Robia lui Faraon - robia lui Satana
Pr. Iosif Trifa - Spre Canaan
Când am ieșit din școli, știam din doică-n doică toată istoria biblică. Știam din istoria israelienilor cu toate amănuntele ei. Dar nu știam înțelesul cel adânc ce este în această istorie. La noi - în școlile cele mari și cele mici - se face greșeala de a se da numai oasele goale ale întâmplărilor biblice. Însă în corpul cel mare și viu al Bibliei, aceste oase își au viața lor, își au înțelesul și legătura lor. Biblia nu este un schelet gol de întâmplări istorice, ci este un corp viu. Scheletul ei, întâmplările istorice din ea sunt acoperite de carne, de vine, de sânge, de viață. În această parte trebuie să se aplece citirea și cunoașterea Bibliei.
În acest înțeles, vom începe și noi cu istoria călătoriei israelienilor spre Canaan.
Patru puncte are această călătorie:
1 - Robia din Egipt;
2 - Scăparea din robie;
3 - Drumul spre Canaan;
4 - Intrarea în Canaan.
Le vom cerceta pe rând.
Grea și cumplită era robia israelienilor în Egipt. Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la aspră robie. Le-au făcut viața amară prin lucrări grele de lut și cărămizi, și prin tot felul de lucrări de pe câmp... astfel au zidit ei cetățile Pitom și Ramses și în toate muncile acestea, erau fără nici un pic de milă (Exod 1, 11, 14).
Israelienii făceau cărămizi pentru palatele și piramidele lui Faraon. Prin Egipt se mai văd și azi urmele acestei iobăgii. Piramidele la care au lucrat israelienii, mai dăinuiesc și azi. Le-am văzut când am fost în călătoria la Ierusalim și văzându-le m-am înfricoșat. Sunt niște zidiri uriașe care au stors vlaga și puterile unor popoare întregi.
Robia israelienilor închipuia robia sufletească cea mare și grea în care a căzut omenirea după căderea lui Adam. După înfrângerea din Grădina Edenului, lumea și oamenii au încăput sub iobăgia și tirania lui Satana. Mii de ani a stat omenirea în robia și tirania acestui Faraon cumplit. În suflete trăia însă nădejdea unei mântuiri... trăia făgăduința unui Mesia, unui mântuitor care la plinirea vremurilor a și sosit.
Dar în icoana aceasta nu este numai Adam și mântuirea lumii, ci sunt și eu și tu, cititorule. La noi se vorbește prea mult despre Adam și mântuirea lumii și prea puțin despre mântuirea mea și a altora.
Robia lui Faraon închipuie, în chip duhovnicesc, robia diavolului Faraon, robia păcatului. A trăi și a stărui în păcat înseamnă a trăi în robia diavolului Faraon, înseamnă a petrece lângă cuptoarele lui și a-i face zilnic un anumit număr de cărămizi, de păcate.
Și eu și tu, fratele meu, purtăm în noi icoana robiei din Egipt. Păcatul și patimile cele rele ne bagă și pe noi într-o robie sufletească grea și fioroasă. Când apuci cu patimile și păcatele, ajungi în robia și tirania diavolului Faraon. Vai, ce robie grozavă este aceasta și ce de oameni sunt în ea!
Despre această robie a zis Domnul Isus: Amin, amin zic vouă că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului (Ioan 8, 34). Oricine păcătuiește este de la diavolul, căci diavolul păcătuiește de la început (1 Ioan 3, 8).
Lumea de azi este un uriaș Egipt sufletesc. Este un Egipt în care vrăjmașul diavol stăpânește ca un Faraon rău și cumplit. Milioane și milioane de oameni lucră la cărămizi în iobăgia acestui Faraon. Uitați-vă cum fumegă în toate părțile cuptoarele lui Faraon! Ne îneacă fumul acestor cuptoare. În toate părțile se lucră cu zor la cărămizi (păcate) pe seama diavolului. Sunt pline satele și orașele cu grămezile acestor cărămizi (cu răutăți și păcate).
Faraon pretindea de la israelieni un anumit număr de cărămizi la zi. Fiecare israelian trebuia să-i presteze un anumit număr de cărămizi. Această prestație o fac și azi atâția și atâția oameni. În fiecare zi îi fac diavolului un anumit număr de cărămizi (de păcate). Ah, ce prestație înfricoșată și de suflet pierzătoare este aceasta!
Fratele meu! Tu câte cărămizi îi faci pe zi diavolului Faraon și câte Îi faci Domnului? Cu ce ajuți lucrul Domnului și cu ce ajuți lucrul diavolului?
O Dumnezeule, și eu am căzut în această iobăgie înfricoșată. Atâtea și atâtea cărămizi i-am făcut și eu diavolului Faraon. În fiecare zi mă ispitește și mă silește să-i fac un anumit număr de cărămizi. O Dumnezeule, izbăvește-mă din această iobăgie de suflet pierzătoare!
Grea era robia israelienilor, dar în sufletul lor ardea credința și nădejdea izbăvirii. Din ce înfierbânta Faraon cuptoarele și sporea cărămizile, sporea și în sufletul israelienilor credința și nădejdea izbăvirii. Din ce sporea Faraon muncile, sporeau și rugăciunile și lacrimile israelienilor.
În școala cea grea a cărămizilor au învățat israelienii să-L caute pe Domnul cu toată credința lor și cu toate lacrimile lor. Copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei și scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea pe care le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu. A auzit gemetele lor... a privit spre copiii lui Israel și I s-a făcut milă de ei (Exod 2, 23-25).
Grea e și robia cea sufletească a păcatelor. Dar tocmai această tiranie trebuie să trezească în noi dorul și dorința după izbăvire. Trebuie să trezească în noi aducerea aminte de Canaan, de libertatea și mântuirea cea dulce și scumpă a sufletelor noastre.
Școala cea grea a cărămizilor - a păcatelor și a suferințelor - ne poate fi și nouă de folos și de mântuire. Drumul mântuirii începe din școala cărămizilor, din școala suferințelor trupești și sufletești. Ferice de cei ce se trezesc în această școală!
Israelienii se simțeau străini în Egipt. Ei suspinau după Canaanul făgăduit. Străini suntem și noi în această lume; în acest Egipt sufletesc, în această vale a plângerii plină de suferințe trupești și sufletești. Patria noastră cea adevărată este Canaanul cel ceresc. Spre țara aceasta trebuie să ne dorim și să călătorim.
Vai de cei ce mor lângă cuptoarele lui Faraon. Vai de cei ce mor în ticăloșia trupească și sufletească. O, Dumnezeule, nu mă lăsa să mor în robia lui Faraon. Ajută-mă să scap din această robie înfricoșată. Ajută-mă să plec și eu spre Canaan, spre țara făgăduinței, spre țara vieții de veci. Ajută-mă Doamne să-i pot pleca și pe alții în acest drum al mântuirii.
Duhule Sfinte! Suflă cu vântul Tău cel ceresc și trezește-i pe cei ce tânjesc în robia lui Faraon. Trezește în ei dorința izbăvirii... dorul și dorința după Canaanul cel ceresc.