Rugăciunea cea adevărată

Numai cel ce se roagă neîncetat poate păstra darul de biruitor

Precum am mai amintit, omul este ca o cetate încuiată. De o parte libertatea voinței, de altă parte păcatul și duhul acestei lumi, îl țin pe om într-o cetate încuiată. Rugăciunea este cheia ce deschide inima omului pentru Dumnezeu, pentru darurile lui Dumnezeu. Dumnezeu respectă libertatea voinței omului. El nu pune pe noi cu sila darurile Sale. El așteaptă să le cerem și să le luăm. Rugăciunea este o cheie ce deschide în două laturi. De o parte descuie cerul de sus ca să ne dea, iar de altă parte deschide inima noastră ca să primească. Prin rugăciune Îi facem lui Dumnezeu un loc alături de noi pe câmpul nostru de luptă împotriva ispititorului. Rugăciunea atrage darul și ajutorul lui Dumnezeu în câmpul nostru de luptă împotriva ispititorului. De aceea se cutremură și fuge Satana de rugăciune.

Satana nu se sperie când te hotărăști contra păcatelor. Nu se sperie nici când scrii la Sibiu că vrei să intri în Oastea Domnului. Nu se sperie nici când pui medalia Oastei pe piept, dar tremură și fuge Satana când îngenunchezi în fața Crucii Mântuitorului și te adâncești cu toată inima ta în rugăciunea de predare Domnului.

O, ce putere mare este rugăciunea! Ea străbate cerul și pământul. Rugăciunea este cea mai puternică ofensivă contra diavoleștilor gloate. Rugăciunea fugărește și alungă gloatele Satanei, precum Însuși Mântuitorul a zis că Satana cu nimic nu se poate alunga decât cu post (înfrânare) și cu rugăciune (Marcu 9, 29). Noi suntem slabi fiindcă nu ne rugăm și nu ne știm ruga cu putere.

Rugăciunea este legătura noastră cu cerul, cu Dumnezeu. Rugăciunea este un telefon sufletesc pe care ni l-a făcut Crucea și Jertfa Mântuitorului. Prin Jertfa Crucii Sale Mântuitorul ne-a împăcat cu Dumnezeu, ne-a lăsat un telefon prin care putem cere și lua neîncetat tot ce ne trebuie.

Când cazi plângând în fața Crucii Mântuitorului și te rogi, ai în fața ta un telefon sufletesc care îți duce la cer toate rugările și cererile tale, iar de acolo îți aduce dar, tărie, putere, viață și tot ce îți lipsește.

De acest telefon avem cea mai mare lipsă și în câmpul nostru de luptă cu ispititorul și atacurile lui. Cei care ați făcut armata știți ce mare însemnătate are telefonul în vreme de război. Telefonul ține legătura între comandantul luptei și între armata luptătoare. Prin telefon iau luptătorii știre încotro să meargă, unde să atace. Prin telefon cer muniție și de ale mâncării. Prin telefon strigă să li se trimită ajutor când sunt copleșiți de atacul vrăjmașului.

Când un grup de armată și-a pierdut legătura telefonică cu comanda armatei, atunci și-a pierdut tot rostul, și-a pierdut cumpătul, orientarea, și-a pierdut orice nădejde de biruință și în orice clipă e amenințat să fie prins de armata vrăjmașă.

Întocmai așa se petrec lucrurile și pe câmpul nostru de luptă sufletească cu ispititorul și atacurile lui. Rugăciunea este telefonul sufletesc care ține legătura între noi luptătorii și între Marele nostru Comandant, Isus Biruitorul.

Prin acest telefon cerem și primim tot ce ne trebuie pentru darul biruinței. Prin acest telefon cerem și luăm dar, putere, muniție. Prin acest telefon cerem să ni se trimită ajutor când simțim că vrăjmașul ne atacă mai înverșunat. Și ajutorul îndată ne vine. Această legătură telefonică este taina biruinței noastre. Când am pierdut această legătură, când ni s-a stricat acest telefon, am pierdut tot rostul luptei, am pierdut orientarea, am pierdut puterea, am pierdut biruința...

