
Respectul pentru cei din jur
Traian Dorz - Strângeți fărâmiturile Vol. 4
Slăvit să fie Domnul!
Am numai două, trei cuvinte de rugăminte către toți frații noștri și surorile noastre, ca adaos la cele pe care le-am spus la început, când nu erau decât foarte puțini aici, în comparație cu mulțimea de-acum.
Mulțumim Domnului Dumnezeului nostru din toată inima pentru bucuria acestei întâlniri neobișnuit de mari și de frumoase, care sperăm că va continua mereu în această frumoasă și fericită rânduială și tradiție care s-a stabilit. Dar, cinstind mormântul acesta sfânt, vă rugăm din toată inima: aveți respect și față de celelalte morminte care sunt în jurul lui. Au fost foarte mulți nemulțumiți de faptul că unii dintre frații și surorile noastre, dorind să audă mai bine și să vadă mai bine, se urcă pe mormintele și pe crucile celorlalți adormiți în Domnul, care sunt în jurul mormântului acestuia sfânt. Vă rugăm foarte mult, aveți respect față de aceste morminte și de aceste cruci și, cât puteți, înghesuiți-vă pe spațiul mai liber, care nu-i al nimănui, pentru ca, făcând binele, să nu fim pricină de poticnire pentru nimeni. Din respect față de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu și față de mormântul înaintașului nostru scump, să respectăm și celelalte morminte.
Noi îi rugăm din toată inima pe acei care, în vreo privință, au fost nemulțumiți de faptul că unul sau altul dintre frații noștri - nu din rea voință, ci din neatenție - a făcut vreo stricăciune sau vreo greșeală la vreuna dintre crucile sau mormintele celorlalți, să ne ierte și să ne scuze. Și noi, după ce se va termina adunarea noastră de comemorare și de reculegere lângă mormântul Părintelui, vom căuta să îndreptăm tot ceea ce s-a stricat - nu din rea-voință, ci din neglijență sau din neștiință - de către frații și surorile noastre.
Aducându-vă aminte încă o dată de acest lucru, vă rugăm din toată inima, aveți tot respectul față de Sfântul Cuvânt care se mărturisește aici. E o ocazie poate unică și-n această zi de sărbătoare deosebită, care ne aduce aminte că într-o zi ca asta S-a revărsat la început Duhul Sfânt al lui Dumnezeu peste Sfinții Săi Apostoli, întemeind Biserica creștină. Într-o astfel de stare duhovnicească și într-o astfel de atmosferă sfântă ne găsim noi acum aici.
Vom lăsa mai departe rând liber fraților noștri și surorilor noastre care au un cuvânt de spus, din partea Domnului, tuturor celor care au venit să asculte acest cuvânt aici astăzi. Și-i rugăm pe frații noștri să se apropie cu grijă și încet și cei care sunt pe alee să lase un coridor de comunicare și de circulație celor care trebuie să treacă, să nu-i împiedicăm. Iar pe cei care au un cuvânt de spus îi rugăm să se apropie aici la microfon, ca să poată fi auzit clar și să se rostească fiecare cuvânt tare, adânc, duios, din toată inima, pentru ca să fie înțeles așa cum trebuie să fie înțeles și prețuit Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu.
Noi, după vechiul nostru obicei sfânt, tot ce începem, începem în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Și așa trebuie, în această atmosferă sfântă, să se desfășoare toată scurta noastră stare împreună, cum am mai spus, toată această desfășurare de cuvânt, de cântare, de lacrimi, de rugăciune.
Prima parte se va încheia la douăsprezece. După ora douăsprezece va urma o pauză până va veni părintele să înceapă parastasul, slujba parastasului propriu-zis. În acest timp de pauză se va împărți, în măsura în care am avut posibilitatea să strângem, o lumânare, un colăcel, în Numele Domnului și-n numele înaintașului nostru scump, după cuvântul care spune: „Oricine va da un pahar cu apă rece în numele unui om neprihănit va primi răsplata unui om neprihănit”. Acesta a fost un om neprihănit. Și tot ce putem da în numele lui va căpăta o vrednică răsplată și pentru cei care au dat, și pentru cei care primesc.
