Proslăvirea lui Dumnezeu

1 - Toate gândurile Domnului Isus au fost de la început pe pământ, numai pentru proslăvirea lui Dumnezeu Tatăl.

Dar cât de departe sunt gândurile multora dintre noi, de cele mai multe ori, de gândurile Domnului!

Iacov şi Ioan erau ucenicii Domnului şi totuşi doreau să coboare foc din cer ca să mistuiască satul samaritean, care nu-i primiseră, - dar Domnul i-a certat zicându-le: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi. Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască”.

Să ne pătrundem şi noi numai de gândurile Domnului.

2 - Gândurile oamenilor sunt departe de gândurile lui Dumnezeu - şi pentru că oamenii gândesc în imediat, pe când Domnul Dumnezeu gândeşte în etern.

Oamenii gândesc îngust, orb, mic, dar Dumnezeu gândeşte nemărginit în întindere, luminos în adâncime, larg în timp şi în iubire.

De aceea toate gândurile lui Dumnezeu sunt slavă, durată şi frumuseţe, pe când gândurile oamenilor sunt deşertăciune, josnicie şi îngustime.

A celor mai mulţi oameni, chiar şi a unor credincioşi.

3 - Fanatismul omenesc doreşte totdeauna proslăvirea idealurilor sale naţionaliste, confesionaliste, rasiste, - adică înguste, violente, egoiste. Acestea sunt gândurile oamenilor.

Hristos înalţă spre cer dorinţa Inimii Lui,

şi scopul venirii Sale pe pământ, când zice: Tată, proslăveşte Numele Tău.

4 - Proslăvirea lui Dumnezeu adusă de Hristos Mântuitorul Iubit şi Credincios, era atât de străină pentru înţelegerea şi inima oamenilor, pentru că tot scopul acesta era atât de străin de scopurile lor.

Dar atât rostul cât şi fericirea noastră stă numai în asta.

5 - Tatăl Ceresc a proslăvit totdeauna Numele Său prin Lucrările Sale. Domnul Isus de asemenea a proslăvit Numele Tatălui prin Jertfa Sa.

Iar Duhul Sfânt proslăveşte Numele Tatălui prin roadele Sale aduse prin Biserică şi prin credincioşii vii.

Noi Îl proslăvim prin lucrările, prin jertfele şi prin roadele noastre

fiindcă şi noi tot pentru aceasta am fost trimişi în lume?

6 - Ce proslăvire a Numelui lui Dumnezeu Tatăl aducea Domnul Isus, Cuvântul Tatălui, cum El S-a făcut Lumină - umplând dintr-o dată de frumuseţe întregile spaţii de Sus şi pregătind pentru aceeaşi frumuseţe spaţiile de jos.

Căci Tatăl nu poate fi proslăvit decât prin lumină şi frumuseţe.

7 - Să proslăvim şi noi, părinţi şi copii, înaintaşi şi urmaşi, bătrâni şi tineri, din neam în neam, din generaţie în generaţie, din veac în veac, Numele Cel Sfânt al Tatălui şi Făcătorul nostru.

Aceasta este datoria şi răsplata noastră fericită, a întregului lanţ de oameni, de la cel dintâi tată, până la cel din urmă fiu.

8 - Să-L proslăvim pe Domnul Dumnezeul nostru până în cea din urmă clipă a acestei existenţe, - pentru toate marile şi unicele lucrări pe care mai dinainte ni le-a făcut cunoscute prin Cuvântul Său şi le-a binecuvântat cu Mâinile Sale.

Toate lumile şi toate fiinţele pe care le-a creat El, să-L proslăvească pe Înţeleptul, Iubitorul şi Bunul Părinte şi Creator al tuturor.

9 - Fericit este slujitorul Domnului care lucrează împreună cu Domnul pentru proslăvirea Numelui Sfânt al Tatălui Ceresc.

Prin acel ucenic al Domnului care va fi cu adevărat un vas de cinste prin care Se proslăveşte Numele Tatălui, Dumnezeu va lucra totdeauna minunat şi frumos. Iar proslăvirea aceasta va fi pricina celor mai mari binecuvântări pentru el şi în veacul acesta şi în cel viitor.

10 - Noi înşine ştim că adevărata fericire n-am simţit-o decât atunci când am căutat-o şi am dorit sincer să fie proslăvit Numele lui Dumnezeu prin noi şi prin toate ale noastre.

Şi când a şi fost cu adevărat.

