Proslăvirea lui Dumnezeu
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Toate gândurile Domnului Isus au fost de la început pe pământ, numai pentru proslăvirea lui Dumnezeu Tatăl.
Dar cât de departe sunt gândurile multora dintre noi, de cele mai multe ori, de gândurile Domnului!
Iacov și Ioan erau ucenicii Domnului și totuși doreau să coboare foc din cer ca să mistuiască satul samaritean, care nu-i primiseră, - dar Domnul i-a certat zicându-le: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți. Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască”.
Să ne pătrundem și noi numai de gândurile Domnului.
2 - Gândurile oamenilor sunt departe de gândurile lui Dumnezeu - și pentru că oamenii gândesc în imediat, pe când Domnul Dumnezeu gândește în etern.
Oamenii gândesc îngust, orb, mic, dar Dumnezeu gândește nemărginit în întindere, luminos în adâncime, larg în timp și în iubire.
De aceea toate gândurile lui Dumnezeu sunt slavă, durată și frumusețe, pe când gândurile oamenilor sunt deșertăciune, josnicie și îngustime.
A celor mai mulți oameni, chiar și a unor credincioși.
3 - Fanatismul omenesc dorește totdeauna proslăvirea idealurilor sale naționaliste, confesionaliste, rasiste, - adică înguste, violente, egoiste. Acestea sunt gândurile oamenilor.
Hristos înalță spre cer dorința Inimii Lui,
și scopul venirii Sale pe pământ, când zice: Tată, proslăvește Numele Tău.
4 - Proslăvirea lui Dumnezeu adusă de Hristos Mântuitorul Iubit și Credincios, era atât de străină pentru înțelegerea și inima oamenilor, pentru că tot scopul acesta era atât de străin de scopurile lor.
Dar atât rostul cât și fericirea noastră stă numai în asta.
5 - Tatăl Ceresc a proslăvit totdeauna Numele Său prin Lucrările Sale. Domnul Isus de asemenea a proslăvit Numele Tatălui prin Jertfa Sa.
Iar Duhul Sfânt proslăvește Numele Tatălui prin roadele Sale aduse prin Biserică și prin credincioșii vii.
Noi Îl proslăvim prin lucrările, prin jertfele și prin roadele noastre
fiindcă și noi tot pentru aceasta am fost trimiși în lume?
6 - Ce proslăvire a Numelui lui Dumnezeu Tatăl aducea Domnul Isus, Cuvântul Tatălui, cum El S-a făcut Lumină - umplând dintr-o dată de frumusețe întregile spații de Sus și pregătind pentru aceeași frumusețe spațiile de jos.
Căci Tatăl nu poate fi proslăvit decât prin lumină și frumusețe.
7 - Să proslăvim și noi, părinți și copii, înaintași și urmași, bătrâni și tineri, din neam în neam, din generație în generație, din veac în veac, Numele Cel Sfânt al Tatălui și Făcătorul nostru.
Aceasta este datoria și răsplata noastră fericită, a întregului lanț de oameni, de la cel dintâi tată, până la cel din urmă fiu.
8 - Să-L proslăvim pe Domnul Dumnezeul nostru până în cea din urmă clipă a acestei existențe, - pentru toate marile și unicele lucrări pe care mai dinainte ni le-a făcut cunoscute prin Cuvântul Său și le-a binecuvântat cu Mâinile Sale.
Toate lumile și toate ființele pe care le-a creat El, să-L proslăvească pe Înțeleptul, Iubitorul și Bunul Părinte și Creator al tuturor.
9 - Fericit este slujitorul Domnului care lucrează împreună cu Domnul pentru proslăvirea Numelui Sfânt al Tatălui Ceresc.
Prin acel ucenic al Domnului care va fi cu adevărat un vas de cinste prin care Se proslăvește Numele Tatălui, Dumnezeu va lucra totdeauna minunat și frumos. Iar proslăvirea aceasta va fi pricina celor mai mari binecuvântări pentru el și în veacul acesta și în cel viitor.
10 - Noi înșine știm că adevărata fericire n-am simțit-o decât atunci când am căutat-o și am dorit sincer să fie proslăvit Numele lui Dumnezeu prin noi și prin toate ale noastre.
Și când a și fost cu adevărat.
