Ascultarea, supunerea și iubirea

Dorim să citim împreună câteva învățături pe care Sfântul Apostol Pavel ni le dă și nouă, pe care le-am auzit, de fapt, de fiecare dată în asemenea ocazii.

Este scris în Epistola către Efeseni, capitolul 5, începând cu versetul 22: „Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului. Căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate. Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. Tot așa sunt datori și bărbații să-și iubească nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare - (vorbesc despre Hristos și despre Biserică). Încolo, fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat”.

„Ca să înfățișezi înaintea Sa această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără de prihană.” Câtă lumină se cuprinde în învățăturile acestea care izvorăsc din Cuvântul lui Dumnezeu ca dintr-un izvor îmbelșugat de har, de lumină, de slavă! Izvorul acesta țâșnește tocmai din împărăția lui Dumnezeu. Toți creștinii și credincioșii din toate veacurile s-au adăpat din acesta și, pe măsură ce s-au adăpat din el, au primit viață din belșug, din Hristos, din Dumnezeu, Care este viața tuturor celor ce cred în El și se tem de El, Care este bucuria și slava a tuturor acestora și le dă din belșug viața, după Cuvântul Său, pentru că aceasta vrea El.

În locul acesta, Cuvântul lui Dumnezeu ne învață despre ascultare, despre supunere, despre iubire. Acestea sunt niște virtuți care trebuie să însoțească, de fapt, pe fiecare om care se teme de Dumnezeu, pe fiecare om care vrea să asculte de porunca lui Dumnezeu, pe fiecare om care vrea să se supună dragostei, legii și iubirii lui Dumnezeu, pentru că așa a rânduit Dumnezeu pentru noi, toți oamenii, ca să trăim. Și numai în felul acesta va putea dăinui fericirea noastră a tuturor, fericirea noastră sufletească, atât în ceea ce privește viața de toate zilele, cât și viața duhovnicească, ce aduce cu sine slava lui Dumnezeu, care aduce cu sine bucuria și fericirea neîntrecute; pe care nu le-a putut niciodată zugrăvi nici unul dintre cei credincioși care vreodată le-au trăit sau care le trăiesc în zilele noastre de astăzi - aceste mari taine ale lui Dumnezeu, acest mare har al lui Dumnezeu care ni s-a dat nouă... și nu l-am știut prețui niciodată îndeajuns.

O, dragii noștri, ascultarea, supunerea și iubirea... De cât preț sunt acestea în ochii lui Dumnezeu! De cât preț sunt acestea! În fiecare zi, în fiecare noapte, privirile noastre și toată ființa noastră trebuie să fie ațintite la aceste minunate virtuți și porunci și cerințe pe care Dumnezeu le așteaptă de la fiecare dintre noi. Pentru că este condiționată mântuirea și fericirea sufletului nostru de acestea. Cine nu se încadrează întru totul în acestea nu va găsi fericirea; nu va găsi bucuria sufletului său. Va fi un om zbuciumat, un om cu o conștiință zdruncinată în fiecare zi de rodul acestor neascultări de Dumnezeu. Atunci omul nu-și mai poate găsi fericirea și bucuria sa. Și atunci nici credinciosul nu și le mai poate găsi. Și de aceea îi vezi pe unii, chiar credincioși, care au făcut un legământ cu Dumnezeu, că trăiesc pe pământul acesta cu fața posomorâtă. Îi vezi că sunt triști; îi vezi că umblă lipsiți de bucuria mântuirii pe care o dă Hristos, dar care are întotdeauna condiția aceasta [a ascultării].

Fiecare dintre noi, dacă vrem să-I plăcem lui Hristos și vrem să fim mireasa lui Hristos curățită, spălată, sfințită, îmbrăcată în haina cea curată și albă, trebuie să privim spre acestea ca spre comorile cele mai Sfinte pe care ni le-a lăsat nouă Dumnezeu; și fiecare să facem totul pentru ca în totului tot să putem să le trăim pe acestea. Atunci Hristos va privi spre noi cu toată plăcerea Sa, cu toată bucuria. Ochii Săi se vor stâmpăra privind spre noi și toată ființa Sa va simți o bucurie deplină privind spre o astfel de mireasă. Cât de scumpă este ființa care iubește, care ascultă, care se supune!

