
Psalmul 138
Traian Dorz - Cântările Psalmilor
- Un psalm al lui David -
1 - Din toată inima Te laud
a Tale laude le cânt
nainte la toți dumnezeii
2 - Mă-nchin în Templul Tău cel sfânt,
și laud Numele Tău Mare
căci Tu ești Credincios și Bun,
căci Tu-mplinești făgăduința
toți faima Ta cea mare-o spun.
3 - În ziua când strigai spre Tine
și Te-am chemat, m-ai și-auzit,
m-ai ascultat, mi-ai dat nădejde
și sufletul mi-ai întărit.
4 - Te vor slăvi toți împărații
Cuvântul când Ți-or asculta
5 - Vor lăuda căile Tale
căci mare este slava Ta.
6 - Domnu-I înălțat - și totuși vede
pe cei umili și cei smeriți
dar de departe îi cunoaște
pe îngâmfații înrăiți.
7 - Când umblu-n mijlocul strâmtorării
Tu Doamne mă înviorezi
oprești cu dreapta Ta vrăjmașii
mă mântuiești și mă veghezi.
8 - Ce Domnul a-nceput cu mine
cu bine El va și sfârși.
O Doamne, bun ești pe vecie
lucrarea Ta n-o părăsi!