11 - Cele mai luminoase cuvinte din cuvintele noastre au fost acele prin care a fost mai frumos proslăvit Numele lui Dumnezeu.

Şi cele mai frumoase clipe din viaţa noastră n-au fost decât acelea în care am văzut că am izbutit să aducem prin ceva cea mai mare slavă pentru Numele Domnului Dumnezeului nostru.

Neuitate au rămas acele cuvinte. Şi strălucite vor fi totdeauna aceste clipe.

O, dacă fiecare zi din viaţa noastră ar duce cu ea în veşnicie ceva prin care Tatăl să fie proslăvit cât mai frumos!...

12 - Ce mare har este să poţi fi totdeauna acolo unde răsună glasul lui Hristos. Şi ce fericite sunt urechile care aud acest glas Dumnezeiesc.

Însă şi mai fericite sunt inimile care se deschid la glasul Domnului, fiindcă multe urechi aud, dar puţine inimi primesc.

13 - Binecuvântate sunt vremile când glasul Domnului se poate auzi şi în pieţele lumii. Când oamenii pot neîmpiedicaţi să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Căci însuşi faptul acesta este cauza multor binecuvântări pentru poporul acela şi pentru ţara lui.

Dumnezeu binecuvântează totdeauna vremile şi popoarele ai căror conducători au respect faţă de Domnul Dumnezeu - şi care nu împiedică glasul Domnului să răsune în auzul popoarelor lor.

14 - Atât de rare, dar atât de fericite sunt clipele când oamenii pot auzi vorbirea lui Dumnezeu din cer cu Dumnezeu de pe pământ.

Mii de ochi văd atunci şi mii de urechi aud taine din cele nemaipomenite.

Atunci strălucesc cereşte ochii şi feţele care văd pe Cel Nevăzut şi aud pe Cel Neauzit.

15 - Ce negrăit de frumos este să priveşti ochii şi să vezi feţele celor care ascultă pe Hristos.

Să urmăreşti strălucirea divină a celor care Îl văd pe Dumnezeu în toată în afara lor. Şi Îl simt în tot lăuntrul lor.

16 - Unii dintre cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, urmăresc fiecare cuvânt cu atenţie şi evlavie, spre a nu scăpa nimic din înţelesul sfintelor sunete, socotindu-l ca pe glasul lui Dumnezeu.

Toată inima noastră este deschisă atunci ca o floare, spre lumină şi rouă, ca să primească fiecare val de căldură

sau de răcoare,

pe care Duhul Sfânt îl revarsă spre suflete din plin.

Aceştia stau nemişcaţi, respectuoşi şi atenţi, până la sfârşitul Cuvântului.

Oricât de mult ar ţinea totul.

17 - Pe cei care au respect adevărat şi dragoste sinceră faţă de Cuvântul Domnului, îi cunoşti şi îi iubeşti de la primul grai, pe privirile lor şi pe feţele lor...

Ei te încurajează, te bucură şi te întăresc tot timpul stării tale în faţa lor. Şi a lor în faţa ta.

18 - Aceste suflete care iau parte adâncă la tot Cuvântul Sfânt, au tot timpul ascultării Lui, ochii plini de lacrimi sau de bucurie, au totdeauna faţa plină ori de lumină, ori de întristare, arătând prin aceasta cât de mult trăiesc ei tot ce aud,

şi cât de puternic sunt pătrunşi de tot ce vine de la Dumnezeu sau merge spre El.

19 - Pe acele suflete ascultătoare care trăiesc Cuvântul lui Dumnezeu alături de vestitorul acestui Cuvânt îi cauţi cu dor şi îi primeşti cu drag. Ei îţi devin atât de necesari, încât când lipsesc ei din adunare ţi se pare cum ţi-ar lipsi o mână.

Dumnezeu să le binecuvânteze pe aceste suflete curate şi bune căci ei sunt pământul cel mai bun în care căzând sămânţa Domnului, aduce rod însutit.

20 - Sunt mulţi ascultători ai Cuvântului Sfânt, care tot timpul sunt numai pe jumătate atenţi, iar pe jumătate nu.

Pe jumătate treji, pe jumătate dormind.

Câteodată ascultând, câteodată nu,

ca şi cum ar auzi numai cu o ureche, ar vedea numai cu un ochi şi ar fi acolo cu o jumătate de trup.

O, Doamne Dumnezeule, ai milă de ei şi ajută-i să-şi aducă toată inima la Tine,

pentru a Te proslăvi şi ei deplin pe Tine.

Amin.