Să scoatem păcatul afară din țară!

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul, fraților!

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Care ne-a învrednicit astăzi, în ziua Praznicului Oastei, să fim în jurul acestui mormânt scump, al acestui mormânt care nu va fi uitat în veac de poporul român, popor care, la trâmbița care a început de șaizeci și trei de ani să sune deslușit spre trezirea neamului nostru la o viață nouă cu Hristos, a alergat pe toate meleagurile țării acesteia cu râvna și dragostea pe care Domnul Iisus le-a semănat în el prin acest om al lui Dumnezeu, prin acest prooroc. Nu se naște în fiecare zi câte un prooroc, ci la zeci de ani și la sute de ani chiar.

Glasul acestui trâmbițaș a sunat atât de puternic, încât s-a auzit în toată țara și peste hotarele țării noastre [îndemnul] să nu ne mulțumim cu viața formalistă în care ne-am trezit, cu datinile și obiceiurile strecurate în mijlocul nostru de la păgânii care s-au amestecat și au venit în creștinism cu sarsanaua lor de păcate. [Iar creștinii au ajuns] aproape să le sfințească și să spună toți: „Așa am apucat! Așa ne-am pomenit! Așa am văzut la părinții noștri și la bunicii noștri! Cum veniți voi acum să stricați obiceiurile și datinile noastre?”.

O, dragii mei, dacă Părintele Iosif a avut o deviză în viața lui, deviza cea mai scumpă a fost să împroprietărească țara noastră cu Biblia, cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, care a luminat mii, zeci de mii și sute de mii de suflete și le-a scăpat de iadul întunecat.

Ce măreață lucrare! Dar și ce vrăjmaș puternic! Însă nu-i mai tare vrăjmașul (așa cum s-a cântat în cântare) decât puterea lui Dumnezeu prin care, în Numele Domnului, îl tăiem în bucăți și mergem înainte pe calea pe care ne-au trasat-o înaintașii noștri.

Ce minunat a vorbit și fratele Arcadie despre pilda acestui om al lui Dumnezeu care strălucește în inimile noastre ca un luceafăr luminos ce ne duce la Hristos!

Fraților dragi, am venit la acest mormânt să reînnoim legământul.

Dacă acum zece, douăzeci, treizeci, cincizeci de ani am pus un legământ în fața lui Dumnezeu, în fața fraților, în fața acelor care ne-au îndemnat să ne predăm și noi Domnului, astăzi să înnoim acest legământ lângă mormântul Părintelui Iosif și din nou, cu noi puteri, să pornim la luptă, ca să putem birui păcatul. Cei care ați citit cartea Ce este Oastea Domnului ați văzut acolo harta României mari, iar în mijlocul ei, un bolovan mare numit „păcatul”. Și câțiva frați ostași, din răsputerile lor, pun umărul și brațele lor și caută să-mpingă, să-l scoată afară din hotarele țării.

Aceasta-i deviza Oastei Domnului: să scoatem păcatul din viața noastră proprie, din familia noastră, apoi din cei din jurul nostru, cu care suntem în contact zilnic la serviciu, la munca noastră, și apoi din toată țara, cu toți frații.

Ce frumos [era] carul acesta al Oastei Domnului când a pornit! (...) Să meargă carul acesta înainte, înainte, până ce vom ajunge la mântuirea pe care o așteptăm cu toții.

Dar mai sunt, dragii mei, și unii care împiedică Lucrarea. Să nu ținem socoteală, ci să mergem înainte, căci toată Lucrarea aceasta nu este condusă de noi, de oameni, ci este condusă de Duhul lui Dumnezeu; și Duhul lui Dumnezeu va da și biruința. De aceea, să sprijinim acest car care a pornit la drum. Să ne înhămăm la el, să tragem cu putere și să împingem să meargă înainte. Că unii s-au suit în car și merg poate chiar somnoroși și nu prea își dau seama, Dumnezeu să-i ajute și pe ei să sprijine Lucrarea, nu să doarmă în Lucrare.

Dragii mei frați, această Lucrare care ne-a trezit la o viață nouă și a cuprins toate meleagurile țării noastre trebuie să crească și să ne înduhovnicească și pe noi înșine, și pe cei din jurul nostru. Asta-i misiunea Oastei în Biserică: poporul nostru să primească acest ajutor de înviorare sufletească, să mergem înainte și numai înainte. Să nu ne mai uităm înapoi ca femeia lui Lot, care s-a prefăcut într-un stâlp de sare. (Știți lucrul acesta cei care ați citit Cuvântul lui Dumnezeu.)

Mulțumim lui Dumnezeu că această Biblie, acest Cuvânt, ne-a luminat mintea, inima, viața noastră și ne-a pus să mergem pe cărări noi, nu pe cele pe care porniserăm odinioară, când nu-L cunoșteam pe Dumnezeu. Dacă acest Cuvânt a ajuns în casa frăției tale, în familia frăției tale, caută să te hrănești în fiecare zi regulat, nu pe sărite, nu la întâmplare. Ci căutați să citiți Biblia amănunțit și s-o traduceți în viață. Numai așa ne va fi de folos, când citim Biblia nu ca pentru alții, ci ca pentru noi, adică fiecare pentru sine. Și apoi, după ce te vei [lumina] pe tine, să îi salvezi și pe alții. Acesta este rostul Lucrării noastre: ca Biserica noastră să se trezească la o viață nouă.

Noi am primit multe datini și obiceiuri păgânești, împământenite; dar trebuie să le scoatem afară. Așa cum ne-a spus Părintele Iosif: „Înapoi la viața primilor creștini!” Aceasta-i datoria noastră, aceasta este deviza pentru ca Biserica noastră să se ridice la un nivel înalt duhovnicesc.

Dacă din punct de vedere material și din punct de vedere tehnic, și cum vreți s-o luați, această țară este la înălțime, apoi sufletește trebuie s-o ridicăm mai presus. Și toate pornesc de-aici.

Dacă omul este credincios lui Dumnezeu, e credincios și aproapelui său, și țării întregi, și tuturor oamenilor. De aceea, această transformare pe care n-au putut-o face oamenii și n-o pot face oamenii o face numai Dumnezeu prin această Lucrare de trezire duhovnicească.

Și-acum, frații mei, am să citesc câteva versete de la Evanghelia după Ioan, unde se spune despre dragostea frățească: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste, decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi”. Părintele Iosif și-a dat viața pentru prietenii săi. Iată de ce astăzi este cinstit, este respectat, este onorat: pentru că el și-a dat viața pentru frații săi.

„Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său. Ci v-am numit prieteni pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și să aduceți roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri, să vă iubiți unii pe alții”.

Dragii mei frați, cred că peste acest cuvânt pe care l-am citit aici ați trecut de nenumărate ori. Dar trebuie acum să ni-l însușim și mai mult, pentru ca această dragoste frățească ce ne-a legat, ce ne-a unit și care ne-a închegat din toată țara să fie din plin peste noi. Și pentru ca Dumnezeu să ne ajute să ajungem cu toții în Patria cea cerească, în acel loc pe care sufletul nostru îl dorește și-l așteaptă și pe care Domnul ni l-a promis: „Mă duc să vă pregătesc un loc, pentru ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi”.

Dumnezeu să ne ajute, dragii mei frați, și să ne dea putere să călcăm peste toate ispitele și încercările care vor veni peste viața noastră și să putem ieși biruitori prin Domnul nostru Iisus Hristos.

Slăvit să fie Domnul!