25 de istorioare despre sudalmă
Pr. Iosif Trifa - Sudalma
Te rog nu sudui pe tata!
Pe tren, un om înjura grozav de cele sfinte. Un ostaş din Oastea Domnului se apropie de el zicându-i:
- Te rog nu mai sudui pe tata!
- Eu n-am nimic cu tatăl d-tale - răspunse suduitorul - nici pe d-ta nu te cunosc şi nici pe tatăl d-tale.
- Ba da - răspunse ostaşul - tu sudui mai mult decât pe tata... tu înjuri pe Tatăl meu Cel din cer... tu vatămi ceea ce eu am mai scump: pe Tatăl meu Cel ceresc... te rog să nu mai faci acest lucru... dacă d-ta nu crezi în Dumnezeu, atunci te rog să nu mai foloseşti deloc Numele Lui căci prin asta ne vatămi pe noi care credem în El...
Suduitorul rămase ruşinat şi încetă cu sudălmile.
Pe suduitori ar trebui noi înşine - şi o lege aspră - să-i oprim de a vătăma pe Tatăl nostru Cel ceresc prin sudălmile lor cele spurcate.
Suduitorul şi albina
Un suduitor, muşcat în faţă de o albină, înjura grozav şi alerga în toate părţile după ceva leac.
- Stai frate dragă - îi zise un credincios - stai să mă uit să văd unde a aşezat albina acul... păi uite ce greşeală mare a făcut albina... ea a înfipt acul în obraz şi voia să ţi-l împlânte în vârful limbii...
Suduitorul rămase ruşinat.
Lângă un lemn
Trei oameni se opinteau lângă un lemn pe care nu-l putea pune în car - şi fireşte, pentru asta înjurau amarnic.
- Staţi pe loc - zise al patrulea om, sosind în ajutor. Prindeţi cu toţii din nou lemnul şi ziceţi după mine: Hop! Rup! Ajută Doamne!... şi lemnul îndată cedă, şi fu pus în car.
Ce nesocotit este omul suduitor! Îşi închipuie că se ajută chemând în ajutor pe diavolul în loc să-L cheme pe Domnul!...
Cum se face?
Cum se face că tu nu te cerţi şi nu te înjuri niciodată cu soţia ta? - fu întrebat odată un ostaş al Domnului.
- Pentru că - răspunse ostaşul - la acea vreme de ispită, eu sunt surd, iar femeia mea este mută; şi aşa stăm până trece ispita... noi nu ne-am certat niciodată: când am avut ceva supărare, repede ne-am împăcat în Domnul înainte de a ajunge diavolul între noi cu cearta şi sudalma.
În ce limbă vorbeşti?
Închipuiţi-vă un acuzat în faţa judecătoriei.
- N. N. eşti acuzat de furt, de hoţie.
- Se poate d-le judecător, dar luaţi în seamă că eu încă de mic am avut acest nărav: de a fura. Am început cu un ou şi am ajuns la un bou... nu sunt eu de vină d-le judecător, ci năravul. El m-a făcut să fur.
Sau închipuiţi-vă un altul:
- N. N. eşti acuzat că l-ai omorât pe vecinul tău.
- Se poate d-le judecător, dar eu încă din pruncie am apucat cu năravul de a omorî. Mai întâi pui de păsări, apoi găini, pisici, câini şi pe urmă om. Dar nu sunt eu de vină d-le judecător pentru asta, ci năravul. El m-a făcut să-l omor pe vecinul meu.
Ce credeţi că ar zice judecătorul la o astfel de apărare? Desigur, ar râde una bună, s-ar uita lung la cel acuzat să vadă nu cumva îi lipseşte mintea.
Aşa e şi cu nesocotitul acela care spune că şi-a făcut nărav de a sudui. Şi crede nebunul că pentru acest nărav nu va fi pedepsit în Ziua Judecăţii de Apoi!
S-a răstit cu coasa spre cer
Un plugar din Bacica Yugoslavia, de necaz că a venit ploaia și i-a udat fânul, s-a răstit cu coasa și cu înjurături spre cer. Dar, în acel moment, un trăsnet l-a doborât la pământ și i-a închis graiul pentru totdeauna.
De ce suduie omul?...
Soţia: Da’ ce-i bărbate, de ce înjuri iară aşa de năprasnic?