Ce mire ar fi acela care să-și mai poată ține privirile sale cu drag asupra unei mirese care, la un moment dat, n-ar mai iubi, nu s-ar mai supune, n-ar mai asculta și n-ar mai face totul potrivit placului său? Gândiți-vă la aceasta. Când Hristos, El însuși, [a spus că este] Mirele întregii Biserici, al celor care formează trupul Bisericii Sale, El fiind Capul acestei Biserici, El așteaptă de la fiecare dintre noi să fim împodobiți cu podoabele acestea: iubirea, supunerea și ascultarea. Nici unul dintre noi să nu iese din acestea. Pe cel care, la un moment dat, ar ieși din ele, Hristos nu l-ar mai putea primi ca pe o mireasă și privi așa. Căci mireasa Lui trebuie să fie sfințită, spălată și curățită. Așa trebuie să fie sufletele noastre, ale fiecăruia. Adică haina cea veche trebuie să fie arsă pe altar. Și haina omului nou, a făpturii celei noi trebuie să fie îmbrăcată pe deplin de fiecare dintre noi. [Cine va fi] îmbrăcat în haina cea nouă, care este fără zbârcitură, care este fără pată, care este spălată în sângele și-n jertfa lui Hristos, omul acela cu adevărat va semăna cu o mireasă. Și mireasa aceasta, numai aceasta, va putea călca pe ulițele de aur ale palatului de aur, ale lumii fericite în care Hristos i-a pregătit un loc. [Am dori] să putem moșteni acolo fiecare dintre noi fericiți și acolo să se slăvească Numele Său prin fiecare dintre noi cei spre care astăzi Hristos privește cu atâta lumină! Ochii Săi surâd, ochii Săi se umplu de bucurie când văd în fața Sa ființa aceasta care a fost pierdută, care a fost legată, care a fost zdrobită de vrăjmașul [mântuirii], de vrăjmașul sufletelor noastre, de stăpânitorul întunericului, care a pus stăpânire peste cea mai scumpă ființă a lui Dumnezeu, omul. Iar acum Hristos, Mântuitorul nostru, ne vede pe fiecare dintre noi stând așa, în numărul acesta, în fața Sa și în fața Sfântului Său Cuvânt care răsună așa de frumos, așa de minunat (...). Hristos, Mirele nostru!

Cu ce cuvinte am putea zugrăvi oare aceasta? Care dintre credincioși vreodată a putut să zugrăvească și să-și închipuie într-un fel oarecare harul acesta pe care ni l-a dat Hristos atunci când S-a dat drept Mirele nostru și pe noi ne-a numit Mireasa Sa - dacă, bineînțeles, vom înțelege tot ceea ce ne va spune El și vom fi așa cum ne învață El pe fiecare dintre noi. Harul acesta, cât de mare este El! Te miri că-i mai vezi pe unii umblând încoace și încolo cum vor ei și nu cum vrea Hristos. Pe unii care nu și-au ars haina lor cea veche pe altar, ci din când în când o mai îmbracă și pe aceea încă. Și-i vezi acum cu o față de credincios, altă dată cu o față de necredincios. Acum cu fapte de credincios, altădată cu fapte de necredincios.

Oare va mai putea Hristos privi cu bucurie spre un astfel de suflet care în felul acesta a înțeles să fie o mireasă a Sa?

O, dragii mei, în curând va sosi Nunta aceea, Nunta aceea spre care va trebui să pornească pașii noștri mai fericiți ca spre nunta aceasta. Și spre nunta aceasta atât de fericiți am pornit și am venit, știind că aici ne vom întâlni cu fețe atât de scumpe, că ochii noștri vor fi atât de fericiți și inima noastră va fi atât de fericită privind spre mulțimea de frați și de surori care-L iubesc pe Hristos, care au același gând și aceeași dorință, și aceeași iubire pe care o avem și noi, și cu care luptăm cot la cot, pentru ca pe pământul acesta dragostea, ascultarea și supunerea să poată în fiecare inimă să ia ființă. Și aceasta să determine omul cel nou, plăcut lui Dumnezeu, care în curând va putea liber și fără nici o opreliște să intre pe porți în cetate. [Căci] nimic nu-l va opri.

