Rugăciune

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

IIisus Hristos, Marele nostru Dumnezeu şi Modelul nostru Divin, slavă veşnică Ție!

Pentru dragostea Ta cea mare față de toate neamurile, dar cu deosebire față de neamul nostru căruia i-ai trimis un ales şi strălucit profet şi prin care ai făcut o aleasă şi strălucită Lucrare spre renaşterea Bisericii noastre şi spre mântuirea neamului nostru,

Pentru Harul Tău mântuitor cu care ai cercetat multe vremuri, dar mai ales vremea noastră, ai născut multe lucrări duhovniceşti minunate prin care ai adus la mântuire multe suflete, dar mai ales Lucrarea Oastei Tale, prin care ai adus la mântuire sufletele noastre,

Şi pentru că prin această Sfântă Lucrare Tu vei aduce o deplină înviere Evanghelică a Bisericii noastre şi a multor altora și o deplină transformare Biblică a poporului nostru şi a multor altora, şi cum în trecut Tu ne-ai dat atâția înaintaşi sfinți, ne vei da în viitor şi mai mulți urmaşi, cu o credință de același preț sfânt, în stare de o jertfă la fel de frumoasă şi care vor duce Oastea Ta biruitoare până la Cununa şi la Slava Ta Cerească.

Slavă veşnică Tie, Divinul nostru Model şi Dumnezeul nostru Mare, IIisus Hristos! Amin.

Ce preț înalt

Ce preț înalt avea credința

ce 'naintașii ne-au vestit,

de ce duh sfânt şi-aprins, şi mare

le-a fost cuvântu-nsufleţit,

de ce-ndrăzneală şi răbdare,

şi zel spre sfintele porunci

erau însuflețiți în luptă

ostaşii Domnului de-atunci!

O, Doamne, fă-ne vrednici

de marii 'naintaşi,

să-Ți fim şi noi asemeni,

adevărați ostaşi.

Ce dulce gust avea frumoasa

iubire-a fraților dintâi,

cum le veghea ea-ntreaga viață

ca îngerul de căpătâi,

cum le înlătura-ntristarea

şi le-alina orice dureri,

ce-mpărtășire-aveau şi râvnă

ostaşii Domnului de ieri...

Ce neclintită şi voioasă

era nădejdea la-nceput,

cu ce biruitoare steaguri

spre viața veşnică-au trecut!

Din ce slăvită Răsplătire

de umblet drept şi credincios

ne mustră astăzi şi ne-ndeamnă

ostaşii Domnului Hristos!

Fericiții noștri înaintași (1)

Ei n-au murit,

- ei numai s-au dus...

Cu mâini bătătorite de sapă și de ger,

vreau să înalț cântarea Răbdării pân' la cer;

cu buze curățite în flăcări, să sărut

lumina urmei sfinte a celor ce-au trecut;

cu tălpi strălucitoare spre ceruri prin noroi,

ca-n urma lor să mergem, chiar șchiopătând, şi noi;

căci ei ne-au dat curajul unui slăvit avânt

spre ceru-a cărui scară începe pe pământ...

Când trec prin stări apăsătoare

şi nu mai văd pe unde sunt,

- IIisuse, Dulcele meu Soare,

învăluie-mă-n Haru-Ți sfânt;

fă să Te simt și mai cu mine

mângâietor şi fericit,

să simt că brațul Tău mă ține

mai alipit, mai alipit;

IIisuse, IIisuse, IIisuse,

- să simt că brațul Tău mă ține

mai alipit.

Când n-o să văd nici o lumină

în jurul meu şi-n calea mea,

IIisuse, Mâna Ta să vină,

povara nopții să mi-o ia,

să mă cuprindă fericită,

ținându-mi duhul însorit,

să merg spre Ţara mult dorită

mai fericit, mai fericit;

IIisuse, IIisuse, IIisuse,

să merg spre Țara mult dorită

mai fericit...

Când n-o să am decât o clipă

pân' la ajungerea-ntre-ai mei,

IIisuse, dă-mi a Ta aripă,

să zbor cât mai frumos spre ei.

La-mbrăţişările cu sfinții,

sărută-a mele bucurii,

să cânt Cântarea Biruinții

cu mii de mii, cu mii de mii;

IIisuse, IIisuse, IIisuse,

să cânt Cântarea Biruinții

cu mii de mii...