Şarpele în pustie

Plecaseră israelienii de sub Muntele Sinai cu cele 10 porunci. Şi cu cele mai bune nădejdi, că de acum calea li s-a uşurat. Canaanul e aproape. Dar, iată vine peste ei frământarea din pustia Cades. Unii înfricoşează poporul spunând că pentru cucerirea Canaanului vor trebui să se lupte cu nişte oameni care se trag din neamul uriaşilor: faţă de ei, noi suntem parcă nişte lăcuste (Numeri 13, 33). Şi poporul murmură. Se aude tot mai răspicat strigătul: Să ne întoarcem în Egipt... Moise ăsta, ne-a adus numai dintr-un bucluc într-altul... Să ne alegem o altă căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt (Numeri 14, 4).

Desigur, Moise şi Aaron vor fi avut mult de furcă cu această frământare. Zdrobiţi de durere - spune Biblia - ei stăteau cu faţa la pământ cerând sfatul şi ajutorul Domnului Dumnezeu (Numeri 14, 5). Şi ca un răspuns al lui Dumnezeu la această frământare - şi ca o pedeapsă - iată vine şi un alt necaz, o altă plagă. Se ivesc nişte şerpi înfocaţi care au muşcat poporul şi mulţi au murit.

Atunci văzând Moise moarte multă în popor s-a rugat pentru popor şi Domnul a zis lui Moise: Fă-ţi un şarpe de aramă şi îl pune sus într-o prăjină, ca pe un semn şi tot cel muşcat de şerpi, ce va privi spre el, va trăi. Şi a făcut Moise aşa. Şi oricine era muşcat de şarpe şi privea spre şarpele de aramă, trăia şi nu murea (Numeri 21, 5-9).

O, ce înţeles tainic şi adânc e aici! Pentru călătoria vieţii noastre spre Canaan, spre mântuire, acesta este un loc tainic, un loc de popas, un loc de adâncă învăţătură. Semnul şarpelui de aramă ridicat în pustie, a închipuit cu mii de ani înainte, Jertfa Crucii de pe Golgota. Precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa a fost înălţat şi Fiul omului, ca tot cel ce crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3, 14).

În Grădina Edenului, şarpele diavol a muşcat odinioară pe strămoşii noştri Adam şi Eva. Şi a muşcat mereu pe urmaşii lui Adam. Lumea se umpluse de cumplită moarte şi pieire sufletească. Dar la plinirea vremii, Tatălui ceresc I s-a făcut milă de cei pierduţi.

Ca şi oarecând Moise în pustie, în mijlocul pieirii şi morţii sufleteşti, Dumnezeu a ridicat un Semn mare, a ridicat Crucea şi Jertfa Fiului Său, pentru ca oricine priveşte la El să nu piară ci să aibă viaţa veşnică. Jertfa Crucii a biruit pe şarpele diavol din Grădina Edenului. I-a luat puterea, i-a luat veninul. Muşcătura lui nu mai omoară.

Dragă cititorule, nu uita! Drumul nostru care duce spre Canaan trece prin pustie. Iar pustia aceasta este totdeauna plină de şerpii cei înfocaţi ai ispitelor şi păcatelor.

Contra acestor şerpi noi nu avem o altă apărare decât semnul ce ni s-a dat: Crucea şi Jertfa Scumpului nostru Mântuitor.

Deci, iubiţii mei, şi aici, cu ochii ţintă! Cu ochii ţintă la semnul ce ni s-a arătat şi s-a ridicat anume pentru noi şi mântuirea noastră. Cu ochii ţintă la Cel ridicat pe Crucea Golgotei pentru noi şi mântuirea noastră. Cu ochii ţintă la acest semn, ca la o vrajă sfântă care ne tămăduie şi ne mântuieşte.

Fratele meu, te-a muşcat şarpele ispitei? O, nu dispera! O, nu te uita îngrozit la şarpe, la rană, ci uită-te cu încredere şi cu lacrimi de căinţă către Semnul care te poate tămădui!

Fraţii mei! Suntem - duhovniceşte - în călătorie cu israelienii, spre Canaan, spre ţara făgăduinţei. Şi iată am ajuns la Semnul mântuirii noastre.

Să ne oprim puţin aici şi să ne dăm seama despre toate câte ne-a făcut nouă Domnul. Să ne dăm seama că în întreaga călătorie a israelienilor, acest Semn mântuitor trece ca un fir roşu, sau ca un semn roşu, care arată calea mântuirii.

Din Egipt îi scoate pe israelieni Mielul Cel înjunghiat în noaptea plecării. La Meriba, apele cele amare le îndulceşte lemnul Crucii. Din moartea setei îi scapă Stânca Golgotei. Din moartea foamei îi scapă Mana, pâinea cea vie care s-a pogorât din cer (Ioan 6, 51). Iar în pustie scapă de muşcătura şerpilor prin Semnul şarpelui de aramă (Crucea şi Jertfa Golgotei).

O, Preadulcele nostru Mântuitor! Sângele Tău şi Jertfa Ta cea scumpă se iveşte pe tot locul pe unde omul se încurcă în călătoria spre Canaan. Jertfa Ta cea sfântă ne deschide mereu drumul spre Canaan.

Iară şi iară vom spune atunci că fără El nu putem face nici un pas în călătoria noastră spre Canaan. Dar cu El vom putea trece prin orice furtuni şi lupte ar ieşi în calea noastră. Cu El am venit până aici. Numai cu El vom putea înainta mai departe.

Fraţii mei! Am ajuns cu călătoria noastră spre Canaan, până aici, în faţa Semnului din pustie.

Prin multe am trecut până aici. Şi prin multe vom mai trece, căci până la Iordan mai este încă mult. Ştie Bunul Dumnezeu ce va mai urma. Eu mulţumesc Bunului Dumnezeu că am ajuns până aici. Mulţumesc Domnului că v-am adus până aici, în faţa Semnului din pustie.

De aici, aveţi calea deschisă spre Canaan. Căci aveţi semnul, aveţi Crucea şi Jertfa Lui. De sus, de pe Dealul Golgotei ni se vede în zare Canaanul, patria noastră cea dulce, de mâine.

Deci, fraţii mei! Cu ochii ţintă la Semn! Cu ochii ţintă la Isus Biruitorul. Cu El am biruit, cu El vom birui. Cu El ne vom sfârşi călătoria şi ne vom întâlni pe urmă cu toţii în Ierusalimul cel ceresc, în locul pe care ni l-a pregătit nouă ca să trăim cu El în vecii vecilor. Amin.