Dar pe cel care n-a înțeles lucrul acesta fiindcă n-a vrut sau nu și-a dat toate silințele ca să se încadreze în tot ceea ce cere a fi o mireasă pentru Hristos, acesta nu va putea...

Inima noastră care s-a îndreptat spre Hristos, care s-a atins de Hristos și Hristos S-a atins de ea, în momentul acesta când stă în fața frățiilor voastre ar vrea să se deschidă și să spună în taină și în șoaptă iubiților frați și surori, tineretului acestuia care stă în față: În fața noastră stă Cel pe care nu-L poate cuprinde Cerul. Cel care cu [cuvântul] Lui a zidit soarele și lumina. Cel care este mai frumos ca soarele, este mai minunat ca răsăritul și este mai tainic ca asfințitul. Acela stă în fața noastră acum, ne privește și ne dorește cu atâta gelozie și cu atâta dragoste, ca toți să fim o mireasă a Sa, împodobită în haina curăției, care este spălată, este albită și n-are nici o pată și nici o zbârcitură pe ea.

Frații mei, cercetați-vă starea sufletească - și să ne cercetăm fiecare dintre noi starea noastră sufletească -, pentru ca să putem fi o mireasă a lui Hristos și destoinici pentru orice lucrare bună în ceea ce privește lucrarea misionară a lui Dumnezeu. Să fim așa și nu altfel. Atunci Dumnezeu Se va putea folosi de fiecare dintre noi, se va putea slăvi prin fiecare dintre noi și fruntea Sa va fi încununată cu slavă pe pământul acesta unde atâtea blesteme se aruncă în fața Sa. Și, pe măsură ce cei credincioși vor pătrunde în taina și adevărul acesta și în înțelepciunea aceasta pe care Dumnezeu Și-o revarsă prin Sfântul Său Cuvânt peste noi atunci când suntem împreună, în măsura aceasta se va lua ocara și se va așeza slava peste fruntea aceea care a fost destul însângerată; care a fost destul lovită cu tot felul de pumni atât de grei și de amari și este și astăzi destul acoperită cu spini.

O, frații mei, voi, cei care stați în fața lui Dumnezeu astăzi și ascultați aceste învățături, dați-vă seama - și să ne dăm seama - de rolul înalt pe care-l avem în fața lui Dumnezeu, Cel care ne-a zidit și de care depindem. Nu trebuie să facem nimic, decât fiecare să ne împreunăm mâinile, să ne aplecăm fruntea și să zicem: „Doamne, ajută-mi să fiu ce mă vrei Tu; ce m-ai vrut de la început. Să fiu un copil al Tău cu adevărat și Mireasa Ta cu adevărat”. Să ne smerim în fața lui Dumnezeu și să începem din clipa aceea viața cea nouă, trăirea cea nouă, omul cel nou care s-a schimbat definitiv. Care - după cum am zis - și-a ars haina veche și a îmbrăcat haina cea albă, haina cea nouă. Nu va putea să intre acolo nimic spurcat și necurat. Nici unul care nu și-a schimbat haina nu va intra; nu va putea să intre.

În ziua aceasta fericită, avem ocazia să ascultăm aceste învățături - căci doar pentru aceasta am venit aici. Am lăsat familiile noastre, am lăsat copiii noștri, numai Dumnezeu știe cum și unde... am venit sute de kilometri până aici, pentru ca să mai stăm în fața Cerului și în fața lui Dumnezeu și să ascultăm ce vrea Dumnezeu să facă cu noi și din noi. Și după aceea să ne conformăm întru totul voii lui Dumnezeu. Aceasta este și voia și dorința noastră: să iubim și să ascultăm ce-I este plăcut, ca să moștenim tot ceea ce ne-a pregătit pentru vecii vecilor.

Domnul să ne ajute la aceasta, dragii noștri! Să nu uităm! Să nu uităm ceea ce Dumnezeu ne-a spus (...) și ne va spune în noaptea aceasta; căci [altfel] nimic nu va putea acoperi paguba cu care vom merge din locul acesta, din toate punctele de vedere.

Dumnezeu să ne ajute să ne ațintim privirile spre El cu toții și să simțim (...) tot ceea ce vrea cu noi, cu fiecare, ca să ne facă fericiți. Slăvit să fie Domnul.