S-a plecat, și s-a uitat înăuntru, a văzut fâșiile de pânză jos, dar n-a intrat.
Adevărul este adânc: - trebuie să te apleci ca să-l vezi.
Dacă nu poți să te apleci, niciodată nu vei putea vedea adâncimea Adevărului.
Frumusețea unui izvor adânc,
a unui cer adânc,
a unei iubiri sau dureri adânci,
- nu o vei putea vedea decât din genunchi. Dintr-o smerenie adâncă. Dintr-o credință adâncă. Dintr-o adorație adâncă. Dintr-o compătimire adâncă. Dintr-un duh aplecat adânc.
Cel ce are duhul lumii nu se apleacă. Nu se smerește. Nu poate îngenunchea. Nici cel ce are duhul mândriei.
Acela nu-și poate cere iertare. Nu-și poate recunoaște vina. Nu poate plânge cu pocăință, nu se poate supune hotărârii fraților nici ascultării Cuvântului Sfânt.
- De aceea nici nu poate vedea adevărul lăuntric, frumusețea lăuntrică, tainele ascunse, căci acestea sunt un har descoperit numai celor smeriți.
Pe acestea le poate vedea numai acela care se apleacă Domnului, fraților, ascultării și datoriei sale.
Dar aceluia care se apleacă cel mai adânc, i se arată cel mai frumos.
Într-o biserică din Danemarca există o cruce cu Isus Cel Răstignit, de o frumusețe și o putere vestită în toată lumea.
Mii de pelerini vin acolo din toate țările lumii, atrași de valoarea neobișnuită a acestei cruci.
Iar marea și tainica ei valoare n-o poți afla decât dacă o privești din genunchi. Numai aplecându-te și privind-o din genunchi poți descoperi acea însușire a crucii și a lui Isus, pe care apoi n-o mai poți uita niciodată.
Taina puterii și frumuseții acestei cruci, este nu numai în talentul și în credința celui care a lucrat-o, ci mai ales în smerenia lui. El a lucrat tot timpul la această cruce stând în genunchi. De aceea cei ce nu se pot apleca până la îngenunchere, nu văd nimic. Nu înțeleg nimic și nu pătrund nimic.
Dragă suflete care călătorești acum împreună cu mine, eu știu că și tu ai însoțit vreodată pe cineva până la mormânt.
Că ajuns acolo, și tu ai fost nerăbdător să te apleci și să te uiți înăuntrul acestui mormânt.
Dar eu aș vrea acum să te întreb dacă tu ai văzut acolo ceva atunci când te-ai uitat:
- N-am văzut nimic, îmi vei răspunde tu, căci mormântul era încă gol.
- Dar după aceea, te-ai mai dus tu la mormântul acela?
Poate te-ai mai dus, dar niciodată apoi nu te-ai mai aplecat să te uiți ce ai mai putea vedea în el.
Cântarea funebră spune: ... M-am uitat în mormânt și am văzut oase goale și am zis: unde este bogatul sau săracul, împăratul sau soldatul, robul sau slobodul?...
În fiecare zi se sapă alte morminte în care se uită mereu alți privitori.
Până ce îi vine fiecărui privitor rândul să fie acoperit și el în câte unul din mormintele care se tot sapă.
Curând va veni cineva să se uite și în mormântul meu și în mormântul tău!
Ce se va putea vedea oare în el atunci?
Deșertăciunea unei alergări zadarnice? Sau sfârșitul fericit al unei alergări mântuitoare? Tu vrei, sau nici nu vrei să gândești la asta?
Se spune că mormântul este casa noastră de veci.
Nu-i adevărat!
Nu vom sta pe veci nici în pământ cum nu stăm pe veci nici pe el.
Nici locul nostru de pe pământ nici cel de sub el, nu este veșnic.
Din viața de deasupra pământului, vom trece în viața celor din pământ.
Dar în Ziua Marii Învieri, vom trece în viața cea de dincolo de acestea două. Și abia acolo vom fi pe veci.
Când se va împlini și profeția Mântuitorului nostru Isus Hristos care spune: Adevărat vă spun că vine ceasul și acum a și venit când cei morți vor auzi glasul Fiului Omului și cei ce-L vor asculta, vor învia. Nu vă mirați de lucrul acesta pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată (Ioan 5, 25-29).
- Atunci se va vedea cât de fericiți sunt cei ce au crezut
și cât de nefericiți cei ce n-au crezut.
Cât de înțelepți au fost cei care s-au aplecat să se uite în mormânt până încă n-au ajuns în el, spre a ști cum să ajungă,
și cât de nebuni cei care n-au vrut să se aplece niciodată până ce s-au prăbușit, fără să știe.
Drag însoțitorul meu, eu te sfătuiesc cu lacrimi, vino cu mine apleacă-te și uită-te în mormântul tău. El este abia la un pas de calea ta, de ziua ta de azi.
Înainte de a ajunge în el, vino și tu la Isus Cel Înviat, ca să-ți dea iertarea și mântuirea Lui.
Acest Duh al lui Isus care îl vei primi în ființa ta, va fi sămânța de viață care nu va putrezi odată cu trupul tău, ci te va învia cum învie sămânța de viață din bobul de grâu putrezit, când iese în forma cea nouă și tânără din mormântul gliei ei.
În Marea Zi a Învierii, când Glasul lui Hristos, ca și trâmbița unui arhanghel, ne va striga fiecăruia pe nume: Ieșiți afară, - vom ieși cu toții!
Ne vom trezi ca dintr-un somn adânc...
Unii ca să vedem Chipul Cel Scump al Dulcelui nostru Mântuitor.
Alții ca să vadă cu spaimă chipul cel cumplit al iadului în care vor locui veșnic.
Drag însoțitorul meu, iarăși te chem; vino acum și primește-L pe Isus, ca să trăiești cu El.
Ca să mori cu El.
Ca să înviezi cu El.
Și ca să împărățești apoi cu El în vecii vecilor.
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ție.
Îți mulțumesc că m-ai făcut și pe mine să aud acum chemarea Ta, și că m-ai ajutat să vin la Tine.
Te rog Isuse Doamne, pune în inima mea Duhul Tău, și fă ca sămânța Ta să rămână în mine și să nu mă lase să mai pot păcătui niciodată (1 Ioan 3, 9).
Cu această sămânță în inima mea să intru în mormântul meu și ea să mă facă să ies odată din acest mormânt așa cum ai ieșit și Tu. Cu trupul cel nou, să Te pot întâmpina în văzduh, apoi să fiu pe totdeauna cu Tine, Dulcele meu Mântuitor (1 Tes. 4, 16-17).
Amin.