Ruperea legăturilor cu străinii

(...) „În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să-i ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Iisus, Care însuși a zis: «Este mai ferice să dai decât să primești». După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți. Și au izbucnit cu toții în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel și l-au sărutat. Căci erau întristați mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea fața. Și l-au petrecut până la corabie” (Fapte 20, 36-38).

Fraților și surorilor, avem un [moment] binecuvântat astăzi, cu prilejul acestei nunți, să-mi fac și eu o datorie de conștiință în fața lui Dumnezeu și-n fața frățiilor voastre.

Ne aducem aminte de marele Apostol Pavel, de marele om al lui Dumnezeu, care a fost un mare prigonitor; dar când Domnul l-a chemat în slujba Lui, le-a socotit pe toate ca un gunoi, ca să-L poată urma pe Hristos. Omul acesta a fost pentru Biserica lui Dumnezeu un titan. Omul acesta nu s-a ferit nici de temniță, nici de lanțuri, nici de zdrobirea cu pietre și nici de bătăile cu nuiele. El a știut una: să-L vestească pe Iisus cel Răstignit.

Și Părintele Iosif, când a pornit această binecuvântată Lucrare, a asemănat-o cu cuvintele Apostolului Pavel: „Căci n-am vrut să știu între voi nimic altceva, decât pe Iisus și pe El răstignit”.

Marele Apostol Pavel - vă aduceți aminte - nu numai în Asia, ci în Africa și-n Europa a pătruns, până la Roma și până în Spania, ca să poată vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Înregistrați lucrul acesta: „N-am intrat în ogorul nimănui”. El a înțeles să-L vestească pe Domnul acolo unde n-a fost vestit. A înțeles să cheme sufletele la Hristos și a căutat să răstoarne izvodirile minții oamenilor care se ridicau împotriva învățăturilor Domnului Iisus.

Marele Apostol Pavel, cu învățăturile lui, va rămâne pentru toate veacurile o pildă pentru toți urmașii; pentru toți prezbiterii și episcopii Bisericii lui Dumnezeu, care vor să-l înțeleagă.

Apostolul Pavel a mărturisit Cuvântul lui Dumnezeu așa cum a fost profețit despre el: „Va trebui să mărturisești Cuvântul lui Dumnezeu înaintea împăraților pământului și înaintea dregătorilor”. Și nu s-a dat înapoi. Când frații îl sfătuiau cu lacrimi să nu plece la Ierusalim, Pavel le spune: „De ce-mi zdrobiți inima? Eu sunt gata să merg și la moarte pentru cauza lui Dumnezeu”.

El, care a fost răpit la al treilea cer și a văzut lucruri minunate, a știut ce-l așteaptă la capătul călătoriei. Pentru aceasta a rostit cuvintele: „Am luptat lupta cea bună, am păzit credința, mi-am sfârșit alergarea. De-acum mă așteaptă cununa nepieritoare, pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea”.

Omul acesta (...) ajunsese acum la bătrânețe un trup istovit, un trup zdrobit de pietre și de nuiele. Omul acela încătușat în lanțuri în temnițele Romei și în Ierusalim, plin de liniște și pace, acum când ajunsese la capătul călătoriei, a căutat (...) să lase cuvinte testamentare nu numai [comunităților] de pe timpul acela și prezbiterilor, ci cuvinte testamentare pentru toate Bisericile din lume. Și cât de minunat e cuvântul acesta și pentru noi, fraților Iubiți!

Cu durere spune Sfântul Pavel: „Știu că după plecarea mea vor intra între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma. Păstoriți turma lui Dumnezeu peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi”. Prin duhul, vedea ce prăpăd vor aduce oamenii răi și lucrătorii răi în Biserica Domnului. A văzut ce vor unelti împotriva Bisericii lui Dumnezeu, dar i-a făcut atenți cu o datorie de conștiință (...).

Când a pornit Lucrarea aceasta, fraților dragi, la primul Congres al Oastei, în 1931, Părintele Iosif a mărturisit următoarele cuvinte în fața ierarhilor și a fraților din întreaga țară: „Lucrarea aceasta este o lucrare a Duhului Sfânt”. Ea n-a fost pornită de un om cu capul plin de carte. N-a fost pornită de un om care avea la bază filozofie. El a fost un simplu preot venit de la țară, de pe meleagurile frățiilor voastre, fraților; un om firav, un om slăbit, un om istovit încă de-atunci, după pierderea soției și a copiilor pe care i-a avut. Dar și el, o mână de om, ca un titan s-a avântat în lupta aceasta, după ce au [spus] unii care au părăsit Biserica Domnului: „Biserica voastră e o mamă care nu mai poate naște”. Iar omul acesta al lui Dumnezeu, îndemnat de Duhul Sfânt, [și-a zis]: „O să vedeți voi că mama noastră poate să nască”. Și s-a avântat în lucru, [începând cu] «Lumina Satelor». S-a avântat în luptă cu hotărâre puternică, pentru ca să arate că „mama noastră poate să nască”.

