Pricepere și teamă
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Dacă Dumnezeu i-a dat unui om mai mult decât îndrăznise să gândească sau să ceară, - omul să nu uite asta.
Dacă după muncă, după răbdarea și după economia sa, omul sau poporul, a ajuns la o stare mai înaltă, mai bună și mai largă decât se aștepta,
- atunci, o, mai ales atunci, trebuie să recunoască cu toată teama și smerenia și să nu uite niciodată că totul se datorește numai lui Dumnezeu.
Lui, care i-a dat priceperea prevederii și i-a dat puterea muncii.
2 - O, unde este înțeleptul om sau popor, care vede aceasta?
Care din economiile sale nu uită să facă totdeauna parte și lui Dumnezeu.
Rodurile lui, el și le-a strâns prin ajutorul Său.
Deci este drept să-I dea și Domnului, la vremea roadelor partea cuvenită Lui.
Cine n-are nici pricepere nici teamă, - acela se va prăbuși ori în zgârcenie ori în risipă.
3 - Păcatul poartă în el frica.
Oricine trăiește în păcate are în sufletul său totdeauna groaza de judecată,
și frica de osânda de care se simte amenințat mereu.
4 - Cel nelegiuit privește spre cer cu ură și cu groază, simțind că acolo el are un Judecător nu un Tată.
Un vrăjmaș nu un prieten.
De aceea cel rău fuge de Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă acest Cuvânt îi judecă faptele sale.
Fuge de omul lui Dumnezeu, pentru că prezența lui îi osândește purtările.
Fuge de adunarea lui Hristos, fiindcă acolo i se descopere păcatul.
Numai de Moarte și de Judecată, nu va mai putea fugi.
5 - Numai sufletul vinovat este fricos.
Numai sufletul mic este laș.
Numai sufletul blestemat este trădător.
Sufletul nevinovat este curajos.
Sufletul mare este demn.
Sufletul sfânt rămâne nedespărțit de Hristos, cu orice preț, în orice stare, prin orice nenorociri.
Căci criminalul fuge. Netrebnicul fuge. Vânzătorul fuge...
Dar fuge degeaba, căci osânda lor dreaptă fuge mai repede după ei. Și totdeauna îi ajunge mai curând decât se așteaptă.
6 - Cel rău fuge spre păcat, sau spre pierzare.
Înainte de a face răul fuge ca să-l facă cât mai repede, căci acesta este un blestem care îl urmărește după ce omul a prins în inima lui gândul crimei (Ioan 13, 2).
După aceea fuge de la locul crimei ca să nu fie prins,
apoi fuge de teama urmărilor crimei săvârșite.
Fuge până ajunge în iad, -
- de acolo nu va mai fugi apoi niciodată...
7 - Cine nu se teme de Dumnezeu, nu se teme nici de păcat și nu se teme nici de judecată.
Un astfel de om va cădea dintr-o dată sub osânda tuturor acestora.
8 - Dar ferice de omul care se teme necontenit de orice rău,
fiindcă acela umblă totdeauna cu grijă,
și umblând cu grijă nu cade niciodată.
Cine știe ce îngrozitor este păcatul și blestemul său, acela se ferește de tot răul ce-l poate vedea și ocoli,
iar de cel ce nu-l vede și nu-l poate ocoli, îl ferește Dumnezeu.
9 - Este câte un om, cu așa un duh de împotrivire, încât niciodată nu te poți înțelege cu el.
Oricând spui tu da, - el spune nu.
Oricând vrei tu așa, el vrea altfel.
Și chiar dacă lași tu după el - îndată se va schimba tocmai împotrivă, fiindcă duhul lui este așa.
10 - Cu un om ce are un duh de împotrivire, trebuie să fii foarte chinuit și când vorbești și când taci.
Trebuie să-l lași cum face el - și să nu îndrăznești să-l muști niciodată,
- fiindcă oricâtă dreptate ai avea tu, el nu va recunoaște niciodată că a greșit.
