apa de la izvor.

Atunci Hototo, bătându-se, de bucurie, pe frunte, se întoarse către Ciacabi şi îi zise:

- Dacă pâinea e ca untul, şi untul ca untdelemnul, iar untdelemnul ca apa, atunci totuşi apa e mâncarea cea mai scumpă şi cea mai fină din lume şi, pe deasupra, e şi cea mai ieftină. Hai, frate dragă, colea, la fântâna oraşului, şi bea şi mănâncă din apă de te satură, ca din al tău.

Atunci Ciacabi zise:

- Adevărat e tot ce am auzit despre tine că eşti mare dascăl în meseria de a cruţa şi nu-mi pare rău că am venit până aici să ne întâlnim, că bună învăţătură luai de la tine.

Cu asta, cei doi tovarăşi se despărţiră. Ciacabi, nu peste mult, fu aflat mort de foame, aşijderea şi Hototo. În zdrenţele din aşternutul lor se găsiră câte două pungi încărcate cu galbeni strălucitori.