Mulțime și singurătate
Traian Dorz - Pășunile Dulci
1 - Numai omul acela Îl poate binecuvânta în chip vrednic pe Domnul în fața mulțimii, care Îl binecuvântează cu vrednicie mai întâi și mai ales în singurătatea lui.
Numai acela are o puternică rugăciune în adunare, care are mai întâi și mai ales o adâncă stare de rugăciune puternică, în odăița lui ascunsă, cu Hristos.
Numai acela va putea avea un puternic cuvânt în fața mulțimii, care se pregătește prin adâncă meditație, cugetând ziua și noaptea la Voia lui Dumnezeu (Psalm 1, 2).
2 - Nu toți cei ce se roagă în ascuns, trebuie să se roage și în fața mulțimii.
Dar cei care trebuie să se roage în fața întregii adunări, au neapărat cea mai mare nevoie să se roage și în ascuns,
cât mai mult și cât mai adânc.
3 - Nu toți cei care meditează adânc și cugetă asupra Cuvântului lui Hristos, trebuie totdeauna să se ridice și să vorbească în fața adunării.
Dar acei care trebuie să se ridice și să vorbească întregii adunări, - vor fi vinovați înaintea lui Dumnezeu și înaintea acelora cărora se ridică să le vorbească, - dacă mai întâi nu au meditat adânc cu rugăciune asupra Cuvântului lui Dumnezeu, ziua și noaptea în singurătatea lor.
4 - Cine va avea timp să se roage în ascuns, acela va avea și puterea de rugăciune și publică.
Cine va avea timp să mediteze adâncind cu smerenie, cu evlavie și cu rugăciune Cuvântul Voii lui Dumnezeu în singurătate, - acela va avea și după aceea și îndrăzneală și înțelepciune și putere și căldură, în cuvântul său propovăduit mulțimii.
5 - Nimeni n-ar trebuie să-și ridice glasul și să se roage în mulțime, dacă nu se roagă adânc și fierbinte mai întâi acasă.
Nimeni n-ar trebuie să îndrăznească să se ridice în fața întregii adunări să vorbească din Cuvântul lui Dumnezeu - dacă mai întâi nu L-a adâncit cu teamă și cu rugăciune acasă la el,
ca să-L înțeleagă, să-L asculte și să-L trăiască el mai întâi.
6 - Nu numai puținul pe care îl dăm pentru Dumnezeu, dar și multul pe care îl păstrăm pentru noi, ne este dăruit mereu numai de Mâna cea bună a Lui.
7 - Din Mâna lui Dumnezeu ne-am primit sufletul pe care îl putem preda Lui.
Credința cu care Îi putem sluji
și dragostea cu care Îl putem bucura pe Hristos.
8 - Din Mâna lui Dumnezeu avem ființa noastră pe care I-o vom aduce în Cer,
după ce mai întâi I-am putut aduce cu ea pe pământ, tot ceea ce așteptase El de la noi.
Cât de mare bucurie Îi va fi acest dar, după toate celelalte.
9 - Numai un suflet de rugăciune și de meditație, cunoaște cu adevărat cât de pătrunzători sunt Ochii Domnului.
Și cât de amănunțit cercetează Duhul Său Cel Sfânt, inima și lăuntrul nostru.
Căci numai prin părtășia rugăciunii și a meditației, sufletul capătă cunoașterea adevărului.
10 - Cine poate iubi singurătatea cu Dumnezeu, acela ajunge un mare și puternic biruitor al ispitelor,
un curat și adânc trăitor al sfințeniei.
Fiindcă el se mișcă totdeauna în lumina lui Hristos.
Și trăiește mereu în prezența Lui.
11 - N-a fost nici un om cu adevărat mare și sfânt, care să nu fi iubit și căutat singurătatea meditației și rugăciunii.
Adică cercetarea și îndrumarea lui Dumnezeu.
Și cine vrea să fie cu adevărat binecuvântat de Dumnezeu și de oameni, acela trebuie să se deprindă neapărat cu aceste două sfinte mijloace prin care Dumnezeu ne cercetează și ne sfințește: meditația și rugăciunea.
12 - Dumnezeul nostru are și Cuvânt, are și Voință, are și Putere, are și împrejurări, ca să-Și țină legământul pe care ni l-a făcut nouă, fiecăruia și tuturor.
Numai dacă și noi după puterea și după împrejurările noastre, avem voința și cuvântul, să ni-l ținem față de legământul nostru de El.
13 - Dumnezeu Însuși S-a legat că ne va sprijini, ne va ocroti și ne va mântui, prin orice ar fi să trecem, până la sfârșit, dacă noi Îl vom iubi și-L vom urma pe El.
El Își va ținea totdeauna legământul Său.
14 - Dacă noi credem într-adevăr în Dumnezeu, - atunci de ce nu luptăm să fim mai plini de voință, de înflăcărare, de îndrăzneală în tot ce ne cere El?
Și în tot ce I-am promis noi?
15 - Vai, adevărul trist este că așa de puțini și așa de puțin ne gândim cât de adevărate și de puternice sunt legămintele Domnului.
De aceea așa de puțini și așa de puțin aflăm, cum și le ține El și cu ce credincioșie față de toți ai Lui în orice loc.
16 - Dumnezeu care le-a făcut pe toate câte sunt, - a făcut în același timp și toate golurile dintre ele cu care apoi a umplut nu numai Spațiul ci și Timpul.
El Însuși fiind nespus mai mult decât Spațiul și decât Timpul,
trecând în Nemărginire, în Infinit și în Veșnicie.
17 - Noi nu putem nici înțelege, nici explica cum, nici ce este Nemărginirea în Spațiu,
nici ce este Veșnicia în Timp.
Pentru că amândouă acestea sunt dincolo de amândouă acestea.
De aceea cu atât mai mult nu-L putem cuprinde și explica pe Dumnezeu.
18 - Numai printr-o mare credință putem pricepe că Dumnezeu, prin Firea și Puterea Lui, poate să spargă Zidurile Naturii și să biruie legile ei.
El Singur poate trece de toate marginile Spațiului și ale Timpului,
- și dincolo de ele și dincoace,
- fiindcă El le-a făcut.
19 - Pe om îl depășesc lucrurile sale. Dar pe Dumnezeu niciodată lucrările Lui.
Și totuși cât de Prezent, cât de Întreg și cât de Minunat încape Dumnezeu în Casa pe care Și-a ales-o.
Și în sufletul binecuvântat care s-a unit în chip desăvârșit cu El!
20 - În Casa Lui cea sfântă, Dumnezeu este totdeauna Prezent.
În locul peste care a zis Domnul că va fi chemat Numele Lui, El poate fi totdeauna văzut, auzit și simțit de către sufletul care merge acolo cu credință, ascultă cu evlavie și participă cu dragoste.
Doamne fă ca noi să avem aceste virtuți, singurele cu care Te putem vedea, auzi și simți pe Tine.
Amin.