Și în perioada anilor pe care i-a petrecut de-atunci, din 1923, până acuma, Lucrarea aceasta a putut înregistra milioane de suflete care au fost trezite pentru Iisus.

Cu durere vă spunem că frații [uneori] n-au vegheat... Lucrarea aceasta niciodată n-a fost înțeleasă. Toți [cei din afară] au lucrat împotriva ei. A fost ca un pom în margine de drum din care toți copiii și călătorii rupeau ramuri și aruncau cu pietre și cu lemne, pentru ca să le dea roadele. Lucrarea aceasta a fost o Lucrare înaltă, a fost o Lucrare a dragostei, așa cum au mărturisit toți cei care au plecat din ea. Dacă a avut Lucrarea aceasta ceva, a avut dragostea, pe care [aceștia] n-au mai putut-o găsi în anii lor de pribegie prin alte lucrări. Nici nu trebuie altceva. Pentru că și credința, și nădejdea, și toate vor pieri, dar dragostea va rămâne. Și ca dovadă, când i-au răpit din Lucrarea aceasta (nu exagerez, că sute și sute de mii de oameni (...) sunt aceia care vor să strice Lucrarea aceasta a lui Dumnezeu), [cei care au plecat din ea au spus]: „Și eu am fost în Oaste...”; „Și eu am fost în Oaste...”.

Foarte rău că ați fost în Oaste și n-ați înțeles învățăturile de bază ale Cuvântului lui Dumnezeu: că numai dragostea va rămâne. Aceștia nu și-au mai găsit pacea și nu și-o vor găsi niciodată.

Pentru că Apostolul Pavel arăta: „N-am intrat în ogorul nimănui”. Putem spune cu toată tăria: cu Lucrarea aceasta n-am spart nici o biserică sectară! N-am luat suflete de la baptiști, n-am luat de la penticostali, n-am luat de la creștini după Evanghelie și de la nici una din lucrări.

Spuneți voi, care sunteți într-alte tabere: câte suflete aveți pe conștiința voastră, care au fost crescute de-o mamă bună, care au fost apărate de-un tată bun? Câte lacrimi n-a costat mântuirea acestora, câtă alergare și jertfe... Și voi v-ați bucurat că ați putut răpi! „Frate lucrător!...” Ați putut răpi multe suflete, stricând o Lucrare care este Lucrarea lui Dumnezeu.

Ce plan măreț a avut Dumnezeu cu Lucrarea aceasta! După anii grei, după Primul Război Mondial, când a pătruns necredința și înșelarea în poporul nostru, atunci a ridicat Dumnezeu Lucrarea aceasta. Și ea a înflorit și a dat roade binecuvântate. Dar cei fără inimă s-au bucurat că au putut răpi și au putut zdruncina inimi care n-au fost crescute de ei.

Ce minunat e cuvântul Sfântului Pavel care spune: „Credeți, corintenilor: dacă ați avea zece mii de învățători, eu vă sunt părinte, că eu v-am născut din Evanghelie”.

Știți dumneavoastră, care sunteți aici de față... Poate ați fost crescuți într-o familie săracă, ați fost mulți copii la masă, ați avut un tată care cu mare greutate vă câștiga pâinea de toate zilele. Iar astăzi ați crescut mari, aveți case frumoase, aveți tot ce vă trebuie. Dar spune sincer, când treci vreodată prin satul în care te-ai născut, nu-ți tresară inima de bucurie: „Aici au fost anii copilăriei mele... Aici a fost o mamă care a plâns poate greu și în nopți nedormite m-a străjuit. Aici a fost un tată care muncea din greu pe hotare pentru mine și existența mea”. Îți trece ca un film înaintea ochilor anii de copilărie pe care i-ai trăit în Lucrarea lui Dumnezeu.

Așa au pățit și vor păți toți cei care astăzi se laudă ca Biserica din Laodicea: „Sunt bogat și nu duc lipsă de nimic. Avem tot ce ne trebuie”.

