O poveste din Balcani

care ne spune de ce merge totul atât de prost într‑o ţară atât de bogată

În ţările din Balcani (Grecia, Turcia, Bulgaria) umblă o poveste interesantă despre ţara noastră.

Cică era pe vremea când Bunul Dumnezeu împărţea bunătăţile Sale popoarelor de pe pământ.

- Du-te, Petre - îi zise Domnul lui Petru-Apostolul - să împarţi popoarelor de pe pământ bunătăţile cerului nostru ca să poată oamenii trăi acolo în lumea aceea plină de lipsuri şi necazuri. Vei lua bunătăţile Mele şi le vei împărţi după dreptatea noastră din Cer.

Încărcat de bunătăţi, Apostolul Petru se coborî jos pe pământ, la Ierusalim. Iar de acolo o luă pe apă, spre Apus, şi se opri la hotarul Greciei.

De aici urma să înceapă cu împărţeala.

Şi se uită trimisul Domnului în sus, peste întinsul Europei. Şi, văzând atâtea ţări şi popoare, îşi zise în sine: „Ţări multe! Popoare multe! Trebuie să fiu cruţător cu darurile lui Dumnezeu, ca să ajungă la toţi”.

Astfel grăind, desfăcu sacul bunătăţilor şi, păşind peste hotarele Greciei, începu a semăna. „Puţin, cât mai puţin - îşi zicea moşul - ca să ajungă la toţi”. Şi grăunţele bunătăţilor cădeau zgârcit de tot. De atunci, cică, Grecia are numai stânci presărate, pe ici pe colo, cu câte o mână de pământ pe unde rodesc măslinii, smochinii, portocalii, viile etc.

Şi tot aşa şi peste Turcia căzură numai locuri sterpe şi foarte puţin pământ roditor.

Când trecu peste Bulgaria, moşul fu ceva mai larg la mână. Slobozi mai mult dar pe pământ, dar un pământ roşu şi sărac, în care bietul plugar asudă din greu să-şi scoată traiul vieţii.

Trecând Dunărea, moşul cerului începu să semene şi peste hotarele ţării noastre tot cu acelaşi gând: „Puţin! Cât mai puţin! Ca să ajungă la toţi!”.

Dar, întâmplarea voi ca, pe neştiute, să se spargă fundul sacului. Şi unde, pasămi-te, începură a curge bunătăţile: pământ mănos, holde de aur, grădini, vii, păduri, petrol, sare, aur, şi alte nesfârşite daruri. Din gura sacului, moşul arunca cu picătura, iar de la fund curgea cu găleata. Toate bunătăţile ce le grămădise Dumnezeu în sacul moşului se vărsau peste hotarele ţării româneşti.

Când ajunse la graniţă să iasă din ţară i se păru moşului că prea s-a uşurat sacul şi, privind înapoi, rămase înmărmurit. Aproape toate bunătăţile se scurseseră din sac şi căzuseră peste hotarele ţării româneşti. Atunci moşul, necăjit, îşi zise: „Ce mă fac eu acum cu dreptatea cu care a zis Bunul Dumnezeu să împart bunătăţile?...”.

Şi, judecându-se asupra lucrului, trimisul Domnului se uită înapoi peste hotarele ţării noastre pline de toate bogăţiile, şi zise: „Vouă, românilor, v-am dat de toate. Ţara voastră este un paradis plin de toate bunătăţile. În schimb, însă, voi nu veţi avea oameni ca să chivernisească aceste bunătăţi şi să vă facă traiul uşor”.

Şi, cică, de atunci, ţara noastră e plină de toate bogăţiile, ca nici o altă ţară din lume. N-avem însă oameni care să chivernisească aceste bogăţii şi să facă ţara fericită.