Mulţime şi singurătate

1 - Numai omul acela Îl poate binecuvânta în chip vrednic pe Domnul în faţa mulţimii, care Îl binecuvântează cu vrednicie mai întâi şi mai ales în singurătatea lui.

Numai acela are o puternică rugăciune în adunare, care are mai întâi şi mai ales o adâncă stare de rugăciune puternică, în odăiţa lui ascunsă, cu Hristos.

Numai acela va putea avea un puternic cuvânt în faţa mulţimii, care se pregăteşte prin adâncă meditaţie, cugetând ziua şi noaptea la Voia lui Dumnezeu (Psalm 1, 2).

2 - Nu toţi cei ce se roagă în ascuns, trebuie să se roage şi în faţa mulţimii.

Dar cei care trebuie să se roage în faţa întregii adunări, au neapărat cea mai mare nevoie să se roage şi în ascuns,

cât mai mult şi cât mai adânc.

3 - Nu toţi cei care meditează adânc şi cugetă asupra Cuvântului lui Hristos, trebuie totdeauna să se ridice şi să vorbească în faţa adunării.

Dar acei care trebuie să se ridice şi să vorbească întregii adunări, - vor fi vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea acelora cărora se ridică să le vorbească, - dacă mai întâi nu au meditat adânc cu rugăciune asupra Cuvântului lui Dumnezeu, ziua şi noaptea în singurătatea lor.

4 - Cine va avea timp să se roage în ascuns, acela va avea şi puterea de rugăciune şi publică.

Cine va avea timp să mediteze adâncind cu smerenie, cu evlavie şi cu rugăciune Cuvântul Voii lui Dumnezeu în singurătate, - acela va avea şi după aceea şi îndrăzneală şi înţelepciune şi putere şi căldură, în cuvântul său propovăduit mulţimii.

5 - Nimeni n-ar trebuie să-şi ridice glasul şi să se roage în mulţime, dacă nu se roagă adânc şi fierbinte mai întâi acasă.

Nimeni n-ar trebuie să îndrăznească să se ridice în faţa întregii adunări să vorbească din Cuvântul lui Dumnezeu - dacă mai întâi nu L-a adâncit cu teamă şi cu rugăciune acasă la el,

ca să-L înţeleagă, să-L asculte şi să-L trăiască el mai întâi.

6 - Nu numai puţinul pe care îl dăm pentru Dumnezeu, dar şi multul pe care îl păstrăm pentru noi, ne este dăruit mereu numai de Mâna cea bună a Lui.

7 - Din Mâna lui Dumnezeu ne-am primit sufletul pe care îl putem preda Lui.

Credinţa cu care Îi putem sluji

şi dragostea cu care Îl putem bucura pe Hristos.

8 - Din Mâna lui Dumnezeu avem fiinţa noastră pe care I-o vom aduce în Cer,

după ce mai întâi I-am putut aduce cu ea pe pământ, tot ceea ce aşteptase El de la noi.

Cât de mare bucurie Îi va fi acest dar, după toate celelalte.

9 - Numai un suflet de rugăciune şi de meditaţie, cunoaşte cu adevărat cât de pătrunzători sunt Ochii Domnului.

Şi cât de amănunţit cercetează Duhul Său Cel Sfânt, inima şi lăuntrul nostru.

Căci numai prin părtăşia rugăciunii şi a meditaţiei, sufletul capătă cunoaşterea adevărului.

10 - Cine poate iubi singurătatea cu Dumnezeu, acela ajunge un mare şi puternic biruitor al ispitelor,

un curat şi adânc trăitor al sfinţeniei.

Fiindcă el se mişcă totdeauna în lumina lui Hristos.

Şi trăieşte mereu în prezenţa Lui.

11 - N-a fost nici un om cu adevărat mare şi sfânt, care să nu fi iubit şi căutat singurătatea meditaţiei şi rugăciunii.

Adică cercetarea şi îndrumarea lui Dumnezeu.

Şi cine vrea să fie cu adevărat binecuvântat de Dumnezeu şi de oameni, acela trebuie să se deprindă neapărat cu aceste două sfinte mijloace prin care Dumnezeu ne cercetează şi ne sfinţeşte: meditaţia şi rugăciunea.

12 - Dumnezeul nostru are şi Cuvânt, are şi Voinţă, are şi Putere, are şi împrejurări, ca să-Şi ţină legământul pe care ni l-a făcut nouă, fiecăruia şi tuturor.

Numai dacă şi noi după puterea şi după împrejurările noastre, avem voinţa şi cuvântul, să ni-l ţinem faţă de legământul nostru de El.

13 - Dumnezeu Însuşi S-a legat că ne va sprijini, ne va ocroti şi ne va mântui, prin orice ar fi să trecem, până la sfârşit, dacă noi Îl vom iubi şi-L vom urma pe El.

El Îşi va ţinea totdeauna legământul Său.

14 - Dacă noi credem într-adevăr în Dumnezeu, - atunci de ce nu luptăm să fim mai plini de voinţă, de înflăcărare, de îndrăzneală în tot ce ne cere El?

Şi în tot ce I-am promis noi?

15 - Vai, adevărul trist este că aşa de puţini şi aşa de puţin ne gândim cât de adevărate şi de puternice sunt legămintele Domnului.

De aceea aşa de puţini şi aşa de puţin aflăm, cum şi le ţine El şi cu ce credincioşie faţă de toţi ai Lui în orice loc.

16 - Dumnezeu care le-a făcut pe toate câte sunt, - a făcut în acelaşi timp şi toate golurile dintre ele cu care apoi a umplut nu numai Spaţiul ci şi Timpul.

El Însuşi fiind nespus mai mult decât Spaţiul şi decât Timpul,

trecând în Nemărginire, în Infinit şi în Veşnicie.

17 - Noi nu putem nici înţelege, nici explica cum, nici ce este Nemărginirea în Spaţiu,

nici ce este Veşnicia în Timp.

Pentru că amândouă acestea sunt dincolo de amândouă acestea.

De aceea cu atât mai mult nu-L putem cuprinde şi explica pe Dumnezeu.

18 - Numai printr-o mare credinţă putem pricepe că Dumnezeu, prin Firea şi Puterea Lui, poate să spargă Zidurile Naturii şi să biruie legile ei.

El Singur poate trece de toate marginile Spaţiului şi ale Timpului,

- şi dincolo de ele şi dincoace,

- fiindcă El le-a făcut.

19 - Pe om îl depăşesc lucrurile sale. Dar pe Dumnezeu niciodată lucrările Lui.

Şi totuşi cât de Prezent, cât de Întreg şi cât de Minunat încape Dumnezeu în Casa pe care Şi-a ales-o.

Şi în sufletul binecuvântat care s-a unit în chip desăvârşit cu El!

20 - În Casa Lui cea sfântă, Dumnezeu este totdeauna Prezent.

În locul peste care a zis Domnul că va fi chemat Numele Lui, El poate fi totdeauna văzut, auzit şi simţit de către sufletul care merge acolo cu credinţă, ascultă cu evlavie şi participă cu dragoste.

Doamne fă ca noi să avem aceste virtuţi, singurele cu care Te putem vedea, auzi şi simţi pe Tine.

Amin.