Nu va primi niciodată o mustrare
și nu va respecta niciodată o hotărâre bună.
11 - Dacă n-ar fi fost marea neascultare de la început, n-ar fi fost nici mustrarea pentru ea.
Și dacă n-ar fi fost împotrivirea față de mustrare, n-ar fi fost nici pedeapsa.
12 - Prima neascultare a adus mustrarea. Iar împotrivirea la mustrare a atras după ea blestemul osândei.
Și cu cât se înmulțesc neascultările și împotrivirile, cu atâta omul se scufundă mai adânc în întunericul și în osânda care vine neapărat pentru ele
și deodată cu ele.
13 - Omul care se împotrivește la prima mustrare, este iertat ușor sau este pedepsit ușor.
Cel care se împotrivește la mai multe mustrări, este iertat mai greu și pedepsit mai greu.
Dar cel care se împotrivește tuturor mustrărilor, aceluia i se întâmplă întocmai cum este scris: va fi zdrobit dintr-odată și fără leac, pe totdeauna.
Și merită să fie zdrobit așa, pentru că și el prin împotrivirile sale neîncetate, a zdrobit atâtea inimi și atâtea vieți.
14 - Sunt unii oameni, care cu toate că se numesc credincioși - nu le place chiar orice Cuvânt al lui Dumnezeu, - ci numai unele care le convine să le placă.
Aceștia sunt cei care nu vor să asculte decât ce le convine.
Și nu vor să facă decât ceea ce le gâdilă firea lor lumească.
Fiindcă ei nu iubesc voia lui Dumnezeu, ci își iubesc voia lor înșiși.
15 - De asemenea și cu înțelesul cuvintelor sfinte unii oameni îl aleg.
Ce le convine, - înțeleg literal. Ce nu le convine, înțeleg simbolic,
numai să nu sufere firea lor și interesul lor lumesc.
Pentru că ei ar vrea să câștige și foloasele lumii acesteia,
dar să nu le piardă nici pe cele din lumea cealaltă.
16 - Ca o cunună împărătească împodobită cu mărgăritare scumpe și strălucitoare, - este Scumpul Cuvânt al lui Dumnezeu.
Și precum meșterul iscusit șlefuiește și încearcă fiecare mărgăritar așezat la locul lui, în cununa cea de aur prețios a împăratului,
- tot așa a fost căutat și găsit, încercat și așezat, în strălucita Carte a Vieții, - fiecare Cuvânt.
17 - Dar toate Cuvintele Sfintelor Scripturi - sunt de la Dumnezeu.
Marii oameni sfinți care le-au scris, au fost inspirați de Duhul Sfânt
și prin ei Însuși Dumnezeu ne-a făcut nouă cunoscute voile Sale, Căile Sale, Condițiile Sale mântuitoare pentru noi.
18 - Aleșii lui Dumnezeu din toate timpurile, din toate straturile, din toate părțile, marii oameni îndrumați direct de Dumnezeu - au vorbit la fel cu toții.
Au grăit Același Adevăr.
Au mărturisit despre Aceeași Putere.
Și au arătat spre Aceeași Lumină.
19 - Ferice de cine a avut o mamă bună și credincioasă.
O astfel de mamă face mai mult decât toți învățătorii din lume.
Ce sădește o mamă în inima fiului său, rămâne acolo până la moarte,
- pentru că lacrimile mamei sunt mai puternice decât orice foc.
20 - Lacrimile mamei ard - sau încălzesc, adâncuri în care nu pot pătrunde nici un alt fel de flăcări.
Iar cuvintele mamei se întipăresc pe suflet cu slova pe care nici vânturile nu le mână,
nici ploile nu le șterg
și nici valurile nu le acopăr.
Binecuvântează Doamne, mamele, surorile, soțiile și fiicele scumpei Tale Lucrări.
Amin.