Soţul: ... trăsnească şi fulgere... da de când tot caut cartea de rugăciuni să mai citesc ceva în ea şi n-o aflu...
Bată-te mântuirea...
Pentru a se putea dezbăra de sudalma urâtă cu bată-te... - un ostaş al Domnului a pus în locul acestui bată-te, vorba bată-te mântuirea.
Şi astfel în loc să poruncească Bunului Dumnezeu să bată pe semenul lui - ostaşul Îl roagă acum pe Dumnezeu să-l bată cu mântuirea.
Pentru a speria ciorile
În vara anului 1935, consiliul de război din Cluj l-a judecat la jumătate de an de închisoare pe soldatul Gheorghe Bell din Regimentul 31 Infanterie, pentru că soldatul l-a înjurat pe domnul caporal.
Desigur pedeapsa e la locul ei, pentru că în lumea militară autoritatea trebuie respectată.
mare decât persoana unui caporal?...
Corăbiile şi sudalma
Prin anul 1889, cârmuirea germană a corăbiilor - a dat la Hamburg un ordin aspru, care oprea cu pedeapsă aspră sudălmile dintre marinari şi ceilalţi slujbaşi lucrători de pe corăbii.
Dar cum vor merge corăbiile fără sudălmi? - se întrebau marinarii îngrijoraţi... fără sudălmi nu merge nici lucrul nici corabia...
Dar a doua zi, corăbiile porniră la drum şi fără sudalmă. Ele mergeau tot aşa de bine şi fără sudalmă.
Undiţă fără râmă
Într-un sat trăia odată un om ce înjura grozav. Înjura pe toată vorba. Nicidecum nu voia să se dezbare de acest nărav urât şi de suflet pierzător.
Într-o zi suduitorul ieşi la pescuit. Într-un vas îşi luase râme pentru undiţă.
Un pustnic, care ştia de năravul lui cel rău, din întâmplare tocmai trecea pe acolo.
- Bună ziua omule al lui Dumnezeu, dar ce lucri aici?
- Da, iacă, prind nişte peşte.
- Şi ce ai în vasul ăsta de lângă tine?
- Râme pentru undiţă.
- Şi de ce mai foloseşti râme la treaba asta?
- Pentru că peştele nu-i prost să sară la undiţa goală. Trebuie să-l înşeli cu râmă, cu ceva mâncare.
- Apoi vezi, dragul meu - zise atunci pustnicul - peştele este mai cuminte decât tine. El nu sare la undiţa goală, dar tu, dragul meu faci acest lucru...
- Cum aşa?
- Păi de câte ori înjuri, tu te arunci în undiţa diavolului fără să-ţi dea diavolul nimic, fără să dobândeşti nimic. Cu sudalma nu câştigi nimic... diavolul te prinde fără nici o râmă. În Numele Domnului te rog, dragul meu, nu mai înjura... nu-ţi mai înjunghia sufletul de bună voie.
Suduitorul s-a pus pe gânduri şi s-a lăsat de sudălmi.
Pentru rugăciune e prea mic...
E destul un picur de petrol să cadă într-un vas cu apă, pentru ca toată apa să nu mai fie bună de băut, să nu mai fie bună de nimic.
E destul o sudalmă, ca să se strice toată apa rugăciunilor şi vorbelor cele bune.
Şi când te gândeşti că cei mai mulţi varsă sudalma cu găleata într-un picur de apă, de viaţă curată.
Şi totuşi îşi închipuie că sunt creştini buni. Şi apără ortodoxia, când îi înjură pe ostaşii Domnului...
Când cineva înjură pe regele
Când cineva înjură pe regele, îndată e arestat şi judecat. Este o lege cuminte care apără vătămarea persoanei regelui. Dar când cineva înjură pe Regele regilor - nu păţeşte nimic. Nu-l arestează nimeni. Nici măcar nu-l ocărăşte nimeni.
O lege trebuie făcută şi contra celor care vatămă pe Regele regilor.
Ce cauţi aici?
Într-o duminică, pe vreme de furtună, cu tunete şi trăsnete, nişte chefuitori petreceau la birt cu strigăte de beţii şi înjurături. Pe uşă intră fără veste un credincios, uitându-se în toate părţile.
- Ce cauţi aici? - întrebară chefuitorii furioşi.
