Foto Traian Dorz

Răscumpără clipita!

Traian Dorz - Hristos - Învățătorul nostru

Răscumpără clipita cu ochiul pururi treaz
căci nu se mai re-ntoarce în veci trecutul az’.
Cât eşti încă departe grăbeşte-te pe drum
zadarnică ţi-e truda când te-a ajuns acum!
Cât ţi-e departe moartea s-alergi şi să veghezi
când moartea-i lângă tine adesea n-o mai vezi.
Nu tot spre în afară privi necontenit
priveşte înăuntru spre sufletu-ţi lipsit.
Că-n fiecare faptă, cu fiecare ceas,
încerci o despărţire de-un chip sau de-un popas.
Tot ce-i frumos şi vrednic Virtutea-i pe pământ
tot meritul e-n lupta de-a-i ţine drumul sfânt.
Pe Dumnezeu ascultă-L ca Tată-n veci iubit,
poporul tău să-ţi fie de-un bun nepreţuit.
Păstrează-le de-a pururi credinţa-amânduror,
te dăruie lor zilnic în tot ce eşti dator.
Răscumpără clipita mereu mai grijuliu
căci ea o să te-ajute să n-ajungi prea târziu.