Cu aceste cuvinte și cu aceste îndemnuri, vă rugăm să fiți mai departe cu toată atenția la ascultarea Sfântului Cuvânt. E un prilej poate unic. Știe Bunul Dumnezeu dacă la anul, când dorim ca iarăși să ne vedem, vom putea să ne revedem așa cum ne vedem aici. Noi mulțumim lui Dumnezeu, cum am mai spus și în cuvântul de la început, pentru atâtea fețe minunate, frumoase, curate, senine, iubitoare pe care le revedem mereu, de ani de zile (pe unii de zeci de ani de zile) împlinindu-și această sfântă datorie de recunoștință pentru acest om sfânt al lui Dumnezeu a cărui mărime, fiind el prea aproape de noi, puțini o văd la adevărata ei dimensiune. Pe vremea lui, pe vremea lor, nici unii dintre Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, care au făcut atât de mult pentru poporul lui Dumnezeu și pentru poporul nostru, n-au fost prețuiți.
Și n-a fost prețuit Sfântul Pavel. El spunea:”... că parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai disprețuiți de pe pământ; până în ziua de astăzi suntem goi, flămânzi, umblăm din loc în loc; am ajuns ca lepădătura tuturor, ca gunoiul lumii acesteia”. Așa au fost sfinții în vremea vieții lor. Pentru că contemporanii oamenilor mari au fost totdeauna foarte mici. Și, din cauza aceasta, n-au putut să vadă adevărata lor dimensiune, adevărata lor mărime.
A trebuit să treacă veacurile ca să vadă lumea cine a fost Sfântul Pavel, cine a fost Sfântul Ioan Gură de Aur, cine au fost sfinții noștri părinți. Și probabil că va trebui încă să treacă multă vreme până când lumea de astăzi sau lumea viitoare să vadă într-adevăr ce mare a fost acest om al lui Dumnezeu.
Iată că el a trecut. În curând se împlinesc cincizeci de ani de la trecerea lui în veșnicie. Și acest mormânt este cel mai viu, poate că, din toate cimitirele țării noastre. Celelalte morminte într-adevăr sunt moarte: tac, zac, sunt reci. Peste trupurile celor care zac în acest pământ sunt așezate lespezi care nu spun prea mult. Dar peste mormântul acesta e viață. E un mormânt viu, care predică tuturor celor care trec pe aici. Părintele însuși a spus: „La mine vor veni mereu”... Și vor veni...
Iată mulțimi din ce în ce tot mai mari! Și nu numai din țara noastră, ci de la marginile pământului, până unde a ajuns cunoscută această Lucrare care a devenit ca acel grăunte de muștar din Evanghelie, ale cărei ramuri se întind până la marginile pământului. Această Lucrare s-a întins la fel.
Și vor veni mereu tot mai multe mulțimi să-L slăvească pe Dumnezeu în atmosfera creată de Lucrarea, de viața (...) [pe care le-am cunoscut prin cel] pe care-l comemorăm astăzi. Lucrarea aceasta este o lucrare vie, trimisă de Dumnezeu poporului nostru și Bisericii noastre. În această Lucrare se cultivă tot ce-i mai sfânt în simțământul neamului nostru, rămas de la înaintașii noștri; și în învățătura și trăirea Bisericii noastre, rămas de la bunii și străbunii noștri înaintași.
Noi dorim din toată inima să cultivăm acest sfânt tezaur, această moștenire sfântă rămasă nouă de la înaintașii noștri. Și de aceea ne rugăm lui Dumnezeu ca numărul celor care se adaugă mereu la acest curent sfânt să crească, până când tot poporul nostru va fi cuprins de această sfântă revărsare a Duhului Sfânt, Care a născut Biserica creștină într-o zi ca asta și Care a binecuvântat neamul și poporul nostru tot într-o zi ca asta, cu această binecuvântată sămânță cerească, care este această Lucrare.
Din toată inima Îi mulțumim lui Dumnezeu și ne rugăm să binecuvânteze mai departe patria noastră, conducătorii ei rânduiți de Dumnezeu în mijlocul nostru, Biserica noastră și păstorii rânduiți de El în mijlocul nostru. Și nouă să ne ajute, de la cel mai de jos până la cel mai de sus, de la cel mai dintâi până la cel mai din urmă, să-L iubim pe Dumnezeu, să ne naștem din nou și să trăim o viață sfântă cu adevărat, pentru ca să se statornicească total și definitiv în viața noastră această atmosferă sfântă pe care a vrut-o Dumnezeu și care dă fericirea și viața fiecărui individ, ale fiecărei familii, ale fiecărei generații și ale tuturor, până la sfârșit.