- Păi, să mă iertaţi dar tocmai acu trăsni undeva prin apropiere şi eu credeam că a trăsnit aici!...
Litera legii şi sudalma
Istoria păstrează numele unui ofiţer roman - Cellatius - care într-o clipă de mânie (mai bine zis, nebunie), a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcurile în zei.
Soldaţii au ascultat ordinul şi săgeţile plecară în sus spre cer. Dar ce s-a întâmplat? Săgeţile căzură pe urmă în capul soldaţilor. Căpitanul şi mai mulţi soldaţi fură răniţi de moarte.
Un astfel de nebun este şi suduitorul; o astfel de nebunie este şi sudalma. Sudalma este o săgeată îndreptată împotriva lui Dumnezeu, dar această săgeată se întoarce în capul suduitorului şi îi omoară sufletul.
Suduitorul este nebunul care îşi omoară de bunăvoie sufletul.
Voia să omoare zeii din cer
Istoria păstrează numele unui ofițer roman - Celatius - care, într-o clipă de mânie (mai bine spus de nebunie), a dat ordin soldaților să tragă cu arcul în zeii din cer.
Soldații au ascultat ordinul și săgețile plecară în sus, spre cer. Dar ce s-a întâmplat? Săgețile căzură, pe urmă, în capul arcașilor. Căpitanul și mai mulți soldți fură răniți de moarte.
Un astfel de nebun este și suduitorul; o astfel de nebunie este și sudalma. Sudalma este o săgeată îndreptată împotriva lui Dumnezeu, dar această săgeată se întoarce în capul suduitorului și omoară sufletul. Suduitorul este nebunul care își omoară de bunăvoie sufletul.
Vine regele!...
D-lor subofiţeri, să vă păziţi să nu folosiţi înjurăturile la exerciţiul de azi, căci vine M. Sa Regele - spuse odată un căpitan către subofiţerii săi.
- Bine ar fi d-le căpitan - răspunse un subofiţer credincios - să nu le folosim niciodată pentru că Regele regilor e totdeauna de faţă cu noi!...
A încercat să suduie din cartea de rugăciuni
Domnul nu prea pedepseşte la moment pe cei hulitori. Sunt însă câteodată şi cazuri în care cerul de sus parcă nu mai poate suferi hula necredincioşilor şi le curmă îndată viaţa.
Gazetele au adus ştiri despre un astfel de caz ce s-a întâmplat în Ungaria. Într-o societate de necredincioşi care chefuiau, unul a luat în mână o carte de rugăciuni să arate ortacilor cum ştie el sudui din cartea de rugăciuni. Dar pe când a desfăcut-o şi-a deschis gura să suduie, s-a clătinat, a căzut şi a murit pe loc. Moartea i-a închis graiul.
Pentru un rămăşag
Într-un sat trăia odată un om foarte suduitor. Pe toată vorba înjura de cele sfinte. Celor ce-l rugau să lase hula de cele sfinte, le spunea că nu se mai poate dezbăra de acest nărav.
Într-o dimineaţă, un creştin cu râvnă pentru îndreptarea de-aproapelui, se apropie de suduitor, scoase din pungă un galben şi arătându-i-l zise:
- Frate dragă, dacă te vei putea răbda să nu înjuri azi toată ziua, iată acest galben va fi al tău.
Chemară şi martori şi rămăşagul se făcu.
Suduitorul se răbdă.
Mai târziu, prietenii lui începură a-l necăji, doar va putea pierde galbenul. Suduitorul se înfurie, însă creştinul ce pusese rămăşagul, îi arăta mereu galbenul şi suduitorul văzându-l cum străluce, iarăşi se domolea.
Se răbdă toată ziua şi seara câştigă galbenul.
Când i l-a dat, creştinul ce pusese acest rămăşag, îi zise:
- Vezi dragă frate, pentru un galben te-ai putut stăpâni să nu sudui, dar pentru Bunul Dumnezeu ba. Iată ai ajuns să preţuieşti mai mult un galben netrebnic decât pe Dumnezeu, Făcătorul tău. Tatăl ceresc a stat mereu în faţa ta şi te-a rugat să nu-L huleşti prin sudalmă; pe Dumnezeu n-ai vrut să-L asculţi, însă pe acest galben l-ai putut asculta. Lasă-te frate dragă, lasă-te de sudalmă căci altcum acest galben va sta în Ziua Judecăţii ca cel mai mare pârâş în contra ta şi a sufletului tău.
