25 de istorioare despre sudalmă
Pr. Iosif Trifa - Sudalma
Te rog nu sudui pe tata!
Pe tren, un om înjura grozav de cele sfinte. Un ostaș din Oastea Domnului se apropie de el zicându-i:
- Te rog nu mai sudui pe tata!
- Eu n-am nimic cu tatăl d-tale - răspunse suduitorul - nici pe d-ta nu te cunosc și nici pe tatăl d-tale.
- Ba da - răspunse ostașul - tu sudui mai mult decât pe tata... tu înjuri pe Tatăl meu Cel din cer... tu vatămi ceea ce eu am mai scump: pe Tatăl meu Cel ceresc... te rog să nu mai faci acest lucru... dacă d-ta nu crezi în Dumnezeu, atunci te rog să nu mai folosești deloc Numele Lui căci prin asta ne vatămi pe noi care credem în El...
Suduitorul rămase rușinat și încetă cu sudălmile.
Pe suduitori ar trebui noi înșine - și o lege aspră - să-i oprim de a vătăma pe Tatăl nostru Cel ceresc prin sudălmile lor cele spurcate.
Suduitorul și albina
Un suduitor, mușcat în față de o albină, înjura grozav și alerga în toate părțile după ceva leac.
- Stai frate dragă - îi zise un credincios - stai să mă uit să văd unde a așezat albina acul... păi uite ce greșeală mare a făcut albina... ea a înfipt acul în obraz și voia să ți-l împlânte în vârful limbii...
Suduitorul rămase rușinat.
Lângă un lemn
Trei oameni se opinteau lângă un lemn pe care nu-l putea pune în car - și firește, pentru asta înjurau amarnic.
- Stați pe loc - zise al patrulea om, sosind în ajutor. Prindeți cu toții din nou lemnul și ziceți după mine: Hop! Rup! Ajută Doamne!... și lemnul îndată cedă, și fu pus în car.
Ce nesocotit este omul suduitor! Își închipuie că se ajută chemând în ajutor pe diavolul în loc să-L cheme pe Domnul!...
Cum se face?
Cum se face că tu nu te cerți și nu te înjuri niciodată cu soția ta? - fu întrebat odată un ostaș al Domnului.
- Pentru că - răspunse ostașul - la acea vreme de ispită, eu sunt surd, iar femeia mea este mută; și așa stăm până trece ispita... noi nu ne-am certat niciodată: când am avut ceva supărare, repede ne-am împăcat în Domnul înainte de a ajunge diavolul între noi cu cearta și sudalma.
În ce limbă vorbești?
Închipuiți-vă un acuzat în fața judecătoriei.
- N. N. ești acuzat de furt, de hoție.
- Se poate d-le judecător, dar luați în seamă că eu încă de mic am avut acest nărav: de a fura. Am început cu un ou și am ajuns la un bou... nu sunt eu de vină d-le judecător, ci năravul. El m-a făcut să fur.
Sau închipuiți-vă un altul:
- N. N. ești acuzat că l-ai omorât pe vecinul tău.
- Se poate d-le judecător, dar eu încă din pruncie am apucat cu năravul de a omorî. Mai întâi pui de păsări, apoi găini, pisici, câini și pe urmă om. Dar nu sunt eu de vină d-le judecător pentru asta, ci năravul. El m-a făcut să-l omor pe vecinul meu.
Ce credeți că ar zice judecătorul la o astfel de apărare? Desigur, ar râde una bună, s-ar uita lung la cel acuzat să vadă nu cumva îi lipsește mintea.
Așa e și cu nesocotitul acela care spune că și-a făcut nărav de a sudui. Și crede nebunul că pentru acest nărav nu va fi pedepsit în Ziua Judecății de Apoi!
S-a răstit cu coasa spre cer
Un plugar din Bacica Yugoslavia, de necaz că a venit ploaia și i-a udat fânul, s-a răstit cu coasa și cu înjurături spre cer. Dar, în acel moment, un trăsnet l-a doborât la pământ și i-a închis graiul pentru totdeauna.
De ce suduie omul?...
Soția: Da’ ce-i bărbate, de ce înjuri iară așa de năprasnic?
