Rugăciune (7)

a fratelui Traian Dorz, la o nuntă

Tatăl nostru care ești în cer, sfințească-se Numele Tău. Vină împărăția Ta și facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă păcatele noastre precum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

Bunul nostru Tată ceresc, Iisuse dulce, scump, drag Mântuitorul nostru și Duhule Sfinte, dulcele nostru Mângâietor, din toată inima Îți mulțumim în această clipă, în această dimineață de sărbătoare - sărbătoare deosebită - în care ne înfățișăm înaintea Ta și în care Tu Te înfățișezi înaintea noastră. Tu ai fost de la început aici. Cântările Tale, poeziile Tale, rugăciunile Tale, Cuvântul Tău cel sfânt ne-a arătat prezența Ta. Chiar dacă inimile noastre n-au fost deplin ascultătoare și n-au avut în întregimea lor o stare potrivită cu voia Ta, Tu ai stat. Uneori ne-ai ascultat cu bucurie. La unii dintre noi ai privit cu bucurie; pe alții i-ai ascultat cu durere, cu întristare; la alții ai privit cu amărăciune.

Doamne Dumnezeul nostru, Tu ai spus în sfântul Tău Cuvânt că „oriunde doi sau trei se adună în numele Tău, Tu ești în mijlocul lor”. Și Tu ai spus că tot ce vom cere cu credință, prin rugăciune, vom primi. Noi am cerut cu credință, prin rugăciune, să fii în mijlocul nostru. Și noi credem că ești, că ai fost și că rămâi.

Doamne Dumnezeul nostru, Te rugăm să cutremuri toate inimile care sunt aici, cu acest gând și cu această încredințare că Tu Însuți ești aici. Că ochii Tăi privesc la fiecare dintre noi și că Tu, Cel care ne-ai chemat la nunta aceasta, umbli și-i vezi pe fiecare dintre oaspeții adunați în ce haină se înfățișează înaintea Ta. În sfântul Tău Cuvânt ai lăsat nu un sfat, ci o poruncă atunci când ne-ai spus că așa să ne iubim unii pe alții cum ne-ai iubit Tu, pentru ca lumea să cunoască că suntem ai Tăi.

În acest înțeles, Doamne, trebuie să ne gândim că cei care nu iubesc așa nu sunt ai Tăi. În sfântul Tău Cuvânt ai spus că, dacă nu avem dragoste de frați, dragoste de Cuvântul Tău, dragoste de Tine, putem să ne dăm trupul să fie ars de viu, putem să vorbim în limbi omenești și îngerești, putem să ne împărțim averea săracilor... nu ne folosește la nimic, nu suntem nimic. Suntem numai o aramă sunătoare și un... țambal zângănitor.

Doamne Dumnezeul nostru, în această clipă, în fața Ta, stăm, gândindu-ne cu cutremur la starea noastră. Ajută-ne să stăm fiecare cu cutremur, gândindu-ne că suntem în fața Ta. Cum privești Tu la îmbrăcămintea noastră? Cum privești la podoabele noastre? Cum privești la starea noastră sufletească? Cum privești la sufletele noastre? Cum privești la lucrurile ascunse în inimile noastre sau arătate în afară? Cuvântul Tău ne-a adunat aici și Duhul Tău cel Sfânt a pregătit prin acest Cuvânt un îndemn, o mustrare, un sfat pentru fiecare dintre cei pe care i-ai adunat aici. Întâlnirile noastre nu sunt întâmplătoare. Sărbătorile noastre nu sunt lucruri distractive și ușuratice, în care să ne înfățișăm ca lumea, să umblăm ca lumea care nu Te cunoaște, să ne îmbrăcăm ca lumea care nu cunoaște evlavia, credința, temerea de Tine, prezența Ta în mijlocul nostru.

Prilejurile acestea sunt prilejuri de cercetare profundă pentru fiecare dintre noi. Nunta aceasta este numai o închipuire; închipuirea nunții adevărate, închipuirea nunții duhovnicești în care fiecare dintre cei care se întorc la Tine se unesc cu Tine și devin mireasa Ta. O mireasă veșnică, o mireasă împodobită nu cu lucruri strălucitoare în afară, ci cu lucrurile tainice, curate și adânci ale podoabelor lăuntrice la care privesc ochii Tăi.

Ne rușinăm, Doamne, de înfățișarea noastră din afară, de manifestările noastre din afară, de îmbrăcămintea noastră din afară, a multora... de purtările noastre, când ele sunt judecate acum de ochii Tăi, care privesc cu amărăciune. O Doamne, dinspre îmbrăcămintea câtora trebuie să-Ți întorci fața cu amărăciune!... La starea sufletească a câtora trebuie să privești cu lacrimi și cu durere... Și întoarcerea atâtora trebuie să o aștepți încă și încă, de atâția ani, [ca să arate] o pocăință și o îndreptare adevărată.

