Foto Traian Dorz

Slavă Ție Doamne

Traian Dorz - Hristos - Mântuitorul nostru

Slavă Ție Doamne
pentru-atâta har
ce ne umple cupa
sufletului iar.
Fețele iubite
care ne-nconjor
strălucesc de sfântul
dragostei fior.
Ochii dragi din care
dulce ne privești
sunt ca limpezimea
apelor cerești.
Farmecul cântării
miezul din Cuvânt
harul rugăciunii
- nu-s de pe pământ.
Duhul Sfânt ne umple
raiul vieții tot
sufletele noastre
parcă nu mai pot.
Cum să fim în stare,
ce să-Ți facem dar?
- Doamne, cât ne dărui
sufletului iar!
+
Chiar de șapte ori în luptă dac-ar fi să fii trântit
până n-ai pierdut nădejdea, nu ești încă biruit.
Articol 20 din 65
Folosește săgețile ← → pentru navigare