Avem intelectuali în Lucrare, avem orchestră, avem cutare și cutare”. Noi nu avem de-acestea. Între noi nu sunt mulți bogați, nici de neam ales. Nici nu trebuie. Avem însă pe Hristos, pe Iisus cel Răstignit, între noi și nu ne trebuie nimic [fără] El (...). Nu ne lăudăm cu oameni... Dacă am vrea să ne lăudăm, ne lăudăm cu [Părintele Iosif], un preot având șapte operații în trupul lui. Stătea culcat pe spate și frații strigau: „Părinte Iosife, ne trebuie hrană!”. Lucra pe pat... pe genunchi cu coala de hârtie. În nopțile când noi dormeam liniștiți, el scria pe pagini de hârtie hrană pentru frați, stropită cu sânge din pieptul lui.

[Cei care au plecat dintre noi] au uitat lucrurile acestea. Au uitat - ca mulți dintre copiii zilelor de astăzi - că au avut un tată și o mamă care le-a plâns la căpătâi; care și-au lăsat bucățica de pâine de la gură și și-au dat-o copilului lor. Așa au uitat oamenii aceștia... dar au pe conștiință [ceea ce au făcut și își aduc aminte] ori de câte ori vor avea prilejul să vină la astfel de întâlniri: fie la nunți, fie la botezuri sau la alte adunări. Vor tresări în inima lor când și-aduc aminte cine a fost mama care i-a născut pe ei. N-a fost destul numai să naști un copil, știți bine, mamelor! A trebuit să-l și crești. [Acești răpitori] nu ne-au lăsat copiii să-i creștem, ci i-au luat din brațele mamei. Vor răspunde ei în fața lui Dumnezeu pentru câte victime au făcut cu acești copii pe care i-au smuls din brațele mamei care se ruga pentru copilul născut și crescut până la o vârstă...

De aceea mă gândesc la cuvintele Apostolului Pavel, cu câtă durere a spus el: „Dintre voi se vor ridica oameni care vor învăța lucruri stricăcioase; de aceea, vegheați”.

Fraților, pentru o turmă, un păstor bun nu se gândește numai la alimentarea turmei lui, nu se gândește numai s-o adape; se gândește [și] s-o ferească de lupi răpitori.

De aceea ne-am închis inima față de acești oameni care s-au prefăcut că ne sunt prieteni, au avut o dragoste prefăcută și când ne-am trezit, au făcut prăpăd în urma lor. Unde n-am avut frați lucrători, unde au fost numai surori sau frați începători, au profitat de ocazie să le sucească mintea și au uitat că o mamă plânge pentru ei. O mamă plânge și un tată plânge pentru copiii care-s crescuți prin atâtea greutăți și necazuri.

Și Lucrarea aceasta trebuie păzită. Eu am ridicat mereu cuvântul acesta, fraților, ca unul care poate sunt mai bătrân în Lucrarea aceasta ca mulți de-aici. Și când am făcut un legământ cu Dumnezeu, am [zis]: „Doamne, fac legământul acesta, dar până la moarte vreau să-l țin. Vreau să duc mai departe solia pe care am primit-o de la înaintașii noștri”. Și nu ne-am tras înapoi niciodată și nu ne tragem.

(...) Nu dorim să ne vedeți prin ochii altora, ci să ne vedeți prin ochii voștri. Nu dorim să auziți ceva prin urechile altora și nici să vorbiți prin gura altora. Sfântul Pavel spunea: „Căci n-aș îndrăzni să pomenesc nici un lucru pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine...”.

Vă rugăm stăruitor, nu vă duceți pe la alte adunări. De ce? Din proprie experiență vă spun că a trebuit să-i plângem pe mulți [care s-au pierdut astfel] când ne-au băgat pe noi la închisoare. Amintesc cuvântul pe care-l spunea un frate aseară: „Poporul acesta a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat fântâni care nu țin apa”. Nu ne putem [amăgi], fraților, ci cu durere o spunem că n-avem încredere în acești oameni, care ne cercetează mereu. Și care vin, cum am spus...

Au plecat de-aici din Lucrare în alte [culte, străine] cum au plecat acei copii de lângă tată și mamă, să lucreze [și cărora aceștia le-au spus]: „Du-te, copilul meu, și câștigă-ți pâinea cu mâinile tale”. (...) Cei din Lucrarea aceasta care aveți învățături împrumutate, luate din broșurile răspândite de cei din alte lucrări, băgați bine de seamă că toată învățătura aceasta e un vierme pe care, dacă-l primiți în inimă, vă va duce la [pierzare].

