Propovăduirea Evangheliei
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Propovăduirea Evangheliei printre oameni are totdeauna acest unic şi dublu scop: să-i facă pe oameni să creadă în Hristos şi să-i facă să se întoarcă la El.
Întoarcerea la Hristos, iarăşi cuprinde două părţi: rămânerea şi rodirea în El.
Numai credinţa singură nu-i de-ajuns.
A crede Cuvântul Domnului este numai începutul mântuirii sufleteşti... Continuarea ei este întoarcerea la Hristos. Apoi numai sfârşitul bun al ei este răsplata cerească.
2 - Numai semănatul frumos încă nu înseamnă nimic. Dacă totul nu se continuă prin îngrijire şi nu se ajunge la cules - semănatul este în zadar.
3 - Plantarea unui altoi desigur este un mare lucru, fiindcă orice altoi plantat, este începutul unui rod, nădejdea unei bucurii, promisiunea unui cules.
Dar dacă acest altoi nu este îngrijit cu stăruinţă, ocrotit cu dragoste, apoi adăpat şi hrănit la vreme, - ce folos? Lăstarii vechi îl vor năpădi, vânturile sau animalele îl vor rupe, seceta îl va usca.
Numai sfârşitul bun al oricărui lucru, adevereşte valoarea şi folosul lui.
4 - Când Mâna Domnului este cu propovăduitorii Evangheliei Sale, atunci mulţimea sufletelor care aud cuvântul lor, nu numai că cred vestirea lor, dar se şi întorc la Dumnezeu.
Se întorc până la Dumnezeu şi nu numai până la masa vorbitorului. Sau numai până la scara legământului, sau numai până la ieşirea din adunare - ci se întorc la Dumnezeu până la moarte.
5 - Când Duhul Sfânt aduce sufletele, ele bine vin. Şi bine rămân. Şi bine sfârşesc.
Dar când Mâna Domnului nu este cu cel ce predică, atunci nici Cuvântul nu dă credinţă, nici Duhul nu dă întoarcere sufletelor, care uscate au intrat şi tot uscate ies. Vechi au venit şi tot vechi se întorc... Morţi au fost, şi tot morţi rămân.
6 - Mădularele din capul Lucrării Domnului, sunt cele care conduc Lucrarea şi o hrănesc. Dacă aceste mădulare sunt sănătoase şi îşi fac datoria în adunările Domnului, atunci tot Trupul Său, toată Biserica Sa, va fi vie, sănătoasă, lucrătoare şi rodnică.
7 - Dar dacă ochii bisericii vor fi plini de bârne şi de gunoaie...
Dacă urechile ei vor fi astupate de murdăria păcatului sau asurzite de ţipetele lumii...
Dacă limba va fi otrăvită şi hrana gurii stricată...
Dacă mirosul i se va pierde şi gustul i se va strica...
- atunci ce va deveni această biserică decât o ruşine şi această adunare decât un cadavru urât mirositor?
8 - Ce minunaţi sunt ochii bisericii, fraţii lucrători, - curaţi, sfinţi, limpezi şi luminoşi!
Cum văd ei totul, cum înţeleg totul, cum cunosc totul!... Ei feresc astfel pe toţi ceilalţi fraţi şi surori de tot ce-ar fi cădere, vătămare sau ruşine pentru biserica şi adunarea Domnului. Şi îi călăuzesc spre tot ce e frumos, curat şi fericit.
9 - Ce minunate sunt urechile bisericii, care aud îndată orice chemare după ajutor, orice suspin după mângâiere, orice îndemn spre cercetare şi călăuzire.
Ce minunate sunt buzele bisericii şi limba ei, care vestesc laudele Duhului, înştiinţările Cuvântului şi dragostea Tatălui Ceresc.
Când aceste mădulare din fruntea adunării sunt sănătoase, cât de plin de lumină, de limpezime şi de putere este tot trupul Frăţietăţii duhovniceşti!...
10 - Dumnezeu să-i binecuvânteze, iar biserica şi adunarea Domnului să-i preţuiască mult, pe lucrătorii cei buni.
Căci după cum pe o soţie bună nu ştie soţul ei s-o preţuiască, decât soţul cel care are una rea,
- tot aşa nici pe lucrătorii şi păstorii cei buni nu-i ştie preţui decât adunarea şi biserica cea care are nişte lucrători răi.
11 - Orice alipire de Domnul care nu este făcută cu o inimă hotărâtă, - poate fi o alipire numai pe un sfert, - sau doar pe jumătate, sau pe trei sferturi, - dar nu este o totală predare lui Dumnezeu.
12 - O inimă nepredată total lui Dumnezeu poate să stea cu Domnul o zi, sau poate o lună, sau poate un an, sau poate zece ani chiar... Dar nu va sta niciodată până la moarte, până la capăt, până pe totdeauna.
