Să se vadă Hristos în noi

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubiților și preaiubitelor care ați alergat din toate colțurile țării aci, lângă acest sfânt mormânt al nostru!

Mă gândesc la un cuvânt din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, al femeii cu scurgerea de sânge. Ea a spus: „Dacă m-aș putea măcar atinge de haina Lui, eu m-aș face bine”. S-a atins? Da! S-a făcut bine? Da!

Îmi aduc aminte că, mai târziu, cei ce se atingeau - chiar bolnavi fiind - de hainele ce le purtau Sfinții Apostoli se făceau bine, se făceau sănătoși. Și, dacă se făceau trupește, cu siguranță că se făceau și sufletește.

Noi avem aici ocazia să ne atingem, să punem mâna pe acest mormânt. După mine, sunt trei categorii aici: unii sunt copiii lui Dumnezeu, care au făcut legământ cu El prin Jertfa de pe Golgota; a doua clasă sunt acei care sunt prietenii noștri; și a treia clasă, cei pe care i-a adus curiozitatea. Mai ales cei care au venit din curiozitate, să vină să pună mâna pe mormântul acesta și să facă de azi legământ cu El pe vecii vecilor, ca să fie nu de formă, ci de fapt, copii ai lui Dumnezeu.

Mi-aduc aminte iarăși de o întâmplare din curtea lui Caiafa. O femeie a îndrăznit să îi zică Sfântului Petru: „Și tu ești dintre ucenicii Lui”, cum ne vor zice și nouă și ne zic: „Și tu ești unul dintre ucenicii Lui”. Și el a răspuns: „Nu sunt!” A venit o portăriță și i-a spus și ea. Și uneia dintre ele îi răspunde cu jurământ și cu blestem că nu-L cunoaște. Fraților, dacă așa ca mâine veți fi, de-aici, de undeva, trași de haină, trași la răspundere: „Voi de ce ați fost acolo? Ce ați căutat?”. „Păi... eu n-am fost... eu nu-L cunosc.

Nu-L cunosc, nu L-am văzut niciodată”. (...)

Fratele meu, dacă tu pleci de aici și nu se vede din toată atitudinea ta, din toată mișcarea ta, din toată vorbăria ta, dacă nu se cunoaște că tu ai făcut parte dintre ucenicii Lui, că L-ai cunoscut, atunci... atunci călătoria ta până aici - de-ai fi venit aci ca musulmanii de la Mecca, în coate și-n genunchi, 360 de kilometri, cum fac ei, în genunchi, ca să intre în cer (că ăsta-i crezul lor), dacă ai fi venit de la marginea țării în coate și în genunchi până aci, dacă nu se vede în ființa ta și în viața ta că tu ești al Lui, că tu tot ce faci, faci din credința în Jertfa de pe Golgota - atunci toată truda ta, toată oboseala ta e zadarnică.

Majoritatea sunteți tineri, sunteți floarea țării, sunteți nădejdea și strânsul țării , sunteți frații noștri români, din aceeași viță, din aceeași rădăcină din care suntem și noi și din care au fost și părinții noștri. Duceți de-aici cu voi dragostea din adâncul inimii față de Domnul Iisus, Mântuitorul lumii, și față de patria noastră dragă și scumpă. S-o iubiți mai mult ca altădată. Mai mult să vă fie sfântă, cum a pomenit cineva aci. Da! Pentru că această glie v-a hrănit pe voi și pe moșii și strămoșii noștri. Deci merită un respect deosebit pentru toți cei dragi și pentru acei care au murit acolo, pe frontieră, sau dincolo de frontiera țării chinuiți și necăjiți, și scăldați în sânge.

Dar să ne aducem aminte de Cel care a stat pe Golgota sus scăldat în sânge. „Cu ochii țintă la Căpetenia desăvârșirii”, la Domnul Iisus. „Căci n-am vrut, zice sfântul Pavel, n-am vrut să știu între voi altceva...”. Și mi-e drag să spun „Sfântul Pavel”.

Citesc chiar acuma o carte de Înalt Prea Sfințitul Mitropolit de aici din Sibiu; și pe o singură pagină am găsit scris de cinci ori cuvintele „Sfântul Apostol Pavel”. Și unii din frații noștri (...) pot să pomenească de o mie de ori de Petru, de Pavel, de Ioan Evanghelistul și Luca și... cutare, dacă nu spun „sfântul”.

Mie mi-a spus odată un călugăr, aproape în copilăria mea, punând mâna pe trei, patru, cinci, șase obiecte (o pălărie și nu știu ce mai era pe-acolo): „Asta-i pălărie, ăsta-i ceasornic... și așa mai departe. Dar când vorbești de un ambasador al lui Hristos, atunci nu mai zici așa. Atunci zici: «Sfântul Prooroc», «Sfântul Apostol Ioan», «Sfântul Apostol și Evanghelist Luca» și așa mai departe... sau «Sfântul Apostol Pavel»”. Fraților, respectul acesta trebuie să-l avem și să-l popularizăm, adică și alții tot așa să-i respecte. Că și prin aceasta noi ne deosebim de ceilalți, din cealaltă strană. Știți că aceia vorbesc și sunt în stare să vorbească ceasuri întregi, dar n-ar zice o dată, pentru nimic în lume: „Sfântul Apostol Pavel”. Ci: „Pavel”, „Ioan”, “,Petru” și așa mai departe.

Preaiubiților, nu vă mai rețin, că și atât a fost mult pentru mine la etatea aceasta, dar mă rog din adâncul inimii să dovediți că faceți parte dintre copiii lui Dumnezeu și dintre prietenii Lui. „Voi sunteți prietenii Mei, a spus Domnul Iisus, dacă faceți ceea ce vă poruncesc”. Da, noi vrem să fim mai mult decât prieteni. Noi vrem să fim copiii lui Dumnezeu.

Slăvit să fie Domnul!