Sudalma în administrație - și în armată
Pr. Iosif Trifa - Sudalma
Înjurăturile le avem pe tot locul. Răsună pe tot locul. Le avem însă în special în administrație și în armată. Înjură slujbașii parcă din oficiu. Iar la armată se crede că fără sudalmă nu merge exercițiul. Înjurătura parcă face și ea parte din comandă.
Ochii mei se umplu de lacrimi când mă gândesc la cei mulți, mulți, slujbași creștini de prin cazărmi și cancelarii care, cuprinși de păcatul trufiei - înjură pe Bunul Dumnezeu, înjură tot ce are sufletul mai scump și mai sfânt. Sunt pline satele și orașele de slujbași care vreau să-și arate puterea lor prin înjurături aspre.
Eu am cunoscut un om cuminte, care îndată ce a ajuns primar în sat, a început să înjure răstit. Sărmanul! În trufia lui, el își închipuia că-i mai tare și mai respectat dacă înjură; el credea că și înjurătura ține de slujbă, ca și pecetea și protocoalele.
O, ce lucru plăcut și binecuvântat este un slujbaș care cunoaște pe Domnul și se face el însuși un vestitor al Domnului. Acela de o mie de ori poate stăpâni poporul mai ușor și mai bine decât cel ce crede că trebuie să stăpânească cu puterea și cu... înjurăturile.
Un ofițer vorbea odată cu un prieten al său, un bun creștin, despre viața militară. Între altele, prietenul ofițerului întrebă de ce folosesc înjurăturile așa de mult în armată.
- O, dragul meu, răspunse ofițerul - în armată fără înjurături nu merge lucrul!...
- Va fi, dar eu cunosc un ofițer care nu folosea niciodată înjurătura și totuși lucrul lui mergea bine de tot.
- Mi-ar plăcea să-mi spui despre un astfel de ofițer.
- Apoi acest ofițer a fost, dragul meu, căpitanul din Capernaum, căci el zicea despre ostașii lui că le zice numai atât: mergi - și merge; și altuia: vino - și vine (Matei 8, 9).
Sudalma în armată și în administrație e o pacoste specială pe țara noastră. Și e o rușine specială; un păcat special care trebuie să înceteze!
În casa și țara unde se suduie nu poate fi noroc și binecuvântare
Din casa celui ce înjură, biciul nu se va depărta - zice înțeleptul Sirah. Și e firesc să fie așa. Și e cu dreptate să fie așa. Pentru că suduitorul, de bună voie, nesilit de nimeni, Îl hulește și Îl batjocorește pe Dumnezeu, Făcătorul său. În casa unde se suduie, nu poate fi noroc și binecuvântare. Mai curând, ori mai târziu, prăpăd se va alege de casa aceea și de oamenii din ea.
Când eram preot la țară, am făcut odată statistica vetrelor de casă care s-au pustiit în decursul vremii. Și la toate am aflat că pustiirea lor fusese adusă pentru mari păcate: strângerea averii cu nedreptate, desfrânarea, beția și sudalma.
Poate să fie omul cât de harnic și bogat, dacă casa lui e spurcată cu sudalmă, nimic se va alege de averea lui.
Și precum e casa unde se suduie - așa e și țara unde se suduie. O țară unde pe toate drumurile se înjură Numele lui Dumnezeu și cele sfinte - acolo nu poate fi și nu poate veni noroc și binecuvântare.
Acel popor nesocotit suntem noi românii cu înjurăturile noastre. Și până avem acest groaznic păcat, în zadar așteptăm binele și ușurarea.
Să scoatem sudălmile din gura noastră, din casa noastră și din țara noastră - și atunci va veni binele și binecuvântarea.
Suduitorul stă sub blestem
Scoală-Te Doamne, apără-Ți pricina, adu-Ți aminte de ocările
Suduitorul hulește și ocărăște pe Dumnezeu, pe Făcătorul său. De aceea el stă sub blestem; el stă sub un blestem înfricoșat. Acest blestem l-a rostit psalmistul David prin cuvintele de mai sus: Scoală-Te Doamne, apără-Ți pricina, adu-Ți aminte de ocările pe care Ți le aduce în fiecare zi cel fără de minte.
După fiecare înjurătură, după fiecare om care înjură, această chemare a lui David, se ridică la cer și strigă după răzbunare, așa cum striga sângele lui Abel contra lui Cain, ucigașul.
Sudalma strigă la cer după răzbunare, așa după cum sângele lui Abel striga la cer după Cain.
Oh! Sub ce blestem înfricoșat stau toți suduitorii... și totuși, ei nebunii nu-și dau seama. Diavolul i-a orbit să nu-și vadă groaznica osândă în care au căzut.
Apostolul Pavel și sudalma
Apostolul Pavel n-a scris contra sudalmei, pentru că pe atunci nu era acest păcat îngrozitor. Dar a scris apostolul Pavel contra vorbelor stricate și ușoare, făcându-i băgători de seamă pe frații lui să-și păzească gura de acest păcat.
Nici un cuvânt stricat să nu iasă din gura voastră. Și ce cuvânt mai stricat ar putea fi decât sudalma?
Apostolul Pavel oprea orice vorbe lumești și urâte dintre frații lui. Să nu se audă între voi nici cuvinte porcoase, ci mai degrabă cuvânt de mulțumire. (Efeseni 5, 4)
Oare ce ar fi zis Apostolul Pavel, dacă ar fi auzit între frații lui groaznicele înjurături de azi? Desigur, ar fi pline epistolele lui cu osândirea acestei nebunii.
Vorbirea voastră - zicea Apostolul Pavel - să fie totdeauna dreasă cu sare, cu har (Col 4, 6) Dar diavolul a sărit și el aici, zicând: Ba cu sarea mea sa fie dreasă vorbirea voastră.
Și suduitorul, nebunul, își drege vorbirea sarea diavolului, cu sudalma.
Ce nebunie!...
Strajă gurii – Psalm 140, 3
Psalmistul zicea: Pune Doamne strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele.
Dar această strajă și îngrădire - zicea un predicator - Domnul ne-a dat-o. Dumnezeu ne-a dat o limbă dar ne-a dat și un gard de os (dinții) cu care s-o putem închide când vrea să o ia razna, să înjure. Și ne-a dat Dumnezeu și o închizătoare pentru limbă (gura) și o ușă cu care s-o închidem (buzele) când nu vrea să tacă, ci vrea să suduie.
Leagă-ți limba de gardul dinților când vrea să muște, să suduie și o închide cu ușa buzelor când nu vrea să tacă.