Diavolul şi cârciumarul

Se spune că, odată, un cârciumar plecase la drum cu carul după băutură. În drum, prin mijlocul unei păduri, iată că-l ajunge din urmă un călător străin.

- Bună ziua!

- Bună ziua! Da′ dumneata cine eşti şi unde mergi?

- Eu sunt cârciumarul cela şi cela, şi merg colo şi colo să cumpăr băutură. Dar dumneata, cine eşti?

- Eu sunt dracul. Şi tot într-acolo merg şi eu.

Crâşmarului, când auzi ce fel de ortac îi ieşi în drum, i se zburli părul de frică şi vru să o ia la fugă. Dar diavolul îi zise râzând:

- Nu te teme, omule; nu-ţi fac nimic. Iaca, vom merge un pic amândoi pe drum şi iar ne vom despărţi.

Crâşmarul ce era să facă? Plecă înainte cu noul ortac. Diavolul începu a vorbi mai una, mai alta, şi, de la o vreme, se mai dezgheţă şi crâşmarul din frica ce-l cuprinse şi începu chiar să-l şi întrebe despre una-alta.

- Ce faceţi voi, dracii - întrebă cârciumarul - cu atâţia oameni care vi se dau vouă când suduie?

- Cu adevărat n-ar încăpea în iadul nostru - răspunse diavolul - dar, uite, noi avem o lege în puterea căreia căpătăm numai pe cei care ni se predau nouă cu toată inima, fără nici o părere de rău...

Şi aşa mergeau diavolul şi crâşmarul, tot înţelegându-se pe drum. Când ieşiră din pădure şi dădură într-un sat, iaca, văzură o femeie care se certa cu bărbatul ei şi îl trimitea la „Bată-l Crucea”:

- Auzi ce zice? zise crâşmarul.

- Aud, răspunse diavolul, dar n-am putere să-l iau, căci femeia mi-l dă numai aşa, din gură, dar în inimă tot ţine la el, şi dacă i s-ar întâmpla ceva i-ar părea rău.

Mergând mai departe, iaca, o mamă îşi certa copilul şi îl trimitea la „Bată-l Crucea”.

- Auzi ce zice? zise crâşmarul.

- Aud, răspunse diavolul, dar n-am putere asupra copilului, pentru că mama lui mi-l dă, iac-aşa, din gură, dar cu toată inima ţine la el.

Mai mergând şi mai vorbind, iaca, ajung la o crâşmă, de unde o biată femeie îşi scotea bărbatul beat şi striga de răsuna uliţa:

- Băga-s-ar diavolul în toate crâşmele din lume şi în cine le-a deschis în calea oamenilor!

- Auzi ce zice femeia? zise acum diavolul către crâşmar. Femeia asta mă pofteşte cu toată inima să mă bag în crâşmă, şi de aici încolo crâşmele voastre vor fi sălaşul meu.

Crâşmarul cercă să mai sucească vorba: ba că femeia a zis numai din supărare, ba că aşa merge vorba pe la crâşme, ba că teacă, ba că pungă. Dar dracul îi zise, râzând:

- Nu te mai ocoşi, crâşmare, auzi cum grăieşte femeia, din toată inima, şi eu trebuie să ascult dorinţa ei.

Şi cu aste vorbe diavolul se băgă în crâşmă şi de aceea sunt atâtea răutăţi pe la crâşme.