O poveste din Balcani

care ne spune de ce merge totul atât de prost într‑o țară atât de bogată

În țările din Balcani (Grecia, Turcia, Bulgaria) umblă o poveste interesantă despre țara noastră.

Cică era pe vremea când Bunul Dumnezeu împărțea bunătățile Sale popoarelor de pe pământ.

- Du-te, Petre - îi zise Domnul lui Petru-Apostolul - să împarți popoarelor de pe pământ bunătățile cerului nostru ca să poată oamenii trăi acolo în lumea aceea plină de lipsuri și necazuri. Vei lua bunătățile Mele și le vei împărți după dreptatea noastră din Cer.

Încărcat de bunătăți, Apostolul Petru se coborî jos pe pământ, la Ierusalim. Iar de acolo o luă pe apă, spre Apus, și se opri la hotarul Greciei.

De aici urma să înceapă cu împărțeala.

Și se uită trimisul Domnului în sus, peste întinsul Europei. Și, văzând atâtea țări și popoare, își zise în sine: „Țări multe! Popoare multe! Trebuie să fiu cruțător cu darurile lui Dumnezeu, ca să ajungă la toți”.

Astfel grăind, desfăcu sacul bunătăților și, pășind peste hotarele Greciei, începu a semăna. „Puțin, cât mai puțin - își zicea moșul - ca să ajungă la toți”. Și grăunțele bunătăților cădeau zgârcit de tot. De atunci, cică, Grecia are numai stânci presărate, pe ici pe colo, cu câte o mână de pământ pe unde rodesc măslinii, smochinii, portocalii, viile etc.

Și tot așa și peste Turcia căzură numai locuri sterpe și foarte puțin pământ roditor.

Când trecu peste Bulgaria, moșul fu ceva mai larg la mână. Slobozi mai mult dar pe pământ, dar un pământ roșu și sărac, în care bietul plugar asudă din greu să-și scoată traiul vieții.

Trecând Dunărea, moșul cerului începu să semene și peste hotarele țării noastre tot cu același gând: „Puțin! Cât mai puțin! Ca să ajungă la toți!”.

Dar, întâmplarea voi ca, pe neștiute, să se spargă fundul sacului. Și unde, pasămi-te, începură a curge bunătățile: pământ mănos, holde de aur, grădini, vii, păduri, petrol, sare, aur, și alte nesfârșite daruri. Din gura sacului, moșul arunca cu picătura, iar de la fund curgea cu găleata. Toate bunătățile ce le grămădise Dumnezeu în sacul moșului se vărsau peste hotarele țării românești.

Când ajunse la graniță să iasă din țară i se păru moșului că prea s-a ușurat sacul și, privind înapoi, rămase înmărmurit. Aproape toate bunătățile se scurseseră din sac și căzuseră peste hotarele țării românești. Atunci moșul, necăjit, își zise: „Ce mă fac eu acum cu dreptatea cu care a zis Bunul Dumnezeu să împart bunătățile?...”.

Și, judecându-se asupra lucrului, trimisul Domnului se uită înapoi peste hotarele țării noastre pline de toate bogățiile, și zise: „Vouă, românilor, v-am dat de toate. Țara voastră este un paradis plin de toate bunătățile. În schimb, însă, voi nu veți avea oameni ca să chivernisească aceste bunătăți și să vă facă traiul ușor”.

Și, cică, de atunci, țara noastră e plină de toate bogățiile, ca nici o altă țară din lume. N-avem însă oameni care să chivernisească aceste bogății și să facă țara fericită.