Doamne Dumnezeul nostru, viața nu e sigură pentru nimeni. Fiecăruia dintre noi ni se poate tăia firul vieții în orice clipă. Nici tinerețea, nici sănătatea, nici puterea, nici slava lumii nu-i o garanție. Cum stăm noi în clipa aceasta înaintea Ta? Ar trebui să cugetăm cu întristare și cu cutremur fiecare dintre noi. E o nuntă aceasta. Dar noi nu suntem ca și cei care nu Te cunosc pe Tine, pentru a face din prilejul unei nunți trecătoare un motiv de desfrâu și de slavă lumească... și de împodobire pentru ochii lumii, nu pentru ochii Tăi... Tu ai lăsat în sfântul Tău Cuvânt un îndemn pentru noi, prin Apostolul Tău Pavel, când a zis: „Sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un Mire. Dar mă tem... dar mă tem, nu cumva șarpele care a amăgit-o pe Eva să vă strice inimile de la curăția dragostei care este și trebuie să fie față de Hristos”. Curăția dragostei... inima stricată de la curăția dragostei... iată lucrarea șarpelui în sufletele celor care L-au cunoscut odată pe Hristos, care au gustat odată bucuria Edenului, adică a umblării cu Dumnezeu, cum a gustat Eva înainte de căderea ei în ispită, înainte de șoapta șarpelui, înainte de ascultarea acestei șoapte.

Doamne Dumnezeul nostru, tot ceea ce vedem acum este numai o părere. Ceea ce vedem parcă sunt, dar nu-s; în curând nu vor mai fi. Cele ce nu se văd sunt veșnice și Tu ne-ai învățat, prin Cuvântul Tău, să ne îndreptăm privirile spre acele lucruri care nu se văd. Și de fiecare dată când ne aduni lângă un cuvânt, lângă o cântare, lângă o rugăciune, lângă un frate, ne aduci aminte de aceste lucruri care sunt cele adevărate, cele veșnice, cele plăcute înaintea ochilor Tăi.

Doamne, dă-ne adevărata credință! Nu o credință numai de nume și de formă, care cântă, care predică, care se roagă chiar și uneori poate să și plângă, dar rămâne mai departe în păcatele sale și în felul dinăuntru, și în felul din afară; care ascultă de șoapta șarpelui și inima se strică de la curăția dragostei față de Hristos. Și dacă se strică inima, se strică și cuvântul, se strică și privirea, se strică și îmbrăcămintea, se strică și purtarea și nu mai semănăm cu Tine și Tu nu mai semeni cu noi. Cum să ne recunoști Tu atunci că suntem ai Tăi? Cum să ne poți primi, Doamne, cu bucurie în dragoste și în Împărăția Ta?...

Te rugăm, în bunătatea Ta, ai milă de noi. Și ajută-ne ca măcar de acum înainte să ne cutremurăm în fața răspunderii mari pe care o avem fiecare dintre noi, care spunem că Te cunoaștem, înaintea Ta. Să ne gândim cu groază la clipa când Tu aievea vei lua chip înaintea noastră, dar nu ca Mântuitor iertător, blând, bun, răbdător, gata să ne primești, ci ca judecător. Pentru că fiecare lucru își are vremea lui...

Și căința își are vremea ei. Cine n-o recunoaște atunci, când va recunoaște-o va fi prea târziu.

Și dragostea își are vremea ei. Cine n-o are când i-o cere Cuvântul Tău și adunarea frățească, și părtășia în Tine, va recunoaște aceasta prea târziu, când nu va mai avea cui și când nu va mai avea cine.

Și pocăința își are vremea ei. În zadar se vor pocăi cei care vor ajunge la ușa închisă și la respingerea Ta. În zadar vor crede cei care vor ajunge în iad. Cei din iad cred prea târziu... Cei din iad plâng prea târziu. Cei din iad văd prea târziu. Cei care au rămas afară vor striga prea târziu.

Încă este vremea harului pentru toți. În primul rând, Cuvântul Tău ne poruncește nouă, care spunem că credem în Tine, să și trăim potrivit acestei credințe. Care spunem că Te cunoaștem, care spunem că citim și iubim Cuvântul Tău, să ne și purtăm în toate privințele, în toate ocaziile, în toate lucrurile așa cum ne cere acest Cuvânt sfânt.

Te rugăm să ne ierți pentru starea noastră și Te rugăm să ne ierți și pentru starea altora, cărora nu le-am spus de-ajuns, cărora nu le-am arătat de-ajuns, pentru care n-am plâns de-ajuns, nu i-am sfătuit de-ajuns și care din vina noastră au ajuns așa cum sunt.