Soțul: ... trăsnească și fulgere... da de când tot caut cartea de rugăciuni să mai citesc ceva în ea și n-o aflu...
Bată-te mântuirea...
Pentru a se putea dezbăra de sudalma urâtă cu bată-te... - un ostaș al Domnului a pus în locul acestui bată-te, vorba bată-te mântuirea.
Și astfel în loc să poruncească Bunului Dumnezeu să bată pe semenul lui - ostașul Îl roagă acum pe Dumnezeu să-l bată cu mântuirea.
Pentru a speria ciorile
În vara anului 1935, consiliul de război din Cluj l-a judecat la jumătate de an de închisoare pe soldatul Gheorghe Bell din Regimentul 31 Infanterie, pentru că soldatul l-a înjurat pe domnul caporal.
Desigur pedeapsa e la locul ei, pentru că în lumea militară autoritatea trebuie respectată.
mare decât persoana unui caporal?...
Corăbiile și sudalma
Prin anul 1889, cârmuirea germană a corăbiilor - a dat la Hamburg un ordin aspru, care oprea cu pedeapsă aspră sudălmile dintre marinari și ceilalți slujbași lucrători de pe corăbii.
Dar cum vor merge corăbiile fără sudălmi? - se întrebau marinarii îngrijorați... fără sudălmi nu merge nici lucrul nici corabia...
Dar a doua zi, corăbiile porniră la drum și fără sudalmă. Ele mergeau tot așa de bine și fără sudalmă.
Undiță fără râmă
Într-un sat trăia odată un om ce înjura grozav. Înjura pe toată vorba. Nicidecum nu voia să se dezbare de acest nărav urât și de suflet pierzător.
Într-o zi suduitorul ieși la pescuit. Într-un vas își luase râme pentru undiță.
Un pustnic, care știa de năravul lui cel rău, din întâmplare tocmai trecea pe acolo.
- Bună ziua omule al lui Dumnezeu, dar ce lucri aici?
- Da, iacă, prind niște pește.
- Și ce ai în vasul ăsta de lângă tine?
- Râme pentru undiță.
- Și de ce mai folosești râme la treaba asta?
- Pentru că peștele nu-i prost să sară la undița goală. Trebuie să-l înșeli cu râmă, cu ceva mâncare.
- Apoi vezi, dragul meu - zise atunci pustnicul - peștele este mai cuminte decât tine. El nu sare la undița goală, dar tu, dragul meu faci acest lucru...
- Cum așa?
- Păi de câte ori înjuri, tu te arunci în undița diavolului fără să-ți dea diavolul nimic, fără să dobândești nimic. Cu sudalma nu câștigi nimic... diavolul te prinde fără nici o râmă. În Numele Domnului te rog, dragul meu, nu mai înjura... nu-ți mai înjunghia sufletul de bună voie.
Suduitorul s-a pus pe gânduri și s-a lăsat de sudălmi.
Pentru rugăciune e prea mic...
E destul un picur de petrol să cadă într-un vas cu apă, pentru ca toată apa să nu mai fie bună de băut, să nu mai fie bună de nimic.
E destul o sudalmă, ca să se strice toată apa rugăciunilor și vorbelor cele bune.
Și când te gândești că cei mai mulți varsă sudalma cu găleata într-un picur de apă, de viață curată.
Și totuși își închipuie că sunt creștini buni. Și apără ortodoxia, când îi înjură pe ostașii Domnului...
Când cineva înjură pe regele
Când cineva înjură pe regele, îndată e arestat și judecat. Este o lege cuminte care apără vătămarea persoanei regelui. Dar când cineva înjură pe Regele regilor - nu pățește nimic. Nu-l arestează nimeni. Nici măcar nu-l ocărăște nimeni.
O lege trebuie făcută și contra celor care vatămă pe Regele regilor.
Ce cauți aici?
Într-o duminică, pe vreme de furtună, cu tunete și trăsnete, niște chefuitori petreceau la birt cu strigăte de beții și înjurături. Pe ușă intră fără veste un credincios, uitându-se în toate părțile.
- Ce cauți aici? - întrebară chefuitorii furioși.
- Păi, să mă iertați dar tocmai acu trăsni undeva prin apropiere și eu credeam că a trăsnit aici!...
