Propovăduirea Evangheliei
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Propovăduirea Evangheliei printre oameni are totdeauna acest unic și dublu scop: să-i facă pe oameni să creadă în Hristos și să-i facă să se întoarcă la El.
Întoarcerea la Hristos, iarăși cuprinde două părți: rămânerea și rodirea în El.
Numai credința singură nu-i de-ajuns.
A crede Cuvântul Domnului este numai începutul mântuirii sufletești... Continuarea ei este întoarcerea la Hristos. Apoi numai sfârșitul bun al ei este răsplata cerească.
2 - Numai semănatul frumos încă nu înseamnă nimic. Dacă totul nu se continuă prin îngrijire și nu se ajunge la cules - semănatul este în zadar.
3 - Plantarea unui altoi desigur este un mare lucru, fiindcă orice altoi plantat, este începutul unui rod, nădejdea unei bucurii, promisiunea unui cules.
Dar dacă acest altoi nu este îngrijit cu stăruință, ocrotit cu dragoste, apoi adăpat și hrănit la vreme, - ce folos? Lăstarii vechi îl vor năpădi, vânturile sau animalele îl vor rupe, seceta îl va usca.
Numai sfârșitul bun al oricărui lucru, adeverește valoarea și folosul lui.
4 - Când Mâna Domnului este cu propovăduitorii Evangheliei Sale, atunci mulțimea sufletelor care aud cuvântul lor, nu numai că cred vestirea lor, dar se și întorc la Dumnezeu.
Se întorc până la Dumnezeu și nu numai până la masa vorbitorului. Sau numai până la scara legământului, sau numai până la ieșirea din adunare - ci se întorc la Dumnezeu până la moarte.
5 - Când Duhul Sfânt aduce sufletele, ele bine vin. Și bine rămân. Și bine sfârșesc.
Dar când Mâna Domnului nu este cu cel ce predică, atunci nici Cuvântul nu dă credință, nici Duhul nu dă întoarcere sufletelor, care uscate au intrat și tot uscate ies. Vechi au venit și tot vechi se întorc... Morți au fost, și tot morți rămân.
6 - Mădularele din capul Lucrării Domnului, sunt cele care conduc Lucrarea și o hrănesc. Dacă aceste mădulare sunt sănătoase și își fac datoria în adunările Domnului, atunci tot Trupul Său, toată Biserica Sa, va fi vie, sănătoasă, lucrătoare și rodnică.
7 - Dar dacă ochii bisericii vor fi plini de bârne și de gunoaie...
Dacă urechile ei vor fi astupate de murdăria păcatului sau asurzite de țipetele lumii...
Dacă limba va fi otrăvită și hrana gurii stricată...
Dacă mirosul i se va pierde și gustul i se va strica...
- atunci ce va deveni această biserică decât o rușine și această adunare decât un cadavru urât mirositor?
8 - Ce minunați sunt ochii bisericii, frații lucrători, - curați, sfinți, limpezi și luminoși!
Cum văd ei totul, cum înțeleg totul, cum cunosc totul!... Ei feresc astfel pe toți ceilalți frați și surori de tot ce-ar fi cădere, vătămare sau rușine pentru biserica și adunarea Domnului. Și îi călăuzesc spre tot ce e frumos, curat și fericit.
9 - Ce minunate sunt urechile bisericii, care aud îndată orice chemare după ajutor, orice suspin după mângâiere, orice îndemn spre cercetare și călăuzire.
Ce minunate sunt buzele bisericii și limba ei, care vestesc laudele Duhului, înștiințările Cuvântului și dragostea Tatălui Ceresc.
Când aceste mădulare din fruntea adunării sunt sănătoase, cât de plin de lumină, de limpezime și de putere este tot trupul Frățietății duhovnicești!...
10 - Dumnezeu să-i binecuvânteze, iar biserica și adunarea Domnului să-i prețuiască mult, pe lucrătorii cei buni.
Căci după cum pe o soție bună nu știe soțul ei s-o prețuiască, decât soțul cel care are una rea,
- tot așa nici pe lucrătorii și păstorii cei buni nu-i știe prețui decât adunarea și biserica cea care are niște lucrători răi.
11 - Orice alipire de Domnul care nu este făcută cu o inimă hotărâtă, - poate fi o alipire numai pe un sfert, - sau doar pe jumătate, sau pe trei sferturi, - dar nu este o totală predare lui Dumnezeu.
12 - O inimă nepredată total lui Dumnezeu poate să stea cu Domnul o zi, sau poate o lună, sau poate un an, sau poate zece ani chiar... Dar nu va sta niciodată până la moarte, până la capăt, până pe totdeauna.
