Frământările scăpării din robie

Frământările scăpării israelienilor din robie au fost lungi şi grele. Doreau cu foc libertatea, dar n-au putut face nimic până n-a venit o intervenţie de sus, de la Dumnezeu. N-au putut face nimic până n-a sosit Moise, alesul şi trimisul Domnului.

Moise este icoana Mântuitorului. Frământările israelienilor după libertate închipuiau frământările omenirii după libertatea pierdută, după scăparea din robia în care ne băgase păcatul strămoşesc. Dar toate aceste frământări au fost zadarnice până n-a sosit Isus, Izbăvitorul şi Mântuitorul.

Şi aşa e şi cu frământările mântuirii noastre. Toate frământările noastre de a scăpa din robia păcatului sunt zadarnice până nu vine şi intervine Isus Mântuitorul.

Şi acum să vedem lupta scăpării din robie a israelienilor, căci această luptă e plină de învăţătură şi pentru noi şi lupta mântuirii noastre.

Domnul Dumnezeu Îşi avea planurile Sale cu poporul israelian. Prin Faraon, diavolul lucrează cu îndârjre contra acestor planuri. Faraon este unealta diavolului. El dă ordin să fie nimiciţi toţi copiii de parte bărbătească a israelienilor. Atunci Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul: Să aruncaţi în râu pe orice băiat ce se va naşte (Exod 1, 22).

Acest ordin era un atac al Satanei; era un atac cunoscut. Îl întâlnim prin toate Scripturile. Îl întâlnim şi la Naşterea Domnului când Satana - prin Irod - aşijderea Îl căuta pe Pruncul Isus să-L omoare. Începând din Grădina Edenului, diavolul a căutat pe tot locul să nimicească planurile Domnului şi pe aleşii Domnului. Pe Abel l-a omorât, pe Iosif a cercat să-l omoare, pe Pruncul Isus a căutat să-L omoare, pe Moise caută acum să-l omoare. Pe tot locul, şarpele diavol a căutat să curme cu ajutorul morţii mersul lucrării lui Dumnezeu.

Însă puterea lui Dumnezeu este mai mare decât puterea vrăjmaşului diavol. În toate atacurile contra planurilor lui Dumnezeu, Satana a rămas pe urmă, înfrânt şi ruşinat.

Dumnezeu lucrează într-un chip minunat şi neaşteptat şi aici. Mama lui Moise nu s-a îndurat să dea pruncul pierzării. L-a ţinut tăinuit 3 luni şi la trei luni i-a făcut un sicriaş de papură, l-a uns cu păcură şi aşezând pruncul în el, l-a aşezat între trestii, pe malul râului (Exod 2, 1-4).

Vedeţi cum începe Dumnezeu să lucreze şi aici. L-a lăsat pe Moise să se coboare mai întâi ca într-un mormânt pentru ca de aici să-l ridice şi de aici să pornească mântuirea israelienilor. Sicriaşul de papură era un lucru mic şi slab. El era însă tare în planurile lui Dumnezeu. Sicriaşul era întărit şi de credinţa mamei. Credinţa mamei a făcut acest sicriaş şi ea l-a slobozit să plutească pe apă. Nu aşa într-un noroc a slobozit mama copilul în apă, ci credinţa ei într-un Dumnezeu Mântuitor a făcut acest lucru. Prin credinţă - părinţii lui Moise, nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului (Evrei 11, 23). Credinţa se leagă de lucruri mici, n-are lipsă de lucruri mari şi tari. Numai credinţa cea slabă caută lucruri mari. Un om necredincios ar fi râs, văzând pe mama lui Moise cum încearcă să-şi scape copilul printr-un sicriaş slab.

O, ce putere mare este credinţa în lucrarea mântuirii noastre sufleteşti. Băgaţi de seamă că trei puteri lucră în istoria lui Faraon şi israelieni: puterea lui Dumnezeu, puterea lui Satana şi puterea credinţei. Când credinţa noastră cea vie şi tare se îndreaptă spre Domnul, Domnul îndată a început să lucreze.

Fata lui Faraon s-a coborât la râu să se scalde, văzând sicriaşul l-a scos din apă, l-a deschis şi află în el un copil frumos; i-a fost milă de el; l-a luat cu sine şi l-a crescut (Exod 2, 5-6). Vedeţi cât de minunat lucrează Dumnezeu? Atare sfătos de necredincios ar zice: O întâmplare oarbă, un noroc orb a fost scăparea pruncului. Vai, cum au orbit oamenii cei necredincioşi de nu văd cum lucrează Dumnezeu! Pentru cei mai mulţi creştini, mâna şi lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lor este un noroc orb, o întâmplare oarbă, un ceas rău, etc, fiindcă sunt orbi cu sufletul. Ei scot pe Domnul din cursul şi întâmplările vieţii lor.

Nu aşa copiii lui Dumnezeu! Un copil al lui Dumnezeu are o plăcere deosebită să bage de seamă cum lucrează Dumnezeu în viaţa lui. O, cum ştie Dumnezeu potrivi toate lucrurile celui ce este cu adevărat un copil al Lui!

Să urmărim mai departe lucrarea lui Dumnezeu. Fata lui Faraon a luat copilul să-l crească şi a trimis după o doică din femeile israelienilor. Trimisul a nimerit să cheme tocmai pe mama pruncului (Exod 2, 6-7). Iată a doua întâmplare oarbă, cum ar zice cei necredincioşi. O, ce minunat ştie Dumnezeu să lucreze!

Diavolul alesese pe Faraon unealtă a sa şi iată Domnul Dumnezeu foloseşte tocmai pe acest Faraon şi fata lui să scape şi să crească pruncul cel căutat spre ucidere! I se ia diavolului arma din mâini. Satana e biruit prin însăşi armele sale. Ce ruşinoasă înfrângere!

Copiilor lui Dumnezeu! Bucuraţi-vă, iată cum ştie Dumnezeu să înfrângă vrăjmaşul nostru cel mare. Ticălosule, înşelătorule diavol! Iată ce păţişi în Egipt! Să ştii, mişelule, că tot aşa păţeşti şi cu noi cei care Îl avem pe Scumpul nostru Mântuitor de Stăpân şi Cârmuitor!

Moise - scăparea lui şi viaţa lui - este o icoană a Mântuitorului. Dintr-o ucidere a pruncilor a scăpat şi Moise ca şi Pruncul Isus. Cine ar fi crezut că acest copil aruncat într-un sicriaş de papură, va deveni eliberatorul poporului? Cine credea că Pruncul din Peştera Betleemului va deveni Mântuitorul lumii?

Moise s-a făcut mijlocitor între Dumnezeu şi popor şi a scăpat poporul din robie. Domnul Isus a desăvârşit această icoană. Moise a trecut poporul prin Marea Roşie. Domnul Isus ne-a trecut prin Sângele Crucii Sale, ne-a trecut prin pustie, ne-a adăpat cu apa cea vie, ne-a hrănit cu mana cea cerească şi sus pe Muntele Nebo - pe Înălţimea Golgotei - Şi-a dat viaţa deschizându-ne intrarea în Canaanul făgăduinţei, în patria cea cerească.

Moise este icoana Mântuitorului, dar acest Moise este şi icoana omului, cu toate scăderile şi neputinţele lui, precum vom vedea mai târziu.