Te rugăm să ierți mamele care merg la biserică, dar își trimit copiii la foc și la osândă. Te rugăm să ierți tații care citesc Cuvântul Tău și-l predică, dar ai căror copii sunt străini de Tine prin tot felul lor de-a fi, pentru că n-au luat atât de mult seama la cuvintele lor, ci la purtările lor... și au văzut că purtările părinților sunt altfel decât cuvintele lor.

Te rugăm să-i ierți pe păstorii duhovnicești pentru păcatele turmei pe care trebuia să o păstorească după voia Ta. Sfântul Apostol Pavel spune: „Cine cade și să nu ard?” Te rugăm, dăruiește-ne părinți care să simtă că ard când cad copiii lor. Te rugăm, dă-ne păstori care să simtă că ard când cade turma lor. Care mamă nu sare în foc, să-și scape copilul când cade în foc? Dar care oare cade pe genunchi și se aruncă în foc, să-și scoată copilul din păcat și să-l întoarcă de la faptele cele urâte [pe care le săvârșește] împotriva Ta?...

Te rugăm, în bunătatea Ta, ai milă de copiii noștri, de tineretul Tău, cărora le-am tot spus, dar a căror înfățișare seamănă mai mult cu a lumii decât cu a Ta.

Te rugăm, Doamne, pentru frații lucrători care, deși mărturisesc Cuvântul Tău altora, purtările lor, umblările lor, viața lor dau un exemplu așa de trist celor care știu să privească la lucrurile ascunse sau chiar văzute. Iartă păcatele noastre de peste alții și păcatele altora de peste noi, pentru că toți suntem o inimă și un gând și toți suntem mădulare unii altora și nimeni nu poate să facă ce vrea. Tu ai lăsat rânduială în Lucrarea Ta; și oricine nu cunoaște această rânduială potrivit cu voia Ta, și oricine nu trăiește în ascultarea Ta de frați se ridică împotriva Ta. Și împotrivitorul și răzvrătitul va fi alungat și osândit dinaintea Ta, așa cum spune Cuvântul Tău și așa cum ai făcut cu Core, cu Datan, cu Abiram și cu toți ceilalți frați ai lor a căror pildă ar trebui să ne cutremure pe mulți dintre noi.

Mulțumim, Doamne Dumnezeul nostru, pentru acest prilej pe care ni Lai dat ca, împreună cu frații noștri și cu surorile noastre, să-i însoțim pe acești tineri care în această clipă și în această zi, sub binecuvântarea Tainei Căsătoriei, își unesc viața și pun legământ că vor fi un singur trup și un singur gând pentru totdeauna în fața Ta, în fața Cuvântului Tău și-n fața tuturor celor ce vor privi la ei.

Te rugăm din toată inima să le dăruiești binecuvântarea Ta, Doamne, și să-i faci să se înfățișeze totdeauna înaintea Ta în celelalte podoabe: ale smereniei, ale modestiei, ale blândeții, ale bunătății, ale nobleței sufletești, ale virtuților și ale roadelor Duhului Sfânt, fără de care nimeni nu va vedea și nu va moșteni Împărăția Ta și care sunt adevăratele podoabe ale unor suflete credincioase. Învață-ne pe toți, Doamne, să căutăm mai mult aceste podoabe la care se uită cu plăcere ochii Tăi, decât la podoabele la care se uită lumea, care sunt mai mult o rușine în fața Ta, decât o cinste, așa cum ar trebui să fie.

Iartă-ne, Te rugăm din toată inima, pe noi cei bătrâni pentru slăbiciunile celor tineri.

Binecuvântează, Te rugăm, starea noastră acum, aci împreună. Și fiecare cuvânt fă-l plin de cutremur și de seriozitate pentru fiecare dintre noi. Pune, prin Duhul Tău cel Sfânt, în sufletele noastre temerea de Tine, Doamne, și încredințarea că mâine fiecare dintre noi vom sta goi și descoperiți în fața Ta, să dăm socoteală de lucrurile ascunse, când Tu vei judeca după Evanghelie aceste lucruri ascunse ale fiecăruia dintre noi. Fă atunci ca sufletele noastre să aibă în ascunzișurile lor podoabele blândeții, bunătății, iertării, ale nobleței sufletești, care sunt adevăratele podoabe și dovezi ale unui suflet credincios.

Te rugăm să binecuvântezi părinții acestor tineri, familiile lor, să le răsplătești dragostea cu care i-au crescut și i-au sfătuit ca să se poată înfățișa înaintea Ta, în clipa aceasta, în mijlocul unei adunări duhovnicești, a unei nunți plăcute Ție și la care Tu să fii Cel dintâi și Cel mai prețuit oaspete, primit și ascultat.