O astfel de alipire o poate rupe orice vântișor, o poate arde orice dogoare și o poate îneca orice spini.
13 - Când inima se lipește total de Domnul și rămâne alipită hotărât de El, - atunci totul e altfel. Atunci furtunile o adâncesc, flăcările o curăță, timpul o înnobilează, experiențele o înțelepțesc și Hristos Și-o însușește ca pe o comoară aleasă a Lui.
14 - În orice alipire din viață se cere neapărat să ai o inimă hotărâtă. Fără o inimă hotărâtă nimeni nu va trebui să se alipească de nici o ființă cu care vrea să se unească.
Până n-ai o inimă hotărâtă, nu-ți alege soția ta sau soțul tău cu care va trebui să trăiești până la moartea ta sau până la a ei.
Dar când ți-ai ales-o, când ți l-ai ales, rămâi lângă ea, rămâi lângă el până la moarte
- așa cum ți-a dăruit-o, sau cum ți l-a dăruit Dumnezeu.
15 - Când îți alegi un prieten, când îți alegi o meserie, când îți alegi o casă, alege cu o inimă hotărâtă ce dorești. Și păstrează apoi cu o inimă hotărâtă ce ai ales.
Un om nehotărât, niciodată nu va alege ceva care să-l mulțumească. Și niciodată nu va păstra ceea ce a ales.
Un astfel de om va fi și el nenorocit și va face nenorociți și pe cei care vor fi cu el.
16 - Dar când îți alegi o credință, o adunare, o cale duhovnicească, să ai inima cea mai hotărâtă în această alegere. Este de cea mai mare nevoie aceasta, mai mult decât în orice alte alegeri unice în viața ta.
Pentru că aceasta este mai sfântă ca o căsătorie, mai de preț ca o meserie, mai mult ca o prietenie sau ca o locuință trupească.
Este un legământ veșnic cu Adevărul, cu Dragostea, cu Dumnezeu.
17 - Înainte de alegerea oricărui lucru, de care îți alipești inima și de care trebuie apoi să rămâi alipit pe totdeauna, - se cere să stăruiești mult după lumina și după călăuzirea Duhului Sfânt, pentru ca să fii ajutat și îndrumat de El, ca să alegi bine și nu rău.
Fiindcă de alegerea pe care o faci atunci poate depinde atât fericirea cât și nefericirea ta veșnică.
18 - Pe acela care I se roagă fierbinte, Dumnezeu îl călăuzește bine totdeauna. Și cel călăuzit de El nu se înșală niciodată, nici nu se răzgândește, nici nu se desparte.
Acela cercetează bine înainte de a se preda Domnului și înainte de a se alipi de o adunare, de o învățătură, de o cale, - dacă este într-adevăr cea bună, - sau nu.
19 - Acela care are nevoie să aleagă bine, trebuie să se roage cu credință și cu teamă lui Dumnezeu să-l călăuzească luminos în această alegere.
Acela trebuie să cerceteze nu numai vorbele, adesea lăudăroase, ale celor care împărtășesc învățătura cea de care el vrea să se alipească. Ci caută a vedea în viața lor, dacă sunt sau nu roadele Duhului Sfânt.
Dacă ei au sau nu faptele milosteniei, curăția vieții, trăirea Cuvântului Sfânt.
Căci dacă aceste dovezi ale vieții, ei nu le au nici unii, atunci ce folos de predicile lăudăroase și mari?
Atunci viața lor și învățătura lor este numai o minciună.
20 - Dacă ai găsit adunarea dragostei, învățătura adevărului și Lucrarea Duhului Sfânt, - atunci suflete drag, alipește-te cu toată încrederea ta de acestea și rămâi alipit pe totdeauna, cu o inimă hotărâtă în Hristos.
Nu-ți mai dezlipi inima de Domnul niciodată.
Nu-ți mai dezlipi umblarea ta de frații tăi niciodată
și nu-ți mai dezlipi dragostea ta de Lucrarea aceasta niciodată.
O Doamne și Dumnezeul nostru, Te rugăm ajută-ne să rămânem și noi cu toții și pe totdeauna alipiți de adunarea și Biserica Ta cea vie, în care ne-ai chemat și ne-ai ales și pe noi când ne-ai scris în Cartea Ta, între cei înrolați în Oastea Ta cea vie și sfântă.
Binecuvântează-i lucrătorii Tăi din ea, surorile, mamele, soțiile și fiicele ei. Binecuvântează-i tineretul, adunările și toate uneltele Tale alese și scumpe din ea, spre a-Ți fi Ție de cel mai mare folos și slavă.
Amin.