S-a plecat, şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.
Adevărul este adânc: - trebuie să te apleci ca să-l vezi.
Dacă nu poţi să te apleci, niciodată nu vei putea vedea adâncimea Adevărului.
Frumuseţea unui izvor adânc,
a unui cer adânc,
a unei iubiri sau dureri adânci,
- nu o vei putea vedea decât din genunchi. Dintr-o smerenie adâncă. Dintr-o credinţă adâncă. Dintr-o adoraţie adâncă. Dintr-o compătimire adâncă. Dintr-un duh aplecat adânc.
Cel ce are duhul lumii nu se apleacă. Nu se smereşte. Nu poate îngenunchea. Nici cel ce are duhul mândriei.
Acela nu-şi poate cere iertare. Nu-şi poate recunoaşte vina. Nu poate plânge cu pocăinţă, nu se poate supune hotărârii fraţilor nici ascultării Cuvântului Sfânt.
- De aceea nici nu poate vedea adevărul lăuntric, frumuseţea lăuntrică, tainele ascunse, căci acestea sunt un har descoperit numai celor smeriţi.
Pe acestea le poate vedea numai acela care se apleacă Domnului, fraţilor, ascultării şi datoriei sale.
Dar aceluia care se apleacă cel mai adânc, i se arată cel mai frumos.
Într-o biserică din Danemarca există o cruce cu Isus Cel Răstignit, de o frumuseţe şi o putere vestită în toată lumea.
Mii de pelerini vin acolo din toate ţările lumii, atraşi de valoarea neobişnuită a acestei cruci.
Iar marea şi tainica ei valoare n-o poţi afla decât dacă o priveşti din genunchi. Numai aplecându-te şi privind-o din genunchi poţi descoperi acea însuşire a crucii şi a lui Isus, pe care apoi n-o mai poţi uita niciodată.
Taina puterii şi frumuseţii acestei cruci, este nu numai în talentul şi în credinţa celui care a lucrat-o, ci mai ales în smerenia lui. El a lucrat tot timpul la această cruce stând în genunchi. De aceea cei ce nu se pot apleca până la îngenunchere, nu văd nimic. Nu înţeleg nimic şi nu pătrund nimic.
Dragă suflete care călătoreşti acum împreună cu mine, eu ştiu că şi tu ai însoţit vreodată pe cineva până la mormânt.
Că ajuns acolo, şi tu ai fost nerăbdător să te apleci şi să te uiţi înăuntrul acestui mormânt.
Dar eu aş vrea acum să te întreb dacă tu ai văzut acolo ceva atunci când te-ai uitat:
- N-am văzut nimic, îmi vei răspunde tu, căci mormântul era încă gol.
- Dar după aceea, te-ai mai dus tu la mormântul acela?
Poate te-ai mai dus, dar niciodată apoi nu te-ai mai aplecat să te uiţi ce ai mai putea vedea în el.
Cântarea funebră spune: ... M-am uitat în mormânt şi am văzut oase goale şi am zis: unde este bogatul sau săracul, împăratul sau soldatul, robul sau slobodul?...
În fiecare zi se sapă alte morminte în care se uită mereu alţi privitori.
Până ce îi vine fiecărui privitor rândul să fie acoperit şi el în câte unul din mormintele care se tot sapă.
Curând va veni cineva să se uite şi în mormântul meu şi în mormântul tău!
Ce se va putea vedea oare în el atunci?
Deşertăciunea unei alergări zadarnice? Sau sfârşitul fericit al unei alergări mântuitoare? Tu vrei, sau nici nu vrei să gândeşti la asta?
Se spune că mormântul este casa noastră de veci.
Nu-i adevărat!
Nu vom sta pe veci nici în pământ cum nu stăm pe veci nici pe el.
Nici locul nostru de pe pământ nici cel de sub el, nu este veşnic.
Din viaţa de deasupra pământului, vom trece în viaţa celor din pământ.
Dar în Ziua Marii Învieri, vom trece în viaţa cea de dincolo de acestea două. Şi abia acolo vom fi pe veci.
Când se va împlini şi profeţia Mântuitorului nostru Isus Hristos care spune: Adevărat vă spun că vine ceasul şi acum a şi venit când cei morţi vor auzi glasul Fiului Omului şi cei ce-L vor asculta, vor învia. Nu vă miraţi de lucrul acesta pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată (Ioan 5, 25-29).
- Atunci se va vedea cât de fericiţi sunt cei ce au crezut
şi cât de nefericiţi cei ce n-au crezut.
Cât de înţelepţi au fost cei care s-au aplecat să se uite în mormânt până încă n-au ajuns în el, spre a şti cum să ajungă,
şi cât de nebuni cei care n-au vrut să se aplece niciodată până ce s-au prăbuşit, fără să ştie.
Drag însoţitorul meu, eu te sfătuiesc cu lacrimi, vino cu mine apleacă-te şi uită-te în mormântul tău. El este abia la un pas de calea ta, de ziua ta de azi.
Înainte de a ajunge în el, vino şi tu la Isus Cel Înviat, ca să-ţi dea iertarea şi mântuirea Lui.
Acest Duh al lui Isus care îl vei primi în fiinţa ta, va fi sămânţa de viaţă care nu va putrezi odată cu trupul tău, ci te va învia cum învie sămânţa de viaţă din bobul de grâu putrezit, când iese în forma cea nouă şi tânără din mormântul gliei ei.
În Marea Zi a Învierii, când Glasul lui Hristos, ca şi trâmbiţa unui arhanghel, ne va striga fiecăruia pe nume: Ieşiţi afară, - vom ieşi cu toţii!
Ne vom trezi ca dintr-un somn adânc...
Unii ca să vedem Chipul Cel Scump al Dulcelui nostru Mântuitor.
Alţii ca să vadă cu spaimă chipul cel cumplit al iadului în care vor locui veşnic.
Drag însoţitorul meu, iarăşi te chem; vino acum şi primeşte-L pe Isus, ca să trăieşti cu El.
Ca să mori cu El.
Ca să înviezi cu El.
Şi ca să împărăţeşti apoi cu El în vecii vecilor.
Mărire Învierii Tale Doamne Isuse, mărire Ţie.
Îţi mulţumesc că m-ai făcut şi pe mine să aud acum chemarea Ta, şi că m-ai ajutat să vin la Tine.
Te rog Isuse Doamne, pune în inima mea Duhul Tău, şi fă ca sămânţa Ta să rămână în mine şi să nu mă lase să mai pot păcătui niciodată (1 Ioan 3, 9).
Cu această sămânţă în inima mea să intru în mormântul meu şi ea să mă facă să ies odată din acest mormânt aşa cum ai ieşit şi Tu. Cu trupul cel nou, să Te pot întâmpina în văzduh, apoi să fiu pe totdeauna cu Tine, Dulcele meu Mântuitor (1 Tes. 4, 16-17).
Amin.