Sudalma în administraţie - şi în armată

Înjurăturile le avem pe tot locul. Răsună pe tot locul. Le avem însă în special în administraţie şi în armată. Înjură slujbaşii parcă din oficiu. Iar la armată se crede că fără sudalmă nu merge exerciţiul. Înjurătura parcă face şi ea parte din comandă.

Ochii mei se umplu de lacrimi când mă gândesc la cei mulţi, mulţi, slujbaşi creştini de prin cazărmi şi cancelarii care, cuprinşi de păcatul trufiei - înjură pe Bunul Dumnezeu, înjură tot ce are sufletul mai scump şi mai sfânt. Sunt pline satele şi oraşele de slujbaşi care vreau să-şi arate puterea lor prin înjurături aspre.

Eu am cunoscut un om cuminte, care îndată ce a ajuns primar în sat, a început să înjure răstit. Sărmanul! În trufia lui, el îşi închipuia că-i mai tare şi mai respectat dacă înjură; el credea că şi înjurătura ţine de slujbă, ca şi pecetea şi protocoalele.

O, ce lucru plăcut şi binecuvântat este un slujbaş care cunoaşte pe Domnul şi se face el însuşi un vestitor al Domnului. Acela de o mie de ori poate stăpâni poporul mai uşor şi mai bine decât cel ce crede că trebuie să stăpânească cu puterea şi cu... înjurăturile.

Un ofiţer vorbea odată cu un prieten al său, un bun creştin, despre viaţa militară. Între altele, prietenul ofiţerului întrebă de ce folosesc înjurăturile aşa de mult în armată.

- O, dragul meu, răspunse ofiţerul - în armată fără înjurături nu merge lucrul!...

- Va fi, dar eu cunosc un ofiţer care nu folosea niciodată înjurătura şi totuşi lucrul lui mergea bine de tot.

- Mi-ar plăcea să-mi spui despre un astfel de ofiţer.

- Apoi acest ofiţer a fost, dragul meu, căpitanul din Capernaum, căci el zicea despre ostaşii lui că le zice numai atât: mergi - şi merge; şi altuia: vino - şi vine (Matei 8, 9).

Sudalma în armată şi în administraţie e o pacoste specială pe ţara noastră. Şi e o ruşine specială; un păcat special care trebuie să înceteze!

În casa şi ţara unde se suduie nu poate fi noroc şi binecuvântare

Din casa celui ce înjură, biciul nu se va depărta - zice înţeleptul Sirah. Şi e firesc să fie aşa. Şi e cu dreptate să fie aşa. Pentru că suduitorul, de bună voie, nesilit de nimeni, Îl huleşte şi Îl batjocoreşte pe Dumnezeu, Făcătorul său. În casa unde se suduie, nu poate fi noroc şi binecuvântare. Mai curând, ori mai târziu, prăpăd se va alege de casa aceea şi de oamenii din ea.

Când eram preot la ţară, am făcut odată statistica vetrelor de casă care s-au pustiit în decursul vremii. Şi la toate am aflat că pustiirea lor fusese adusă pentru mari păcate: strângerea averii cu nedreptate, desfrânarea, beţia şi sudalma.

Poate să fie omul cât de harnic şi bogat, dacă casa lui e spurcată cu sudalmă, nimic se va alege de averea lui.

Şi precum e casa unde se suduie - aşa e şi ţara unde se suduie. O ţară unde pe toate drumurile se înjură Numele lui Dumnezeu şi cele sfinte - acolo nu poate fi şi nu poate veni noroc şi binecuvântare.

Psalmistul David zice într-un loc: Un popor nesocotit huleşte Numele Tău Doamne (Psalm 73, 19).

Acel popor nesocotit suntem noi românii cu înjurăturile noastre. Şi până avem acest groaznic păcat, în zadar aşteptăm binele şi uşurarea.

Să scoatem sudălmile din gura noastră, din casa noastră şi din ţara noastră - şi atunci va veni binele şi binecuvântarea.

Suduitorul stă sub blestem

Scoală-Te Doamne, apără-Ţi pricina, adu-Ţi aminte de ocările

pe care Ţi le aduce în fiecare zi cel fără de minte (Psalm 73, 23)

Suduitorul huleşte şi ocărăşte pe Dumnezeu, pe Făcătorul său. De aceea el stă sub blestem; el stă sub un blestem înfricoşat. Acest blestem l-a rostit psalmistul David prin cuvintele de mai sus: Scoală-Te Doamne, apără-Ţi pricina, adu-Ţi aminte de ocările pe care Ţi le aduce în fiecare zi cel fără de minte.

După fiecare înjurătură, după fiecare om care înjură, această chemare a lui David, se ridică la cer şi strigă după răzbunare, aşa cum striga sângele lui Abel contra lui Cain, ucigaşul.

Sudalma strigă la cer după răzbunare, aşa după cum sângele lui Abel striga la cer după Cain.

Oh! Sub ce blestem înfricoşat stau toţi suduitorii... şi totuşi, ei nebunii nu-şi dau seama. Diavolul i-a orbit să nu-şi vadă groaznica osândă în care au căzut.

Apostolul Pavel și sudalma

Nici un cuvânt stricat să nu iasă din gura voastră. (Efeseni 4, 29)

Apostolul Pavel n-a scris contra sudalmei, pentru că pe atunci nu era acest păcat îngrozitor. Dar a scris apostolul Pavel contra vorbelor stricate și ușoare, făcându-i băgători de seamă pe frații lui să-și păzească gura de acest păcat.

Nici un cuvânt stricat să nu iasă din gura voastră. Și ce cuvânt mai stricat ar putea fi decât sudalma?

Apostolul Pavel oprea orice vorbe lumești și urâte dintre frații lui. Să nu se audă între voi nici cuvinte porcoase, ci mai degrabă cuvânt de mulțumire. (Efeseni 5, 4)

Ferește-te - îi scrie lui Timotei - de vorbirile goale și lumești. (2 Timotei 2, 16)

Oare ce ar fi zis Apostolul Pavel, dacă ar fi auzit între frații lui groaznicele înjurături de azi? Desigur, ar fi pline epistolele lui cu osândirea acestei nebunii.

Vorbirea voastră - zicea Apostolul Pavel - să fie totdeauna dreasă cu sare, cu har (Col 4, 6) Dar diavolul a sărit și el aici, zicând: Ba cu sarea mea sa fie dreasă vorbirea voastră.

Și suduitorul, nebunul, își drege vorbirea sarea diavolului, cu sudalma.

Ce nebunie!...

Strajă gurii – Psalm 140, 3

Psalmistul zicea: Pune Doamne strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele.

Dar această strajă şi îngrădire - zicea un predicator - Domnul ne-a dat-o. Dumnezeu ne-a dat o limbă dar ne-a dat şi un gard de os (dinţii) cu care s-o putem închide când vrea să o ia razna, să înjure. Şi ne-a dat Dumnezeu şi o închizătoare pentru limbă (gura) şi o uşă cu care s-o închidem (buzele) când nu vrea să tacă, ci vrea să suduie.

Leagă-ţi limba de gardul dinţilor când vrea să muşte, să suduie şi o închide cu uşa buzelor când nu vrea să tacă.