Foto Traian Dorz

Psalmul 143

Traian Dorz - Cântările Psalmilor

- Un psalm al lui David -
1 - Doamne-ascultă-mi glasul rugăciunii az’
pleacă-Ți Tu urechea înspre-al meu necaz.
2 - Cu-al Tău rob o Doamne, nu Te judeca
că nu-i om viu fără vină-n fața Ta.
3 - Cel vrăjmaș pândește sufletul meu frânt
și-n picioare-mi calcă viața la pământ,
și mă ține-n locul greu și-ntunecat
cum zac cei ce-s morți de timp îndelungat.
4 - E-ntristat în mine duhul și-i mâhnit
inima din mine s-a neliniștit.
5 - Când mi-aduc aminte zilele demult
și la ce-ai lucrat Tu, cuget și ascult.
6 - Îmi întind spre Tine mâinile mereu
după Tine geme tot lăuntrul meu,
suspinând Te-aștept cu sufletu-nsetat
ca pământul care ars e și uscat.
7 - Grabnic mă ascultă Doamne și-mi răspunzi
mi se pierde duhul, o, să nu Te-ascunzi,
c-aș ajunge-atuncea cum ajung acei
ce pogoară-n groapă și-ai uitat de ei.
8 - Dis-de-dimineață fă-mă-a auzi
bunătatea Ta în fiecare zi,
calea Ta-Mi arată pururi s-o păzesc
că-mi înalț duhul către locul cel ceresc.
9 - De ai mei vrăjmași mă scapă ne-ncetat
căci la Tine adăpostul mi-am căutat.
10 - Mă învață-a face voia Ta mereu
căci Tu ești de-a pururi Dumnezeul meu.
Duhul Tău mă-ndrepte pe-al Tău drum curat
din necaz mă scapă, fă-mă-nviorat.
11 - Pentru-al Tău Sfânt Nume mângâie-mă iar
în dreptatea-Ți scapă-mi sufletul de-amar.
12 - Pentru bunătatea-Ți pierde-ai mei vrăjmași
căci sunt robul Tău și Tu să nu mă lași.
Articol 159 din 166
Folosește săgețile ← → pentru navigare