Credem că Dumnezeu, Care a trimis poporului nostru această Lucrare minunată - a cărei dovadă minunată o vedem cu ochii noștri în mic aici și-n mare peste toată țara (și nu numai peste țara noastră, ci până la marginile pământului) - va continua această Lucrare sfântă și o va desăvârși până la venirea Sa, ca nimeni să nu rămână afară din Împărăția lui Dumnezeu. Și pe acest pământ binecuvântat al patriei noastre să rodească nu numai sămânță trupească, ci sămânță sufletească binecuvântată, așa cum se roagă sfinții noștri din acest cer binecuvântat al patriei noastre.
Noi credem și suntem convinși că mântuirea neamului și a Bisericii noastre va veni prin această Lucrare pe care Dumnezeu, de jos, o ridică atât de minunat, până la margini. Și că, dacă nu va veni prin această Lucrare binecuvântarea lui Dumnezeu și mântuirea noastră - și a multora prin noi -, s-ar putea să nu mai vină niciodată. Dar noi credem că tot ce a început Dumnezeu va duce la bun sfârșit. El nu începe un lucru care să dea faliment și pe urmă să se piardă. Ci, dacă a început această Lucrare, vedem că ea crește și va crește mereu. Și se vor convinge cu toții odată cât de frumoasă este această Lucrare... Cât de românească, de creștinească, de umană, de cinstită, de necesară, de sfântă este această Lucrare, care aduce însănătoșirea sufletească, în primul rând, și după aceea și trupească a tuturor.
Ne rugăm lui Dumnezeu ca, în această sărbătoare binecuvântată, să reverse cu plinătate Duhul Său cel Sfânt și peste noi toți, și peste țara noastră, și peste lumea întreagă, și peste toți cei cărora Dumnezeu le-a rânduit un post, un loc, o funcție, o stare de îndrumare și de conducere. Să reverse Duhul Său de înțelepciune și de pace, pentru ca lumea întreagă să ajungă să trăiască acea epocă minunată și fericită a păcii pe care a venit Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, să o stăpânească; întâi înnoind sufletele, după aceea obiceiurile, după aceea legile, după aceea toată viața fiecăruia dintre ai Săi și a tuturor împreună.
Cu acest cuvânt, mulțumesc lui Dumnezeu și încă o dată vă salutăm în numele Domnului. Și-n numele memoriei Părintelui, vă mulțumim pentru eforturile pe care le-ați făcut și pentru efortul pe care îl faceți ajunși aici. Să ascultăm cu evlavie și respect tot Cuvântul lui Dumnezeu, având grijă și de lucrurile celelalte, pentru ca să nu fim pricină de poticnire și de întristare pentru nimeni. Acolo unde s-a deteriorat ceva din florile de pe mormintele celorlalți sau din lucruri, vă rugăm foarte mult, îndreptați și feriți-vă, pe viitor, pentru ca binele nostru să nu fie vorbit de rău. Și la sărbătoarea noastră să nu fie întristat nimeni, ci, așa cum dorim și cum ne-am rugat de la început, toate acestea să fie spre binecuvântarea Numelui lui Dumnezeu și spre bucuria și mângâierea tuturor sufletelor, fie prieteni, fie străini, care au venit să asculte acest cuvânt și să ia parte la această sfântă comemorare. Aceasta va rămâne pentru totdeauna, de Rusalii, un sfânt obicei, o tradiție sfântă. Și, cine va putea, să asculte cuvântul și dorința Părintelui: să vină pentru un moment de reculegere, de rugăciune și de întărire sufletească aici.
Noi promitem și-L rugăm pe Domnul să ne ajute să ne împlinim această datorie până la sfârșit. Până când această dragoste de Dumnezeu și de frați va cuprinde țara noastră întreagă și sufletele noastre întregi. Ca apoi, împreună, să-I dăm slavă lui Dumnezeu și să preamărim Numele Său cel Sfânt acum și-n vecii vecilor.
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.