Litera legii și sudalma
Istoria păstrează numele unui ofițer roman - Cellatius - care într-o clipă de mânie (mai bine zis, nebunie), a dat ordin soldaților să tragă cu arcurile în zei.
Soldații au ascultat ordinul și săgețile plecară în sus spre cer. Dar ce s-a întâmplat? Săgețile căzură pe urmă în capul soldaților. Căpitanul și mai mulți soldați fură răniți de moarte.
Un astfel de nebun este și suduitorul; o astfel de nebunie este și sudalma. Sudalma este o săgeată îndreptată împotriva lui Dumnezeu, dar această săgeată se întoarce în capul suduitorului și îi omoară sufletul.
Suduitorul este nebunul care își omoară de bunăvoie sufletul.
Voia să omoare zeii din cer
Istoria păstrează numele unui ofițer roman - Celatius - care, într-o clipă de mânie (mai bine spus de nebunie), a dat ordin soldaților să tragă cu arcul în zeii din cer.
Soldații au ascultat ordinul și săgețile plecară în sus, spre cer. Dar ce s-a întâmplat? Săgețile căzură, pe urmă, în capul arcașilor. Căpitanul și mai mulți soldți fură răniți de moarte.
Un astfel de nebun este și suduitorul; o astfel de nebunie este și sudalma. Sudalma este o săgeată îndreptată împotriva lui Dumnezeu, dar această săgeată se întoarce în capul suduitorului și omoară sufletul. Suduitorul este nebunul care își omoară de bunăvoie sufletul.
Vine regele!...
D-lor subofițeri, să vă păziți să nu folosiți înjurăturile la exercițiul de azi, căci vine M. Sa Regele - spuse odată un căpitan către subofițerii săi.
- Bine ar fi d-le căpitan - răspunse un subofițer credincios - să nu le folosim niciodată pentru că Regele regilor e totdeauna de față cu noi!...
A încercat să suduie din cartea de rugăciuni
Domnul nu prea pedepsește la moment pe cei hulitori. Sunt însă câteodată și cazuri în care cerul de sus parcă nu mai poate suferi hula necredincioșilor și le curmă îndată viața.
Gazetele au adus știri despre un astfel de caz ce s-a întâmplat în Ungaria. Într-o societate de necredincioși care chefuiau, unul a luat în mână o carte de rugăciuni să arate ortacilor cum știe el sudui din cartea de rugăciuni. Dar pe când a desfăcut-o și-a deschis gura să suduie, s-a clătinat, a căzut și a murit pe loc. Moartea i-a închis graiul.
Pentru un rămășag
Într-un sat trăia odată un om foarte suduitor. Pe toată vorba înjura de cele sfinte. Celor ce-l rugau să lase hula de cele sfinte, le spunea că nu se mai poate dezbăra de acest nărav.
Într-o dimineață, un creștin cu râvnă pentru îndreptarea de-aproapelui, se apropie de suduitor, scoase din pungă un galben și arătându-i-l zise:
- Frate dragă, dacă te vei putea răbda să nu înjuri azi toată ziua, iată acest galben va fi al tău.
Chemară și martori și rămășagul se făcu.
Suduitorul se răbdă.
Mai târziu, prietenii lui începură a-l necăji, doar va putea pierde galbenul. Suduitorul se înfurie, însă creștinul ce pusese rămășagul, îi arăta mereu galbenul și suduitorul văzându-l cum străluce, iarăși se domolea.
Se răbdă toată ziua și seara câștigă galbenul.
Când i l-a dat, creștinul ce pusese acest rămășag, îi zise:
- Vezi dragă frate, pentru un galben te-ai putut stăpâni să nu sudui, dar pentru Bunul Dumnezeu ba. Iată ai ajuns să prețuiești mai mult un galben netrebnic decât pe Dumnezeu, Făcătorul tău. Tatăl ceresc a stat mereu în fața ta și te-a rugat să nu-L hulești prin sudalmă; pe Dumnezeu n-ai vrut să-L asculți, însă pe acest galben l-ai putut asculta. Lasă-te frate dragă, lasă-te de sudalmă căci altcum acest galben va sta în Ziua Judecății ca cel mai mare pârâș în contra ta și a sufletului tău.
