Șapte duminici la ușa bisericii
Pr. Iosif Trifa - Sudalma
Trebuia să stea suduitorul pe timpul primilor creștini
În veacurile cele dintâi ale creștinismului - în vremurile de aur ale creștinătății - Biserica nu cruța păcatul, ci îl lovea fără milă, oriunde și în orice formă se ivea.
Așa a fost și cu sudalma. Ascultați ce lege avea vechea Biserică, privitor la sudalmă și suduitori.
Suduitorul să stea la ușa bisericii șapte duminici în șir, pe timpul Sfintei Liturghii, în ultima duminică dezbrăcat de cămașă, desculț, peste grumaz având un ștreang.
În cele șapte vineri, ale celor șapte săptămâni, să țină post și ajun, iar în biserică să nu intre. Pe timpul celor șapte săptămâni, în fiecare duminică, să hrănească, după starea lui, unul, doi sau trei săraci. Dacă aceasta nu poate face, i se va da altceva. Dacă suduitorul refuză acest canon și de sudalmă nu se lasă, să fie oprit pentru totdeauna de la biserică, iar la moartea lui să nu i se facă rugăciuni și serviciu religios. (Din Canonul Rom. C. Corpus juridicus, c. 2, x de Meledict).
Iată așa urmărea Biserica primară păcatul și stârpirea lui. Dar în curgerea vremii, această împotrivire și luptă cu păcatul a tot slăbit mereu, până ce am ajuns, azi, de avem bisericile pline de suduitori, pe care, la moartea lor, dcă sunt bogați, îi îngropăm cu îngropăciune de clasa întâi.
Ce spun Sfinții Părinți despre sudalmă
„Întocmai ca acela ce aruncând cu pietre spre cer nu poate lovi cerul, dar se poate lovi pe sine însuși, dacă piatra îi cade în cap - întocmai așa și suduitorul nu poate atinge lucrurile sfinte, pe care le suduie, dar în schimb, sudalma cade înapoi pe sufletul lui și-l rănește de moarte. În chipul acesta, suduitorul își ascute săgeți pentru ași ucide sufletul”.
(Sf. Ioan Gură de Aur)
„Nu te temi, suduitorule, că se deschide sub tine pământul și te înghite? O, nu te înșela! Din mâna Atotputernicului Dumnezeu nu vei scăpa! ”
(Sf. Efrem Sirul)
„Nimic nu-i mai îngrozitor decât sudalma, pentru că suduitorul își îndreaptă hula și blasfemia direct spre cer. Orice alt păcat e mai mic decât sudalma”.
(Sfântul Ieronim)
„Cine suduie numele Domnului din cer, face tot același păcat ca și aceia care L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu”.
(Fericitul Augustin)
„Când cineva grăiește necuviincios despre un om mai mar, îl faci îndată atent: „Păzește-ți gura!” Dar de ce nu-ți păzești gura, când vatămi pe cel mai cinstit Nume; Numele Atotputernicului Dumnezeu, de care și dracii tremură și se cutremură”
(Sf. Ioan Gură de Aur)
„Mai urât decât sudalma nu este nici un păcat în lume și nici altul asemenea lui. Sudalma e culmea răutăților, un păcat înfricoșat, pe care, de bună seamă, aspru îl va pedepsi Dumnezeu.”
(Sf. Ioan Gură de Aur)
L-a trăsnit când suduia
Dumnezeu nu Se lasă batjocorit - Gal. 6, 7
În ziua de Sf. Ilie, pe când mergeam la biserică, moș Ispas cu boii înjugați la car trecea la câmp. Nu putui să-mi văd de drum ci îi zic:
- Da unde te duci moș Ispas; azi e sărbătoare, vino la biserică!...
- Eu la biserică? Ce să caut la biserică? La biserică se duce numai Oastea Domnului. Fireați ai... cu Oastea voastră și cu cine a scornit-o... Și plecă.
În car era și un nepot al moșului, Ionel.
După scurt timp începu o furtună grozavă și un trăsnet îngrozitor făcu să tremure pereții bisericii.
La ieșirea din sfânta biserică aflăm că moș Ispas a fost trăsnit în vârful dealului. Toată lumea se îndreptă spre deal unde moș Ispas ședea lungit, cu mâinile încleștate pe țeapa de la drugi, privind încruntat de parcă vrea să lovească pe cineva care se împotrivește.
Ionel ședea lângă el și plângea. Îl întreb cum s-a întâmplat și el ne povestește:
- Cum a terminat bunicul de cosit, a început vântul. Până să încărcăm a început și ploaia. Eu i-am zis să nu plecăm, că dacă ajungem în vârful dealului, ne trăsnește.
Drept răspuns mi-a dat o palmă peste gură, zicându-mi:
- Taci copil afurisit că tăbăr cu biciul pe tine!...
O ploaie grozavă începu și boii deteră să se abată din cale. Bunicul s-a răstit la ei și le-a zis: Hăis, boală... Dumnezeul mătii... fire-ai al... Ori ți-e frică și ție de trăsnet?
Mie mi s-a făcut frică, m-am furișat binișor și m-am dat jos rămânând în urmă. Boii trăgeau din greu. Bunicul luase țeapa de la drug și se sculase în picioare, când o limbă de foc se prelinse din cer drept deasupra lui. Deodată m-am pomenit trântit la pământ. Când m-am trezit, boii fugeau cu carul peste holde iar bunicul ședea lungit în drum. Când am venit lângă el am văzut cu groază că e mort.
- Adevărat nene Gheorghe: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit
Gh. M. Enică, ostaș al Domnului, Vlad Țepeș - Ialomița.