Acești răpitori n-au venit cu gând curat în mijlocul nostru. N-au venit... Mai sunt puțini martori din anii când Părintele Iosif trăia, care să fi văzut cât de zdruncinat era omul acesta (...). El, având șapte operații, se lupta să păstreze Biserica Domnul așa cum este. El a spus de la început: „N-avem de adăugat nimic învățăturilor Bisericii, nici de scos. Dar noi Îl vestim pe Iisus cel Răstignit”. Iar alții ne condamnă pe noi: că suntem într-un templu de idoli; că crucea-i așa... și biserica-i așa... Da, fraților, hai să admitem că așa este... Dar atunci de ce lăcomiți voi la ceea ce scoatem noi din „templul de idoli”? Dacă avem un ogor plin de pir și plin de buruieni și înțelenit și mergem și muncim din greu, cu trudă și durere, și am scos toamna recolta bogată, de ce veniți să furați aceste roade? Că n-ați pus mâna nicidecum nici să nașteți, nici să creșteți, ci intrați în avutul altuia!

Am spus [celor ce au plecat dintre noi]: „Voi, care v-ați schimbat felul de credință, nu mai aveți ce căuta în Lucrarea aceasta. Duceți-vă acolo unde ați crezut că vă mântuiți. Veți plânge mâine, poimâine cu fața înlăcrimată, pribegi, anii pe care i-ați pierdut de când ați părăsit-o pe mama voastră”.

Învățăturile acestea, fraților, ne doare că nu le putem cerceta.

Cu câteva luni înainte, am fost chemat la o audiență la episcopul nostru, al Aradului. Și mi-a spus, între altele, așa... vă spun ca să știți și frățiile voastre: „Frate Popa, aveți în Lucrare oameni nepregătiți; aveți în Lucrare oameni care se hrănesc cu învățături străine; aveți oameni fără cunoștință”. Și i-am spus: „E adevărat, Preasfințite, avem. Dar eu vă-ntreb: ce a făcut Biserica pentru această Lucrare a Oastei? Ce literatură a pus Biserica În mâinile tineretului de astăzi iubitor de carte? Ce învățătură, ce hrană ne-ați dat? După toate câte i-am înșirat, îmi spune: „Recunosc că... n-am dat nimic. Recunosc lucrul acesta”.

Și cu durere [spun], fraților: lovesc mereu și dânșii în noi: că frații sunt sectari, că [Oastea Domnului] este o pepinieră sectară din care se trece în altă parte. Nu, fraților! Lucrarea aceasta a avut oameni care au înfruntat și ar fi în stare și moartea s-o înfrunte pentru unitatea și păstrarea credinței și învățăturilor Domnului Hristos. Dar ne lipsește hrana duhovnicească.

I-am mai spus, între altele: „Ne condamnați mereu că citim Biblia, că ne rătăcim. Domnul spune: «Vă rătăciți necunoscând Scripturile»„. Deci noi, până când ne vor pune la dispoziție literatură pentru tineretul nostru, rămânem lângă Biblie, bazați pe cuvintele Părintelui Iosif, care spune așa: „Frații mei, dacă cărțile mele, cele treizeci și două care au fost scrise, vă vor face pe voi să pierdeți gustul Bibliei, al citirii Bibliei, băgați-mi toate cărțile mele în foc, dar rămâneți lângă Biblie, că-i Cuvântul lui Dumnezeu și-i candelă pentru picioarele noastre”.

Vă spun cu amărăciune... (trebuia vorbit altceva, că aici e nuntă). Dar mă gândesc, fraților, să vă punem în gardă și cu lucrul acesta; căci știe Dumnezeu când ne vom mai putea întâlni în felul acesta. Dar vă legăm de conștiință frățiilor voastre acest avertisment: „Păziți turma lui Dumnezeu peste care v-a pus episcopi”.

Fraților lucrători, știu că sunteți mulți la număr. Am dori să revenim încă o dată aici, prin părțile Bihorului, ca să stăm de vorbă cu frățiile voastre, că prea încolțită-i Lucrarea aceasta, prea sfâșiată este și prea ruptă. „Și se vor ridica din mijlocul vostru” oamenii aceștia. Vă spun din inimă, încă o dată: să nu priviți prin ochii altora. Apostolul Pavel spunea în cuvintele sale:

„Dacă noi înșine sau un înger din cer ar veni să vă vestească altă Evanghelie, să fie anatema!”. Și repetă de două ori lucrul acesta.

