Povestea unui lacom

A fost odată, ca niciodată, a fost odată un om care găsi în țarina sa o oală mare de pământ. O duse acasă și o dădu nevestei sale să o curețe de pământ. Femeia s-apucă de ea cu peria de spălat, dar, îndată ce băgă peria în ea, oala se umplu de perii și, oricâte perii scotea, altele răsăreau la loc. Adică, oala era năzdrăvană.

Omul se făcu vânzător de perii și trăia mulțumit cu ce căpăta din vânzarea periilor. Într-o zi, căzu în oală, din întâmplare, un galben de aur. Numaidecât periile se făcură nevăzute și oala se umplu de galbeni, care nu se mai gătau. Omul tot scoase, tot scoase la galbeni; se făcu putred de bogat și tot nu se mai lăsa de scos.

În casă avea omul un bunic care tremura de bătrân și slab ce era. Pe acesta îl puse omul, de la o vreme, să scoată la galbeni. Și era aspru nepotul cu bunicul. Tot mereu îl ocăra și îl mustra aspru că e leneș și nu scoate galbeni destui. „Hei, bătrânule - striga nepotul - ce, iar dormi lângă atâta bunătate ce așteaptă să o scoți din oală?”

Într-o zi, puterile îl părăsiră de tot pe bietul bătrân. Căzu pe gura oalei și muri. Dar, în acea clipă, toți banii fugiră și, în locul lor, oala se umplu de bătrâni morți. Când veni omul, află oala plină de bunici morți. Ce era să facă? Îi luă și îi îngropă. Dar, pe când găta cu unii, alții se iviră în oală și omul trebui să-i îngroape și pe aceia, și apoi pe alții și alții, căci din oală răsăreau bunici morți întocmai ca periile și galbenii.

Omul cheltui cu îngropăciunile toți galbenii ce-i strânsese, și când dădu și cel din urmă galben oala se sparse și omul rămase mai sărac de cum fusese.