Puntea de aur divin
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Până și tu mă poți ocoli?
2 - Până și tu, ucenicul dragostei căreia mă încredințase Domnul meu, să-mi ajuți neputințele, să-mi îndrumi stângăcia, să-mi veghezi creșterea...
3 - Până și tu, tocmai tu, - poți trece pe lângă poarta după care eu aștept și cerșesc un strop de milă din mila ta și a Lui, cu cea mai cumplită dintre dureri, - aceea care nu poate să urle?
4 - Nu știai tu oare că eu nu pot trăi și nici muri așa?
5 - Nu doream nici aur, nici argint, - știam că n-ai!
6 - Nu-mi era nici foame de pâine nici sete de apă, - toate îmi erau ca și când n-ar fi
7 - nu-mi era dor de oameni, de viață, de nimic dinafară, - toate îmi erau ca și când n-ar fi
8 - dar tânjea tot sufletul din mine, mi se topeau toți ochii în gemetele mele necurmate și mi se topea tot sufletul meu și trupul meu să mi se vindece iubirea.
9 - Să mi se vindece picioarele ei să pot alerga iarăși cu ele să vă caut eu pe voi, prieteni dragi și necăzuți, ai Prietenului tinereții noastre!
10 - O, câți ani amari am așteptat și am cerșit astfel, cu cea mai cumplită dintre toate durerile care nu pot striga, - aceea care trebuie să se prefacă nepăsătoare.
11 - Care trebuie să-și ascundă sărăcia ca și cum n-ar avea-o.
12 - Care trebuie să-și acopere ranele ca și cum n-ar fi.
13 - Care trebuie să ardă într-un foc ascuns cel mai adânc, respingând toate apele care i-ar putea stâmpăra arșița chinuitoare. În nădejdea aceleia singura așteptată, dar singura zăbovitoare...
14 - Până a venit Ziua Minunii.
O Dulce Dumnezeul meu, într-adevăr, toate fericitele Tale minuni se petrec pe neașteptate.
15 - Binecuvântată fii tu Ziua aceea scrisă cu slove de aur și de înviere pe fruntea vieții mele!
16 - Binecuvântată fie Ziua când voi - voi, totuși! - cele două mâini văzute ale Preaiubitului meu Nevăzut, v-ați îndurat de starea îndelungii mele zăceri și trecând pe la poarta mea, - în sfârșit! - ați intrat și v-ați oprit lângă mine!
17 - Mi-ați spus și mie: uită-te la noi!
18 - Abia am îndrăznit să mă uit în ochii voștri, de prea multul meu întuneric, ochii îmi lăcrimau...
19 - de lumina voastră prea îndelung dorită, privirile mele mă dureau.
20 - Toată ființa era atunci o așteptare tremurătoare în întâmpinarea minunii care trebuia să se întâmple!
21 - Fiți binecuvântați de o mie de ori voi prieteni iubiți ai Prietenului minunilor mele.
22 - Tu credință a mea dintâi fii binecuvântată,
23 - dar tu dragoste a mea dintâi, - fii mai binecuvântată de o mie de ori.
24 - Nu mai doresc nimic, - de acum și până în veac.
25 - Deși casa îmi este goală, curtea pustie, așternutul rece, masa lipsită, vasul uscat, grădina dezgrădită, numele ocărât, ulița ocolită și amintirile răvășite ca o casă devastată - tot sufletul meu între ele trăiește acum o sărbătoare cerească.
26 - În locul vostru de lângă patul meu au rămas doi îngeri, unul la picioarele mele, celălalt lângă inima mea.
27 - Iar poarta mea a devenit cea mai frumoasă din lume.
Până la ea merg de atunci în genunchi pe puntea de aur a urmelor Lui, făcute de urmele voastre.