Noi nu dorim altă învățătură și nu dorim nici să vină frații cu altă învățătură. Dorim ca cei care au legătură cu străinii să rupă legăturile! Lucrarea Oastei este o Lucrare curată. E o Lucrare limpede. E o Lucrare care îi are la temelia ei pe înaintașii noștri și mormintele lor, care au presărat țara noastră. Să rupă legătura cu străinii!

Avem atâta nevoie în Lucrarea aceasta și de poezie, și de cântare, și de meditație. Nu le vindem străinilor. Dacă acestea sunt un dar al Duhului lui Dumnezeu [pentru noi], dacă [sunt] o lucrare binecuvântată de la Duhul Sfânt, pe care a dat-o Dumnezeu Lucrării acesteia, dorim ca pe frații noștri să-i alimentăm. Nu să ne râdă în pumni vrăjmașii noștri că, uite, cărțile noastre de cântări sunt în mâinile lor.

Fraților, știu că [aceste cuvinte] poate unora nu le va cădea bine. Dar vă spun în numele lui Dumnezeu și în numele Lucrării acesteia, [că frații] așteaptă cu toții o învățătură sănătoasă, o învățătură călită, trecută prin atâtea jertfe, prin care să-i putem crește pe frații noștri pentru slava lui Dumnezeu.

S-a pus o limită și mă opresc și eu. Am spus: notați-vă capitolul 20 de la Faptele Apostolilor; și mergeți acasă, și rugați-vă Domnului să vă descopere învățăturile de bază pe care Apostolul Pavel le-a arătat în acest capitol ca cuvinte testamentare.

Și un cuvânt către frații noștri tineri (...).

Dragă mireasă, Apostolul Pavel, în Epistola către Efeseni (în apostolul citit și la cununia frățiilor voastre), zice: „Femeilor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului”. Și bărbaților: „Bărbaților, iubiți-vă nevestele voastre cum a iubit Hristos Biserica”.

Frate mire și fraților care v-ați căsătorit de curând, gândiți-vă că toți muncim pe ogoare, în fabrici, în birouri sau unde vă câștigați pâinea. Știm că aveți necazuri; știm că aveți greutăți. Vă rugăm în numele Domnului: nu faceți din femeie un paratrăsnet, să-ți descarci nervii, când vii acasă, pe biata soție. Nu faceți din femeie aceasta. N-o faceți roabă a dumneavoastră. Prețuiți-o. Așa s-o iubiți, cum a iubit Hristos Biserica. Aceasta este o învățătură pentru noi toți.

Soțiilor, Apostolul Pavel le spune: „Fiți supuse bărbaților voștri”

Dragă mireasă și surorilor tinere! Când bărbații voștri vor veni obosiți și necăjiți de la muncile lor, să găsească în casa lui un refugiu; să găsească o femeie zâmbitoare; să găsească o casă curată; să găsească o mâncare bine pregătită. Și nu-i produceți necaz, [făcându-l] să-și descarce nervii. Că știți unde se duc acei bărbați care n-au găsit un refugiu în casa lor, ci au găsit o femeie posacă, o femeie supărăcioasă, o femeie cu o privire [rece]; s-au dus la cârciumă, la joc de cărți și mâine-poimâine a trebuit să tragă consecințele, pentru că n-au înțeles Cuvântul Domnului.

Aceste două cuvinte vi le leg de inimă: soția să nu fie un paratrăsnet, să ne descărcăm pe ea. Iar soțul să găsească întotdeauna în casa lui o soție zâmbitoare, o soție iubitoare, o soție așa cum Biserica Domnului trebuie să fie, supusă lui Hristos.

Să le binecuvânteze Domnul nunta lor! Să le binecuvânteze și părinții lor, care cred că plâng acum când îi văd. De mult au dorit să-i vadă așa. Astăzi îi văd. Și bucurați-vă, părinților, că vedeți numărul a peste o mie de frați care au venit din toate colțurile țării ca să vă răsplătească munca voastră prin prezența lor, să-i cinstească pe copiii voștri, să se roage Domnului pentru binele și fericirea lor. Așa se prețuiesc copiii lui Dumnezeu. Așa ne rugăm Domnului pentru ei, ca să poată duce o viață [plăcută Lui] aici pe pământ.

Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți care am venit! Și dorim tinerilor noștri dragi, că sunt mulți aici: fraților tineri, fete și feciori, frați și surori când va veni ziua căsătoriei voastre, nu căuta o femeie frumoasă, nu căuta o femeie bogată. Cineva îi spunea odată unui prieten de-al lui... erau tineri, în școală, și unul se căsătorise: „Măi prietene, m-am căsătorit și am găsit o femeie frumoasă”. Celălalt, pe hârtie, scrie un zero. „Da-i o femeie și pregătită...” Încă un zero. „Da-i o femeie cu o cultură deosebită!” Încă un zero. Și a pus șase zerouri care, toate, ce valorau? Nimic. Dar la urmă a spus: „Dar să știi că-i și credincioasă.” Atunci a scris unu înaintea celor șase zerouri și a ridicat aceste zerouri la suma de un milion.

Nu căutați frumusețe. Frumusețea, spune în Proverbe, e [deșartă]. Frumusețea nu ține decât trei zile, să știți. Câți au luat femei frumoase și pe urmă nu le-au mai putut suferi... Căutați o femeie credincioasă! Urmați pilda lui Avram și a lui Isac. Când Avram a trebuit să-și căsătorească copilul, a luat un rob și l-a trimis în casa fratelui său, zicându-i: „Să-mi aduci soție pentru copilul meu, dar din casa tatălui meu”. Cuvântul acesta spune mult. Din Lucrare, mulți s-au înșelat și au zis: „Păi, îmi place de fata asta, că doar o aduc eu la Domnul!”. Dar s-au înșelat; i-au dus ele în lume. Câți dintre ei sunt plecați acolo! De aceea, ca un cuvânt de învățătură pentru noi este: să vă luați nevastă „din casa tatălui meu”.

Nu i-a spus să fie frumoasă, să fie bogată, să fie dintr-un neam bogat. Nu. - Dar dacă eu aleg o femeie și ea nu vrea să vină? a întrebat robul.

- Îngerul Domnului e înaintea ta, el a pregătit-o deja. Du-te și Domnul îți va arăta pe cine să alegi.

Și a fost o alegere binecuvântată. Slujitorul s-a dus la fântână, în Mesopotamia, și a zis: „Doamne, stăpânul meu mi-a dat o sarcină grea. Pe cine să iau eu pentru căsătorie, Doamne? Dar uite, Doamne, ce Te rog: eu stau la fântâna aceasta. Fetele din sat vin să scoată apă (...) și la toate le cer apă. Și care îmi răspunde: „Îți dau, domnul meu; dau și la cămilele tale”, aceasta să fie nevasta lui Isac, copilul lui Avram. Și așa a făcut.

Deci vedeți: nu căutați frumusețe. În Lucrarea lui Dumnezeu, cea mai frumoasă podoabă e smerenia. E rău de surorile care se poartă în rând cu lumea; că frații le-nconjoară, să știți! Podoaba unei femei, a unei fete este smerenia, care-i de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Iar celor mândri, Dumnezeu le stă împotrivă. [Dacă ești mândru], nu numai că Dumnezeu nu-ți va da un viitor bun, dar ți-e împotrivă. [Smerită] trebuie să fie Biserica Domnului, că și Mântuitorul nostru S-a smerit până la moarte; la moarte de cruce. De aceea Dumnezeu L-a înălțat foarte sus.

Dragilor tineri, vă spunem din proprie experiență, de peste cincizeci și trei de ani în Lucrarea aceasta: câți n-au plâns și nu plâng astăzi că n-au respectat Cuvântul lui Dumnezeu! Au căutat frumusețe, au căutat bogăție, au căutat alte lucruri; și s-au înșelat amarnic.

Vă prevenim: când sunteți în preajma căsătoriei, fată tânără sau băiat puneți-vă în fața Domnului și spuneți: Doamne, eu nu știu pe cine să aleg. Mie îmi trebuie o credincioasă. Mie îmi trebuie o femeie care să mă ajute în anii grei pe care poate îi voi întâmpina în această binecuvântată Lucrare. Și se va îngriji Dumnezeu. Cum se îngrijește tatăl și mama de copilul sau de fata lor, oare Tatăl din ceruri nu se va îngriji de voi, tinerilor?

Nu vă înșelați căutând cu ochii voștri și alegând. Așa noi ne înșelăm în alegerea noastră. Lasă să-ți aleagă Dumnezeu tovarășa de viață cu care să-ți poți duce viața pentru slava lui Dumnezeu. Amin.