Cei ce au iscodit Canaanul

Pustia era grea. Copiii lui Israel cârteau mereu. Atunci Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului pe care o dau copiilor lui Israel (Numeri cap. 13).

Domnul ştia că copiii Lui sunt încă slabi... că îi biruie pustia. De aceea a hotărât să le trimită un ajutor. Şi le-a trimis prin iscodirea Canaanului, vestea că îi aşteaptă o ţară în care curge lapte şi miere. Şi ca dovadă le-a trimis un strugure mare şi dulce.

Şi cei ce plecaseră să iscodească ţara Canaanului, s-au întors de la iscodirea ţării, după patruzeci de zile. Şi au plecat şi au ajuns la Moise şi Aaron şi la toată adunarea copiilor lui Israel, şi le-a arătat lor roadele ţării. Şi au istorisit lui Moise: Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat că este o ţară în care curge lapte şi miere. Iată-i roadele (Numeri 13, 25-27). Şi au arătat poporului un strugure mare, ce-l aduseseră pe o prăjină.

Aşa-i purtarea de grijă a Domnului. El ştie că noi, copiii Lui, suntem aşa de slabi. El ştie că pustia acestei vieţi, acestei călătorii, este aşa de grea. Şi de aceea El ne trimite mereu câte un strugure, câte o gustare din dulceaţa patriei cereşti, care ne aşteaptă la capătul pustiei. Toate bucuriile noastre duhovniceşti, toate bucuriile noastre sfinte pe care le simţim în inima şi viaţa noastră, sunt strugurele pe care Domnul ni-l trimite din patria noastră de mâine pentru ca să ne întărească prin pustia acestei vieţi.

Domnul ne trimite acest strugure: întâi ca, gustând din dulceaţa lui, să uităm greul şi amarul pustiei. Iar al doilea ni-l trimite ca, gustând din dulceaţa lui să dorim şi să ne dorim după patria cea sfântă de unde ne vine această scumpă dulceaţă.

Pentru întărirea celor ce călătoreau spre Canaan, Domnul a folosit şi pe cei care iscodiseră Canaanul. Ei întăreau poporul spunând şi predicând în toate părţile că au văzut Canaanul, că au gustat din dulceaţa lui, că au gustat din mierea şi laptele lui. Parcă îl vedem pe Iosua şi Caleb cum predică poporului: curaj copiilor! La capătul pustiei ne aşteaptă o ţară minunată, o ţară unde curge lapte şi miere... noi am văzut această ţară... noi am gustat din dulceaţa ei... noi am gustat din mierea ei... uite, v-am adus şi vouă dovadă: un strugure mare şi dulce... ca să gustaţi şi să vedeţi ce ţară dulce şi minunată ne aşteaptă...

Aşa e şi azi. Pentru întărirea celor care călătoresc spre Canaan, Domnul foloseşte şi azi oameni care au iscodit Canaanul... oameni care au gustat din dulceaţa Canaanului... oameni care au gustat din laptele şi mierea Canaanului... care umblă cu strugurele adus din Canaan şi îmbie pe toţi să guste şi să afle ce ţară dulce şi sfântă ne aşteaptă.

Nişte astfel de oameni trebuie să fim şi noi, cei din Oastea Domnului. Un ostaş al Domnului trebuie să fie un iscoditor al Canaanului... să afle mai întâi el însuşi dulceaţa vieţii celei duhovniceşti. Şi apoi, aflându-le pe acestea, să fie, să se facă şi el un chemător al altora spre Canaan, spre mântuire.

Fratele meu, vrei să chemi şi pe alţii în călătoria spre Canaan? Apoi, dragul meu, cutreieră mai întâi tu însuţi - duhovniceşte - această ţară binecuvântată... şi gustă din fructele ei... gustă din mierea şi laptele ei... şi ia-ţi de acolo un strugure mare şi dulce şi îmbie pe tot omul să guste din el... Şi spune la tot omul că tu ai fost în Canaan.

Iar dacă oamenii nu te vor crede, eu te rog, fratele meu, fă-te tu însuţi un strugure mare şi dulce. Fă-ţi viaţa ta un strugure mare şi dulce, de dragoste şi bunătate. Fă să curgă din viaţa ta miere şi lapte de dragoste, milă şi bunătate. Fă-i pe oameni să simtă că tu ai fost în Canaan. Şi atunci, te asigur că izbândă mare vei avea în lupta mântuirii.