11 - Cele mai luminoase cuvinte din cuvintele noastre au fost acele prin care a fost mai frumos proslăvit Numele lui Dumnezeu.
Și cele mai frumoase clipe din viața noastră n-au fost decât acelea în care am văzut că am izbutit să aducem prin ceva cea mai mare slavă pentru Numele Domnului Dumnezeului nostru.
Neuitate au rămas acele cuvinte. Și strălucite vor fi totdeauna aceste clipe.
O, dacă fiecare zi din viața noastră ar duce cu ea în veșnicie ceva prin care Tatăl să fie proslăvit cât mai frumos!...
12 - Ce mare har este să poți fi totdeauna acolo unde răsună glasul lui Hristos. Și ce fericite sunt urechile care aud acest glas Dumnezeiesc.
Însă și mai fericite sunt inimile care se deschid la glasul Domnului, fiindcă multe urechi aud, dar puține inimi primesc.
13 - Binecuvântate sunt vremile când glasul Domnului se poate auzi și în piețele lumii. Când oamenii pot neîmpiedicați să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Căci însuși faptul acesta este cauza multor binecuvântări pentru poporul acela și pentru țara lui.
Dumnezeu binecuvântează totdeauna vremile și popoarele ai căror conducători au respect față de Domnul Dumnezeu - și care nu împiedică glasul Domnului să răsune în auzul popoarelor lor.
14 - Atât de rare, dar atât de fericite sunt clipele când oamenii pot auzi vorbirea lui Dumnezeu din cer cu Dumnezeu de pe pământ.
Mii de ochi văd atunci și mii de urechi aud taine din cele nemaipomenite.
Atunci strălucesc cerește ochii și fețele care văd pe Cel Nevăzut și aud pe Cel Neauzit.
15 - Ce negrăit de frumos este să privești ochii și să vezi fețele celor care ascultă pe Hristos.
Să urmărești strălucirea divină a celor care Îl văd pe Dumnezeu în toată în afara lor. Și Îl simt în tot lăuntrul lor.
16 - Unii dintre cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, urmăresc fiecare cuvânt cu atenție și evlavie, spre a nu scăpa nimic din înțelesul sfintelor sunete, socotindu-l ca pe glasul lui Dumnezeu.
Toată inima noastră este deschisă atunci ca o floare, spre lumină și rouă, ca să primească fiecare val de căldură
sau de răcoare,
pe care Duhul Sfânt îl revarsă spre suflete din plin.
Aceștia stau nemișcați, respectuoși și atenți, până la sfârșitul Cuvântului.
Oricât de mult ar ținea totul.
17 - Pe cei care au respect adevărat și dragoste sinceră față de Cuvântul Domnului, îi cunoști și îi iubești de la primul grai, pe privirile lor și pe fețele lor...
Ei te încurajează, te bucură și te întăresc tot timpul stării tale în fața lor. Și a lor în fața ta.
18 - Aceste suflete care iau parte adâncă la tot Cuvântul Sfânt, au tot timpul ascultării Lui, ochii plini de lacrimi sau de bucurie, au totdeauna fața plină ori de lumină, ori de întristare, arătând prin aceasta cât de mult trăiesc ei tot ce aud,
și cât de puternic sunt pătrunși de tot ce vine de la Dumnezeu sau merge spre El.
19 - Pe acele suflete ascultătoare care trăiesc Cuvântul lui Dumnezeu alături de vestitorul acestui Cuvânt îi cauți cu dor și îi primești cu drag. Ei îți devin atât de necesari, încât când lipsesc ei din adunare ți se pare cum ți-ar lipsi o mână.
Dumnezeu să le binecuvânteze pe aceste suflete curate și bune căci ei sunt pământul cel mai bun în care căzând sămânța Domnului, aduce rod însutit.
20 - Sunt mulți ascultători ai Cuvântului Sfânt, care tot timpul sunt numai pe jumătate atenți, iar pe jumătate nu.
Pe jumătate treji, pe jumătate dormind.
Câteodată ascultând, câteodată nu,
ca și cum ar auzi numai cu o ureche, ar vedea numai cu un ochi și ar fi acolo cu o jumătate de trup.
O, Doamne Dumnezeule, ai milă de ei și ajută-i să-și aducă toată inima la Tine,
pentru a Te proslăvi și ei deplin pe Tine.
Amin.