Prilejul și păcatul
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Orice mădular al Lucrării Domnului, trebuie să aibă necurmat o grijă sfântă ca să nu dea niciodată vrăjmașului un prilej ca frățietatea noastră și Numele Domnului nostru să fie batjocorite pentru vreun păcat al cuiva.
Vrăjmașul aude repede.
Să nu facem și să nu spunem niciodată vreun rău pentru ca el să nu poată niciodată spune vreun rău despre noi.
2 - În vremile normale nu-i nevoie de minuni.
Dar în ceasurile crâncene este atâta nevoie de ele.
Fără minuni mulți dintre noi n-am fi putut fi salvați,
prin câte astfel de ceasuri am trecut.
3 - Pentru mințile oamenilor care judecă liniștit, nu-i nevoie de dovezi cutremurătoare despre existența lui Dumnezeu și despre Lucrarea Puterii Lui,
fiindcă acestea se văd limpede și de către oricine.
Dar când oamenii încep să-și piardă judecata sănătoasă, când încep să calce în picioare orice gând sau simțământ evlavios,
- atunci este nevoie ca Dumnezeu să le zguduie conștiințele prin dovezi deosebite.
4 - Dacă nu primește mereu dovezi, mintea omului se înșală curând
și inima lui, curând începe să se îndoiască și să se strice, alipindu-se din nou de ceea ce era rău, necredincios și păgânesc.
Mintea înșelătoare și inima îndoielnică - sunt cele care sunt gata să piardă cele mai multe prilejuri - și să săvârșească cele mai multe păcate.
5 - Când Mâna lui Dumnezeu intervine, ea adeseori este adânc necruțătoare cu răul.
Și foarte mulți din cei care erau în chip deosebiți stricați, plătesc nu numai cu viața sufletului ci și cu viața trupului, împotrivirea lor față de Dumnezeu.
6 - Sunt unele vremuri în care răutatea ajunge până atât de adânc încât nu mai este nimic sănătos și nimic cruțat în viața și în societatea omenească.
Sunt unele locuri în care numai o lovitură cutremurătoare mai poate trezi și potoli mințile aprinse de păcat și orbite de îmbuibare.
Trebuie un cutremur sau un foc, ca să se știe că Dumnezeu este.
7 - Orice om și orice neam, care uită pe Dumnezeu,
care nesocotește Cuvântul Lui
și care luptă împotriva căilor Sale,
să aibă frică și să aibă minte!
Dumnezeu îi va face curând să știe că toate aceste lucruri sfinte, nu pot fi batjocorite fără ca batjocoritorii să nu-și capete odată pedeapsa pentru batjocurile lor.
Iar cine n-a aflat încă lucrul acesta, îl va afla în curând sigur.
8 - Dintre toate durerile celor credincioși, nici una nu este ca aceea când aud batjocorindu-Se Numele Dumnezeului lor.
Și când nădejdea și credința pe care o au ei în El, le este ocărâtă și falsificată.
Vai de credinciosul care nu suferă atunci!
9 - Cel mai potrivit lucru pentru un credincios, când în Numele Domnului este batjocorit, este să alerge atunci și să-I arate cu durere și cu indignare Domnului totul.
Și să-L roage să nu Se lase batjocorit.
10 - Adeseori vrăjmașul batjocorește foarte îndrăzneț Numele Domnului, chiar în fața alor Lui, numai ca să le zdrobească și mai mult sufletul.
Tocmai fiindcă știe că ei Îl iubesc pe Hristos Domnul și țin la El din toată inima lor.
Și durerea cea mai mare nu-i când ești tu batjocorit - ci când este cel pe care îl iubești mai mult.
11 - Orice rugăciune care începe cu o sinceră smerenie înaintea lui Dumnezeu, a fost totdeauna plăcută înaintea Sa,
pentru că numai felul acesta este cu adevărat cel mai potrivit pentru noi, când venim în fața Domnului.
12 - Binecuvântat este totdeauna sufletul care, oricâte merite ar avea în fața oamenilor, nu și le pomenește niciodată înaintea lui Dumnezeu,
ci încă și le ascunde.
Omul care se rușinează chiar și de gândul că s-ar putea făli cu vreun merit al său, nu numai către Dumnezeu ci chiar și către oameni,
- este cel mai prețuit atât de El cât și de ei.
13 - În duhul smereniei când te îmbraci,
pe ușa smereniei când intri,
în numele smereniei când umbli,
în genunchii smereniei când stai,
- atunci totdeauna te bucuri de dragostea, de ascultarea, de toate binefacerile îmbelșugate ale lui Dumnezeu.
14 - Orice suflet omenesc este normal să țină la ai săi mai mult ca la alții.
Oricărui părinte normal să i se pară că fiii lui sunt cei mai frumoși, cei mai buni și cei mai vrednici decât oricare ai altora.
Oricărui patriot i se pare că patria lui este cea mai înzestrată.
Oricărui închinător, că credința lui este cea mai bună.
Dar nu totdeauna aceste lucruri sunt așa.
15 - Numai atunci inima care iubește nu se înșală, când realitatea nu dezminte părerea acestei inimi.
Când faptele dovedesc că ceea ce spune gura este adevărat.
Când adevărul mărturisește împreună cu cel care spune: - da, așa este! Iată dovada!
16 - Pentru un om cu adevărat credincios, adevărul despre un lucru este mai însemnat uneori chiar decât lucrul însuși.
Adevărul despre familia noastră, trebuie să ne fie mai de preț decât însăși familia noastră.
17 - Dacă iubim cu adevărat adevărul, vom putea lucra - și înspre adevăratul folos al familiei noastre. Și nu ne vom înșela că stă bine, dacă nu stă bine.
Ca să lucrăm bine pentru binele ei, când putem.
Și să nu acoperim răul, când este rău.
18 - Adevărul despre frățietate, despre învățătura și despre credința noastră, este de cea mai mare însemnătate.
Căci numai dacă nu ne înșelăm în privința ei, atunci nu ne vom înșela nici pe noi și nici pe alții.
În cunoașterea acestui adevăr, roadele acestei lucrări, ne vor da cel mai bine măsura realității.
19 - Numai singură cunoașterea și ascultarea Cuvântului lui Hristos, poate face cu adevărat fericit pe un om ca și pe un popor.
Oricine iubește cu adevărat poporul său și familia sa, acela caută să facă totul spre binele lor.
Dar dintre toți bunii fii ai unui popor și ai unei familii, - acela care îi face într-adevăr cel mai mare bine, - este fiul cel credincios în Dumnezeu.
Este acela care nu se roagă numai pentru sine lui Dumnezeu, - ci pentru tot poporul său.
20 - Fericit părintele și fiul oricărui popor și al oricărei familii, care propovăduiește puternic Cuvântul Sfânt în mijlocul alor săi.
Și care stăruiește necurmat pentru păzirea și trăirea acestui cuvânt de către toți.
Binecuvântat să fie părintele poporului nostru, care ne-a învățat pe noi păzirea și trăirea Evangheliei.
Amin.