Omul nu crede decât ceea ce vede. Nu crede numai în vorbe, ci aşteaptă şi fapte, dovezi, roade. Şi poate că e bine aşa. Vorbe goale şi frumoase se spun ele destule în toate ramurile vieţii. Dar în lucrurile mântuirii sufleteşti, cu vorbă goală, nu merge. Oamenii aşteaptă aici roadă: miere, lapte, struguri. Iar aceste roade le pot da numai cei ce au iscodit Canaanul. Cei care au gustat din roadele Canaanului.

Din bunătăţile Canaanului, iscoditorii au ales un strugure. Domnul Isus a zis că El este buciumul vieţii (Ioan 15, 5). Din viaţa aceasta din care sus pe teascul Golgotei s-a scurs Sângele mântuirii noastre - să luăm şi noi câte un strugure. Să vestim neîncetat Jertfa Crucii şi să-i chemăm pe oameni să guste din vinul Lui şi Sângele Lui. Să-i chemăm pe toţi la taina sf. Împărtăşiri, la altarul Domnului, să guste din vinul Canaanului.

Şi încă 3 învăţături putem scoate în legătură cu cei care au iscodit Canaanul.

Când copiii lui Israel voiau să-şi aleagă o căpetenie şi să se întoarcă în Egipt, cei doi care iscodiseră Canaanul, Iosua şi Caleb, au sărit să oprească poporul. Şi au zis unul altuia: Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt. Şi dintre cei care iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele şi au vorbit astfel fiilor lui Israel: Ţara pe care am străbătut-o noi să o iscodim, este o ţară în care curge lapte şi miere. Numai nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi, căci Domnul este cu noi (Num. 14, 4-9).

Toţi cei pe care Domnul Dumnezeu i-a învrednicit să iscodească Canaanul - sunt datori să întărească pe cei mai slabi, pe care ispita îi cheamă înapoi, în Egiptul păcatelor.

Aşa e şi în Oastea Domnului. Aşa să facă şi fraţii ostaşi mai tari.

Slăvit să fie Domnul! Avem şi în Oastea Domnului destui Iosua şi Calebi care au iscodit Canaanul şi strigă azi din toate părţile: am gustat din dulceaţa Canaanului... nu ne mai întoarcem în Egipt... mergem înainte!...

Apoi a doua învăţătură. Toţi cei care au iscodit Canaanul au fost tineri. Ei se află înşiraţi la Numeri cap. 13, şi toţi sunt fiii lui cutare şi cutare.

Asta-i tinereţea pusă în slujba Domnului. Elanul şi avântul tinerilor face minuni şi în Oastea Domnului. Pentru că tinerii nu sunt încă legaţi de grijile vieţii. Ei se aruncă în luptă cu tot ce au.

Ferice de voi, tineri ostaşi şi ostaşe, care în loc să cutreieraţi cârciumile, cinematografele, jocurile, etc. - cutreieraţi Canaanul şi vestiţi dulceaţa lui!

Iar peste toate şi o altă învăţătură. Cei care au iscodit Canaanul şi au adus struguri din el au fost pe urmă... ameninţaţi că vor fi omorâţi cu pietre. Şi toată adunarea copiilor lui Israel vorbea să-i ucidă cu pietre (Numeri 14, 10).

De ce? Pentru că cei ce iscodiseră Canaanul spuneau poporului că va trebui să se lupte pentru cucerirea lui. Alături de struguri, de lapte şi miere, Iosua şi Caleb puneau în faţa poporului şi războiul pentru cucerirea acestei ţări dulci.

Iar asta nu plăcea poporului. Mai ales că - după cum spune Biblia - erau şi alţi iscoditori care înfricoşau poporul de război, şi spuneau că e mai bine să-şi aleagă o altă căpetenie şi să se întoarcă în Egipt (Numeri 14, 4). Scumpii mei fraţi ostaşi! Să stăruim şi noi în lupta şi călătoria noastră spre Canaan. Şi orice frământări şi furtuni s-ar ivi în calea noastră, să nu ne înfricoşăm. Aşa-i calea prin pustie: plină de necazuri şi furtuni.

După ce iscodiseră Canaanul şi aduseseră dovada despre dulceaţa lui - Iosua şi Caleb au fost ameninţaţi cu pietre.

Aşa a fost, este şi va fi soarta de totdeauna a acelor nebuni care iscodesc Canaanul şi vorbesc despre dulceaţa lui!