Rugăciune

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Iisus Hristos, Marele nostru Dumnezeu și Modelul nostru Divin, slavă veșnică Ție!

Pentru dragostea Ta cea mare față de toate neamurile, dar cu deosebire față de neamul nostru căruia i-ai trimis un ales și strălucit profet și prin care ai făcut o aleasă și strălucită Lucrare spre renașterea Bisericii noastre și spre mântuirea neamului nostru,

Pentru Harul Tău mântuitor cu care ai cercetat multe vremuri, dar mai ales vremea noastră, ai născut multe lucrări duhovnicești minunate prin care ai adus la mântuire multe suflete, dar mai ales Lucrarea Oastei Tale, prin care ai adus la mântuire sufletele noastre.

Și pentru că prin această Sfântă Lucrare Tu vei aduce o deplină înviere Evanghelică a Bisericii noastre și a multor altora și o deplină transformare Biblică a poporului nostru și a multor altora, și cum în trecut Tu ne-ai dat atâția înaintași sfinți, ne vei da în viitor și mai mulți urmași, cu o credință de același preț sfânt, în stare de o jertfă la fel de frumoasă și care vor duce Oastea Ta biruitoare până la Cununa și la Slava Ta Cerească.

Slavă veșnică Ție, Divinul nostru Model și Dumnezeul nostru Mare, Iisus Hristos! Amin.

Ce preț înalt

Ce preț înalt avea credința

ce 'naintașii ne-au vestit,

de ce duh sfânt și-aprins, și mare

le-a fost cuvântu-nsuflețit,

de ce-ndrăzneală și răbdare,

și zel spre sfintele porunci

erau însuflețiți în luptă

ostașii Domnului de-atunci!

O, Doamne, fă-ne vrednici

de marii 'naintași,

să-Ți fim și noi asemeni,

adevărați ostași.

Ce dulce gust avea frumoasa

iubire-a fraților dintâi,

cum le veghea ea-ntreaga viață

ca îngerul de căpătâi,

cum le înlătura-ntristarea

și le-alina orice dureri,

ce-mpărtășire-aveau și râvnă

ostașii Domnului de ieri...

Ce neclintită și voioasă

era nădejdea la-nceput,

cu ce biruitoare steaguri

spre viața veșnică-au trecut!

Din ce slăvită Răsplătire

de umblet drept și credincios

ne mustră astăzi și ne-ndeamnă

ostașii Domnului Hristos!

Fericiții noștri înaintași (1)

Ei n-au murit,

- ei numai s-au dus...

Cu mâini bătătorite de sapă și de ger,

vreau să înalț cântarea Răbdării pân' la cer;

cu buze curățite în flăcări, să sărut

lumina urmei sfinte a celor ce-au trecut;

cu tălpi strălucitoare spre ceruri prin noroi,

ca-n urma lor să mergem, chiar șchiopătând, și noi;

căci ei ne-au dat curajul unui slăvit avânt

spre ceru-a cărui scară începe pe pământ...

Când trec prin stări apăsătoare

și nu mai văd pe unde sunt,

- Iisuse, Dulcele meu Soare,

învăluie-mă-n Haru-Ți sfânt;

fă să Te simt și mai cu mine

mângâietor și fericit,

să simt că brațul Tău mă ține

mai alipit, mai alipit;

Iisuse, Iisuse, Iisuse,

- să simt că brațul Tău mă ține

mai alipit.

Când n-o să văd nici o lumină

în jurul meu și-n calea mea,

Iisuse, Mâna Ta să vină,

povara nopții să mi-o ia,

să mă cuprindă fericită,

ținându-mi duhul însorit,

să merg spre Țara mult dorită

mai fericit, mai fericit;

Iisuse, Iisuse, Iisuse,

să merg spre Țara mult dorită

mai fericit...

Când n-o să am decât o clipă

pân' la ajungerea-ntre-ai mei,

Iisuse, dă-mi a Ta aripă,

să zbor cât mai frumos spre ei.

La-mbrățișările cu sfinții,

sărută-a mele bucurii,

să cânt Cântarea Biruinții

cu mii de mii, cu mii de mii;

Iisuse, Iisuse, Iisuse,

să cânt Cântarea Biruinții

cu mii de mii...