Frământările scăpării din robie

Frământările scăpării israelienilor din robie au fost lungi și grele. Doreau cu foc libertatea, dar n-au putut face nimic până n-a venit o intervenție de sus, de la Dumnezeu. N-au putut face nimic până n-a sosit Moise, alesul și trimisul Domnului.

Moise este icoana Mântuitorului. Frământările israelienilor după libertate închipuiau frământările omenirii după libertatea pierdută, după scăparea din robia în care ne băgase păcatul strămoșesc. Dar toate aceste frământări au fost zadarnice până n-a sosit Isus, Izbăvitorul și Mântuitorul.

Și așa e și cu frământările mântuirii noastre. Toate frământările noastre de a scăpa din robia păcatului sunt zadarnice până nu vine și intervine Isus Mântuitorul.

Și acum să vedem lupta scăpării din robie a israelienilor, căci această luptă e plină de învățătură și pentru noi și lupta mântuirii noastre.

Domnul Dumnezeu Își avea planurile Sale cu poporul israelian. Prin Faraon, diavolul lucrează cu îndârjre contra acestor planuri. Faraon este unealta diavolului. El dă ordin să fie nimiciți toți copiii de parte bărbătească a israelienilor. Atunci Faraon a dat următoarea poruncă la tot poporul: Să aruncați în râu pe orice băiat ce se va naște (Exod 1, 22).

Acest ordin era un atac al Satanei; era un atac cunoscut. Îl întâlnim prin toate Scripturile. Îl întâlnim și la Nașterea Domnului când Satana - prin Irod - așijderea Îl căuta pe Pruncul Isus să-L omoare. Începând din Grădina Edenului, diavolul a căutat pe tot locul să nimicească planurile Domnului și pe aleșii Domnului. Pe Abel l-a omorât, pe Iosif a cercat să-l omoare, pe Pruncul Isus a căutat să-L omoare, pe Moise caută acum să-l omoare. Pe tot locul, șarpele diavol a căutat să curme cu ajutorul morții mersul lucrării lui Dumnezeu.

Însă puterea lui Dumnezeu este mai mare decât puterea vrăjmașului diavol. În toate atacurile contra planurilor lui Dumnezeu, Satana a rămas pe urmă, înfrânt și rușinat.

Dumnezeu lucrează într-un chip minunat și neașteptat și aici. Mama lui Moise nu s-a îndurat să dea pruncul pierzării. L-a ținut tăinuit 3 luni și la trei luni i-a făcut un sicriaș de papură, l-a uns cu păcură și așezând pruncul în el, l-a așezat între trestii, pe malul râului (Exod 2, 1-4).

Vedeți cum începe Dumnezeu să lucreze și aici. L-a lăsat pe Moise să se coboare mai întâi ca într-un mormânt pentru ca de aici să-l ridice și de aici să pornească mântuirea israelienilor. Sicriașul de papură era un lucru mic și slab. El era însă tare în planurile lui Dumnezeu. Sicriașul era întărit și de credința mamei. Credința mamei a făcut acest sicriaș și ea l-a slobozit să plutească pe apă. Nu așa într-un noroc a slobozit mama copilul în apă, ci credința ei într-un Dumnezeu Mântuitor a făcut acest lucru. Prin credință - părinții lui Moise, nu s-au lăsat înspăimântați de porunca împăratului (Evrei 11, 23). Credința se leagă de lucruri mici, n-are lipsă de lucruri mari și tari. Numai credința cea slabă caută lucruri mari. Un om necredincios ar fi râs, văzând pe mama lui Moise cum încearcă să-și scape copilul printr-un sicriaș slab.

O, ce putere mare este credința în lucrarea mântuirii noastre sufletești. Băgați de seamă că trei puteri lucră în istoria lui Faraon și israelieni: puterea lui Dumnezeu, puterea lui Satana și puterea credinței. Când credința noastră cea vie și tare se îndreaptă spre Domnul, Domnul îndată a început să lucreze.

Fata lui Faraon s-a coborât la râu să se scalde, văzând sicriașul l-a scos din apă, l-a deschis și află în el un copil frumos; i-a fost milă de el; l-a luat cu sine și l-a crescut (Exod 2, 5-6). Vedeți cât de minunat lucrează Dumnezeu? Atare sfătos de necredincios ar zice: O întâmplare oarbă, un noroc orb a fost scăparea pruncului. Vai, cum au orbit oamenii cei necredincioși de nu văd cum lucrează Dumnezeu! Pentru cei mai mulți creștini, mâna și lucrarea lui Dumnezeu în viața lor este un noroc orb, o întâmplare oarbă, un ceas rău, etc, fiindcă sunt orbi cu sufletul. Ei scot pe Domnul din cursul și întâmplările vieții lor.

Nu așa copiii lui Dumnezeu! Un copil al lui Dumnezeu are o plăcere deosebită să bage de seamă cum lucrează Dumnezeu în viața lui. O, cum știe Dumnezeu potrivi toate lucrurile celui ce este cu adevărat un copil al Lui!

Să urmărim mai departe lucrarea lui Dumnezeu. Fata lui Faraon a luat copilul să-l crească și a trimis după o doică din femeile israelienilor. Trimisul a nimerit să cheme tocmai pe mama pruncului (Exod 2, 6-7). Iată a doua întâmplare oarbă, cum ar zice cei necredincioși. O, ce minunat știe Dumnezeu să lucreze!

Diavolul alesese pe Faraon unealtă a sa și iată Domnul Dumnezeu folosește tocmai pe acest Faraon și fata lui să scape și să crească pruncul cel căutat spre ucidere! I se ia diavolului arma din mâini. Satana e biruit prin însăși armele sale. Ce rușinoasă înfrângere!

Copiilor lui Dumnezeu! Bucurați-vă, iată cum știe Dumnezeu să înfrângă vrăjmașul nostru cel mare. Ticălosule, înșelătorule diavol! Iată ce pățiși în Egipt! Să știi, mișelule, că tot așa pățești și cu noi cei care Îl avem pe Scumpul nostru Mântuitor de Stăpân și Cârmuitor!

Moise - scăparea lui și viața lui - este o icoană a Mântuitorului. Dintr-o ucidere a pruncilor a scăpat și Moise ca și Pruncul Isus. Cine ar fi crezut că acest copil aruncat într-un sicriaș de papură, va deveni eliberatorul poporului? Cine credea că Pruncul din Peștera Betleemului va deveni Mântuitorul lumii?

Moise s-a făcut mijlocitor între Dumnezeu și popor și a scăpat poporul din robie. Domnul Isus a desăvârșit această icoană. Moise a trecut poporul prin Marea Roșie. Domnul Isus ne-a trecut prin Sângele Crucii Sale, ne-a trecut prin pustie, ne-a adăpat cu apa cea vie, ne-a hrănit cu mana cea cerească și sus pe Muntele Nebo - pe Înălțimea Golgotei - Și-a dat viața deschizându-ne intrarea în Canaanul făgăduinței, în patria cea cerească.

Moise este icoana Mântuitorului, dar acest Moise este și icoana omului, cu toate scăderile și neputințele lui, precum vom vedea mai târziu.