Această întâmplare şi aceste vorbe l-au înfiorat atât de mult pe suduitor încât din acea clipă n-a mai suduit.
Cu apă în gură
Un credincios de câte ori se mânia şi îl simţea pe diavolul că se apropie cu ispita sudălmii - îşi lua îndată apă în gură şi o ţinea acolo până când simţea că a trecut ispita.
Un leac contra sudălmii
O întâmplare din războiul cel mare.
Un soldat credincios, îşi sfătuia camaradul de la cavalerie să nu mai înjure, şi Dumnezeu îl va ajuta să scape teafăr din focul războiului.
- Foarte bine! Dar ce să fac în clipa când îmi vine sudalma pe limbă? - zicea suduitorul.
- În clipa aceea dă-te îndată jos de pe cal şi te pune în genunchi şi te roagă lui Dumnezeu să te apere de ispita aceasta.
A doua zi soldatul suduitor trecea călare prin focul de la front. Calul tot mereu se speria de bubuitul tunurilor şi soldatului îi veni să-l înjure. Dar aducându-şi aminte de sfatul camaradului său, se dete îndată jos de pe cal şi îngenunche să se roage.
Exact în clipa aceea trecu un şrapnel aprins peste cal zdrobind şeaua şi spatele calului. De nu s-ar fi coborât să se roage, şrapnelul îl rupea pe el în bucăţi. Moartea l-ar fi aflat înjurând şi l-ar fi omorât pe loc. Ascultând astfel sfatul prietenului său, a scăpat şi de păcat şi de la moarte. Şi din clipa aceea n-a mai înjurat.
Iată un leac bun contra sudălmii. De câte ori simţi ispita sudălmii, fă şi tu aşa, iubite cititorule. Apleacă-te pe genunchi şi te roagă Bunului Dumnezeu să te apere de ispita aceasta. Aşa făcând, glonţul şi şrapnelul sudălmii cu care vrăjmaşul diavol vrea să-ţi omoare sufletul - va trece în gol peste capul tău şi sufletul tău.
Într-o mâncare de post
Într-o mâncare de post e de-ajuns să cadă câţiva picuri de untură pentru ca mâncarea să nu mai fie de post.
Aşa şi în mâncarea rugăciunilor noastre şi vorbelor noastre celor bune, e destul să cadă o sudalmă, pentru ca să se spurce toată mâncarea.
L-a adus la mântuire... o hulă
Era într-o cârciumă. Între pahare, ajunge vorba despre Oasea Domnului. Cârciumarul, de colo e gata cu hula:
- Să știți fraților,că Oastea aceea e lucrul dracului. Oamenii ăia se strâng nopțile și fac slujbă diavolului cu fel de fel de destrăbălări.
- Ei! Asta-mi trebuia mie - grăi un bețiv... De când tot căutam eu pe cineva care face slujbă diavolului... Să știți că am să mă duc și eu în adunarea lor.
Bețivul s-a ținut de cuvânt. În seara următoare, se duse la adunarea Oastei, în credința că va afla acolo slujba diavolului. Rămase însă surprins și uimit ceea ce îi văzură ochii și îi auziră urechile. Cuvântările, cântările, rugăciunile și lacrimile ostașilor îi săgetară inima. Peste câteva săptămâni era un om schimbat. Cârciumarul pierduse un client. Tocmai prin hula lui, un suflet pierdut Îl aflase pe Domnul și mântuirea!
Limba lui Satan
Sudalma e limba, e graiul lui Satan.
Precum Duhul Sfânt își grăiește limba Lui prin oamenii Lui - prin oamenii cei credincioși - întocmai așa și Satan își grăiește limba lui prin oamenii lui, prin suduitori. Suduitorii vorbesc în limba lui Satan, în limba iadului. Vai de sufletul lor!
Sduitorul și câinele
Suduitorul e mai rău decât câinele, pentru că, câinele, oricât l-ar bate stăpânul lui, nu se întoarce niciodată să-l muște. Dar suduitorul, nebunul, Îl suduie pe bunul Dumnezeu, Îl suduie pe Făcătorul lui, pe Binefăcătorul lui,care îi dă pâine, sănătate și viață. Ce groaznică nebunie!