Cele şapte surori

Se zice că trăiau odată într-un sat şapte surori. Ele îşi aveau casa lor şi gospodăria lor şi trăiau în cea mai bună înţelegere. Şase dintre ele lucrau afară la câmp, iar a şaptea ţinea gospodăria casei, pregătea de mâncare şi se îngrijea ca surorile ei să afle totdeauna o casă caldă, o masă bună şi ce trebuie omului ostenit.

Dar, într-o bună zi, cele şase surori, îndemnate - bag seamă - de cel rău, ţinură sfat la hotar şi îşi ziseră: „Nu e cu dreptate traiul nostru. Noi lucrăm la hotar din zori şi până în noapte, iar sora noastră stă ca o doamnă acasă. Asta nu-i dreptate. Să poftească şi doamna noastră la lucru cu noi!”

- Dragă soră, ziseră ele, întorcându-se seara acasă, nu e cu dreptate ca tu să stai acasă, ca o doamnă, iar noi să lucrăm la hotar. Mâine să pofteşti şi tu cu noi la lucru, că nu-i vreme de domnie.

Dimineaţa, cele şase surori luară pe sora lor înainte, îi puseră sapa pe spate şi plecară la hotar. Lucrând toată ziua cu zor, părea că lucrul a sporit.

Dar, vai, când se întoarseră acasă, nici tu foc, nici tu mâncare, nici tu masă caldă, nici tu casă măturată. Ba, pe deasupra, un lucru şi mai grozav. Un om rău, simţind că e singură casa, se băgase înăuntru şi furase tot ce a putut apuca. Tot ce strânseseră fetele se topise într-o singură zi.

Atunci, cele şase surori îşi văzură nebunia, se căiră şi strigară:

- Scumpa noastră soră! Iartă nebunia noastră… Rămâi acasă. Îngrijeşte casa şi masa şi avutul nostru, căci fără de tine nu putem face nimic.

Tâlcul acestei poveşti cred că e de prisos să-l mai spun. Cele şase fete - zilele săptămânii - care au scos la lucru pe a şaptea soră a lor - Duminica - închipuie pe cei mulţi, mulţi creştini care „scot” şi ei Ziua Domnului la lucru. Dar prin asta nici ei nu câştigă nimic. Ziua Domnului este ziua de odihnă a sufletului nostru.

Să ştii, fratele meu, că tot ce lucrezi în Ziua Domnului este pagubă mare pentru averea ta şi sufletul tău.

Hoţul cel mare - diavolul - fură toată truda şi munca omului ce lucrează duminica şi în praznice.