Această întâmplare și aceste vorbe l-au înfiorat atât de mult pe suduitor încât din acea clipă n-a mai suduit.
Cu apă în gură
Un credincios de câte ori se mânia și îl simțea pe diavolul că se apropie cu ispita sudălmii - își lua îndată apă în gură și o ținea acolo până când simțea că a trecut ispita.
Un leac contra sudălmii
O întâmplare din războiul cel mare.
Un soldat credincios, își sfătuia camaradul de la cavalerie să nu mai înjure, și Dumnezeu îl va ajuta să scape teafăr din focul războiului.
- Foarte bine! Dar ce să fac în clipa când îmi vine sudalma pe limbă? - zicea suduitorul.
- În clipa aceea dă-te îndată jos de pe cal și te pune în genunchi și te roagă lui Dumnezeu să te apere de ispita aceasta.
A doua zi soldatul suduitor trecea călare prin focul de la front. Calul tot mereu se speria de bubuitul tunurilor și soldatului îi veni să-l înjure. Dar aducându-și aminte de sfatul camaradului său, se dete îndată jos de pe cal și îngenunche să se roage.
Exact în clipa aceea trecu un șrapnel aprins peste cal zdrobind șeaua și spatele calului. De nu s-ar fi coborât să se roage, șrapnelul îl rupea pe el în bucăți. Moartea l-ar fi aflat înjurând și l-ar fi omorât pe loc. Ascultând astfel sfatul prietenului său, a scăpat și de păcat și de la moarte. Și din clipa aceea n-a mai înjurat.
Iată un leac bun contra sudălmii. De câte ori simți ispita sudălmii, fă și tu așa, iubite cititorule. Apleacă-te pe genunchi și te roagă Bunului Dumnezeu să te apere de ispita aceasta. Așa făcând, glonțul și șrapnelul sudălmii cu care vrăjmașul diavol vrea să-ți omoare sufletul - va trece în gol peste capul tău și sufletul tău.
Într-o mâncare de post
Într-o mâncare de post e de-ajuns să cadă câțiva picuri de untură pentru ca mâncarea să nu mai fie de post.
Așa și în mâncarea rugăciunilor noastre și vorbelor noastre celor bune, e destul să cadă o sudalmă, pentru ca să se spurce toată mâncarea.
L-a adus la mântuire... o hulă
Era într-o cârciumă. Între pahare, ajunge vorba despre Oasea Domnului. Cârciumarul, de colo e gata cu hula:
- Să știți fraților,că Oastea aceea e lucrul dracului. Oamenii ăia se strâng nopțile și fac slujbă diavolului cu fel de fel de destrăbălări.
- Ei! Asta-mi trebuia mie - grăi un bețiv... De când tot căutam eu pe cineva care face slujbă diavolului... Să știți că am să mă duc și eu în adunarea lor.
Bețivul s-a ținut de cuvânt. În seara următoare, se duse la adunarea Oastei, în credința că va afla acolo slujba diavolului. Rămase însă surprins și uimit ceea ce îi văzură ochii și îi auziră urechile. Cuvântările, cântările, rugăciunile și lacrimile ostașilor îi săgetară inima. Peste câteva săptămâni era un om schimbat. Cârciumarul pierduse un client. Tocmai prin hula lui, un suflet pierdut Îl aflase pe Domnul și mântuirea!
Limba lui Satan
Sudalma e limba, e graiul lui Satan.
Precum Duhul Sfânt își grăiește limba Lui prin oamenii Lui - prin oamenii cei credincioși - întocmai așa și Satan își grăiește limba lui prin oamenii lui, prin suduitori. Suduitorii vorbesc în limba lui Satan, în limba iadului. Vai de sufletul lor!
Sduitorul și câinele
Suduitorul e mai rău decât câinele, pentru că, câinele, oricât l-ar bate stăpânul lui, nu se întoarce niciodată să-l muște. Dar suduitorul, nebunul, Îl suduie pe bunul Dumnezeu, Îl suduie pe Făcătorul lui, pe Binefăcătorul lui,care îi dă pâine, sănătate și viață. Ce groaznică nebunie!