Puntea de aur divin
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Până şi tu mă poţi ocoli?
2 - Până şi tu, ucenicul dragostei căreia mă încredinţase Domnul meu, să-mi ajuţi neputinţele, să-mi îndrumi stângăcia, să-mi veghezi creşterea...
3 - Până şi tu, tocmai tu, - poţi trece pe lângă poarta după care eu aştept şi cerşesc un strop de milă din mila ta şi a Lui, cu cea mai cumplită dintre dureri, - aceea care nu poate să urle?
4 - Nu ştiai tu oare că eu nu pot trăi şi nici muri aşa?
5 - Nu doream nici aur, nici argint, - ştiam că n-ai!
6 - Nu-mi era nici foame de pâine nici sete de apă, - toate îmi erau ca şi când n-ar fi
7 - nu-mi era dor de oameni, de viaţă, de nimic dinafară, - toate îmi erau ca şi când n-ar fi
8 - dar tânjea tot sufletul din mine, mi se topeau toţi ochii în gemetele mele necurmate şi mi se topea tot sufletul meu şi trupul meu să mi se vindece iubirea.
9 - Să mi se vindece picioarele ei să pot alerga iarăşi cu ele să vă caut eu pe voi, prieteni dragi şi necăzuţi, ai Prietenului tinereţii noastre!
10 - O, câţi ani amari am aşteptat şi am cerşit astfel, cu cea mai cumplită dintre toate durerile care nu pot striga, - aceea care trebuie să se prefacă nepăsătoare.
11 - Care trebuie să-şi ascundă sărăcia ca şi cum n-ar avea-o.
12 - Care trebuie să-şi acopere ranele ca şi cum n-ar fi.
13 - Care trebuie să ardă într-un foc ascuns cel mai adânc, respingând toate apele care i-ar putea stâmpăra arşiţa chinuitoare. În nădejdea aceleia singura aşteptată, dar singura zăbovitoare...
14 - Până a venit Ziua Minunii.
O Dulce Dumnezeul meu, într-adevăr, toate fericitele Tale minuni se petrec pe neaşteptate.
15 - Binecuvântată fii tu Ziua aceea scrisă cu slove de aur şi de înviere pe fruntea vieţii mele!
16 - Binecuvântată fie Ziua când voi - voi, totuşi! - cele două mâini văzute ale Preaiubitului meu Nevăzut, v-aţi îndurat de starea îndelungii mele zăceri şi trecând pe la poarta mea, - în sfârşit! - aţi intrat şi v-aţi oprit lângă mine!
17 - Mi-aţi spus şi mie: uită-te la noi!
18 - Abia am îndrăznit să mă uit în ochii voştri, de prea multul meu întuneric, ochii îmi lăcrimau...
19 - de lumina voastră prea îndelung dorită, privirile mele mă dureau.
20 - Toată fiinţa era atunci o aşteptare tremurătoare în întâmpinarea minunii care trebuia să se întâmple!
21 - Fiţi binecuvântaţi de o mie de ori voi prieteni iubiţi ai Prietenului minunilor mele.
22 - Tu credinţă a mea dintâi fii binecuvântată,
23 - dar tu dragoste a mea dintâi, - fii mai binecuvântată de o mie de ori.
24 - Nu mai doresc nimic, - de acum şi până în veac.
25 - Deşi casa îmi este goală, curtea pustie, aşternutul rece, masa lipsită, vasul uscat, grădina dezgrădită, numele ocărât, uliţa ocolită şi amintirile răvăşite ca o casă devastată - tot sufletul meu între ele trăieşte acum o sărbătoare cerească.
26 - În locul vostru de lângă patul meu au rămas doi îngeri, unul la picioarele mele, celălalt lângă inima mea.
27 - Iar poarta mea a devenit cea mai frumoasă din lume.
Până la ea merg de atunci în genunchi pe puntea de aur a urmelor Lui, făcute de urmele voastre.