Cele șapte surori

Se zice că trăiau odată într-un sat șapte surori. Ele își aveau casa lor și gospodăria lor și trăiau în cea mai bună înțelegere. Șase dintre ele lucrau afară la câmp, iar a șaptea ținea gospodăria casei, pregătea de mâncare și se îngrijea ca surorile ei să afle totdeauna o casă caldă, o masă bună și ce trebuie omului ostenit.

Dar, într-o bună zi, cele șase surori, îndemnate - bag seamă - de cel rău, ținură sfat la hotar și își ziseră: „Nu e cu dreptate traiul nostru. Noi lucrăm la hotar din zori și până în noapte, iar sora noastră stă ca o doamnă acasă. Asta nu-i dreptate. Să poftească și doamna noastră la lucru cu noi!”

- Dragă soră, ziseră ele, întorcându-se seara acasă, nu e cu dreptate ca tu să stai acasă, ca o doamnă, iar noi să lucrăm la hotar. Mâine să poftești și tu cu noi la lucru, că nu-i vreme de domnie.

Dimineața, cele șase surori luară pe sora lor înainte, îi puseră sapa pe spate și plecară la hotar. Lucrând toată ziua cu zor, părea că lucrul a sporit.

Dar, vai, când se întoarseră acasă, nici tu foc, nici tu mâncare, nici tu masă caldă, nici tu casă măturată. Ba, pe deasupra, un lucru și mai grozav. Un om rău, simțind că e singură casa, se băgase înăuntru și furase tot ce a putut apuca. Tot ce strânseseră fetele se topise într-o singură zi.

Atunci, cele șase surori își văzură nebunia, se căiră și strigară:

- Scumpa noastră soră! Iartă nebunia noastră… Rămâi acasă. Îngrijește casa și masa și avutul nostru, căci fără de tine nu putem face nimic.

Tâlcul acestei povești cred că e de prisos să-l mai spun. Cele șase fete - zilele săptămânii - care au scos la lucru pe a șaptea soră a lor - Duminica - închipuie pe cei mulți, mulți creștini care „scot” și ei Ziua Domnului la lucru. Dar prin asta nici ei nu câștigă nimic. Ziua Domnului este ziua de odihnă a sufletului nostru.

Să știi, fratele meu, că tot ce lucrezi în Ziua Domnului este pagubă mare pentru averea ta și sufletul tău.

Hoțul cel mare - diavolul - fură toată truda și munca omului ce lucrează duminica și în praznice.