O astfel de alipire o poate rupe orice vântişor, o poate arde orice dogoare şi o poate îneca orice spini.
13 - Când inima se lipeşte total de Domnul şi rămâne alipită hotărât de El, - atunci totul e altfel. Atunci furtunile o adâncesc, flăcările o curăţă, timpul o înnobilează, experienţele o înţelepţesc şi Hristos Şi-o însuşeşte ca pe o comoară aleasă a Lui.
14 - În orice alipire din viaţă se cere neapărat să ai o inimă hotărâtă. Fără o inimă hotărâtă nimeni nu va trebui să se alipească de nici o fiinţă cu care vrea să se unească.
Până n-ai o inimă hotărâtă, nu-ţi alege soţia ta sau soţul tău cu care va trebui să trăieşti până la moartea ta sau până la a ei.
Dar când ţi-ai ales-o, când ţi l-ai ales, rămâi lângă ea, rămâi lângă el până la moarte
- aşa cum ţi-a dăruit-o, sau cum ţi l-a dăruit Dumnezeu.
15 - Când îţi alegi un prieten, când îţi alegi o meserie, când îţi alegi o casă, alege cu o inimă hotărâtă ce doreşti. Şi păstrează apoi cu o inimă hotărâtă ce ai ales.
Un om nehotărât, niciodată nu va alege ceva care să-l mulţumească. Şi niciodată nu va păstra ceea ce a ales.
Un astfel de om va fi şi el nenorocit şi va face nenorociţi şi pe cei care vor fi cu el.
16 - Dar când îţi alegi o credinţă, o adunare, o cale duhovnicească, să ai inima cea mai hotărâtă în această alegere. Este de cea mai mare nevoie aceasta, mai mult decât în orice alte alegeri unice în viaţa ta.
Pentru că aceasta este mai sfântă ca o căsătorie, mai de preţ ca o meserie, mai mult ca o prietenie sau ca o locuinţă trupească.
Este un legământ veşnic cu Adevărul, cu Dragostea, cu Dumnezeu.
17 - Înainte de alegerea oricărui lucru, de care îţi alipeşti inima şi de care trebuie apoi să rămâi alipit pe totdeauna, - se cere să stăruieşti mult după lumina şi după călăuzirea Duhului Sfânt, pentru ca să fii ajutat şi îndrumat de El, ca să alegi bine şi nu rău.
Fiindcă de alegerea pe care o faci atunci poate depinde atât fericirea cât şi nefericirea ta veşnică.
18 - Pe acela care I se roagă fierbinte, Dumnezeu îl călăuzeşte bine totdeauna. Şi cel călăuzit de El nu se înşală niciodată, nici nu se răzgândeşte, nici nu se desparte.
Acela cercetează bine înainte de a se preda Domnului şi înainte de a se alipi de o adunare, de o învăţătură, de o cale, - dacă este într-adevăr cea bună, - sau nu.
19 - Acela care are nevoie să aleagă bine, trebuie să se roage cu credinţă şi cu teamă lui Dumnezeu să-l călăuzească luminos în această alegere.
Acela trebuie să cerceteze nu numai vorbele, adesea lăudăroase, ale celor care împărtăşesc învăţătura cea de care el vrea să se alipească. Ci caută a vedea în viaţa lor, dacă sunt sau nu roadele Duhului Sfânt.
Dacă ei au sau nu faptele milosteniei, curăţia vieţii, trăirea Cuvântului Sfânt.
Căci dacă aceste dovezi ale vieţii, ei nu le au nici unii, atunci ce folos de predicile lăudăroase şi mari?
Atunci viaţa lor şi învăţătura lor este numai o minciună.
20 - Dacă ai găsit adunarea dragostei, învăţătura adevărului şi Lucrarea Duhului Sfânt, - atunci suflete drag, alipeşte-te cu toată încrederea ta de acestea şi rămâi alipit pe totdeauna, cu o inimă hotărâtă în Hristos.
Nu-ţi mai dezlipi inima de Domnul niciodată.
Nu-ţi mai dezlipi umblarea ta de fraţii tăi niciodată
şi nu-ţi mai dezlipi dragostea ta de Lucrarea aceasta niciodată.
O Doamne şi Dumnezeul nostru, Te rugăm ajută-ne să rămânem şi noi cu toţii şi pe totdeauna alipiţi de adunarea şi Biserica Ta cea vie, în care ne-ai chemat şi ne-ai ales şi pe noi când ne-ai scris în Cartea Ta, între cei înrolaţi în Oastea Ta cea vie şi sfântă.
Binecuvântează-i lucrătorii Tăi din ea, surorile, mamele, soţiile şi fiicele ei. Binecuvântează-i tineretul, adunările şi toate uneltele Tale alese şi scumpe din ea, spre a-Ţi fi Ţie de cel mai mare folos şi slavă.
Amin.