Apoi, ucenicii s-au întors acasă.
Cuvântul Domnului este nespus de limpede și de minunat.
Adevărul Sfintei Scripturi ne înfățișează toate lucrurile mântuirii în așa fel încât oricât de înalte sunt ele, par mici. Oricât de Dumnezeiești sunt, par omenești. Și oricât de nemărginite sunt, par cu putință de cuprins.
Cineva a spus: Pentru cei mici Biblia este mică, pentru cei mari este peste măsură de mare.
Nici o situație, nici o stare, nici un sex și nici o ființă nu este înlăturată de ea.
Nici chiar soarele însuși nu este atât de comun și de al tuturor ca Evanghelia lui Hristos...
Iată ce minunat arată Sfânta Scriptură și acum toate lucrurile.
Ce ușor ar fi putut să se convingă ucenicii Domnului că Hristos a Înviat, așa cum le și adeverise, în atâtea rânduri El.
Numai o privire, și grăbită chiar, asupra dovezilor văzute rămase în urma Domnului Isus în mormânt, - și ar fi fost de ajuns să-i încredințeze că minunea s-a produs.
E de mirare însă cum uneori nu putem pricepe chiar cele mai limpezi lucruri. Cei ce L-ar fi furat, nu L-ar fi luat oare cu giulgiu cu tot?
Și e de mirare și mai mult cât de grăbiți trecem peste fapte și cât de ușor le răstălmăcim înțelesul.
O, în ce stare ne-am întors și noi odată de la mormântul unde ne-am dus pe cea mai scumpă ființă!
Marea durere a pierderii ne-a întunecat și nouă atunci aproape de tot și mintea și ochii.
N-am mai putut nici judeca nimic și nici mai vedea pe nimeni.
Gândiți-vă cum se întoarce o mamă după ce și-a îngropat fiul ei iubit și unic.
Cum se întoarce un soț după ce și-a îngropat soția tinereții sale.
Un fiu după înmormântarea părintelui iubit și neuitat.
Un prieten, de la mormântul prietenului său, cel mai drag.
Cred că nu este, nu poate fi pentru o inimă omenească o durere mai mare și o singurătate mai zdrobitoare ca aceea pe care o simte când se întoarce de la mormântul iubirii sale unice și neuitate. Tot ce vede în jurul său și tot ce-și amintește din viața sa, îi vorbește atât de puternic de sfâșietoarea despărțire, de adânca singurătate, de marea pierdere - încât nimic nu-i mai poate ușura starea decât hohotele de plâns și dorința de-a muri cât mai repede și el.
Ajuns acasă, pustietatea este și mai dureroasă, singurătatea și mai mare, durerea și mai zdrobitoare.
Revederea Mariei, văduvă și orfană, care acum era cea mai singură și mai încercată dintre ființele lăsate de Dumnezeu vreodată pe pământ, - are un prilej de noi lacrimi și mai dureroase, pentru ucenicul iubit, pentru ucenicii îndurerați.
Cât de mult prețuiește în astfel de momente o încredințare nezguduită în înviere, în biruință, într-o revedere slăvită și apropiată. Cât de mult i-ar fi ajutat pe toți atunci, aceasta!
Ucenicii erau încredințați că cineva L-a luat pe Isus și L-a ascuns de ei.
Și totuși ei se întorc, se pot întoarce acasă.
Dar când s-au aflat fără Isus, cum ar fi trebuit să înceapă ei a-L căuta pe Domnul în toate părțile. A-i întreba pe toți trecătorii. A cerceta pretutindeni, până Îl vor afla din nou, dacă într-adevăr erau încredințați că El a fost luat.
Dar ei s-au întors acasă fără Isus și fără să fi făcut totul spre a-L afla.
Iată un moment de întuneric peste dragostea lor de Hristos.
O, ce mare pierdere pentru ei a fost aceasta.
De multe ori am gândit cu mirare de ce oare Domnul Isus nu S-a arătat oare ucenicilor Săi, ci i-a lăsat să plece cu sufletul răvășit de la mormânt.
Dar odată am înțeles că dacă noi nu facem cât putem sau nu facem chiar nimic pentru a-L afla pe Domnul,
dacă nu ne zbuciumăm cu durere din pricina că nu-L avem,
dacă nu alergăm, nu întrebăm, nu căutăm, nu ne întrebăm nicăieri și nici cum, despre Domnul,
- atunci noi nici nu merităm să ni Se arate!
A-L căuta pe Domnul,
a-L dori
și a face tot ce putem ca să-L aflăm,
asta este datoria noastră, este partea noastră. Aceasta noi trebuie s-o facem cu toată inima și graba.
Se poate că aceasta să nu însemne prea mare lucru. Dar fără aceasta noi nu-L putem afla pe Hristos.
Când totuși El ni Se arată fără aceste stăruitoare căutări ale noastre, asta este în totul numai dovada marii Sale îndurări. Numai un mare har din partea Sa.
Fără îndoială că este un mare har, dar este în el și o tainică și îndurerată mustrare, că iubirea noastră n-a fost în stare să facă chiar nimic. Și ce frumos ar fi fost să facă și ea ce a putut. O, cât am putut și noi sta fără de El - și n-am făcut nimic să-L aflăm mai repede...
Și mai vrednic de iubirea Lui.
Drag suflet, iată aci câteva gânduri, câteva adevăruri, câteva stări la care ar fi bine să te oprești și să meditezi și tu cu mine. Nu trece grăbit peste ele mai repede nici tu.
Lasă ca Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu să-ți vorbească ție, și apleacă-ți inima și tu ca să-L asculți.
Nu te întoarce nici tu de la mormântul scump al ființei iubite disperat.
Pătrunde-te și tu de adevărul Învierii. Și cu cât ți-a fost mai scumpă ființa pe care ai pus-o acolo, cu atâta dă-ți silința să trăiești mai în sfințenie, ca să poți avea la Înviere bucuria de a o revedea și însoți apoi pe veci, în același Rai.
Dacă nu L-ai aflat pe Domnul, nu te întoarce de aici, până nu-L vei afla.
Nu întoarce nici măcar pagina aceasta, până Îl vei afla pe Isus și-L vei cuprinde.
Caută-L și-L vei găsi. El este pe undeva aici lângă tine, numai caută-L cu toată inima și vei vedea cum apare în fața ta uimită și fericită de minunea aflării Lui.
Slavă Învierii Tale Isuse Doamne, slavă Ție.
Slavă Ție pentru Sfântul Tău Cuvânt pe care ni L-ai dat ca pe o lumină cu care căutându-Te să Te putem afla pe Tine, chiar bâjbâind, măcar că nu ești departe de fiecare din noi.
Pentru partea pe care ne-o lași nouă în căutarea și aflarea Adevărului mântuirii.
Și pentru smerenia aflării pe care ne-o făgăduiești în urma căutărilor noastre, apoi ne-o dai.
Te rugăm ajută-ne să voim și să facem totul pentru aceasta, ca să primim totul cu ea.
Amin.