Binecuvântează familiile lor, frații și surorile lor.

Binecuvântează satul acesta și conducătorii lui, și pe toți cei cărora le-ai încredințat o slujbă de îndrumare pentru alții. Fă-i, Doamne, să simtă cât de trecători sunt și cât de trecătoare este această slujbă și acest scaun pe care stau. Să facă această slujbă cu toată cinstea, cu toată credincioșia, cu toată dreptatea, cu toată curăția, ca unii care și ei vor avea de dat odată seamă înaintea Ta, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Judecătorul judecătorilor și Stăpânul tuturor stăpânitorilor, înaintea Căruia ne vom înfățișa toți.

Binecuvântează, Doamne, poporul nostru întreg, țara noastră, conducătorii rânduiți de Tine în mijlocul ei. Dăruiește-le toată înțelepciunea de care au nevoie în vremurile grele prin care trece lumea întreagă, să poată îndruma poporul nostru spre pace, spre înțelegere, spre bunăvoință, spre libertate, spre ascultarea de Tine, Doamne. Că din acestea câștigă toți și acestea aduc în urma lor binecuvântarea și revărsarea darurilor Tale peste ogoarele patriei noastre, peste munca mâinilor noastre, peste viața copiilor noștri, peste libertatea hotarelor noastre și peste cei cărora le-ai încredințat Tu apărarea lor. Apără-ne pe toți, Doamne, de tot ce poate fi rău văzut și nevăzut, apropiat și depărtat, dinăuntru sau din afară.

Binecuvântează Biserica noastră și păstorii cărora le-ai rânduit slujba Ta în mijlocul ei. Ajută-i să mărturisească turmei încredințate lor nu numai cu cuvântul, ci cu fapta, mai ales, Evanghelia iubirii, a curăției, a sfințeniei și a ascultării, pentru ca pacea și armonia Ta adevărată să vină în suflete întâi, apoi în familii, apoi în sate și-n orașe, apoi în țara întreagă și apoi în lumea întreagă, Doamne, care este atât de amenințată din toate părțile de tot felul de duhuri și de primejdii.

În această duminică dimineață în care toate popoarele lumii care cred în Numele Tău, în toate Bisericile și-n casele lor de rugăciune, în toate limbile, Îți aduc laude prin rugăciunile și cererile lor, primește, Te rugăm, Dumnezeul tuturor și al fiecăruia, și glasul rugăciunilor noastre. Și ascultă, Doamne, când Te rugăm și când Îți cerem aceste lucruri în Numele dulcelui, dragului, scumpului nostru Mântuitor pe Care L-ai dat ca preț de răscumpărare pentru sufletele noastre. Că dacă atât de mare a fost dragostea Ta, încât pe singurul Tău Fiu Ți L-ai dat, pentru ca oricine va crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică, tot așa de mare va fi și mânia Ta și tot așa de aspră va fi și judecata Ta; și tot așa de mare va fi și osânda Ta pentru toți aceia care și-au bătut joc de această dragoste a Ta, cu atât mai mult cu cât au cunoscut-o, dar n-au primit și n-au trăit, și n-au împlinit poruncile ei.

Tu ai spus în Cuvântul Tău: „Slavă, cinste și pace va veni peste oricine face binele”, întâi peste cel care a cunoscut și apoi și peste cel care n-a cunoscut. Dar rușine, osândă și pedeapsă veșnică va veni peste oricine face răul, întâi peste cel care a știut; întâi peste iudeu, apoi peste grec. Întâi peste cel care i-a învățat pe alții și apoi peste cei care au fost învățați, dar n-au vrut să asculte.

Cutremură-ne, Te rugăm, Dumnezeul nostru, pe fiecare dintre noi, cutremură-ne în fața acestei răspunderi și-n această zi. Pe cei care au ascultat Cuvântul Tău și au pus legământ cu Tine, care s-au născut din nou, s-au întors la Tine, Te rugăm, ajută-i să trăiască în toată sfințenia porunca acestei nașteri din nou, schimbându-se, prin Duhul Tău, din slavă în slavă, în chipul Tău cel Sfânt. Iar pe cei care nu s-au întors la Tine, care n-au auzit până astăzi vestea acestei chemări, care nu s-au predat și nu s-au hotărât pentru Tine, fă-i, Doamne, să folosească prilejul acesta, cât încă Tu stai în mijlocul nostru ca un Mântuitor și ca un Părinte iubitor, răbdător și aștepți să dai iertarea și mântuirea oricui Ți-o cere. Fă-i să înțeleagă momentul acesta, să se hotărască pentru Tine, ca să capete iertarea păcatelor, cel mai mare dar cu putință pe pământ; și apoi înfierea și moștenirea vieții veșnice. (...)