O, ce dar mare este pentru noi rugăciunea în câmpul de luptă cu ispititorul! O, ce putere mare este rugăciunea peste tot în viața noastră de creștini!

Prin rugăciune ni se descoperă Domnul și voința Lui și vorbește sufletul nostru într-o limbă minunată pe care lumea nu o înțelege. Când noi ne rugăm cu adevărat, suntem cu Dumnezeu și Dumnezeu e în noi, cum un burete scufundat în apă este în apă și apa în el.

Sufletul rugăciunii este Duhul Sfânt. Să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne învețe a ne ruga cu putere.

Biblia ne spune că odinioară israelienii fiind în luptă cu vrăjmașii, Moise stătea pe vârful unui munte cu mâinile ridicate spre cer, în semn de rugăciune. Armata israelienilor biruia până Moise își ținea mâinile în sus, dar îndată ce-și lăsa mâinile în jos, biruiau vrăjmașii (Exod 17, 9-14).

Așa e dragă cititorule, și în viața noastră. Și noi suntem în luptă, într-o luptă mare și neîncetată cu vrăjmașul diavol, cu ispitele, patimile, înșelăciunile și păcatele acestei lumi. Până când stai și tu cu mâinile în sus, - până când petreci o viață de rugăciune - biruiești păcatul, dar îndată ce lași mâinile în jos - îndată ce slăbești cu rugăciunea - te biruie patimile și păcatele.

Dar mai presus de toate să luăm pildă de la Marele nostru Învățător. Viața Lui întreagă a fost o viață de rugăciune. Prin rugăciune vorbea neîncetat cu Tatăl Său și Își lua putere pentru săvârșirea marii lucrări ce I Se încredințase. În toate împrejurările Mântuitorul Își apăra cu îndârjire ceasurile Lui de rugăciune. Din fața gloatei Se retrăgea în pustie să Se roage (Marcu 1, 35). În fața tuturor greutăților, Mântuitorul Se ruga. Când era ispitit, Se ruga; când era defăimat, Se ruga; când era obosit, Se ruga; când avea de luat o hotărâre, Se ruga. El Se ruga oriunde, căutând de regulă locuri retrase de zarva pământului. Rugăciunea Lui nu era o deprindere, ci o putere.

Așa trebuie să fie și rugăciunea noastră. Pentru viața noastră cea sufletească rugăciunea ar trebui să fie ca pâinea ce o mâncăm, ca aerul ce-l răsuflăm și ca apa ce o bem.

Nopți întregi le petrecea Mântuitorul în rugăciune. „Iar noaptea, ieșind, petrecea rugându-Se în Muntele Măslinilor” (Luca 21, 37). Era Fiul lui Dumnezeu și totuși avea lipsă să Se întărească prin rugăciune. Noi suntem niște bieți oameni neputincioși și totuși nu umblăm după darul și puterea rugăciunii.

Fratele meu, te rogi tu?

Grecii cei vechi aveau o legendă despre un uriaș cu numele Anteu, pe care nimeni nu-l putea birui, pentru că Anteu avea un dar: în decursul luptei, de câte ori atingea pământul, el căpăta putere nouă și biruia pe cei ce se măsurau cu el. Un astfel de dar ne dă și nouă rugăciunea. Și noi suntem într-o luptă neîncetată cu ispitele și patimile acestei lumi.

În această luptă, ca oarecând Anteu, ni s-a dat și nouă darul să atingem mereu cerul prin rugăciunile noastre și din această atingere să primim putere nouă și biruință asupra ispitelor și patimilor.

Prin rugăciune Îl atragem pe Isus Biruitorul în câmpul nostru de luptă, prin rugăciune căpătăm o atingere cu Dumnezeu, cu Isus Biruitorul și prin această atingere ne vine biruința. De aceea Satana se teme de rugăciune. El nu poate sta în fața ei. El fuge îngrozit din fața rugăciunii. Câți însă folosesc darul rugăciunii?