Șarpele în pustie

Plecaseră israelienii de sub Muntele Sinai cu cele 10 porunci. Și cu cele mai bune nădejdi, că de acum calea li s-a ușurat. Canaanul e aproape. Dar, iată vine peste ei frământarea din pustia Cades. Unii înfricoșează poporul spunând că pentru cucerirea Canaanului vor trebui să se lupte cu niște oameni care se trag din neamul uriașilor: față de ei, noi suntem parcă niște lăcuste (Numeri 13, 33). Și poporul murmură. Se aude tot mai răspicat strigătul: Să ne întoarcem în Egipt... Moise ăsta, ne-a adus numai dintr-un bucluc într-altul... Să ne alegem o altă căpetenie și să ne întoarcem în Egipt (Numeri 14, 4).

Desigur, Moise și Aaron vor fi avut mult de furcă cu această frământare. Zdrobiți de durere - spune Biblia - ei stăteau cu fața la pământ cerând sfatul și ajutorul Domnului Dumnezeu (Numeri 14, 5). Și ca un răspuns al lui Dumnezeu la această frământare - și ca o pedeapsă - iată vine și un alt necaz, o altă plagă. Se ivesc niște șerpi înfocați care au mușcat poporul și mulți au murit.

Atunci văzând Moise moarte multă în popor s-a rugat pentru popor și Domnul a zis lui Moise: Fă-ți un șarpe de aramă și îl pune sus într-o prăjină, ca pe un semn și tot cel mușcat de șerpi, ce va privi spre el, va trăi. Și a făcut Moise așa. Și oricine era mușcat de șarpe și privea spre șarpele de aramă, trăia și nu murea (Numeri 21, 5-9).

O, ce înțeles tainic și adânc e aici! Pentru călătoria vieții noastre spre Canaan, spre mântuire, acesta este un loc tainic, un loc de popas, un loc de adâncă învățătură. Semnul șarpelui de aramă ridicat în pustie, a închipuit cu mii de ani înainte, Jertfa Crucii de pe Golgota. Precum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa a fost înălțat și Fiul omului, ca tot cel ce crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică (Ioan 3, 14).

În Grădina Edenului, șarpele diavol a mușcat odinioară pe strămoșii noștri Adam și Eva. Și a mușcat mereu pe urmașii lui Adam. Lumea se umpluse de cumplită moarte și pieire sufletească. Dar la plinirea vremii, Tatălui ceresc I s-a făcut milă de cei pierduți.

Ca și oarecând Moise în pustie, în mijlocul pieirii și morții sufletești, Dumnezeu a ridicat un Semn mare, a ridicat Crucea și Jertfa Fiului Său, pentru ca oricine privește la El să nu piară ci să aibă viața veșnică. Jertfa Crucii a biruit pe șarpele diavol din Grădina Edenului. I-a luat puterea, i-a luat veninul. Mușcătura lui nu mai omoară.

Dragă cititorule, nu uita! Drumul nostru care duce spre Canaan trece prin pustie. Iar pustia aceasta este totdeauna plină de șerpii cei înfocați ai ispitelor și păcatelor.

Contra acestor șerpi noi nu avem o altă apărare decât semnul ce ni s-a dat: Crucea și Jertfa Scumpului nostru Mântuitor.

Deci, iubiții mei, și aici, cu ochii țintă! Cu ochii țintă la semnul ce ni s-a arătat și s-a ridicat anume pentru noi și mântuirea noastră. Cu ochii țintă la Cel ridicat pe Crucea Golgotei pentru noi și mântuirea noastră. Cu ochii țintă la acest semn, ca la o vrajă sfântă care ne tămăduie și ne mântuiește.

Fratele meu, te-a mușcat șarpele ispitei? O, nu dispera! O, nu te uita îngrozit la șarpe, la rană, ci uită-te cu încredere și cu lacrimi de căință către Semnul care te poate tămădui!

Frații mei! Suntem - duhovnicește - în călătorie cu israelienii, spre Canaan, spre țara făgăduinței. Și iată am ajuns la Semnul mântuirii noastre.

Să ne oprim puțin aici și să ne dăm seama despre toate câte ne-a făcut nouă Domnul. Să ne dăm seama că în întreaga călătorie a israelienilor, acest Semn mântuitor trece ca un fir roșu, sau ca un semn roșu, care arată calea mântuirii.

Din Egipt îi scoate pe israelieni Mielul Cel înjunghiat în noaptea plecării. La Meriba, apele cele amare le îndulcește lemnul Crucii. Din moartea setei îi scapă Stânca Golgotei. Din moartea foamei îi scapă Mana, pâinea cea vie care s-a pogorât din cer (Ioan 6, 51). Iar în pustie scapă de mușcătura șerpilor prin Semnul șarpelui de aramă (Crucea și Jertfa Golgotei).

O, Preadulcele nostru Mântuitor! Sângele Tău și Jertfa Ta cea scumpă se ivește pe tot locul pe unde omul se încurcă în călătoria spre Canaan. Jertfa Ta cea sfântă ne deschide mereu drumul spre Canaan.

Iară și iară vom spune atunci că fără El nu putem face nici un pas în călătoria noastră spre Canaan. Dar cu El vom putea trece prin orice furtuni și lupte ar ieși în calea noastră. Cu El am venit până aici. Numai cu El vom putea înainta mai departe.

Frații mei! Am ajuns cu călătoria noastră spre Canaan, până aici, în fața Semnului din pustie.

Prin multe am trecut până aici. Și prin multe vom mai trece, căci până la Iordan mai este încă mult. Știe Bunul Dumnezeu ce va mai urma. Eu mulțumesc Bunului Dumnezeu că am ajuns până aici. Mulțumesc Domnului că v-am adus până aici, în fața Semnului din pustie.

De aici, aveți calea deschisă spre Canaan. Căci aveți semnul, aveți Crucea și Jertfa Lui. De sus, de pe Dealul Golgotei ni se vede în zare Canaanul, patria noastră cea dulce, de mâine.

Deci, frații mei! Cu ochii țintă la Semn! Cu ochii țintă la Isus Biruitorul. Cu El am biruit, cu El vom birui. Cu El ne vom sfârși călătoria și ne vom întâlni pe urmă cu toții în Ierusalimul cel ceresc, în locul pe care ni l-a pregătit nouă ca să trăim cu El în vecii vecilor. Amin.